|
|
|
|
|
|
|
|
|
TRÎNTA CUVIOASEI BASSILISCA CU TRI GHIAVOLI ELINEȘTI |
|
|
Text
postat de
Gheorghe Rechesan |
|
|
Într-o după-amiază a lui Cuptor, să tăt hi fost după prînzișor,dupe ce, cu osîrdie, bătu una sută de mătănii, parte-n genunchi, alta pe burtă și făcu o samă de fapte bune, precum adăpatu' hulubilor ce i se găinățau drăgăstoși la fereastră, pre cuvioasa Bassilisca o prinse moțăiala. Sîntu' Soare dogorea strașnic, muștele bîzîiau zburdalnice pîn chilie, în văzduh adăsta o mulcomeală dulce, ce te-mbia la somn, așa că nu-i de mirare că mironosița noastă, puse tîmpla pe-o pernă ș-ațipi. Iară cum sforăia dînsa agale, moș Ene, ăl ce presară colb pă gene, îi trămise un vis tare spăimos.
Se făcea că măicuța cea cu suflet mare se preumbla p-un tăpșan podidit de flori: maci roșii, bujori, viorele, cîrciumărese și tulipani persienești. Și cum se preumbla dînsa pe-acolo, numa ce-i răsăriră în cale tri făpturi dă speriat. Întîia avea chip dă bărbat, aflat în cumpăna vieții, smead șî cu plete negre, dară de-l priveai mai cu luare aminte, se vădea a hi o-ntruchipare ghiavolească, fiincă în creștet i se ițeau doă coarne făloase, iară dindos sfișcuia aerul, o coadă lungă ca un harapnic.
Avan să miră măicuța Bassilisca de așa arătare și-și stuchi în sîn, făcînd pe deasupra tri părechi dă cruci late.
Ghiavolu' nici că se sinichisi, hohoti la dînsa ș-o iscodi:
" Preacinstită Bassilisco,au la ce porți cojoc șî rantie dă șiac pi căldura aiasta? Ț-o hi frig?"
Șî rînjind drăcește, prins-a sufla pre gură-i dogoare năprasnică, dă gîndeai că ești în gura iadului. Asuda măicuța Bassilisca, pîraie dă sudori, da' nu-și lepădă straiele groasă, că cine știe, o ispitește necuratu' cu oareșce pohte spurcate și-i neprihănește curățănia trupească. Văzînd că n-are spor s-o necinstească, ghiavolu' cela se topi în văduh, ca o boare, împrăștiind în urmă-i duhoare dă pucioasă.
Numa' ce chieri arătarea ceia, că-n locu' dînsei se ivi alta mai de mirare. Ghiavolu' d'al doilea, avea înfățișare îngerească, c-un chip dă copilandru în floarea vrîstei, cu ochișori senini șî buze rumene, iară pletele-i cîrlionțate, lucind ca aurul îi curgeau pîn' la brîu, dară de la mijloc în jos, de sub dolama sinilie dă mătase, se răscrăcărau doă picere dă țap păroase.
" Ț-o hi săti, preacuvioaso?" o ispiti ăl de' al doilea ghiavol șî numa ce grăi aistea, dă sub copita stîngă țîșni un izvor limpede cu apa precum cleștaru'.
Cu limba iască-ntre dinți, muncită de strașnica arșiță, se canoni măicuța, mult șî ghini, da' nu beu din apa ceia, căci apără-ne Doamne, n-ar hi fost mare mirare să să-mbete, iară de ș-ar hi chierdut cumpătu, pîrdalnicu cela dă ghiavol atîta aștepta s-o-ncalece! Mai tare ca șî chiatra neperitoare a muntelui i-a fost credința. căci văzînd că n-o poate ispiti, pieri ș' astă arătare, împrăștiind în urmă-i putori de hazna.
Crezu maica Bassilisca că scăpă de prigoană, cînd din pămînt din iarbă verde, răsări 'naintea ei, al treilea drac.
Cu barba-nspicată șî chica albită, aist ghiavol ave înfățoșare dă cărturar, călămări șî condeie la brîu, dară tot ucigă-l toaca ierea, cu coarne făloase dă căprior șî gheare-ascuțite dă zgripțor.
Făcîndu-i zîmbre, ghiavolu' diac îi întinse o bucoavnă cu foi neîntinate șî vorovi:
" Ț-o hi poftă, măicuță, s-așterni oareșce stihuri libovnice?"
Se feri dîn răsputeri Bassilisca de-așa ispită , dară ucigă-l toaca n-o slăbea defel! Ba cu vorbe mieroase, ba cu batgiocura, s-ațînea dupe dînsa, doar-doar o păcătui.
Fugi măicuța-n susu' pajiștii smălțuite cu flori, ghiavolu' dupe dînsa. S-aburcă preacurata într-un măr pădureț ce-i ieși în cale, satana o trăgea dă poale să coboare! Vai de sufletu' ei că de-amarnică caznă avu parte, căci văzînd că nu-i face pre plac, ghiavolu scoase de la brîu un condei, iară cum îl scoasă, începu a se lungi condeiu' cela, pînă să făcu cît ditamai fuște, din celea cu vîrf di hier.
Trămura sufletu-n biata Bassilisca, că-i venise capătu' zilelor, dară blăstămatu dă drac numa' ce prinse a o-nțepa ușurel pă la picere, ori în noadă. Țîpa sireaca , dîn gură de șarpe, dară ghiavolu' n-o slăbea, șî cum să smucea dînsa ferindu-și dosu', bîldîbîc... pică de pe laviță șî să deștăptă! Cătă în giur dupe pajiștea ceia minunată, ipac dupe ghiavoli, da' nici urmă de dînșii, doar în așternut găsi un condei ascuțit din cele de mîzgălit în bucoavne, prozodeli or' letopisățe. Șî mare minune vă zîc voă, că scăpă nevătămată din ceastă-ncercare, c-altfel is-ar hi dus buhu', că s-a vătămat dîntr-o scriitură!
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23945 |
|
|
Comentarii:
120070 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|