|
|
|
|
|
|
|
|
|
Sonet 217 (CCLXXXVIII) |
|
|
Text
postat de
Cristian Vasiliu |
|
|
Fiorul prin vertebre înșurubat coboară,
Căci n-am crezut vreodată că mintea mea din malț
Și inima-mi umflată ca un balon ușoară,
Atât de sus cu tine eu pot să le înalț.
Juma'te fericire și jumătate spaimă...
E-un germene-al ratării în fiecare zbor
Și chiar de peste umeri ca niște aripi stai, mă
Uit înapoi c-un vaiet și-n jos șovăitor.
Ca pe-un Icar mă arde un soare al iubirii.
Ți-s brațele de ceară? Ai dor în temelii?
Ne vom schimba în duhuri cu darul nemuririi
Sau peste tot trecutul noi ne vom prăbuși?
Cu gândurile-acestea sunt tot mai singur sus,
Căci îndoiala-n aer e o cădere-n plus!
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23945 |
|
|
Comentarii:
120070 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|