MIC TRATAT DE PATOLOGIE SAU DESPRE CUFUREALA LA CHIVUȚA INTELECTUALĂ
Text
postat de
Liviu S. Bordas
MIC TRATAT DE PATOLOGIE SAU DESPRE CUFUREALA LA CHIVUȚA INTELECTUALĂ
Îmi vine în minte o scenă din Șatra lui Zaharia Stancu. Trupa de jandarmi călare pe caii bine hrăniți, vîrfurile baionetelor sclipind în soarele nemilos al Transnistriei și ochii jandarmilor sclipind de pofte trupești. Apoi, țipătul țigăncii bătrîne, un cîrîit prelung și gros, semn la care toate celelalte țigănci se înșiră pe marginea drumului, își ridică poalele și se ușurează cu zgomot.
Sclipirile din ochii jandarmilor se sting a silă iar oroarea le alungă și ultima fărîmă de dorință. Trupa călare face stînga-mprejur și se pierde în colbul depărtării.
Cufureala ca mijloc de apărare.
Era în vremea marelui război.
Intre timp, războaiele au scăzut în amploare și se poartă pe alte cîmpuri. Cenușiului Transnistriei i-a luat locul bleul-pal al unei pajiști literare. Șatra s-a risipit, se poartă individualismul. Chivuța singuratică aflată în război cu lumea.
Spre deosebire de țigăncile din șatră, chivuța noastră folosește cufureala ca armă de atac.
Tot spre deosebire de țigăncile din șatră, chivuța noastră se folosește de cuvinte, nu de gesturi. Asta deoarece chivuța noastră e școlită. Cum ar veni, intelectuală.
Și, iarăși spre deosebire de țigăncile din șatră, chivuța noastră ne arată dosul ținîndu-și comod șezutul în fotoliu. Și, probabil, numele sub un pseudonim.
E vremea războaielor pe internet.
Atacul chivuței noastre (vedeți, cîtă duioșie poate încape în această asumare, chivuța noastră, nu e orice chivuță, chiar dacă și alții au chivuțele lor și chiar dacă ea, chivuța noastră, a fost înainte chivuța altora, în niște spații internautice de unde, neînțeleasă pe deplin, a cam fost nevoită să plece) atacul chivuței noastre, spuneam, începe gradat, trece prin faze mai puțin agresive înainte de a se desfășura în toată plenitudinea lui.
Cîrîitului bătrînei țigănci îi ia locul un gîjîit din adîncul plămînilor, pregătind terenul pentru rașchetarea a tot ceea ce s-a adunat pe trahee de la ultima expectorație. Toată zgura nemulțumirilor, toată funinginea refulărilor, tot mucusul a fel și fel de frustrări sunt adunate într-un bol cleios, mestecate în gură și împroșcate în direcția preopinentului.
Flegma...
Flegma ca argument suprem.
Flegma ca superioritate ideatică.
Flegma ca stigmat asupra celui care are îndrăzneala de a gîndi altfel.
Flegma ca măsură a intelectualității chivuței noastre.
Nu are nicio importanță dacă ea nimerește adversarul între ochi sau doar pe haine. Rezultatul e același.
E deja prea mult și cu toate acestea încă nu s-a terminat.
Închipuiți-vă acum deșertarea zgomotoasă a liotei de țigănci din pustiul cîmpiei transnistrene, evocată mai sus, adăugați, cu puterea minții, mirosul pestilențial de rigoare și veți obține imaginea completă și complexă a atacului chivuței.
Firile mai slabe sunt sfătuite să evite exercițiul.
Celelalte firi vor reacționa, oricum, așa cum le-a lăsat natura sau cum le dictează interesele de moment.
Firile indiferente se vor preface că plouă.
Firile simandicoase se vor preface că tocmai priveau în altă parte.
Firile împăciuitoriste se vor preface că, deși simt miasmele, ele nu sunt totuși de nesuportat. În fond, și cufureala face parte din natura umană. Așa că vor lăsa locul neatins pentru a putea păstra un moment de jenă.
Chivuța noastră? Blank. Ea își trage pe mai departe argumentele din biblie.
Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.
Înlăturînd ceea ce era de înlăturat și adăugînd ceea ce era de adăugat, a ajuns la concluzia că dragostea pentru semeni e cu atît mai mare cu cît e mai mare dragostea de sine. Pe care dragoste o practică intens. Pînă la autoidolatrie. Regina. Cea fără rivali. Vine ea apoi și dragostea de semeni.
Între timp, asemeni cîmpiei transnistrene din Șatra lui Stancu, pajiștea bleu se pierde încet, încet, sub colbul uitării.
Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!
Comentariile
userilor
uitasem ce am vrut sa scriu initial: la embedul filmului pe care doriti sa-l puneti la comm, modificati dimensiunile de la inceputul si finalul scriptului la 300/260.
o dedicatie muzei:
Postat
de catre
I BG la data de
2010-08-21 16:51:59
iar ode femeilor pe europeea. noroc ca femeia si barbatul au traditii apropiate, cum ar parazice mme udrea.
Postat
de catre
I BG la data de
2010-08-21 16:45:08
Indiferentule latunski, zîmbetul cuceritor al lui Al Pacino ne e pentru tine. Prietenii știu pentru cine e.
Ție doar un salut occidental. O aplecare discretă a capului. Temenele nu fac. Mă cam ține un junghi la osul sacru. Probabil mi se trage de la cine știe ce greșeală minoră făcută în tinerețea încă neștiutoare.
Postat
de catre
Liviu S. Bordas la data de
2010-08-21 12:36:00
Postat
de catre
Liviu S. Bordas la data de
2010-08-21 12:27:18
Pentru conformitate: Coloana militară era nemțească. Jandarmii români n-aveau camioane. N-aveau săracii nici obiele cărora manutanța le-ar fi zis moletiere.
Numai față de nemți ar fi prins ideea de cufureală. Dialogul imaginar: "- Țigănci!-Țigănci tinere și frumoase! - În sfîrșit, muieri!" este doar o figură de stil.
"Acum soldații străini îmbrăcați în cenușiu....(...)
Tu, Bordaș, ești mai aproape de cultura occidentală, nu trebuie să faci greșeli minore, cufureala este ignorată de valahi și de transnistreni.
Fire indiferentă, mă fac că plouă. Chiar plouă!
Să ai lecturi plăcute!
Postat
de catre
latunski criticul la data de
2010-08-20 19:37:52
Sincer să fiu, mă așteptam la ceva de genul intervenției de ieri: că.....s nenorocit.
Probabil că nu e prea tîrziu. Nu cred în efectele curative rapide.
Postat
de catre
Liviu S. Bordas la data de
2010-08-20 11:08:52
Valeriu, dacă bine nu poate să facă, măcar să nu facă rău. Tratatul, desigur.
Radu, cineva (care te prețuiește, așa cum îți mai spuneam) mi-a sugerat să-ți răspund că bunicul tău te-a sfătuit astfel deoarece s-a gîndit că orice intervenție într-o asemenea dispută se poate solda cu victime colaterale :)
Dacă tu zici că pledoaria e perfect articulată, nu-mi rămîne decît să te cred.
Gheorghiță, e vacanță... spiritele s-au tras care la munte, care la mare, după dorințe și după puteri.
Zici că-i pamflet? O fi. Io zic că e doar o mustrare ceva mai puțin blîndă. Aș fi vrut ca șfichiul să conțină și niscai umor. N-a fost să fie. Poate în tratatul următor, că va fi el despre opinteala unora de a scrie epigrame ori ba.
Mulțumesc tuturor pentru lectură. Fi-vor din pagina asta oarece învățăminte? Aș vrea, da' nu prea cred.
Postat
de catre
Liviu S. Bordas la data de
2010-08-20 10:59:06
Valeriu, dacă bine nu poate să facă, măcar să nu facă rău. Tratatul, desigur.
Radu, cineva (care te prețuiește, așa cum îți mai spuneam) mi-a sugerat să-ți răspund că bunicul tău te-a sfătuit astfel deoarece s-a gîndit că orice intervenție într-o asemenea dispută se poate solda cu victime colaterale :)
Dacă tu zici că pledoaria e perfect articulată, nu-mi rămîne decît să te cred.
Gheorghiță, e vacanță... spiritele s-au tras care la munte, care la mare, după dorințe și după puteri.
Zici că-i pamflet? O fi. Io zic că e doar o mustrare ceva mai puțin blîndă. Aș fi vrut ca șfichiul să conțină și niscai umor. N-a fost să fie. Poate în tratatul următor, că va fi el despre opinteala unora de a scrie epigrame ori ba.
Mulțumesc tuturor pentru lectură. Fi-vor din pagina asta oarece învățăminte? Aș vrea, da' nu prea cred.
Postat
de catre
Liviu S. Bordas la data de
2010-08-20 10:56:52
...
Postat
de catre
Amelia Cojocaru la data de
2010-08-20 10:42:32
Servus maestre,
Mă bucur că mai apari prin peisajul, cam pustiit de texte notabile al lavrei; bleul se cam decoloră, răzbelurile de idei își pierdură savoarea și lipsește spiritul disputelor de altădată...las că nici valoarea literară nu se simte prea bine.
Textul de mai sus e o excepție, dar nu cred că poate scutura prea tare multiplele poale îmbățoșate de bigotism agresiv ale chivuței noastre. Asemenea lui Tomas d'Aquino, care vedea în orișice muiere un bărbat neizbutit și dînsa, prin uscăciunea argumentelor sale inchizitoriale vede în oricine o contrazice un potențial păcătos, condamnat la flăcările eterne ale iadului.
Important pentru mine e faptul că pamfletul de mai sus se susține și-n exteriorul disputei care l-a provocat!
*
Postat
de catre
Gheorghe Rechesan la data de
2010-08-20 08:40:33
PS pe cînd un îndreptar despre eructațiile epigramiștilor narcisiști?
Postat
de catre
Gheorghe Rechesan la data de
2010-08-20 08:40:24
Servus maestre,
Mă bucur că mai apari prin peisajul, cam pustiit de texte notabile al lavrei; bleul se cam decoloră, răzbelurile de idei își pierdură savoarea și lipsește spiritul disputelor de altădată...las că nici valoarea literară nu se simte prea bine.
Textul de mai sus e o excepție, dar nu cred că poate scutura prea tare multiplele poale îmbățoșate de bigotism agresiv ale chivuței noastre. Asemenea lui Tomas d'Aquino, care vedea în orișice muiere un bărbat neizbutit și dînsa, prin uscăciunea argumentelor sale inchizitoriale vede în oricine o contrazice un potențial păcătos, condamnat la flăcările eterne ale iadului.
Important pentru mine e faptul că pamfletul de mai sus se susține și-n exteriorul disputei care l-a provocat!
*
Postat
de catre
Gheorghe Rechesan la data de
2010-08-20 08:38:38
O pledoarie perfect articulată, Liviu. N-am obiecții. Numai un nebun poate avea.
O singură problemă. Bunicul m-a învățat o chestie, care, nu știu cum se face, mi s-a înșurubat în creier:
"În cearta dintre două muieri, încearcă să nu te bagi niciodată".
Dar uite c-am uitat sa-l întreb de ce, și acum e un pic prea târziu.
Cu mintea de-acum, aș fi putut invoca fie principiile, fie interesele galante, fie nobila-mi vocație pacificatoare.
Poate că una ar fi mers...
Sunt tare curios ce mi-ar fi răspuns înainte de zâmbet.
Postat
de catre
Radu Stefanescu la data de
2010-08-19 20:04:32
Tratatul este foarte bun. Ma indoiesc, totusi,ca
acest tratat va putea trata chivutii. Poate...pe ceilalti care ii accepta.
Felicitari Liviu !
Postat
de catre
Valeriu Cercel la data de
2010-08-19 16:12:58