FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Despre spovedania coanei Mătrăguna de la Ieși și despre altele asemenea
Text postat de Elena Munteanu
Ieri, am văzut cum toamna își plimbă patimile pe aleile din Parcul Copou. Am regăsit-o, spre seară, rezemată de Teiul lui Eminescu, ținând în podul palmei trei frunze chihlimbarii: una pentru Poetul izbăvit de lume, pe când vara își scutura cerceii peste dealurile Șorogarilor, una pentru Veronica - femeia risipitoare de iubire eternă și una pentru Ion - cel care se strămutase, mai întâi, de pe valea Ozanei în târgul Ieșilor, mai apoi, în mierea cuvântului scris și, la urmă, sub o cruce de lemn, acolo unde s-a dus să se culce pe sine și iluziile sale.
Și într-o zi ca aiasta, cum ar zice bădia Mihail Sadoveanu, m-am abătut acolo, în Copou, pe la Casa de Cultură a Municipiului Iasi „Mihai Ursachi”. Se cuvine să știți, dragii mei, că în clădirea aceea, care pare să te îmbie să îi treci pragul, era, pe vremuri, restaurantul „Rarăul”, loc de unde se auzea larmă și, mai cu seamă, lălăiturile „chiriașilor”, întrerupte doar atât cât să aibă vreme să lase să lunece băutura pe gâturile lor veșnic însetate. „E lucru rar, zicea un prieten, această schimbare. Invers, din casă de cultură în birt, s-a mai văzut”.
Mă uit acum la volumul „Hai, că-nchide la non-stop. Povestiri vesele la purtător”, lansat ieri, ziceam, de Carmen Nina Chioinea. Pun rămășag că și vouă, ca și mie, nu vă este tocmai la îndemână să vă obișnuiți cu ideea că, de fapt, persoana care ne-a făcut complici la bucuria de a-și lansa primul volum este, nici mai mult, nici mai puțin, Atropa Belladonna.
Parcă vă aud zicându-mi: „Ei, acum mai vii de-acasă!” Adevăr grăiește gura voastră! De acasă am venit, așa este, din târgul Pașcanilor, în târgul Ieșilor, să o văd pe Carmen în carne și mai mult oase (asta pentru c㠄facerea” cărții a scutit-o de mers la sală, de vreme ce a slăbit pe cale naturală, fără icnete, doar „săbiindu-se” cu scrierea), să o văd, ziceam, cum tremură de emoție în fața unui auditoriu ce aproape că nu mai avea loc în amfiteatru.
Și cum să nu tremuri, Doamne, iartă-mă, când veniser㠄greii” - epigramiști și scriitori de marcă ai țării, fără exagerare. Amintesc aici doar câteva nume: Mihail Batog-Bujeniță, Constantin Iurașcu-Tataia, Aurel Brumă, Ioan Toderașcu, dar și binecunoscutul Cornel Udrea din Cluj, prefațatorul volumului lui Carmen. El a lansat aseară volumul „Obiceiuri de nuntă la cangurii șchiopi”, o carte remarcabilă, oricât de învechită ar fi această sintagmă.
Ei, dar deliciul a venit când a luat cuvântul Carmen! S-a „spovedit”, spunându-ne că organizatorii au fost cei care au sfătuit-o să ia cuvântul. Dacă ar fi fost după ea, cred că ar fi preferat să alerge după OZN-uri, pe toloacă. Și mai zicea că tot ei, organizatorii, nu i-au spus și de unde să ia cuvântul, așa că ea s-a gândit să vină cu DEX-ul, să ne citească din el. Nu ne-am opus vehement, pentru că, după felul în care își ținea mâinile - una în căutarea celeilalte, am înțeles că, după lansare, e posibil să facă o cerere de concediu nelimitat. Nu am argumente, dar bănuiesc că se simțea în largul ei, cam tot atât cât s-ar simți cineva în fața plutonului de execuție, vorba de la pagina 6 a lui Cornel Udrea.
Mă gândeam cum să fac să vă stârnesc curiozitatea, să văd cum alergați în căutarea (nu, nu a timpului pierdut, nu; pe aceea i-o lăsăm lui Proust, fie-i țărâna ușoară!) cărții lui Carmen (fie-i talentul aurit!). Nu strig „Evrika!”, că intru pe moșia altuia, dar voi copia primul paragraf din „E-pops-culture (Fragment autobiografic)” (p. 13): „M-am născut când eram mică, iar afară era miercuri și frig. Dar eu nu știam că e frig, așa că am venit pe lume cum m-a făcut mama. Deși nu m-a făcut singură, ci cu tata, de născut m-a născut numai ea. Tata, cred că era beat de fericire și nu putea să mă nască...”
V-am convins?

Iași, 28 septembrie 2009



Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Vero, știu că te leagă amintiri de Iași. Ehe, era o idee cu întinderea covorului roșu. Carmen-Atropa merită asta. Are un spirit strălucitor, e de-a dreptul fascinantă. Mă bucur mult că o cunosc.
Drag, Elena

Tea, Carmen e uimitor de modestă și prietenoasă. I se cuvine tot ceea ce e mai bun pe lume.
Îmbrațișări, Elena
PS Vă trimit poze cu Transfer, imediat ce termn de răspuns la comm-uri.

Val, tu știi nu de azi, de ieri, cum scrie Mătrăguna, dar sărbătoarea unei lansări nu poate fi comparată cu nimic altceva.
Drag, Elena

Florentin, ai dreptate: Mătrăguna e mortală. Cât despre cartea ei, dacă faci "imprudența" să deschizi, nu o mai lași din mână până la ultima filă. Și ce prezentare grafică! De excepție! Cu un portret al autoarei realizat de Ștefan Popa Popa's. Nu îți spun lucruri noi, mai ales că și tu o cunoști și o apreciezi cum se cuvine pe Atropa.
Cu drag, Elena

Adriana, m-ai încântat cu "nice". Mulțumesc!
Drag și mulțumiri, Elena

Iulia, și tu ai fost de față la eveniment. E de prisos să te conving că am trăit emoțiile lui Carmen, de vreme ce și tu le-ai împărtășit.
Drag, mulțumiri, Eleana

Luiza, ar fi fost nemapomenit să fiți și voi acolo, să vă cunosc. Uite, am avut bucuria să îl cunosc pe Daniel Bratu. Nu voi uita asta.
Drag, Elena

Domnule Cristescu, interesantă întrebarea dv. Se răspunde cu "da" :)
Cât despre carte, voi vorbi în curând cu autoarea. Ar fi o achiziție bună, vă asigur.
Cu mulțumiri, Elena
 
Postat de catre Elena Munteanu la data de 2009-10-01 17:21:10
         
 
  Nasc si la Moldova ...umoriști. Și ce umoriști!
Felicitările masa și critica vor fi fost tot în birtul devenit casă de cultură?

Poate tardive însă meritate și felicitările europeiice.

Cum poate cineva intra în posesia unui volum? Cu sau fără autograf.
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2009-10-01 05:57:34
         
 
  Introducerea - o adiere a vremurilor de demult...

Decor, atmosfera, umor, emotii - toate inramate atat de frumos!
Multumim, doamna Elena, pentru aceasta prezentare deosebita.

Vot.

 
Postat de catre Luisa Pirvan la data de 2009-10-01 00:06:02
         
 
  fain povestesti, Elena !
jur ca la asa patimi ca-n seara ceea mângâioasă si la asa spovedanie as mai reveni...!
cu trup - vorba cuiva de pe agonia- si suflet,
absolut.

:)
 
Postat de catre iulia ralia la data de 2009-09-30 19:50:56
         
 
  :)

Nice.
 
Postat de catre . Fiinta la data de 2009-09-30 15:39:45
         
 
  Rețetă cu efect total
Ce nu-i deloc folclor local;
Mătrăguna e mortală
de-azi și-n formă literală!

De excepție si cu-alesătură scriitura ta descriptivă. Felicitări!
 
Postat de catre Florentin Maftei la data de 2009-09-30 09:22:02
         
 
  Felicitari "Matragunei" pentru lansarea cartii si multumiri pentru aceasta frumoasa prezentare.
Sa fiti iubite amandoua !
Drag,
Valeriu
 
Postat de catre Valeriu Cercel la data de 2009-09-29 17:33:44
         
 
  Elena, mi-ai dat emotii, Matraguna la biserica -spovedanie, de- si m-am si pregatit cu o lista de intrebari....!

Sigur ca le-am aruncat la cos citindu-te.

Ma bucur pentru ea, ii urez succes in continuare, iar tie iti multumesc pentru "stire" si mai ales pentru caldura prieteneasca a scrierii tale.

Cu drag,

Calvar
vot
 
Postat de catre Tea Nicolescu la data de 2009-09-29 16:32:00
         
 
  Elena,

Iti multumesc foarte mult pentru "darea de seama". Nu numai ca nu uitasem de lansare si ca am tinut ieri toata ziua pumnii stransi (mai mult de invidie ca nu-s acolo, ca de succes nu ma indoiam).

Ba chiar, ca sa fiu sincera, cochetasem cu gandul sa scriu o mica tableta "Covorul rosu", pe care sa o postez cu o zi inainte ca sa subliniez venirea de la Cluj a cartilor (nu a ploii)dragei noastre Carmen si sa sugerez userilor sa-i intindem "covorul rosu"....

Din lipsa de talent, insa, nu m-am incumetat sa scriu si am pastrat in mine gandurile, dar si regretul ca n-am putut fi acolo, prezenta "de-adevaratelea".

De aceea descrierea ta a venit tocmai bine ca sa-mi potoleasca curiozitatea de "dupa" eveniment si asa de tare m-a bucurat si emotionat ce ai scris ca am stropit cu trei stelutze scrierea ta si dragul de Iasi, cu lumea lui buna cu tot!

Cu drag,

Vero

 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2009-09-29 15:30:00
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23945
Comentarii: 120070
Useri: 1426
 
 
  ADMINISTRARE