PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Minunea Text postat de Ion Bolocan (o parodie la un umorist uitat: Isac Lazarovici als. Ion Pribeagu) La “Hasan” pe prispa largă, stă de-un ceas la un şerbet Un ovrei, Avrum de vorbă cu un turc, Ali Ahmet. Un drumeţ – cioban se pare, după cîinele-i miţos – Se opri şi-şi şterse fruntea salutînd politicos. - Cu ce drum pe-aici, străine, dacă nu sunt indiscret? Întrebă Avrum cu schepsis… şi zîmbi către Ahmet. - Apoi… ce să-ţi spun eu, Coane?! Iaca sus îi Dumnezău: Numa’ Dînsu-mi face mersu’; (nu-l faci nici ’Mneata, nici eu). Nu poţi ca să ştii de Vineri ce-o să se petreacă Luni; (Asta numa’ Domn-o-ştie – Făcătorul de minuni) Că-s păţît. Era-ntr-o vară cînd, aşe, la ceasu-amiezii, Se stîrneşte-o vîjgăraie ca-n Agiunu’ Bobotezii. Eu, sîmţînd că turma toată se răşchiră-n văgăuni, Am înjănunchet degrabă şi m-am pus în rugăciuni. Eram sîngur-cuc ş-atîta: eu cu oile şi cîinii Şi-aşteptam vreo ce minune ca să pchice-asupra stînii Cînd, pe-o oarece lărgime, de vreun kilometru-doi S-o-nturnat un vînt prielnic şi mi-o pus turma-napoi. Astea-s lucruri petrecute, să nu rîdeţi oameni buni! Să veniţi la noi la stînă… şi-o să credeţi în minuni. - Eu, la stînă?! Rîde turcul. Ce să umblu teleleu?! Ca să mă mănînce lupul?! Vreau să mor în patul meu. Dinspre-Avrum, că-i neam cu Tòma şi nu crede în minuni, Poţi s-aduci încoace lupul; poate-l muşcă de perciuni. Eu glumit, ce tremuri-varga?! Zice-Ahmet către Avrum, Dar să ştii, ghiaur ca asta nu-l găseşti oricînd şi-oricum. Iar aşa minunea mare – căci minunea fost… şi gata - Eu văzut şi la Turkia cînd am fost băiat la Tata. (Unde eşti tu tinereţea şi tu viaţa la Stambul: Narghilea, cafea turcească şi daira, cadîne-full?!) Intr-o zi intrat cu bricul într-un port de la Bosfor: (La Turkia tot copilul are baremi un vapor) Împrejur gemut tot largul; am temut că se detună: Rupt catarge toată ţăndări şi parîme rupt furtună. Mateloţi, de biciul ploii speriat, stătea ciorchine – Şi-aşteptat şi ei să piară în stihie ca şi mine, Căci eu fost căzut pe puntea recea fără nici un pled Şi, la supărarea mare, mult eu plîns la Mahomed Şi crezut eu la minunea şi dat lacrima puhoi Cînd, pe-o raza – ştii ce-i aia? – de vreun kilometru-doi, S-a şi pus stăpîn seninul peste cerul ca tăciunea… Ei, Avrum, ce zici de asta? Nici aceasta nu-i minunea? - Asta nu ştiu. Cine ştie?! Poate fi şi adevăr Deşi basmul acesta-mi pare – cum să zic? – cam tras de păr, Zice-Avrum. - Dar ai tu altul? se răsteşte-atins Ali. - Poate am, Avrum răspunde. Şi de n-aş avea, ce-ar fi? Nu te împiepta, frăţîne, mai ceva ca un gornist, C-am să-ţi spun eu o „minune” să rămîi ca la dentist: O cunoşti tu pe Raşela? E frumoasă, nu-i aşa? Poţi să zici că-i o comoară, un safir, o peruzea. Şi aşa se mai alintă! nu poţi să-i refuzi nimic… (Decît să-i refuzi Raşelei, te arunci în Pacific) - Cunoscut, zîmbeşte turcul; tu vorbit de-atîtea ori De a ta nevasta parca vrut la mine să însori. - Ptiu! Stupeşte-Avrum şi zice: Aţi văzut aşa limbut? (Niciodată nu te lasă să închei ce-ai început) - Hai, Avrume, zi povestea, ce atîta alambic?! - Zic, jupîn Ahmet, desigur; chiar acuma am s-o zic: Intr-o zi plecînd de-acasă, făr-adresă, fără grabă, (Tocma-n ziua cu Sabatul şi n-aveam în gînd vreo treabă) Mă abat din Strada Mare într-o uliţă din dos Şi, mergînd precum mi-i felul, tot uitîndu-mă pe jos, Am găsit, pierdută parcă (n-ai să vezi aşa în veac) O „ceva” ca o tăşulcă, poate traistă ori rucsac, Lepădată la rigolă – nici în par şi nici în pom: Mă opresc, mă uit în preajmă: nici ţipenie de om, Nici în stînga, nici în dreapta, nici în deal şi nici în vale Şi… apuc în mînă traista: grea şi plină de parale. „Nu se poate! E-o avere! Îţi dai seama măi Avrum? Şi dacă se-ntreabă lumea – c-aşa-i lumea – ce şi cum? Vai de tine-Avrume taică! Las-o jos că e păcat! Azi e Sîmbătă Avrume!” Şi-am lăsat-o ruşinat! „Dac-aş pune-o în spinare? N-ar fi chiar aşa de grea: Să ajung cu ea acasă… şi pe urm-oi mai vedea. (Ce s-ar bucura Raşela şi Avrum al meu cel mic!)” Şi… pun mîna iar pe traistă: parcă-i mai uşoar-un pic, Însă mă buşeşte plînsul şi mă prăbuşesc în drum: „Doamne Sfinte-ntoarce-Ţi faţa către sluga Ta, Avrum Şi, pe zbuciumu-i năpraznic, pune mila Ta cerească: Azi e Sîmbătă, Stăpîne, şi… mă tem să nu greşească!” Dar, abia sfîrşisem ruga cînd, pe-un kilometru-doi, Împrejuru-acelei traiste… s-a făcut deodată Joi. Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   Aveţi un mare merit, domnule Bolocan: acela de a mă fi provocat la o încercare - mai palidă, ce-i drept - dar în măsură a vă pune în evidenţă, prin contrast, lejeritatea cu care îl emulaţi pe Lazarovici.   Postat de catre ioan peia la data de 2010-03-11 21:46:23               Yap ! Minunata parodie ! da' ramane intre noi, Nu stiu cum poti tu a scrie, pe un kilometru-doi !? Iarta-mi gluma. A fost o placere sa o citesc si ma temeam citind-o ca se va termina. Nota 10   Postat de catre Valeriu Cercel la data de 2010-03-11 21:25:51               Maestrului Ioan Peia, aprecierile de rigoare, pentru parodia parodiei! http://www.europeea.ro/atelierliterar/index.php?afiseaza_articol_nelogat=37053   Postat de catre Ion Bolocan la data de 2010-03-11 21:09:01	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23945 Comentarii: 120070 Useri: 1426
ADMINISTRARE