|
|
|
|
|
|
|
|
|
Spaime, traume, etică și suferință sau arta respingerii realității |
|
|
Text
postat de
Emanuel Cristescu |
|
|
Spațiul patonoesic, bântuit de somnul rațiunii și lipsa afecțiunii etice naște monștri interiori. Reacția cea mai sigură și cea mai puțin firească a eului contagiat este una de tip pavlovian: extrapolarea. Extrapolarea propriei suferințe și a propriului comportament asupra altora. Însă reacția de tip sanguinar, din nefericire, pentru eul subiect, amplifică efectul pervers al răului intrinsec, al răului osmotizat lăuntric. Asemenea celui care, înțepat de o albină ori mușcat de șarpe, și care, instinctual, are tendința de a freca locul dureros infestând astfel mult mai multe celule decât cele deja infestate prin simpla înțepătură ori mușcătură. În fapt, el dispersează veninul și își amplifică suferința, în loc să aibă un comportament rațional și să strângă locul infestat pentru eliminarea răului. Așadar, necesara autoexorcizare este înlocuită cu iraționalul însă comodul comportament al încercării de raportare la alții atribuind-le acestora propriile tare ba, mai mult, considerându-le și un etalon! Este vorba de un comportament de substituție tipic, subordonat frustrărilor și lipsei de decizie de a se ajusta la standardele eticii comportamentale normale. O permanentă fugă de sine, imposibil de realizat în plan practic însă dătătoare de speranțe deșarte că ar putea aduce alinare. Surogat existențial condamnat la nefericire și suferință. Personaje accentuate. Este drept că sunt situații în care toate aceste nefericiri și traume pot fi sublimate. Cu talent, muncă, detașare și conștientizarea și diagnosticarea corectă a situației. De cele mai multe ori însă eul se destructurează puțin câte puțin gerontogenia depășind cadrul psihic și alterând exponențial componenta fizică a eului. |
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
|
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"Grea caznă și scrisul ăsta. Mai ales cînd ești constipat."
Despre competența de a rosti prima propoziție oarecum, știam. Despre abilitatea de a tușa, din a doua, nu. Să fie vorba de fuga de sine? De substituție? De complementaritate? Nisi crediteritis, non intelligetis! |
|
|
|
Postat
de catre
Emanuel Cristescu la data de
2009-08-24 06:53:49 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Eram sigur ca veniti cu fotosopu...
Hai pa! N-ai farmecul domnului Peia. |
|
|
|
Postat
de catre
ecsintescu virtual la data de
2009-08-24 00:35:10 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Domnule CTA, i-am fost licurici domnului Peia.
Daca doriti, pot face un efort si pentru dumneavoastra. Hai pa. |
|
|
|
Postat
de catre
ecsintescu virtual la data de
2009-08-23 23:57:00 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Te amăgești, ești prea vegetal ca să polemizezi. Încearcă să polenizezi vreun pistil mai planturos. Și, dacă oi fi vreo șoaldină, lecuiește-l pe autor de trînji.
|
|
|
|
Postat
de catre
Corneliu Traian Atanasiu la data de
2009-08-23 23:55:24 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Domnule CTA,
Trebuie sa va dezamagesc, n-am sa polemizez cu dvs. Domnul Peia ma facea sa rad. Nu spun mai multe ca despre cei plecati dintre noi, numai de bine. La revedere. |
|
|
|
Postat
de catre
ecsintescu virtual la data de
2009-08-23 23:18:01 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Grea caznă și scrisul ăsta. Mai ales cînd ești constipat. (se vede și după formă - sîngerete)
|
|
|
|
Postat
de catre
Corneliu Traian Atanasiu la data de
2009-08-23 22:38:00 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Vedeti, Domnule Peia, urati. Este un text foarte bun. Am sa si argumentez. Chiar daca este trist ceea ce contine, nu este o tristica. Sa fiti iubit. |
|
|
|
Postat
de catre
ecsintescu virtual la data de
2009-08-23 00:12:42 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Ce vorbăraie academică goală!
Poate veți fi păcălind pe puștanii care rămîn cu gura căscată la demonstrațiile dv de sofistică justificatoare.
Pe mine, unul, ba! |
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2009-08-23 00:09:52 |
|
|