|
|
|
|
|
|
|
|
|
Sexul la români |
|
|
Text
postat de
Atropa Belladonna |
|
|
Cuvântul SEX derivă din cuvântul sanscrit SEC, adică gol, pentru că sexul își are rădăcinile adânc înfipte în capul omului care, încă de la începuturi, a umblat cu el decalotat, altfel spus, cu calota craniană dată pe spate, ca să-i bată și să-i fluture vântul neuronii.
Ca toate celelalte popoare vorbitoare de verba volant, sanscrita manent, și românii au păstrat cuvântul băgat în cap, dar de practicat, l-au practicat cu toate celelalte organe de conducere
În țara noastră, predominant este sexul slab, care este și cel mai tare din parcare, deoarece, prin numeroase studii făcute involuntar pe voluntari, s-a demonstrat că femeii, indiferent de câte ori o dai cu capul de pereți de-și mușcă limba, i se regenerează instantaneu organul cu care limbează, încât își regulează oral până la moarte partenerul.
Este cu-atât mai tare, cu cât ea, femeia, face muncile cele mai dificile, cum ar fi: făcutul copiilor, al capului calendar sau al trotuarelor
Nu trebuie neglijat nici faptul că sexul nostru slab este cel care-a băgat groaza în turci chiar pe teritoriul țării lor, pe când Ștefan cel Mare, de exemplu, a băgat-o numai pe teritoriul nostru și numai de vreo sută și ceva de ori. E drept, de fiecare dată au rezultat câte un copil și câte o biserică
În urma cuceririlor sexului slab, în schimb, a rezultat creșterea spectaculoasă a venitului pe cap de pește. Și sunt atâția pești care populează apele stătute ale străzilor planetei
Al doilea sex este cel tare, căruia îi plac teribil tăriile prin care-și ascunde slăbiciunile și are afinitate pentru sexul slab, care este tare și căruia-i și plac chestiile tari ale sexului tare, care este slab. Doar că aceste chestii nu se pupă niciodată și de aceea se bat cap în cap.
Sexului zis tare îi place în mod deosebit sexul oral, transmis prin viu grai, cum ar fi: băga-mi-aș sau
știți voi, mai bine!
Popor cu dovedite calități sportive, românii preferă sexul ca sport și nu ca artă, astfel că, femeile practică luarea cu prăjina înainte, în urmă rămânând întotdeauna fraierul, iar bărbații practică partidele dublu mixt, unde avantajul îl are cea de la primire, iar dezavantajul, cel care-i la serviciu.
Cum tot românul s-a născut poet, nu mai miră pe nimeni apariția copiilor din flori, născuți din femei cu pistil. Există și femei cu pistol, dar acestea nu dau naștere la copii, ci numai la probleme
În cuplurile noastre se întâlnește des clasicul triunghi conjugal, de regulă isoscel, în care două laturi sunt egale, a treia rămânând pe dinafară. În acest triunghi, rezultatele se deduc ușor, de exemplu, prin regulatul de trei simplu
Al treilea sex este cel neutru, întâlnit în general la indivizii trecuți de 60 de ani, sex care este pe cale de dispariție, datorită reformelor adoptate de guvernele care ne-au tot regulat în ultimii ani
Al patrulea sex este cel asexuat, întâlnit doar la ciupercile politice din România, precum candida, din care rezultă tot felul de candidați. Aceștia, neavând ouă, se înmulțesc, normal, cu spor(i).
Există și ciuperca inferioară, cum ar fi drojdia. Cea a societății, pentru că cea de bere este foarte utilă, prietenii știu de ce
În ceea ce privește politica țării noastre, sperăm totuși într-o evoluție sexuală, încât să fim și noi regulați, în sfârșit, de organisme superioare, nu numai de protozoare, pentru că între timp au mai apărut și niște bacterii care-au dus la apariția a tot felul de scursuri politice
Oricum, nu cred că mai durează mult și vom fi conduși de niște sifilitici
Până când vom înscăuna alți viruși
iubiți-vă mult!
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
|
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Atropa, ca de obicei textul tau m-a incantat, dar nu pot trece cu vederea faptul ca nu e complet.
Despre fineturile lexicale nu ai rostit nici o vorbulica asa ca ma vad obligat sa dau cuvantul lui nea Marin:
Leano, penis se numeste
nu cand faci cu ea ce faci,
ci cand se imbolnaveste
si alerg cu ea la vraci. |
|
|
|
Postat
de catre
Dumitru Cioaca la data de
2009-08-06 17:52:15 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
dacă vă aparține și nici ideea un este împrumutată, (nu am cum verifica) atunci epigrama este de antologie, dl Cercel. |
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2009-08-06 16:13:16 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Haioasa ca de obicei !
Sa fii iubita, carmen !
Sexul la români
Din statisticile care
Sunt făcute de bărbați,
Nu găsești o fată mare
Nici sub poale de Carpați.
|
|
|
|
Postat
de catre
Valeriu Cercel la data de
2009-08-06 15:29:27 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Rar, da' bine!
Merci pentru reaparitia ta in plina fortza!
Vot,
Vero |
|
|
|
Postat
de catre
Veronica Pavel la data de
2009-08-06 14:38:39 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Spumos. Comicul de limbaj, inventiile lingvistic umoristice dau forta acestui haz de necaz. Pentru ca in mare parte contine adevaruri indubitabile. Si este aproape exhaustiv, in sensul ca nu vad ce s-ar mai putea adauga. N-as putea aduce decat completari netranscriptibile, mai exact forme si practici pe care din jena nu le-ati pomenit dar despre care sunt sigur ca stiti. Si toate la fel de insuportabile. Subscriu.K |
|
|
|
Postat
de catre
sters sters la data de
2009-08-06 07:59:47 |
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23945 |
|
|
Comentarii:
120070 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|