|
|
|
|
|
|
|
|
|
Gata de culcare, copii ? |
|
|
Text
postat de
Adriana Gheorghiu |
|
|
Gata de culcare, Adeline?
Bineînţeles că eşti gata de culcare, când ai o pijămăluţă aşa de frumoasă, toată numai steluţe. Unele mari, altele mici, unele mai strălucitoare ca altele.
- Aşa suntem şi noi, stelele de pe cer.
- Mamă, dar cine vorbeşte? Uite! E cineva la geam!
- Sunt eu, Steluţa Alcor, steluţa cea mică de lângă oiştea Carului Mare. Deschide! Am făcut cale lungă să ajung la tine. Pentru că am auzit că îti plac mult steluţele.
- E adevărat. Şi unchiul George mi-a adus cadou de ziua mea o pijama cu steluţe, iar aici, pe noptieră, am numai cărţi despre constelaţii.
- Ce frumos! Dacă-mi faci şi mie loc aici, în pătuţul tău, aş putea să-ţi arăt pe pijămaluţa ta care sunt cele mai importante stele de pe cer.
- Sigur. Haide! Ai loc aici.
- Dar ce bine e la tine în pat, sub plapumă! Tare bine mi-ar prinde şi mie una. Ştii, câteodată, este aşa de frig acolo, sus, pe cer, că stau şi mă întreb cum de mai putem străluci.
- Daca vrei, mama îti dă şi ţie o păturică , pentru când te întorci înapoi, pe cer.
- Ce bine mi-ar prinde!.
- Mă bucur că îti place aici, la mine.
-Tare mult! Dar ce ai aici?
- Aici? Asta este manşeta de la mâneca pijamalei.
- Dar ce nevoie ai de manşetă? Că din cauza ei nu pot să-ţi arăt Carul Mic. L-a ascuns. În schimb… pot să-ţi arăt Steaua Polară.
- Şi eu ştiu de ea. Uite-o! Nu-i departe de Carul Mic.
- Stai o clipă, Adeline! Dar ăştia pufoşi ce sunt? Văd că ei n-au steluţe.
- Sunt papucii mei de casă, care îmi ţin cald la picioare când mă dau jos din pat. Mama îţi poate da şi ţie o pereche.
- Da? Ce bine! Vezi eu n-am ştiut până azi nici de plăpumioară nici de papucei ...Uite! L-am găsit! Întoarce-te puţin. E Carul Mare. E pe spatele pijamalei, iar oiştea lui e pe umăr. Tu n-ai cum să vezi toate cele...
- ...şapte steluţe din Car, vrei să spui?
- Da. Dar cum de le ştii?
- Ţi-am spus că am cărţi multe,....
- Stai o clipă! Uite-mă pe mine, Steluţa Alcor! M-au desenat chiar lânga cusătură. Era cât pe ce să dispar sub guler.
- Dar chiar că eşti mică, steluţă dragă.
- Aşa spune şi Mizar. O ştii pe Mizar?
- Nuu.
- Mizar este steaua mijlocie din oiştea Carului Mare şi prietena mea cea mai apropiată. Uite-o e aici! Cu ea stau deseori de vorbă, aşa cum stau cu tine acum. Dar ce este asta aşa de molcuţă?
- Este perna. Nici de ea nu ştii? Aşează-te pe ea şi ai să vezi cum e. Mama are şi pentru tine una, dacă vrei.
-Uaa! Într-adevăr este moale! Cred că dacă mai stau mult pe aici, mă prinde somnul, iar Mizar va fi tare înrijorată. I-am promis că mă întorc repede. Numai ea ştie de vizita mea la tine. Chiar că trebuie să plec acum. Nu ştiu cât de multe te-am învatat eu despre steluţe, în schimb eu am aflat de la tine despre plăpumioara cea călduţă, despre perniţa cea moale şi despre papuceii cei pufosi, şi îmi pare tare bine. Am să-i povestesc şi lui Mizar de ele. Ea nu poate veni, că-i o steluţă importantă în oişte. Eu sunt mai liberă. Aşa că mai pot trece pe la tine. Pe curând!
- Stai! Stai numai o clipa, dragă steluţă. Mama ţi-a pregătit un pachet. Sper că-l poti lua cu tine.
-Uaa! Toate minunăţiile astea sunt ale mele? Mulţumesc tare mult. Sunt eu o steluţă mică, dar voinică. Acum chiar că plec. Noapte bună, Adeline!
Şi uite aşa, dragi copii, să ştiti şi voi că atunci, când Steluta Alcor nu străluceşte pe cer, ea doarme pe o perniţă moale, acoperită cu o plăpumioară călduroasă, şi în picioruşe are papucei pufoşi, totul primit în dar de la Adeline. Iar de atunci nu s-a mai plâns niciodată că îi este frig acolo, sus, pe cer.
Gata de culcare, Călina?
Vrei ceva? Vrei să înveţi să împleteşti? Sigur. Mâine o rugăm pe bunica să-ţi dea nişte andrele şi un ghem de lână. Dar bine că mi-ai adus aminte. În seara asta am să-ţi spun povestea cu mănuşa cea năzdrăvană.
- Ce bine!
Era o seară de iarnă, şi citeam lângă foc, în sufragerie. Bunica, care îşi avea fotoliul lângă al meu , tocmai plecase la culcare şi-şi lăsase coşul cu lână şi andrele pe covor. Cum am ridicat puţin ochii de pe carte, am văzut ceva mic care dădea să intre în coşul bunicii. La început am crezut că e un şoricel. Dar nu, era o mănuşă.
- Dar ce faci tu aici, mănuşă dragă? Cum ai ajuns în sufragerie? o întreb eu. Nu cumva Sorin a uitat să te pună în buzunarul de la haină?
- Sorin m-a pus în buzunar, dar vedeţi, dumneavostră, D-na Gheo....
- Da....
-Vedeţi dumneavostră....sunt numai eu, mănuşa dreaptă, că cea stângă s-a rătăcit. Dar să nu-l certaţi pe Sorin, că nu e vina lui. A fost o vijelie mare, când ne-am întors azi de la grădiniţă . Aşa că acum am rămas numai eu, şi îmi este tare urât.
- Oh! Îmi pare rău, mănuşică dragă.
- De aceea am sărit din buzunar şi, cu greu, am ajuns până la coşul bunicii, ca s-o împletesc la loc pe surioara mea.
- Dar tu ştii să împleteşti?
- Da. Eu şi sora mea am crescut cu bunica nostră care, cât era ziua de mare, împletea mănuşele şi fulare pentru copii. Mă bucur că bunica lui Sorin are culoarea albastră. Iar dacă n-o să-mi ajungă am să-i fac surorii mele două buline albe, ca zăpada.
- Bine, atunci, mănuşă dragă, am să te las să împleteşti mănuşa pe care a pierdut-o Sorin. Am să-ţi ţin totuşi companie, şi am să citesc mai departe din carte.
Şi uite aşa mănuşa şi-a căutat andrelele potrivite, lâna albastră, şi a început să împletească. Dar pentru că era tare mică, i-a luat tare mult timp să facă un rând.... pendula bătea de-acum miezul nopţii şi ea mai împletea la rândul al doilea. Atunci, m-am ridicat şi i-am adus aminte că-i târziu şi că e timpul să meargă la culcare. La început s-a opus ea, dar după alte două încercări a pus andrelele în coş şi, încet, a luat-o spre hol, unde era paltonaşul lui Sorin.
- Noapte bună, mănuşă dragă.
- Noapte bună, D-na Gheo. Mulţumesc pentru companie.
În timp ce mă duceam la culcare, mă tot întrebam cum s-o ajut pe mănuşa cea năzdrăvană. Dar iată că a doua zi, înainte de micul dejun, pe când o rugam pe bunica să ducă mai departe munca începută de mănuşică, numai ce auzim clopoţelul de la uşa de la intrare. Era poştaşul cu o mulţime de scrisori, dar şi cu o mănuşă albastră, întrebându-ne dacă nu cumva Sorin o rătăcise ieri pe viscol.
Nu ne venea a crede. Da. Era mănuşa stângă, surioara mănuşii năzdrăvane. I-am mulţumit poştaşului şi repede am intrat în bucătărie, am pus mănuşa la uscat, iar bunica i-a cusut două buline albe, ca zăpada.
Când să plece Sorin la grădiniţă, numai ce-o vedem pe mănuşica năzdrăvană că-şi scoate căpuşorul din buzunar.
- Bună dimineaţa, D-na Gheo. Când mă întorc de la grădiniţă, am să termin de împletit la surioara mea.
Atunci, bunica se apropie şi , apleacându-se spre mănuşa năzdrăvană :
- Uite! Surioara ta a venit acasă. Ştia că îţi este urât fără ea. Şi pentru că a ajuns cu bine, i-am făcut două bulinaşe albe ca zăpada.
- Pot să am şi eu două buline albe?
- Sigur. Tu ai să primeşti două buline albe ca zăpada şi o steluţă argintie, pentru inima ta bună.
Spre seară, când îmi citeam cartea, lângă foc, numai ce le văd pe cele două mănuşele că vin spre mine:
- D-na Gheo, am venit să-ţi ţinem companie....afară iar e viscol, se aude vocea cristalină a mănuşii năzdrăvane.
Noapte bună, Călina!
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Multumesc pentru pentru observatiile mai mult decat oportune.
Am facut corecturile. |
|
|
|
Postat
de catre
Adriana Gheorghiu la data de
2010-05-01 07:46:03 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
E suficient "toata numai stelute", "constelatii stelare" e pleonastic, si e corect "care isi avea fotoliul". |
|
|
|
Postat
de catre
Radu Stefanescu la data de
2010-04-30 16:15:45 |
|
|
|
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
|
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23972 |
|
|
Comentarii:
120095 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|