FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Din necazurile Filofteii
Text postat de Atropa Belladonna
Domnule primar,

Subsemnata Sfântu Filofteia, cu domiciliu în două părți, o parte la concubin acasă când nu mă bate, că nu mă bate tot timpul, ci numai de când s-a îmbolnăvit de gripă porcină, că de-atunci se-mbată ca un porc domestic și mă bate ca unul mistreț, da-n rest mă iubește de dracu-l ia cu bețiile lui cu tot și-o parte la mama vitregă care, vitregă fiind, se poartă ca la mâna a doua, că n-am nicio garanție la ea și nici nu știu cât mă mai ține în casă, că nu-i de la tata, ci de la concubina concubinului mamei care-a plecat în Spania și s-a calificat la cules de căpșuni, da’ dacă se satură ăia de căpșuni și se-apucă de crescut altceva, rămâne aia necalificată și vine de-l dă afară pe concubin cu mamă cu tot și pe mine cu ei, de aceea vă declar aici, pe propria răspundere că n-am niciun venit, drept pentru care vă rog să mă înscrieți pe lista de ajutoare sociale, în bani sau în natură, fie vie, fie moartă, cum vă vine și dumneavoastră pe listă, sau pe sub mână, numai ecologică să fie, ca să nu intru iar în vizonul celor de la mediu, care, ultima oară când m-au călcat întâmplător, fiind în trecere, zic ei, m-au lăsat mai mult moartă-n vie, unde tocmai tăiam frunze la câini și le aruncam cu gunoi cu tot peste gard, că-mi place curățenia și pentru care m-am văzut amendată, ba chiar amenințată cu penalizații, de-am făcut pe loc un șou traumatic, încât s-au adunat toți vecinii, noroc că nu erau acasă, numai nea Vasile Tăcutu, care zăcea în pat c-o boală necunoscută și n-a vrut să iasă din casă nici mort, darămite ca martor, de la care să ne contagiem, încât în urma acestor emoții violente am fost resexcitată gură la gură și pe unde-a mai trebuit, c-a trebuit, nu glumă, numai să-mi mai micșoreze amenda.
Așa că, dacă se poate, tăiați-o de acolo sau, eventual plătiți-o din fundurile primăriei, cu penalizații cu tot, că de-atunci or fi trecut vreo trei ani și s-or fi tot adunat, iar în urma resexcitării am născut și-un copil, de care răuvoitorii spun că-i din flori, da’ eu știu că-i din vie și cu care-o ducem greu, că n-a fost an bun pentru vii, poate numai pentru morți, Dumnezeu să-i ierte, că Dumnezeu e bun și iartă toate păcatele, așa mi-a zis mie popa, care mă mai chema din când în când să mă calce, să iasă din mine duhurile rele, de era ultima oară să-mi iasă și ochii, nu numai duhurile, popa fiind al dracului de vânjos și pornit împotriva duhurilor, doar el a scos dracii din mai toate femeile din parohie, iar la unele chiar le-a băgat în loc ceva din duhul lui, de nu le-a trebuit nici pensie alimentară, da’ măcar iau alocație pe seama duhului, iar pe seama popii iau binecuvântări, că m-a binecuvântat și pe mine, deși se pare că de data asta n-a prins binecuvântarea, deoarece după câteva zile am ajuns la spital c-o boală, știți dumneavoastră de care, c-atunci mai tot satul am făcut antibiotice și mergeați cam șchiop de la injecții și asta pentru că, fiind credincioasă, am crezut tot ce-a spus popa care, între timp s-a mutat din satul nostru în alt sat și-i dă înainte cu exorcizările.
Aș fi venit și-n audiență cu cererea mea, da-n ultima vreme n-ați mai avut nici dumneavoastră, de când oamenii au preferat să se uite la OTV sau la telenovele decât la lacătele primăriei, așa că m-am văzut nevoită să vă scriu prin poștă cu plata ramburs, de care nici n-am știut până acum, că pe mine nu m-au plătit niciodată, de nici un fel, iar acum e prea târziu, că mi-a expirat vârsta necesară.
Aceasta îmi este declarația pe care o scriu, susțin și semnez în alb, indescifrabil.

Dată azi, 8 ianuarie 2010 Sfântu Filofteia


Domnului primar al comunei Pocraca, jud. Iași
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Vasile, multumiri.  
Postat de catre Atropa Belladonna la data de 2010-01-12 18:37:10
         
 
  mi-a plăcut, umor pe săturate.
*
 
Postat de catre vasile iftime la data de 2010-01-11 20:28:41
         
 
  Vero, multam, din pacate, tocmai in forma nu-s! dar incerc sa-mi revin, textele astea-s de "incalzire" :(
 
Postat de catre Atropa Belladonna la data de 2010-01-11 08:03:00
         
 
  Am ras atat de tare citind postarea ta, ca a venit lumea din celelalte camere sa vada ce fac eu aici de ma istrez asa bine...:)))

Matraguno, esti grozava. Si cine crede ca e usor sa scrii umor, se inseala, asa ca te felicit! Si ma si bucur ca esti in forma!

*

Vero
 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2010-01-10 03:43:25
         
 
  multumesc, Radu. e bine ca ti-ai revenit. :)  
Postat de catre Atropa Belladonna la data de 2010-01-09 21:45:03
         
 
  am facut apnee citind... (sper ca asa se zice), dar m-am resexcitat



criminal

vot
 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2010-01-09 18:44:39
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23945
Comentarii: 120070
Useri: 1426
 
 
  ADMINISTRARE