PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
4 pereţi Text postat de Dana Banu 1. tandreţea femeilor care spun cuvinte albe le aşază pe rafturi în bucătării mici şi curate le şterg de praf o dată pe zi apoi deschid o fereastră şi adorm în ea până la moarte obositor matriarhatul acesta bărbaţi cu picioare lungi beau vin acru din ceşcuţe de porţelan crăpat gesturile lor sunt voit simandicoase cuvintele mor în ei înainte de a fi spuse respectă mereu semnele de circulaţie în general sunt asediaţi de lucruri utile dacă vrei pot să îţi spună orice doreşti nu vrei 2. braţele ridicate în semn de predare ziduri oameni oameni ziduri o continuă alergare în cerc luna abia se mai vede stă ascunsă în soare şi râde umbra unui secol prietenos mai alunecă uneori pe deasupra oraşului un hohot de râs nimeni nu presimte vârtejul de praf şi de frunze care se apropie deschidem obloanele aşezăm în pervaz 3 poeţi şi o muşcată albastră casa noastră devine primitoare văzută de sus e o mansardă sepia cocoşul de tablă rugineşte obosit pe cel mai înalt acoperiş din lume apoi într-o zi ca toate zilele tăcerea 3. tragem draperiile e seară deja printre oameni continuăm copilăria steag de luptă rupt zdrenţuit purtat ani îndelungi pe umeri am învins tot ce era de învins cimiterele sunt pline de ai noştri amarnic am plâns amarnic ne-am dedat exceselor sub cerul fumuriu jilavă noaptea ne va cuprinde în cele din urmă cu mâinile ei uscate vor înflori cireşii ca semn de întrebare am fost nemuritori sau nu parcă aşa spuneam câteodată sălbăticia rămâne se depune în strat gros pe artere pe retină pe inima înfrigurată sus în ceruri o masă de taină jos o funie de mătase şi o salbă de bănuţi arămii nu noi nu vom muri niciodată 4. privirea înfiptă în pământ spaţiul dintre oameni devine un punct luminos e târziu de acum abatoarele şi măcelăriile sunt pline de carne proaspătă carnea noastră cea de toate zilele mănâncă din ea drumeţi obosiţi şi pleacă apoi îngreunaţi mai departe doar ochii ne-au rămas limpezi ei construiesc case cu ferestre spre nord ridică ziduri până la soare înalţă castele până la lună suntem vii noi nu murim în timpul vieţii noastre iar asta cu siguranţă ar trebui să ne fie îndeajuns Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   Errrrrr! "În fine, cele două versuri din final pot rezuma totul,"... Cred că, de dimineaţă, nu mă trezisem. Încă!   Postat de catre ioan peia la data de 2010-07-11 20:12:23               mulţumesc, Ioane, pentru comentariu o zi bună   Postat de catre Dana Banu la data de 2010-07-11 10:17:04               Nu ştiu de ce se lecturează aşa de greu textele astea? Ca să reţii ceva, tebuie să revii şi să încerci o recontextualizare a celor citite deja. Şi tot aşa. Probabil pentru că din pricina abundenţei de simboluri, cînd apropiate, ca înţeles, cînd complet disparate, iar efortul de vizionare integralistă a expunerii cere prea multă atenţie. Ceea ce pentru un text poetic nu prea e recomandabil. Senzaţia desprinsă este aceea a unui discurs fluidizat, vag perceptibil, care îl plasează în zona unui onirism continuu, ceea ce îl face puţin cam ininteligibil. Sunt locuri în care introducerea unei imagini este clar căutată, chiar clişeistică. Spre ex., în fragmentul 2, care se scurge bine pînă la cei "3 poeţi" aşezaţi în "pervaz", care te face să te întrebi ce să caute acolo şi de ce tocmai 3! În fine, cele două versuri din final poate rezuma totul, fără să fi fost nevoie de o asemenea întindere de text. Altcum, autor care are ştiinţa întocmirii frazei, conduce bine alcătuirea versului, nu face gafe expresive vizibile şi se cunoaşte că scrie din impuls interior, nu din dorinţa de a flata cititorul.   Postat de catre ioan peia la data de 2010-07-11 09:46:58	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23945 Comentarii: 120070 Useri: 1426
ADMINISTRARE