PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Numai restituiri (II) Text postat de latunski criticul Georg Trakl (în româneşte de Petre Stoica) Risipit este aurul zilelor, A serii albastră şi brună culoare: Suavul flaut al păstorului moare, A serii albastră şi brună culoare, Risipit este aurul zilelor. * E grîul secerat şi strugurii-s culeşi, Cătunul trăieşte în pace şi-n toamnă. Ciocanul şi nicovala răsună mereu, Rîsete izbucnite-n frunziş purpuriu. De pe gardul întunecat Adu mărgăritare copilului alb. Spune cît timp e de cînd am murit; Soarele vrea negru să apară pe cer. Peştişorul roşu în apele iazului, Frunte ce se ascunde speriată; Vuieşte domol sub fereastră vîntul de seară, Monotonă flaşnetă albastră. Steaua şi tainica sclipire Îngăduie încă o dată în sus să priveşti. Arătarea mamei în durere şi groază; Rezedele negre în noapte. • Florile soarelui Voi aurite flori ale soarelui Lăuntric înclinate spre moarte, Voi, surori de umilinţă pline În asemenea linişte Se încheie anul lui Helian De răcoare montană. Îi păleşte atunci de săruturi Fruntea beată În mijlocul acelor aurite Flori ale melancoliei, Determină spiritul Întunecimea tăcută. * O, sălăşuirea în tăcerea grădinii în amurg, Cănd în frate ochii surorii s-au deschis întunecaţi şi rotunzi. Purpura gurilor fărîmate S-a topit în răcoare de seară. Ore ce sfîşie inima. Septembrie pîrguie perele aurii. Dulceaţă de tămîie Şi daliile ard pe gardul vechi. Spune ! noi unde am fost atunci cînd în barca neagră Seara trecuserăm dincolo. Deasupra zbura un cocor. Braţele îngheţînd Cuprindeau ceva negru, şi înlăuntru curgea sînge. Ce albastru jilav în jurul tîmplelor noastre. Biet copilaş, Adînc meditează din ochi ştiutori o stirpe întunecată. Ultimul poem i l-am recitat Deliei, la „ţigara de după”. Cu mici schimbări. Nu pot fi acuzat de plagiat, pentru că ea mă privea indiferentă prin fumul aspru de „Diplomat”. Modificările erau, în ordine: „Şi Delia arde sub gardul cel vechi”; ...şi dinlăuntru curgea sînge (era „pe roşu”); „Biată copilă”..... Nu a avut nici o reacţie antilitera!(nota mea). Sonete către Orfeu (Rainer Maria Rilke) Partea a doua. 1. (în româneşte de Ştefan Augustin Doinaş) Respiraţie, invizibil poem ! veşnic schimb al fiinţei în sine în purul spaţiu cosmic. Cumpăt suprem prin care ritmic mă întîmpin pe mine. Val fără seamăn, cărui succesivă mare-i sînt în nesaţiu; strîngătoare cum nici o mare posibilă nu-i, - dobîndă de spaţiu. Dintre-aceste locuri din spaţii, cîte de-atunci n-au fost în mine ! unele vănturi de vrajă parcă-mi sînt prunci. Mă recunoaşteţi voi, vămi de şederea mea încă grea? Tu, odinioară netedă coajă, Rotunjime şi frunză cuvintelor mele. p.s. nu garantez că grafia este cea originală. Citez din memorie şi din însemnările de acum n...ani. citat: Mi-a fost imposibil să accept vreodată că poţi face din poezie un rebus sau, şi mai rău, un delir incontrolabil, complet lipsit de generozitate comunicativă. Motiv pentru care nu mi-au plăcut niciodată supra/realiştii, ori zona avangardistă. Or, ecourile fake-urilor lor nu s-au stins nici pînă azi. Rebusul de mai sus, după părerea mea, ascunde o hibă esenţială: imposibilitatea de sensbiliza limbajul poetic şi a-l face credibil. încheiere citat Postat de catre ioan peia la data de 2010-03-09 16:34:15 Acesta este comentariul lui Ioan Peia la poemul meu:” Ospiciu de martie”.(rebusul de mai jos). N-am alăturat nimic, n-am cerut rezolvări de rebusuri. Acestea (şi altele), dacă vor mai urma) sînt doar restituiri. Şi provocări decente. Ospiciu de martie (pentru sedimente comparate) Text postat de latunski criticul Asemenea zăpezii maculate de miile de paşi, suferă sufertaşele sufletului meu. unde nu-i har, nu-i duh – suflare doar, (?)dar cui foloseşte polenul noroiului. prin timp, fructul prafului în ochi devenind (ca sămînţa pămîntului sădită în carne), va evolua relativ în flori carnivore, -ce dacă, ofilirea lor este predestinată- mă doare cronic ultima vertebră de cînd cu alungarea din paradisul tău, mulţumeţcu-ţi Şarpe, pentru îndemn, şi ţie Evă, pîntecului tău care m-a inspirat(!) am decis să mai trăiesc o vreme, nu să mă internez prin paraclise, doar să zac în stază şi să accept nebunia comună... Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   Poemul înfierat, înfontuit şi bronzat de frigul acestei primăveri capricioase îmi aparţine în întregime. Influenţele le puteţi contesta!   Postat de catre latunski criticul la data de 2010-04-16 22:26:52	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23945 Comentarii: 120070 Useri: 1426
ADMINISTRARE