|
|
|
|
|
|
|
|
|
miraj |
|
|
Text
postat de
George Ionita |
|
|
îmi sunt buzele însetate
și trupul îmi pare un munte de sare
de unde sângele mi se adapă
și sudoarea
chiar și lacrima mea
abia mă târăsc până la fântâna crescută
în pustiu
dar mereu ajung obosit și prea târziu
e vie fântâna și-acolo iar crește-ntre dune
și-o tânără fată cu cofele pline
apa răsfiră și semne îmi face
hai vino... vino...
răscolind setea din mine
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
îmi sunt buzele însetate
și trupul îmi pare un munte de sare
de unde sângele mi se adapă
și sudoarea
chiar și lacrima mea
Dacă ar lipsi doar poezia, n-ar fi bai. Da' lipsește și logica în exprimare, asta fiind grav.
Aș vrea să pricep cum se face că ajungi prea tîrziu, cînd fătuca aia crește-ntre dune iar si iar, cu cofele pline, apă resfirînd și semne făcînd.
Curat miraj.
|
|
|
|
Postat
de catre
Liviu S. Bordas la data de
2010-10-30 22:20:03 |
|
|