Nu am adormit în posturi, n-am tras sfori sau brăcinare,
Chir de m-au târât pe coate, cu „afetul” în spinare.
În postul de santinelă nu am moţăit vreodată,
Fiind că patria mi-e sfântă, recompensă... fără plată.
Am jurat credinţă sacră şi-am depus un jurământ
Să fiu ţării de nădejde, până voi intra-n mormânt.
Ştiu că multora le place să m-adulmece cum pot,
Să-mi fure credinţa sacră, să mă cumpere cu-n... „zlot”.
Dar eu!” Nu sunt de vânzare”, unora ce-mi vor doar votul,
Nici chiar unor „manechine” ce se dăruie cu totul.
Am crescut în vremuri grele, generate de războaie,
M-am călit precum o stâncă, pe arşiţă şi pe... ploaie.
Şi de-aceea aş vrea Doamne! Să trăiesc până când veacul
O să spulbere mocirla, o să dea la toate leacul.
Rănile să nu ne doară, să ne vindecăm rănirea,
Dacă vrem? Avem puterea, doar aste ne e, menirea.
Nu m-a fraierit trecutul, nici prezentul n-o s-o facă,
Fiind că n-am fost o povară, nici nu am crescut în „clacă”.
Sentinelele de suflet nu au sforăit în... posturi,
Făcându-şi doar datoria şi credinţele cu rosturi.
Nu sunt guraliv din fire, lozincar de şapte speţe
Nici un „politruc” din neamul celor cu mai multe feţe.
Nu mi-e frică nici de „gloanţe” trase din mitraliere,
Nici de bombele lansate, din „nave... croaziere”.
Viaţa nu mi-a fost uşoară, m-a călit precum stejarul,
Să trăiesc cu bărbăţie, binele, să-nfrunt amarul.
M-am târât chiar şi pe spate, si-n Furcile Caudine,
Dar viaţa mi-a dus paşii să râvnesc doar... spre mai bine.
Şi-am învins multe necazuri, chiar cu lacrimi de văpaie,
Dar mi-am reclădit destinul, din „mocirle, din noroaie”.
Viaţa este mult prea dură, nu te iartă nici o clipă,
S-o înfrunţi cu bărbăţie! - Omule! Nu-ţi fie frică.
Ea e leagănul trăirii pe acest pământ de stele,
Sunt atâtea drumuri brave, nu mergi singur peste ele.
Ai încredea în tine, vei învinge, fără frică,
Luptă precum o albină, luptă precum o furnică,
Să-ţi refacă „coşul vieţii, muşuroiul ce se strică”
Maltratate de puhoiul, vremilor atât de sumbre
Şi de minţile bolnave ce-au căzut în... con de umbre.
De atâta vânt şi ploaie, de furtuni necruţătoare,
Vom pieri fără tăgadă, precum robul la-nchisoare.
Dar... românul nu va piere, Ţara nu e muribundă,
Chiar de unii o condamnă spre o veşnică osândă.
Ţara mea nu e Bârlogul, unora ce au bastonul,
Ea? E leagănul de veacuri, celor mulţi ce pot da „tonul”.
Şi de-aceia... aş vrea, Domne, să trăiesc până când veacul,
Va zdrobi tot putregaiul, ne va da la toate leacul,
Rănile să nu ne doară, să le vindecăm pe toate,
Dacă vrem? Avem puterea, altă cale nu se poate.
Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!
Comentariile
userilor
Frumos poem. Scris cu suflet curat si credinta intr-o trezire adormita.
„...Nu sunt guraliv din fire, lozincar de şapte speţe
Nici un „politruc” din neamul celor cu mai multe feţe.
Nu mi-e frică nici de „gloanţe” trase din mitraliere,
Nici de bombele lansate, din „nave... croaziere”.
Viaţa nu mi-a fost uşoară, m-a călit precum stejarul,
Să trăiesc cu bărbăţie, binele, să-nfrunt amarul.”
„... Ai încredea în tine, vei învinge, fără frică,
Luptă precum o albină, luptă precum o furnică,
Să-ţi refacă „coşul vieţii, muşuroiul ce se strică”
Maltratate de puhoiul, vremilor atât de sumbre
Şi de minţile bolnave ce-au căzut în... con de umbre.”
Postat
de catre
Dan Marcu la data de
2009-11-01 17:22:05
Dau şi eu un vot! Pentru patria mea sfîntă care este chiar ca o recompensă fără plată!
Postat
de catre
latunski criticul la data de
2009-11-01 16:08:03
Da, mesajul este de luat ca atare, mi-a placut! Felicitari, Corneliu!
P.S.Sunt sigura ca o sa-l revizuiesti in urma comentariilor de mai jos.
Postat
de catre
Vasilica Ilie la data de
2009-11-01 13:28:52
şi cei care
Postat
de catre
Cristi Iordache la data de
2009-11-01 05:55:08
Domnule Zegrean,
chiar dacă dpdv gramatical şi prozodic textul trebuie şlefuit, nu uit că aţi trecut prin nenumărate implementări în gramatica limbii române şi chiar ar fi greu să pendulezi printre toate modificările.
Eu iau mesajul şi ramarc disponibilitatea afectivă faţă de pământul strămoşesc, mult mai puternică la dumneavoastră, comparativ cu noi şi care vin din urmă. Un poem patriotic, eminescian, dar pe care îl pun alături de cel dedicat tatălui dumneavoastră, pe care l-am citit de nenumărate ori şi le consider pe-amândouă, reprezentative, vis a vis de formarea dumneavoastră empirică şi implicit poetică.
majuru
Postat
de catre
Cristi Iordache la data de
2009-11-01 05:54:25
Nu stiu cat de la moda mai e poezia clasica, cu rima, in timpurile acestea. Si mai ales poezia cu tematica patriotica sau sociala.
Si eu am semnalat nenumarate greseli care se pare ca nu sunt doar typo.
Uite, de exemplu, cum as vedea eu primele patru versuri, cu cateva mici corecturi:
Nu am adormit în posturi, n-am tras sfori sau brăcinare,
Chiar de m-au târât pe coate, cu „afetul” în spinare.
Eu pe post de santinelă nu am moţăit vreodată,
Fi'ndcă patria mi-e sfântă, recompensă fără plată.
Postat
de catre
General Motors la data de
2009-11-01 05:23:10
e scris cu suflet, desi cu multe greseli, de toate felurile
las un vot pentru asta
Postat
de catre
Radu Stefanescu la data de
2009-10-31 15:58:23