FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Epica minora
Text postat de latunski criticul


Epica minora

Pescar de vorbe culese de-aiurea și-n pripă
rup aripa nopții (precum Adapa) – ceasurile-s trei,
onor Făuritor și oare (?) Făcătoare,
barca mea-i în derivă, acum îmi spăl
veșmîntul de forță în balta dimineții.

cei ce fac răsuflarea și gîndul
mă angajează la vam㠖 orele-s patru
(încă nu mă detest – șpaga e vie în mine -
Amintirile-mi sînt arhivate, unde(?)
nici Asmodeus nu știe.

nu-i nimeni pe stradă, doar care parcate,
-cum e mai bine (?) să stau ori să plec...
să-mi iau lumea-n cap, plin de taine
laice ori bisericești – orele-s cinci și treizeci.

apoi se ține de șase
și Aerul Limpede luptă cu Vîntul Turbat;
(cine-și va marca teritoriul?)
-o, zei ai Inemehașului și ai Eternității
este politically corect să dați ordonanțe?

eu încă n-am scris nimic remarcabil
și nici nu voi scrie pînă la orele șapte
cînd pe strada Pietroasele
nu va apărea un ins în sandale romane
cu peplul pătat de sînge, el va striga:
- vînd cuie bătute în palme și-n tălpi,
- vînd coroane de spini,
- vînd așchii de cruce,
- vînd mir de la Ierusalim,
-vînd locul de veci din cimitirul „Învierea”.
- vînd și laptele maicii mele,
- îmi vînd chiar și prepuțul.

eu mai aștept:
se face de opt și vine lăptarul.
apoi nu mai am ce să aștept,
pentru că la nouă se trezește nevastă-mea
și începe circul mediatic cu pîine de la Boromir.

regret că nu l-am urmat pe cel cu sandale,
dar mai dorm puțin și visez că sînt treaz.
este zece treizeci și Gorgona mă cuprinde în brațe
mii de tentacule îmi mișună pe sinapse,
hallal, havas, amin și vade retro...

cred că sînt bîntuit
-cum îmi spunea o fostă iubită-
n-am nici alibi cînd treaz fiind visez
și nici dormind coșmaruri să-mi traduc...






Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  ceremonios, domnule latunski.
dar nu sunt consideratii critice, sunt comentarii de front :)
glumesc putin, e de bine
 
Postat de catre iulia ralia la data de 2010-05-09 21:56:03
         
 
  Iulia, mulțumesc pentru alarma de typo. Ești o cititoare atentă și apreciez gestul. Considerațiile critice îmi sînt cam neclare. Poți reveni?
Cu stimă.
 
Postat de catre latunski criticul la data de 2010-05-09 21:12:54
         
 
  ma gandesc daca in Epica minor nu ai spus tot, dar daca nu am inteles unele referiri concrete :)
inseamna ca sigur mai e ceva de adaugat.

am citit putin latunski poetul, pescar de vorbe. vad ca se poarta, e timpul pescuitului...

typo : diminețiii, nevasă-mea :)
 
Postat de catre iulia ralia la data de 2010-05-09 20:57:39
         
 
  Aha, acum am înțeles! Scuze.  
Postat de catre latunski criticul la data de 2010-05-07 23:01:20
         
 
  Cu datul în bară și cu Savonarola mă simt depășit. Poți să fii mai explicit?  
Postat de catre latunski criticul la data de 2010-05-07 22:59:41
         
 
  Savonarola. Pentru corectitudine.

Acu', daca ai dat-o in bara, asta e...



Latunschi, eu am ramas la

n-am nici alibi cînd treaz fiind visez
și nici dormind coșmaruri să-mi traduc...


Nu stiu de ce.


 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2010-05-07 22:23:43
         
 
  Musiu editor MIM, ce mimezi imperfect o brumă de respectabilitate editorială, idiot e doar cel care-n foru-i interior nu realizează că e ridicol...așadar, aplecarea mea spre stihuirile lui gaspadin latunski și cometariile despre dezinvoltura ideilor ce i le șoptește Nina, ubicuă și omnipotentă muză-secretară, datează de dinainte de a te pogorî mătăluță cu hîrzobul semidocției în ograda lavrei bleu, așa că temperează-ți zelul și rățoielile de savaranola pitic(na! că acu' ai ce șterge)și dă-ne odată și nouă o mostră din didacticismul etic pe care-l fluturi de vreo 3 luni  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2010-05-04 08:28:32
         
 
  Lenea este o stare de stază. Ce profit pot să am intrînd în dispută cu d-l Recheșan? Voi scrie mai bine? El va scrie mai mult?
Pe mine mă interesează doar competiția cu propriile-mi forțe!
p.s. cartea de telefon, cartea de bucate și mersul trenurilor sînt cele trei cărți pe care le-aș lua cu mine pe o insulă pustie. Cînd o să apară și Vineri, am certitudinea că îmi va aduce Biblia și Legile lui Murphy
 
Postat de catre latunski criticul la data de 2010-05-04 03:34:43
         
 
  Sunt (aproape) convins că ați dibuit și d-voastră inadvertența lui Gheorghe, dle critic. Îmi scapă (dar nu total) motivul trecerii sub tăcere.

Dar, zău! n-am putut rezista să-i las lui Rechesan impresia că (unii dintre noi) am putea fi mai idioți decât prevede cartea de telefon.

 
Postat de catre Mihai Iulian Matei la data de 2010-05-04 02:08:54
         
 
  "mii de tentacule îmi mișună pe sinapse," nu este o figură de stil chiar așa de caraghioasă. Nu mi-e rușine cu ea.
Dixit!
Senchiu, Mihai Iulian Matei! Chiar dacă știu cine ești! Lumea-i mică și "mulți estem" în ea. Mulțumesc pentru salvarea din naivitate!
 
Postat de catre latunski criticul la data de 2010-05-04 02:00:08
         
 
  Gheorghe, comentariul tău (cel pe care-l dorești șters) este exact unde ai vrut să fie. Nu ai incurcat textele, ci... autorii :). Degeaba te chinui să speli greșeala. "Miile de tentacule..." la care faci referire se află-n textul ăsta, și nu în cel al lui O. S Ciurtin. Așadar, mai bine ți-ai asuma gestul, decât să ceri scoaterea primei intervenții.

D-le critic, nu fiți naiv! Textul d-voastră nu este. Ceea ce (lipsa naivității) apreciez mereu la d-voastră...
 
Postat de catre Mihai Iulian Matei la data de 2010-05-04 00:58:02
         
 
  Nu te formaliza, maestre. Chiar dacă acest comentariu mi-ar fi fost adresat, tot nu m-aș fi supărat. Nu am încredere de loc în ce spun și de aceea nu semnez. Sînt permisiv(dracu, permisibil, am uitat). Respect reciproc! Nu notre respect!  
Postat de catre latunski criticul la data de 2010-05-04 00:27:39
         
 
  scuzele mele gaspadin latunski, comentariul era adresat altui text, rog un editor să-l șteargă  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2010-05-04 00:15:48
         
 
  grafomanie pură, împodobită de un umor involuntar greu de egalat;dacă unui editor i-ar păsa căît decît de europeea ar analiza "miile de tentacule ce mișună prin sinapse"
AMAN de lavră!
 
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2010-05-04 00:13:50
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23945
Comentarii: 120070
Useri: 1426
 
 
  ADMINISTRARE