Natanael, nu căuta niciodată să regăsești trecutul în viitor. Ia din fiecare clipă noutatea de neasemuit și nu-ți pregăti bucuria sau află că în locul celei pregătite te va surprinde o altă bucurie.
De ce n-ai înțeles oare că fericirea este întîmplătoare și ți se poate ivi, în orice clipă, ca un cerșetor în cale? Vai ție, dacă spui că fericirea ta e moartă pentru că nu-ți visaseși așa fericirea și că tu n-o admiți decît conformă dorințelor tale.
Povața și mustrarea lui Andre Gide instruiesc disponibilitatea pentru fericire și avertizează că ea poate fi lesne ratată pentru că e totdeauna nemeritată. Fericirea e dăruită fără discriminare oricui ca să-l încerce dacă e vrednic să-i primească darul. A fi vrednic nu înseamnă însă nicidecum că ai avea vreun merit cucerit anterior și că în virtutea lui e musai să ți se ofere fericirea.
A fi vrednic înseamnă doar că, atunci cînd soarta îți hărăzește fericirea, vei ști să-i recunoști gustul, n-o vei refuza strîmbînd din nas și o vei primi recunoscător, gata să ispășești prin bucurie păcatele lumii. Căci fericirea nu e nici pe departe doar o frivolă desfătare, o oarecare voluptate iresponsabilă ea irumpe cu tragica zădărnicie a unei insule vulcanice, răsărită dintr-un ocean de suferință pentru a fi iar înghițită în noianul durerii.
Exigența fericirii nu poate fi prin urmare asumată de invidioși și veleitari, de cîrcoatași și cusurgii, căci ei nu sînt dispuși să o accepte în simplitatea ei umilă, în neînsemnătatea ei socială, în lipsa ei de spectaculozitate și în absența prestigiozității. Precaritatea firească a fericirii e percepută de aceștia aproape ca o ofensă adusă statutului lor privilegiat, de la înălțimea căruia o privesc cu dispreț, împăunîndu-se arogant cu o nefericire mult mai reputată.
Alteori însă cu cîtă sinceritate sau ipocrizie? fericirea este refuzată în semn de solidaritate cu cei în suferință, cu cei nenorociți sau neputincioși, descurajați sau deznădăjduiți. Un scrupul moral pare să-i incrimineze pe cei ce își permit să fie fericiți cînd e atîta oroare pe lume drept insensibili, inconștienți sau pur și simplu cinici. Tot Gide mlădiază această judecata pripită:
Există pe pămînt asemenea imensități de mizerie, de jale, de strîmtoare și de groază, încît omul fericit nu se poate gîndi la toate acestea fără să se rușineze de fericirea lui. Și totuși nu poate face nimic pentru fericirea altuia acela care nu știe să fie fericit el însuși. Simt în mine obligația de a fi fericit... Mi-am luat asupra-mi fericirea ca o vocație.
Se simte în ce spune Gide că fericirea nu mai e revendicată ca un drept, pentru desfătarea sau prestigiul tău, ci asumată ca un fel de datorie sacră, pentru a recupera demnitatea periclitată a ființei umane, pentru a oferi o pildă, o dovada exemplară că se mai poate, că omul nu există doar zadarnic între cer și pămînt. Și asta cu riscul ca gestul tău să fie interpretat drept candoare vinovată, dacă nu chiar ca nerozie și nerușinare, ca sfidare cinică.
Această îndrăzneală culpabilă, acest eroism provocator, această mîndrie și onoare de a fi vinovat asumă însă fericirea pentru ca deznădejdea să-și merite prețul, căci dacă toți ne-am complace într-o universală deprimare, s-ar produce doar o păguboasă inflație deznădejdea s-ar deprecia, s-ar degrada, s-ar descalifica devenind descurajare bleagă, tristețe mălăiață. Fericirea în ea însăși nu mai e astfel doar simplă împlinire a celui ce o resimte, ci și confirmare și consacrare a demnității condiției umane, împlinire tragică, pedeapsă sublimă, ispășire prin bucurie, legănare elegiacă de trestie îngîndurată cu tresăriri de imn în vîrf.
Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!
Comentariile
userilor
subiectul ar fi meritat mai multe contributii, din pacate a esuat in offtopic
Postat
de catre
Radu Stefanescu la data de
2009-08-09 15:48:20
Si mie mi-a placut. Fericire placuta!:)
Postat
de catre
Aioanei Laurentiu la data de
2009-08-09 15:17:21
Daca am lasa fericirea sa existe chiar si pentru o clipa in imaginatia noastra, tot am fi mai bogati.
Dl. Atanasiu, chiar mi-a placut lecturarea acestui text!
Am apreciat de asemenea si interventiile domnului Peia, vis-a-vis de text.
vot.
Postat
de catre
Luisa Pirvan la data de
2009-08-09 14:42:17
Cred că mamița sforăie, altfel o luai peste dește, cu toate facultățile făcute la distanță (incalculabilă față de biața gramatică):
Luasera-ti
O să se bucure-n schimb domnul dr. Colegi, nu?
Postat
de catre
Corneliu Traian Atanasiu la data de
2009-08-09 01:07:11
"Luasera-ti" se scrie, savantule, legat că este un banal "mai mult ca perfect".
Una, la mînă.
A doua, la mînă:
Voi doi sunteți niște cimilituri umane. Nu puteți fi tratați decît cu măsura dreaptă a croșeului în bărbie.
Oricum, vă aflați, la ora asta, în stadiul mangă, - ați dat pe gîtlej toată bodega de alături, deja. Mangă fiind, acuș-acuș izbucniți triumfal în vomitături.
Deci cum e cu mămica, totuși?
Încă respiră?
Postat
de catre
ioan peia la data de
2009-08-09 01:07:07
Cred că ăsta viu îl dă prin pîine!
Spirtul.
Altfel, la cît a băut pînă acum, bătea în nuanță voronețiană. Îl boiau ăștia pe ziduri, ca pe satana, la indigo.
Postat
de catre
ioan peia la data de
2009-08-09 00:58:26
Am făcut și am dat de frate-tu geamăn:
Tot în spirt.
La Antipa.
Postat
de catre
Corneliu Traian Atanasiu la data de
2009-08-09 00:53:07
Domnule Peia, de ce nu raspundeti? Cum e sa fii singur si frustrat Sambata seara?
Postat
de catre
ecsintescu virtual la data de
2009-08-09 00:46:42
Domnule profesor de sport,
Vreau noutati. Faceti un resarch.
Postat
de catre
ecsintescu virtual la data de
2009-08-09 00:45:59
Cum este sa fii singur Sambata seara? Stiind ca sunt unii fericiti si hedonisti care rad in hohote de frustrarile unui poiet . Niste nenorociti.
Postat
de catre
ecsintescu virtual la data de
2009-08-09 00:45:05
Mînca-l-ar mamița de tinerel curajos! Cum apără el cuibușorul de nebunii!
Și nu-l udă nici pic! Băbătia mititică!
Postat
de catre
Corneliu Traian Atanasiu la data de
2009-08-09 00:43:14
Hai, hai, dă-i babei nestematele și vezi să nu se-nece, că nu mai are elasticitatea de altădată!
Postat
de catre
ioan peia la data de
2009-08-09 00:42:17
Domnule profesor de sport,
E foarte tare foto. Cred ca am s-o pun pe unul din bloguri. Daca mai aveti si altceva, va rog sa postati.
Dumneavoastra tot singur?
Postat
de catre
ecsintescu virtual la data de
2009-08-09 00:41:24
Domnule Peia, sunteti frustrat. Va inteleg neputinta si tendinta maladiva spre imprecatie si grobian. Ramane ca in acea seara. Comentariile de la 4:24:24 si 4:24:53. Sa fiti iubit!!!
dar nu mi-ati raspuns, cum este sa fii singur Sambata seara?
Postat
de catre
ecsintescu virtual la data de
2009-08-09 00:38:33
Trist, nu-i asa!?
Dar cît de adevărat!
Postat
de catre
Corneliu Traian Atanasiu la data de
2009-08-09 00:34:57
asta a vrut corbu, asta are.
din belșug și în proporție de masă.
Postat
de catre
ioan peia la data de
2009-08-09 00:29:50
dar n-ai putea tu, puișor, pentru că mămica-i lîngă tine, deci atît de aproape și atît de doritoare, să-i bagi nestematele alea cu care te lauzi, drept în gură?
Postat
de catre
ioan peia la data de
2009-08-09 00:11:49
Domnule Peia, cum este sa fiti singur Sambata seara? Trist, nu-i asa!?
Postat
de catre
ecsintescu virtual la data de
2009-08-09 00:10:16
ce spuneam eu!...
joaca cu clătitele...
distracție culinară, băiețaș!
Postat
de catre
ioan peia la data de
2009-08-09 00:09:20
iar "plișcoacele" sunt expresia metaforică a clătitelor!
Postat
de catre
ioan peia la data de
2009-08-09 00:07:55
Atat de previzibil, domnule Peia. Cata nefericire va macina. Si eu raaad si raaad. As putea sa va raspund cu cateva nestemate lingvistice si semantice, stiti dumneavoastra, ca-n seara aia, dar ma plictisesc.
Azi e ziua noastra libera si vrem rasfat. Cred ca o sa facem si clatite cu gem de portocale. pa pa
Postat
de catre
ecsintescu virtual la data de
2009-08-09 00:07:26
ups! a scăpat din vedere să precizez că este vorba de țîțele mamei vitrege!
Postat
de catre
ioan peia la data de
2009-08-09 00:05:21
Nu e acru laptele, pentru simplul motiv că nu mai e!
Au devenit, de mult, simbolurile metafizice ale mamei Ghea. Sunt asemenea unor plișcoace, căzute alături de tigaie, după o încercare nereușită de prindere. El le ridică cu pioșenie de jos, le șterge cu mîneca hainei, apoi le ia-n gură, pe rînd, și încearcă să joace șotronul, în timp ce se străduiește să nu scape bumbul dintre dinți. Din cînd în cînd, mămica-i strigă:
"puișor, ai grijă scumpule, nu ieși cu ele din curte"!
Postat
de catre
ioan peia la data de
2009-08-09 00:02:41
Domnule profesor de sport,
Va recomand filmul Don Juan de Marco....sa-l vedeti impreuna cu domnul Peia
Postat
de catre
ecsintescu virtual la data de
2009-08-09 00:02:13
Mucea mititel, șterge-te mata la năsucul obraznic și roag-o pe mămica să te alăpteze. Vezi să nu fie acru.
Postat
de catre
Corneliu Traian Atanasiu la data de
2009-08-08 23:50:04
Oau. Un dialog frumos, demn de parcul Cismigiu banca numarul 9. Cata profunzime necrofila. Quintesenta fenomenologica tangenta pe metafizica ontologica a universului uraniano shtonian. Abordarea teluricului din perspectiva halucinogena a virilitatii onirice.
Batranii mei prieteni. Senectutile voastre. Este nevoie de atat de putine lucruri pentru a fi fericit. Va ofer meditatii intensive. Mergem sa ne luam piersici si banane si juice si prajituri cu visine si ne intoarcem. Sa fiti cuminti! Pa!
Postat
de catre
ecsintescu virtual la data de
2009-08-08 23:37:06
Cred că, în felul ăsta, le refuzi și ghinioniștilor șansa de a fi fericiți în ciuda a tot și a toate. Culmea este că ei n-au nicio nevoie de penitența ta. Și li s-ar putea părea doar o sclifoseală. Zadarnică și un pic snoabă.
Postat
de catre
Corneliu Traian Atanasiu la data de
2009-08-08 22:51:34
Îmi recunosc incapacitatea de a ignora superior trei sferturi din lume, dacă nu mai mult, care trăiesc în mizeria circumstanțelor.
Mi s-ar părea oribil să-mi găsesc justificări de ordin speculativ pentru a mă bucura de șansa mea, la fel de circumstanțială ca cea a ghinioniștilor. E o mare nedreptate faptul că o parte a lumii se leagănă în rafinamente costositoare și risipește iresponsabil, în timp ce restul își duce zilele sub soarele torid al desnădejdii.
Pentru mine aș putea lesne găsi un debușeu, dar nu sunt sigur că voi rezista chemării în instanța atît de demodatei conștiințe.
Postat
de catre
ioan peia la data de
2009-08-08 22:19:12
Nu țin să te conving. Și nici să mă scuz. Eu cred că există și ceea ce se numește onoarea de a fi vinovat. Mai puți onorant este să-ți refuzi vinovăția sau să te ferești pudibond de ea.
În rest, cred că o schimbare de serioasă de optică se petrece doar printr-o revelație (nu neapărat religioasă) sau nu se petrece deloc. Îmi plac cei care au avut asemenea revelații și nu le-au ratat rostul.
Postat
de catre
Corneliu Traian Atanasiu la data de
2009-08-08 22:05:32
Sună frumos, dar cu iz de scuză.
Celula de egoism în care-mi zidesc coconul rezonează, pe lungimi de unde scurte, cu propriu-mi ecou.
Undeva, lîngă mine, - alte celule, alți fericiți!
În fine: o simfonie universală a fericirii de cuhnie!...
Postat
de catre
ioan peia la data de
2009-08-08 21:57:54
Tragedia nu este echivalentă cu o condamnare.
Soarta noastră este ca, atunci cînd prin grația miraculoasă a întîmplării ne smulgem din platitudinea amorfă a vieții fără rost, să ne resimțim fericirea cu vorbele aceluiași poet ca un joc de iezi pe morminte înalte. Simțim în această emblematică efigie a destinului nostru o împăcare virilă cu tot răul vieții, o revărsare a durerii în tîlc mai înalt, o încăpățînată și totuși candidă nerenunțare la minunatul exercițiu al bucuriei, mîndria tragică a fericirii redobîndite și consacrate în ciuda tuturor încercărilor la care am fost supuși sau pe care le-am îndrăznit cu candoare.
Grația neajutorării, impetuozitatea și stîngăcia, curățenia și prospețimea jocului fericirii rămîn de nevătămat, inviolabile și invulnerabile, înălțate mereu mai sus în piscul jertfei vieților omenești. Iar suferința și moartea ne apar doar ca un amplificator vital, mormintele sînt doar un temei al sorții, un soclu tragic al destinului fericit. Înălțimea lor indiferent că o percepem ca prospețime acută a mormîntului recent, cu pămîntul încă neașezat sau ca încremenire în tumuli și gorgane a morții istorice este doar o nobilă acumulare a durerii ce face ca jocul iezilor să se petreacă tot mai aproape de cer, în acompaniamentul blînd al fumului căzut din streșini de paie și al mirosului de iarbă tăiată. Totul pentru ca, luînd pilda vieții ce își trage seva din moarte, fericirea să-și găsească temeiul în suferința pe care și-o asumă candid și eroic.
Postat
de catre
Corneliu Traian Atanasiu la data de
2009-08-08 21:40:24
Mi-e greu, dacă nu imposibil să-mi închipui un om fericit, după pierderea ființei cele mai dragi...
Și dacă așa ceva este de neconceput, atunci cum putem fi fericiți în nefericirea atîtor pierderi de ființe dragi care se petrec clipă de clipă. E ca și cum ai spune, cu un cinism infernal: "Mie nu mi s-a întîmplat, nu-mi pasă. Vii cu vii, morții cu morții, ghinionul cu ghinioniștii"!
Parcă nu sună prea bine...
Postat
de catre
ioan peia la data de
2009-08-08 21:16:43
Nu-i vorba de a-i ferici pe toți. Sîntem prea mici pentru un război așa de mare. E vorba doar de o opțiune legată de viața ta. Refuzi premeditat fericirea pentru că există (cum a existat dintotdeauna și va exista în veci) suferință? Este un puseu adolescentin care crede pe moment că tragedia exclude fericirea. Nimic mai fals. Iată cîteva păreri ale lui Camus:
Fericirea e și ea o îndelungată răbdare.
A fi bogat înseamnă a avea timp pentru fericire atunci cînd ești vrednic de ea.
Pentru un om nobil, a fi fericit însemnă a relua destinul tuturor nu cu voința renunțării, ci cu voința fericirii.
Mai curînd, fericirea cere o anume maturitate spirituală obținută cu răbdare și modestie. Mulți refuză fericirea dintr-un orgoliu pripit și incapabil să revină asupra unei opțiuni greșite.
Postat
de catre
Corneliu Traian Atanasiu la data de
2009-08-08 17:45:24
Orice tip de teoretizare a necesității de a fi fericit vine dintr-un cinism bine drapat în sofistică justificatoare. Evidența care emană din realitatea cea dură bate orice gen de argumentație ipocrită.
Oricum, trecerea de la exaltarea religioasă la hedonismul nînfrînat, trecînd prin accese de simpatie sovietică și revenind la Seigneur Christ sunt suspecte prin însuși salturile abrupte care le-a însoțit.
Pentru a nu părea că judec partizan și resentimentar, dau cuvîntul unui prefațator la Fructele pămîntului, apropo de monsieur Gide:
După ce a entuziasmat pe toată lumea, provocînd lanțuri de revelații , gidismul - ca tot ceea ce poate primi un ism s-a demodat, iar etichetele cu care ieșise în public , amoralismul, teoria actului gratuit, disponibilitatea, nu mai preocupă pe oamenii unei generații marcate de deviza responsabilității etice, a angajării conștiente și, mai de curînd, de problemele limbajului.
De altfel, iată un citat contradictoriu în ceea ce privește exaltările și dezexaltările domnului Gide:
Din ziua în care vei începe să înțelegi că nu Dumnezeu trebuie să răspundă de toate relele vieții ci oamenii, n-ai să te mai resemnezi să admiți aceste rele.
Se pare, însă, că ar fi vorba de răul cășunat repede schimbătorului Gide devenit, între timp, tovarăș și nu de un rău generic, răsfrînt asupra oricărui muritor.
În ceea ce mă privește, pot spune că am fost martorul multor tragedii omenești și că răspunsul meu afectiv a fost rușinea de a mă zbate, pentru exclusivism, în zona egolatră a propriei fericiri. De aceea m-am și oprit, oripilat de multele compromisuri pe care trebuie să le faci, călcînd în picioare sentimente omenești. De aceea îi incriminez, fără ezitare, pe partizanii entuziaști ai buricului personal, care mă mir că nu au exultat încă pe pagina asta!...
PS: Cer scuze pentru expozeul frugal pe temă, dar timpul nu mi-a îngăduit mai mult.
Postat
de catre
ioan peia la data de
2009-08-08 13:13:40
