|
|
|
|
|
|
|
|
|
Metafizic vorbind |
|
|
Text
postat de
Tania Ramon |
|
|
Astăzi, în parc, pe șenile stă vîntul.
Stă vîntul. Și-apasă cu silă pe piept.
Mamele-s duse
la muncă. Adîncul
devine palpabil, concret,
cu umbre de tați, de copii, de iubiri,
de iubiri ciopîrțite. E inutil
să le rupi ritmul,
inutil să te miri
de ce dintr-o dată bătrîni
cu trei anotimpuri și trup ca de melci,
de melci fără ziduri, tot ținem de timpul,
de timpul dat gratis atunci cînd încerci,
metafizic vorbind, suicidul.
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Da, Ecsi, am inteles.
Iulia, Adrian, multumiri si voua de popas. |
|
|
|
Postat
de catre
Tania Ramon la data de
2010-09-22 00:39:07 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Tania, am trecut doar să te salut :). Și nu metafizic. |
|
|
|
Postat
de catre
Adrian A. Agheorghesei la data de
2010-09-20 19:19:29 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Deasupra, sutană,
pus-am tăcerea. - uite asta mi-a placut, desi eu sunt o vorbareata sadea... |
|
|
|
Postat
de catre
Iulia Elize la data de
2010-09-20 15:50:54 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Tania, am spus ca mi-a placut acest poem. Nu stiu daca merita sau nu Nobelul. Pur si simplu mi-a placut. |
|
|
|
Postat
de catre
ecsintescu virtual la data de
2010-09-20 00:21:57 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Ecsi, mersi, dar ceea ce simti tu e diferit fata de ceea ce simt eu, sau, dupa cum vezi, Ioan fata de acest poem. Intotdeauna am lasat portita deschisa spre prefectionare la poemele clasice, pentru ca niciodata nu sunt multumita de ele. Cred ca nici cei mai buni, la care le iese din prima, nu sunt multumiti. E mereu o bataie, sa zic asa in stil muzical, care lipseste. |
|
|
|
Postat
de catre
Tania Ramon la data de
2010-09-19 23:30:55 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Tania, felicitari!
Este un poem reusit. Vot! |
|
|
|
Postat
de catre
ecsintescu virtual la data de
2010-09-19 23:15:11 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Nu pot decat sa iti dau dreptate.
Scriind-o, am tinut neaparat sa o fac in vers clasic, am simtit cum patinam pe stereotipie. Am avut momente cand m-am simtit lucrand la ea ca la primele poezii. Recent am revazut cateva din ele si mi-am dat seama ca cei care m-au criticat pe atunci au fost mult prea indulgenti cu mine. Vad si eu ca e cu totul altfel atunci cand scrii in vers alb. Dar, de, am eu fixul sa lucrez si pe vers clasic. Doar doar voi mai aduce si eu ceva in plus.
Nu am nimic de obiectat, ti-am inteles foarte bine interventia, am doar sa iti multumesc pentru popas.
|
|
|
|
Postat
de catre
Tania Ramon la data de
2010-09-19 23:03:53 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
"Deja la a doua strofă "iubirile ciopîrțite" dă semn..."
Aici nu e greșeală de acord, ci e vorba de un subiect logic defectiv de prezență, ca să zic așa. |
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2010-09-19 22:22:19 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
er:
"proletculți reșapați! |
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2010-09-19 22:20:33 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Nu, Tania, nu de-acolo, vine, zic eu, ci din faptul că explicitezi, că te surpi într-un clasicim standardizat, simplist, previzibil, aș zice.
Prima strofă are, într-adevăr, un ușor aer misterios, transcendent, nu arată cu degetul, sugerează, plus că asocierea de cuvinte are o anume doză de inefabil.
Deja la a doua strofă "iubirile ciopîrțite" dă semn de epuizare și banalizare a expresiei,- cine știe cîți și de cîte ori au folosit o astfel de sintagmă, e ușor de bănuit că așa s-a întîmplat.
Una din marile greșeli ale celor care folosesc metoda clasică de compoziție nu este, așa cu s-ar crede, exclusiv folosirea rimei și ritmului, a melodicității seductibile și, prin asta, oarecum mincinoase, căci face apel la instinctul armonic al omului, păcălindu-l, ci faptul că expresiile folosite au un grad de uzură înaintată, se buhăiesc de bătrînețe. Bineînțeles că pentru un cititor sărac în lecturi, care întîlnește printre primele dăți astfel de împerecheri de cuvinte, lucrurile astea îi surprind plăcut urechea și înțelegerea. Dar pentru un tip versat, oho, nici de chiștoace nu le mai tratează! Pentru că problema se pune simplu: dom'le, dacă a existat un autor care a întrebuințat, cîndva, o astfel de tehnică, un astfel de stil, înseamnă că este posesor de drept al modului acela de întocmire, și ar putea reclama, să zicem, patentul acelei scrieri. Bine, în realitate lucrurile se petrec altfel, dar ca să vii tu, componistul X și să pretinzi că îți poți permite să-l copiezi pe cel de dinaintea ta, prestînd în stilul lui, nu este numai o chestie de moralitate, de penalitate, adică de furt, dar și de legitimitate a reperelor deja stabilite. Căci, astfel, ierarhiile valorice se tulbură: cititori inabili, care-s destui, confundă planurile, aglutinează viziunile.
În plus, apel la metaforizări de o redundanță lirico-istorică mai mult decît îmbîcsită, de genul zidire de Ană, frunză brodată etc, țin, deja, de sfera poeziei de proleculți reșapați!
În fine, am cam lungit-o, ar fi multe de spus, pentru a veni în sprijinul ideii de primenire a limbajului căci, în fond, sentimentele omenești și temele majore sunt aceleași, de mii de ani, doar cuvintele care le exprimă sunt mereu altele, în funcție de capacitatea individuală de a le mula pe idee a celui care are au ba har!
Dacă ai ceva de spus și obiectat, no problem! putem discuta.
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2010-09-19 22:18:53 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Cred, Ioane, ca forta s-a pierdut prin faptul ca am inceput vorbind la plural si apoi am individualizat problema. Nu modific textul initial, adaug aici varianta in care am pastrat tonul impersonal cap coada.
Astăzi, în parc, pe șenile stă vîntul.
Stă vîntul. Și-apasă cu silă pe piept.
Mamele-s duse
la muncă. Adîncul
devine palpabil, concret,
cu umbre de tați, de copii, de iubiri,
de iubiri ciopîrțite. E inutil
să le rupi ritmul,
inutil să te miri
de ce dintr-o dată bătrîni
ne zidim toamna, la fel ca pe-o Ană,
ca pe-o Ană cu ia plină de frunză,
de frunză brodată.
Deasupra, sutană,
punem tăcerea. Doar, doar
cu trei anotimpuri și trupul de melci,
de melci fără case, vom ține de timpul,
de timpul dat gratis doar cînd încerci,
metafizic vorbind, suicidul.
|
|
|
|
Postat
de catre
Tania Ramon la data de
2010-09-19 21:20:23 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Ioane, cu versul ala nici eu nu ma impac deloc, insa nu am reusit sa-l sucesc nicicum ca sa nu iasa din ritm. In rest, nu am vrut sa scriu paunescian ( :) )despre fenomenul asta care bantuie Romania: cum ca pleaca femeile la munca de curatenie si ingrijire si tatii raman acasa cu copiii. Si nici sa victimizez prea mult. E o tema in care nu am prea lucrat.
Mersi.
|
|
|
|
Postat
de catre
Tania Ramon la data de
2010-09-19 18:59:03 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
De la "de ce nu mă caut copil." și următoarea strofă, pînă la final, mi se pare că ai scăpat hățurile din mînă.
Nici versul doi, din ultima strofă nu-mi place. E o împiedicătură de ritm acolo care jenează.
Priele strofe - mai bunicele.
Nu reușești să ții discursul sub tensiune.
Este sub ceea ce scrii.
Subțire. |
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2010-09-19 18:48:23 |
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23945 |
|
|
Comentarii:
120070 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|