|
|
|
|
|
|
|
|
|
Haita albastră și Ion Jumate (4) * text nerecomandat bichonilor portocalii, promotorilor culturali de ambele sexe și-n general userilor fără botniță și simțul umorului |
|
|
Text
postat de
Gheorghe Rechesan |
|
|
Tabloul IV
DECOR: Piața unui oraș; rondouri firave, bănci de lemn dezmembrate, guano provenind de la porumbei pe caldarîm, cîțiva palmieri sfrijiți cu frunzele atîrnînd pleoștite. Din off se aude muzică de tam-tam și ritmuri de jazz genuine.
SCENA I
LABĂ: De la metamorfoza mea canino-umană n-am mai fost așa flămînd, avea dreptate Terente, e greu să fi om și să-ți cîștigi pita lătrînd!
BOBY: Mie-mi spui, îmi ghiorăie mațele, dar ce-i mai nasol că mă chinuie o sete cumplită de alaltăieri...aș da un cal pentru o halbă rece!
LABĂ: Citatul parafrazat nu era: dau un regat pentru un cal?
BOBY: De unde regat, musiu, aicea în piața ecoliterară suntem toți republicani convinși!
FRED (apropiindu-se precaut): Mă scuzați că intervin, e rost de vreun os de ros?
BOBY: Du-te, nene, la Antipa, ia-ți bilet de intrare și vizitează secția de paleotologie...acolo găsești ciolane cît pentru o canisă mărișoară!
(din culise apare Lupișor, un ins scund, grăsuț, cu fața rotofeie și zîmbet jovial)
LUPIȘOR: Bună ziua...n-am havut plăhcerea să măh prehzint...Lupu Lupișor Lupuț, gazetar, promotor cultural, director al asociației HAM-SUNT!
LABĂ: Matale ești autohton, cotarlă de-a noastră mioritică?
LUPIȘOR( tușind): Cahnidă hancestrală, Luphus domestihus prohzodica...
BOBY: Da' de ce graseiezi amice, ți-a rămas vreun os în gît? (aparte în șoaptă către Labă): Ce meclă de securist are ăsta!
LUPIȘOR: Ham guhstat ceva thare, aici la bufhet!
LABĂ: Ce-i hărmălaia asta, ce s-aude?
LUPIȘOR: Zihlele Afrihcii, hasociația Ham-Ham-sunt parhticiphă în fiecare han!
BOBY (dîndu-i un ghiont peste ceafă): Ai să te sufoci, scuipă tot, ca înainte de Marea Îmbulzeală din Decembrie, la circa doi de miliție...
FRED: Mă scuzați că intrevin...am pățit-o și eu la un dineu al primului ministru...vroiam să servesc pane de caracatiță și cînd colo pe platouri erau doar gogoși răsuflate și promisiuni neonorate...principalul e că producția de făină de oase pe cap de lătrător a crescut cu 0,4% în ultimul trimestru!
Lupișor tușește și scuipă un zgîrci măricel.
BOBY (examinîndu-l și mirosindu-l): Interesant...după mărime, aspect și mirosul pronunțat de testosteron aș conchide că e un ligament provenind de la un mascul de Elefans africanensis matur !
LUPIȘOR: Mersi, domnule, mi-ai salvat reputația..de unde naiba să știu eu că la bufetele africane se servresc chestii d'astea!
BOBY: Îmi permiți un sfat? Altădată limitează-te să consumi doar vegetale: banane, mango, tapioca, muguri de palmier!
LABĂ: Eu nu pricep cum te-nvîrtiși de ai intrat la crăpelniță acolo?
LUPIȘOR: Promovez cultura interasială și intercanină pe toate continentele și incontinentele, iar excelența sa Matzue Goleh, ambasadorul din Burkina Faso a luat notă de apelul meu "Salvați șacalii, e și ei un suflet dă cîine!" și mi-a trimis o invitație.
SCENA II
Intră schițînd pași de samba, Mbubuzela, o jună planturoasă, cam trecută, cu tenul de abanos și grațioasă ca o femelă de hipopotam, îmbrăcată într-o mantie mițoasă și multicoloră. Cîntă și se mișcă languros, graseind consoanele.
MBUBUZELA ( se repede la Lupișor, îl îmbrățișează și-l pupă) : Ooooh, musiu Lupisol, che plațere, che plațere nu ne-am vazut de multisol...țe mai fațe madam Lupuța, da' lupulesii ăia miți si dragalasi?
LUPIȘOR: Oooh, madam Mbubu, chel surpriz...comon ale vu? Tujur belă, tujur veselă, sprintenă ca o gazelă?
BOBY: O fi halit și dînsa un măricel din carne de proboscidian...partea dinspre trompa pelviană...
MBUBUZELA: Ce-mi plase de dumniata, chind urli așa flumos la lună...hai, rețită-ne un poeziu, zglobiu...știi care, ala în care eu mancam un banana...
LUPIȘOR: Vai, madam Mbumbuzuela, dar mă jenez, e o chestie intimă, o debandadă lirică personală, scrisă într-o clipă de hipersecreție hormonală...
MBUBUZELA (șăgalnică): Hai, musiu, che dau la tine un dezert exotiq...un rețet, masai orijinală: kudukili mbebele wabasi ...
LABĂ (curios): Ce înseamnă asta, e bună?
MBUBUZELA: Delicios...lapte de zebră cu masline de antilopa copt la soarele!
LUPIȘOR (își drege vocea, apoi lăsîndu-și capul pe spate intonează răcnind și hăulind):
"Trăiesc de secole
într-o dragoste adultă
mă pișcă musca tze-tze de burtă
ca un spion în spate de zebră
mă furnică o maladie celebră
Uitat în hamacul tău mic
pe ceafă-mi itinerează un veșnic limbric
și patul mă scoate iar din țîțîni
merg sar ca babuinu' umblînd doar în mîini
Trăiesc într-o dragoste adulteră
seară de seară tolănit lîngă seră
te-admir cum cojești o banană
halind-o cu gesturi de curvă babană
Nesimțit ca bărbatu' ce-nșală ades
mă mistuie dorul eternul luess
și fug în savană și urlu la stele
unde mon Dio îs turmele mele?"
MBUBUZELA (aplaudînd): Merveieu, nu-i asa că e minunat...asa talent n-am vazut de chind Idi Amin compus una balada pe musica de tartacuț de leu!
LABĂ: Unde ai învățat domle să urli așa melodios?
LUPIȘOR (zîmbind cu modestie): În timpul lungilor mele turnee, v-am spus că sunt și promotor cultural, prin codrii patriei...mă inspiră luna plină, turmele care pasc inocente, dar mai ales mieii apetisanți ce zburdă nestingheriți pe cîmpie...e drept în timpul peripateticelor mele preumblări mai calc într-o căcărează sau în vreo baligă de vacă, dar asta face parte din riscurile profesiei!
SCENA III
Apare Ion Jumate în uniformă de jandarm, veston bleumarin cu eghileți auriți, sabie de cavalerist, cizme din lac negru și caschetă înaltă cu pană de egretă, însoțit de doi dobermani cu zgardă din oțel cu spini țintuiți.
ION JUMATE: O clipă...nimeni să nu părăsească scena, acesta nu e o piesă, ci un flagrant neorganizat! (se apropie de Lupișor care-i rînjește sfidător): Dumneata ești Jan Flinteșteanu, alias Lupișor, zis și "Versuri la Metru"?
LUPIȘOR: Și dacă aș fi, ce...care-i problema dumitale?
ION JUMATE (scoțînd o foaie de ziar): Dumneata ești proprietarul acestei publicații..."Zipper?"
LUPIȘOR (cu mîndrie nedisimulată): Da, un proiect merituos...cinci pagini A 4, apare bianual într-un tiraj de aproape o sută de exemplare!Da' cine ești dumneata, ministrul culturii, cum îți zice?
ION JUMATE: Numele meu n-are nici relevanță...să zicem că sunt comisar principal la Poliția Presei...bref, domnule Lupișor v-am prins cu fermoarul descheiat la șliț!
LUPIȘOR: Nu înțeleg, ce aveți cu mine?
ION JUMATE (citind): Colaborează ca editor în ziarul ăsta numitul Liviu Rebreanu, fiul lui Vasile și al Ludovicăi , născut în 1885 în Tîrliușa, Bistrița-Năsăud?
LUPIȘOR: Da, și de ce vă deranjează?
ION JUMATE: Fiindcă numitul Rebreanu Liviu a decedat în 1944, deci n-are cum să semneze, acum, în 2011 editoriale...
LUPIȘOR: E o confuzie, e alt Rebreanu...
MBUBUZELA: Asta vazut și la Congo la mine acas...poet woodoo mort compus ode in gazet si la troa deceniile dupe ce fost inhumată...
ION JUMATE: Aveți acordul moștenitorilor să postați textele domnului R? Ați plătit drepturi de autor? Sunt curios ce opinie ar avea în această chestiune Ildirim!
LABĂ: Bayazid Fulgerul, din Scrisoarea III, joacă și el în piesă?
BOBY: Ce mișto, de cînd am eu, eheee, vise erotice că-mi dansează în poală odalisce zbînțuitoare din buric!
ION JUMATE: Rebreanu, nepotul de frate al lui Liviu!
LUPIȘOR : E un abuz, sunt victima unei mașinațiuni murdare, haita de pe Canopeea e de vină!
ION JUMATE: Curat abuz, da' umflați-l, vorba nepieritorului nenea Iancu!
UN DOBERMAN: Îi punem și botniță?
ION JUMATE: Nu, nu e cazul...lupii ăștia lirico-domestici mai mult latră decît mușcă... |
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
|
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23945 |
|
|
Comentarii:
120070 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|