FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
la marginea orașului
Text postat de Dana Banu
I

acolo unde umbrele se desfac într-un fel de singurătate apoasă
acolo unde ne întoarcem de fiecare dată și privim cu tandrețe spre bătrânele ceasuri
la marginea orașului printre statuile disperării
am înțeles frumusețea femeilor înspre iarnă tăcerea bărbaților cu lumini pe umerii firavi

e seară și dincolo de râu cresc viziuni acoperite de ceață
ne prelingem pe ziduri jilave inventăm mecanisme ciudate cu nume sonore
poeme pentru mai târziu ca niște boabe de piper tulburând pahare pline cu vin rubiniu
poate e sângele nostru acolo poate e doar apa ciudată care naște mereu întâmplarea

la marginea orașului acolo unde tramvaiele ajung obosite și literele se scriu printre morminte
fragmente din anotimpurile vârstelor noastre steaguri de pace și steaguri de războaie pierdute la timp
o întreagă armată de semne care strivesc realitatea

II

iată
avem cuvinte avem pâine caldă pe masă avem răbdare și trăim încă
mai mult de atât vai nu ne-a fost dat să primim și nici n-am cerut vreodată
un râu de smoală un miros de pucioasă un prundiș azuriu și ceața lăptoasă
ehei tinerețea noastră părăsită în grabă dincolo de gările siberiene dincolo de adăposturile de noapte
dincolo de podurile iluziei de avanposturile memoriei de cercurile stranii și agresive ale timpului

iată
suntem aici la marginea orașului facem semne strivim realitatea
adu-ți aminte vântul care înalță praful la cer soarele mic ascuns în pământuri
și luna desenată pe sticla ferestrei închise

III

la marginea orașului vorbeam despre sălbăticie așteptam să fim îmblânziți
ca după o viață întreagă și obositoare am tușit scurt am ridicat gulerul paltonului
și am plecat mai departe
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  mulțumesc pentru lectură și vot, Suzana

 
Postat de catre Dana Banu la data de 2009-11-25 15:33:43
         
 
  Asa traim: la marginea orasului, la marginea tarii, la marginea sentimentelor...

Vot
Suzana
 
Postat de catre Suzana Deac la data de 2009-11-24 15:11:59
         
 
  Label Black,
îți mulțumesc.
 
Postat de catre Dana Banu la data de 2009-11-17 08:11:54
         
 
  un poem nocturn!
am ridicat gulerul paltonului
si am plecat mai departe!
cam asta trebuie sa facem toti....
Vot!
 
Postat de catre Label Black la data de 2009-11-17 01:43:08
         
 
  nu pot decât să spun mulțumesc
și spun

mă bucur să văd că textele mele se bucură de o receptare favorabilă

cu bine,

dana
 
Postat de catre Dana Banu la data de 2009-11-16 16:06:16
         
 
  un poem cu o clasa peste tot ce am citit aici in ultima vreme. e bine ca mai avem parte si de astfel de intamplari.  
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2009-11-16 14:59:09
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23945
Comentarii: 120070
Useri: 1426
 
 
  ADMINISTRARE