|
|
|
|
|
|
|
|
|
Metafizic vorbind |
|
|
Text
postat de
Tania Ramon |
|
|
Astăzi, în parc, pe şenile stă vîntul.
Stă vîntul. Şi-apasă cu silă pe piept.
Mamele-s duse
la muncă. Adîncul
devine palpabil, concret,
cu umbre de taţi, de copii, de iubiri,
de iubiri ciopîrţite. E inutil
să le rupi ritmul,
inutil să te miri
de ce dintr-o dată bătrîni
cu trei anotimpuri şi trup ca de melci,
de melci fără ziduri, tot ţinem de timpul,
de timpul dat gratis atunci cînd încerci,
metafizic vorbind, suicidul.
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Da, Ecsi, am inteles.
Iulia, Adrian, multumiri si voua de popas. |
|
|
|
Postat
de catre
Tania Ramon la data de
2010-09-22 00:39:07 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Tania, am trecut doar să te salut :). Şi nu metafizic. |
|
|
|
Postat
de catre
Adrian A. Agheorghesei la data de
2010-09-20 19:19:29 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Deasupra, sutană,
pus-am tăcerea. - uite asta mi-a placut, desi eu sunt o vorbareata sadea... |
|
|
|
Postat
de catre
Iulia Elize la data de
2010-09-20 15:50:54 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Tania, am spus ca mi-a placut acest poem. Nu stiu daca merita sau nu Nobelul. Pur si simplu mi-a placut. |
|
|
|
Postat
de catre
ecsintescu virtual la data de
2010-09-20 00:21:57 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Ecsi, mersi, dar ceea ce simti tu e diferit fata de ceea ce simt eu, sau, dupa cum vezi, Ioan fata de acest poem. Intotdeauna am lasat portita deschisa spre prefectionare la poemele clasice, pentru ca niciodata nu sunt multumita de ele. Cred ca nici cei mai buni, la care le iese din prima, nu sunt multumiti. E mereu o bataie, sa zic asa in stil muzical, care lipseste. |
|
|
|
Postat
de catre
Tania Ramon la data de
2010-09-19 23:30:55 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Tania, felicitari!
Este un poem reusit. Vot! |
|
|
|
Postat
de catre
ecsintescu virtual la data de
2010-09-19 23:15:11 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Nu pot decat sa iti dau dreptate.
Scriind-o, am tinut neaparat sa o fac in vers clasic, am simtit cum patinam pe stereotipie. Am avut momente cand m-am simtit lucrand la ea ca la primele poezii. Recent am revazut cateva din ele si mi-am dat seama ca cei care m-au criticat pe atunci au fost mult prea indulgenti cu mine. Vad si eu ca e cu totul altfel atunci cand scrii in vers alb. Dar, de, am eu fixul sa lucrez si pe vers clasic. Doar doar voi mai aduce si eu ceva in plus.
Nu am nimic de obiectat, ti-am inteles foarte bine interventia, am doar sa iti multumesc pentru popas.
|
|
|
|
Postat
de catre
Tania Ramon la data de
2010-09-19 23:03:53 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
"Deja la a doua strofă "iubirile ciopîrţite" dă semn..."
Aici nu e greşeală de acord, ci e vorba de un subiect logic defectiv de prezenţă, ca să zic aşa. |
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2010-09-19 22:22:19 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
er:
"proletculţi reşapaţi! |
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2010-09-19 22:20:33 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Nu, Tania, nu de-acolo, vine, zic eu, ci din faptul că explicitezi, că te surpi într-un clasicim standardizat, simplist, previzibil, aş zice.
Prima strofă are, într-adevăr, un uşor aer misterios, transcendent, nu arată cu degetul, sugerează, plus că asocierea de cuvinte are o anume doză de inefabil.
Deja la a doua strofă "iubirile ciopîrţite" dă semn de epuizare şi banalizare a expresiei,- cine ştie cîţi şi de cîte ori au folosit o astfel de sintagmă, e uşor de bănuit că aşa s-a întîmplat.
Una din marile greşeli ale celor care folosesc metoda clasică de compoziţie nu este, aşa cu s-ar crede, exclusiv folosirea rimei şi ritmului, a melodicităţii seductibile şi, prin asta, oarecum mincinoase, căci face apel la instinctul armonic al omului, păcălindu-l, ci faptul că expresiile folosite au un grad de uzură înaintată, se buhăiesc de bătrîneţe. Bineînţeles că pentru un cititor sărac în lecturi, care întîlneşte printre primele dăţi astfel de împerecheri de cuvinte, lucrurile astea îi surprind plăcut urechea şi înţelegerea. Dar pentru un tip versat, oho, nici de chiştoace nu le mai tratează! Pentru că problema se pune simplu: dom'le, dacă a existat un autor care a întrebuinţat, cîndva, o astfel de tehnică, un astfel de stil, înseamnă că este posesor de drept al modului acela de întocmire, şi ar putea reclama, să zicem, patentul acelei scrieri. Bine, în realitate lucrurile se petrec altfel, dar ca să vii tu, componistul X şi să pretinzi că îţi poţi permite să-l copiezi pe cel de dinaintea ta, prestînd în stilul lui, nu este numai o chestie de moralitate, de penalitate, adică de furt, dar şi de legitimitate a reperelor deja stabilite. Căci, astfel, ierarhiile valorice se tulbură: cititori inabili, care-s destui, confundă planurile, aglutinează viziunile.
În plus, apel la metaforizări de o redundanţă lirico-istorică mai mult decît îmbîcsită, de genul „zidire de Ană”, „frunză brodată” etc, ţin, deja, de sfera poeziei de proleculţi reşapaţi!
În fine, am cam lungit-o, ar fi multe de spus, pentru a veni în sprijinul ideii de primenire a limbajului – căci, în fond, sentimentele omeneşti şi temele majore sunt aceleaşi, de mii de ani, doar cuvintele care le exprimă sunt mereu altele, în funcţie de capacitatea individuală de a le mula pe idee a celui care are au ba har!
Dacă ai ceva de spus şi obiectat, no problem! putem discuta.
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2010-09-19 22:18:53 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Cred, Ioane, ca forta s-a pierdut prin faptul ca am inceput vorbind la plural si apoi am individualizat problema. Nu modific textul initial, adaug aici varianta in care am pastrat tonul impersonal cap coada.
Astăzi, în parc, pe şenile stă vîntul.
Stă vîntul. Şi-apasă cu silă pe piept.
Mamele-s duse
la muncă. Adîncul
devine palpabil, concret,
cu umbre de taţi, de copii, de iubiri,
de iubiri ciopîrţite. E inutil
să le rupi ritmul,
inutil să te miri
de ce dintr-o dată bătrîni
ne zidim toamna, la fel ca pe-o Ană,
ca pe-o Ană cu ia plină de frunză,
de frunză brodată.
Deasupra, sutană,
punem tăcerea. Doar, doar
cu trei anotimpuri şi trupul de melci,
de melci fără case, vom ţine de timpul,
de timpul dat gratis doar cînd încerci,
metafizic vorbind, suicidul.
|
|
|
|
Postat
de catre
Tania Ramon la data de
2010-09-19 21:20:23 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Ioane, cu versul ala nici eu nu ma impac deloc, insa nu am reusit sa-l sucesc nicicum ca sa nu iasa din ritm. In rest, nu am vrut sa scriu paunescian ( :) )despre fenomenul asta care bantuie Romania: cum ca pleaca femeile la munca de curatenie si ingrijire si tatii raman acasa cu copiii. Si nici sa victimizez prea mult. E o tema in care nu am prea lucrat.
Mersi.
|
|
|
|
Postat
de catre
Tania Ramon la data de
2010-09-19 18:59:03 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
De la "de ce nu mă caut copil." şi următoarea strofă, pînă la final, mi se pare că ai scăpat hăţurile din mînă.
Nici versul doi, din ultima strofă nu-mi place. E o împiedicătură de ritm acolo care jenează.
Priele strofe - mai bunicele.
Nu reuşeşti să ţii discursul sub tensiune.
Este sub ceea ce scrii.
Subţire. |
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2010-09-19 18:48:23 |
|
|
|
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
|
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23972 |
|
|
Comentarii:
120095 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|