PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Colocviu sentimental (repostare) Text postat de Veronica Pavel Colocviu Sentimental, Traducere din Paul Verlaine În parcul bătrân, îngheţat, solitar, Două fantome din ceaţă apar. Ochii li-s morţi, buzele moi Vorba li-i şoaptă, pomii sunt goi. În parcul bătrân, îngheţat şi tăcut Două spectre se privesc în trecut. -Extazul nostru, ţi-aminteşti? de-altadat’? -De ce mi-aş aminti neapărat? -Mai bate-ţi inima când numele-mi auzi? Mai simţi în vise suflu-mi? –Nu. Refuz. -Unde sunt zilele de bucurii nespuse Când buzele ni se-uneau? –Sunt duse. -Ce-albastru era cerul, speranţa cât de mare! -Ea-a fugit, învinsă, spre cerul fără soare. Aşa păşeau cei doi pe drum nebun în noapte, Doar bezna ascultând pierdutele lor şoapte Originalul: Colloque Sentimental Dans le vieux parc solitaire et glacé Deux formes ont tout à l’heure passé. Leurs yeux sont morts et leurs lèvres sont molles, Et l’on entend à peine leurs paroles. Dans le vieux parc solitaire et glacé, Deux spectres ont évoqué leur passé. -Te souvient-il de notre extase ancienne? -Pourquoi voulez-vous donc qui’il m’en souvienne? -Ton cœur bat-il toujours à mon seul nom? Toujours vois-tu mon âme en rêve? –Non. -Ah, les beaux jours de bonheur indicible Où nous joignions nos bouches! –C’est possible. -Qu’il était bleu le ciel et grande l’espoir! -L’espoir a fui, vaincu, vers le ciel noir. Tels ils marchaient dans les avoines folles Et la nuit seule entendait leurs paroles Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   Cristi, Las' domnia asta în antreu! Am dat şi eu o raită prin terfeloaage şi se pare că Radu e cel mai aproape de sens; nu ştiu cum le face dar le nimereşte, are un "instinct"! La versurile cu gurile căzînde ai zbîrcit-o însă rău!   Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2009-08-08 12:06:05               Postez aici si varianta lui St.O.Iosif: În parcul vechi şi rece şi pustiu, Trec două umbre-n ceasul cenuşiu. Li-s ochii ofiliţi, au buze moi Şi desluşeşti cu greu ce-şi spun ei doi. În parcul vechi şi rece şi pustiu, Nălucile îşi fac trecutul viu. − Îţi aminteşti extazul nostru vechi ? − Ce tot îmi torci trecutul în urechi ! − Dar astăzi mă mai strigi pe nume tu Şi-n vis îţi mai răsar eu oare ? − Nu. − Ah, zile dragi cum altele n-om şti, Cînd gurile ni se uneau ! − O fi ... − Ce bolţi albastre, ce speranţe mari ! − Speranţa-i azi prin norii funerari. Şi astfel merg stîrnind ovăzu-n drum Şi noaptea îi aude doar, prin fum... Cristi P.S. Este foarte posibil ca dl Rechesan sa aiba dreptate. Nu am mai revenit (nici macar nu l-am recitit!) asupra textului. L-am repostat si atat.   Postat de catre Cristian Vasiliu la data de 2009-08-08 11:57:38               incerc si eu, cu scuzele de rigoare: E ceata-n vechiul parc, pustiu si vant, Dar doua umbre ies ca din pamant, Se-apropie si-n intuneric cresc. Au buze moi ce-abia-abia soptesc, Si ochii morti, ferestre spre trecut, In parcul vechi, insingurat si mut. - Iti amintesti fiorul de-altadat? - De ce as face-o? Totu-i ingropat. - Cand m-auzeam chemat, stiam, esti tu. Imi mai visezi tu sufletul? - O, nu. - Si buzele cand le uneam, fierbinti, in clipe de extaz? - Ma tem ca minti. - Mai stii speranta ce inalt suia, pe-albastrul cer? - C-a fost invinsa, da. Prin buruieni treceau, şoptind usor Si noaptea se lasa in urma lor. P.S. "avoines folles" ar insemna un soi de ovaz salbatic, o buruiana oarecare ce poate fi gasita prin parcuri dar nimic nu-i sigur   Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2009-08-08 11:50:44               Asta poate e discutabil sau greşesc eu, dar în strofa "Ah, les beaux jours de bonheur indicible Où nous joignions nos bouches! –C’est possible." traducerea "Nu! _Zilele-n care, aglutinate, Gurile noastre cădeau? _Da! Se poate! mi se pare chiar riscantă, nemaivorbind de ridicolul imaginii gurilor căzătoare!   Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2009-08-08 09:48:32               Eu aş fi dat doar una, mi se pare "legerement" exagerat, mai cu seamă că în distihul final al lui Cristi e o umbră de inadvertenţă: avoines o fi chiar banalul ovăz(urile)aşternute pe drum, sau e atibutiv imperfectul lui avoir şi-atunci ar fi corect de tălmăcit aviones folles cu foste nebunii, nu cu pleavă de Avena sativa?!   Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2009-08-08 09:41:38               Cine a trecut pe-aici, Cam discret si, nesemnat, A aprins trei licurici, Fie binecuvantat.   Postat de catre Veronica Pavel la data de 2009-08-08 07:28:49               Prin parcul bătrân, solitar şi tăcut Fantome de ceaţă se-ntorc spre trecut. Au ochii sfârşiţi şi cuvintele dor Zadarnic urnite de buzele lor. Prin parcul bătrân, solitar şi tăcut Fantome evocă trecutul pierdut. _Ţi-aminteşti odinioară extazul sublim? _De ce tocmai astăzi să ni-l amintim? _Prin vise şi inimă-ţi trece mereu Cu-aceeaşi putere numele meu? _Nu! _Zilele-n care, aglutinate, Gurile noastre cădeau? _Da! Se poate! _Speranţele – mari şi cerul integru? _Speranţele mor şi cerul e negru! Ovăzul pe drumuri se-aşterne usor Şi noaptea înghite cuvintele lor. Cristi   Postat de catre Cristian Vasiliu la data de 2009-08-07 17:05:14               Am repostat aceasta traducere pentru Cristian Munteanu care a facut un comentariu foarte interesant la poezia Adrianei Giurca. Iata ca si in poezia lui Verlaine, acest colocviu poate fi tot atat de bine un dialog intre doi, dar si unul al unei singure persoane cu ea insasi, cea de "atunci", cand iubea, si cea de "acum", cand flacara se stinsese... Cristian Vasiliu a postat si el o traducere reusita a acestui poem cand l-am postat prima oara.   Postat de catre Veronica Pavel la data de 2009-08-07 16:49:22	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23945 Comentarii: 120070 Useri: 1426
ADMINISTRARE