|
|
|
|
|
|
|
|
|
Redarea nivelului |
|
|
Text
postat de
Emanuel Cristescu |
|
|
Ecsintescu a demonstrat că se poate. Așa cum a promis a scris mai mult de 10 texte ecoliterare și nu am primit nicio reclamație că ar fi săvarșit vreun atac la persoană. Dimpotrivă a suportat cu stoicism atacuri sub centură unele excesive.
Așadar a îndeplint condițiile de a-și recăpăta nivelul 100. Pe care începand de acum îl are.
PS.
Pentru cine crede în cuvantul meu atat am a spune: nu am niciun partipri legat de ecsintescu. Dacă aș fi ranchiunos ar trebui să fiu oarecum lezat de faptul că m-a atacat spunand despre un text de-al meu "expresis verbis" că este un "text cretin" Eu nu amestec planurile. Una-i una alta-i alta. Îi respect opinia. Eu spun despre textele lui care nu sunt vulgare, că sunt sclipitoare. Dacă aș fi malițios aș putea spune că ne înșelăm reciproc. Nu sunt malițios Și nu sunt ranchiunos. Așa că i-am redat nivelul avand conștiința curata. Indiferent de ce mi se va mai imputa după aceasta. Continui să cred că este un om talentat.
PPS. Această redare nu este ireversibilă! |
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
|
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Un individ le povestea prietenilor :
- Nu am putut dormi toata noaptea pentru ca am avut un purice mort in pat.
Uimiti, prietenii il intreaba:
- Pai daca a fost mort ce rau iti putea face?
La care tipul raspunde; - el a fost mort, dar daca ati sti cate rude au venit la inmormantare... :)) |
|
|
|
Postat
de catre
- ipocrizie la data de
2009-08-02 18:27:35 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
maine, sau chiar in seara asta va cadea un cap
tata omidu' |
|
|
|
Postat
de catre
Radu Stefanescu la data de
2009-08-02 17:42:03 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Descîntecele mamei Omida,- varianta creaționistă! |
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2009-08-02 16:56:25 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Pe cînd tăblițele de la Tanacu?
|
|
|
|
Postat
de catre
Corneliu Traian Atanasiu la data de
2009-08-02 16:40:59 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"Vocea celui posedat se schimbă, timbrul obișnuit devenind foarte grav, amenințător. Persoana face propuneri erotice sau scatologice fără nicio cenzură. Apar fenomeve ca scrierea automată, a cărei grafologie denotă o violentă stare de dezordine interioară. Toti cei posedati manifestă asemenea trăsături: fie sunt mânați de o impulsivitate agresivă, fie se inhibă ajungând la imposibilitatea comunicării, proferă insulte, amenițări blasfemii. Membrele corpului acționează fără control. Au obiceiul de a apărea și a dispărea brusc, imprevizibil. Noua personalitate, demonomorfă, manifestă o afectivitate marcată de reacții agresive față de Dumnezeu și față de oameni. Cel posedat, în cele mai multe cazuri, este conștient de ceea ce i se întâmplă, simțindu-se, parcă, desprins de sine însuși, și manipulat de o forță ce-l terorizează și care-i produce o suferință insuportabilă"
Mai multe aflați aici: http://www.lovendal.net/wp52/semnele-posesiunii-diabolice/
arealul se strânge și așteaptă aplauze pentru adeziune: " am primit...si eu NU m-am lăsat...". Bravooooooo!!! Piticii de grădină sunt mângâiați pe creștet. Când e nevoie, sunt aici. Toți sau niciunul.
"Reprezentativa pentru acest caz este si asa numita "folie a deux", un sindrom destul de rar, prin care psihoza este transmisa de la un individ la altul, de obicei de la bolnav la persoanele apropiate, care sunt convinse pana la urma de existenta unei entitati malefice si care iau parte la asa-zisa misiune. Dupa caz, aceasta se poate transmite mai multor indivizi, fiind denumita "folie a trois", "folie a quatre", "folie a la famille", "folie a plusieurs"".
etc, etc, etc
|
|
|
|
Postat
de catre
Amelia Cojocaru la data de
2009-08-02 16:36:34 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
lumea virtuală a devenit așa de reală, încît damful lui exinstescu, pe care-l iubești din rărunchi, ajunge pînă aici. |
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2009-08-02 16:06:52 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
ioan peia.. lumea-i lume, oamenii sunt si raman oameni, daca reusesc.
doream sa stiu ce stii tu, ce te indreptateste pe tine sa ma jignesti. crezi ca poti da, tu, un raspuns ? lumea virtuala, la care te referi, nu ma intereseaza.
pe tine te stiu, in realitate. am pretentii:) |
|
|
|
Postat
de catre
- ipocrizie la data de
2009-08-02 15:07:39 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
știe o lume?
explicațiile sunt superflue. |
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2009-08-02 14:26:32 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Ioan peia, exista o explicatie a dreptului tau de a-mi atrage atentia asupra a ce am sau nu dreptul ?
ce te indreptateste pe tine ? ce ma neindreptateste pe mine ? |
|
|
|
Postat
de catre
- ipocrizie la data de
2009-08-02 11:53:25 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
elena toma,
lasă lecțiile de moralitate pe seama altora.
tu nu ai dreptul nici să miști mărunt din buze.
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2009-08-02 11:20:08 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
si cand te gandesti ca ne inrudim pana si cu paduchele :)), te-apuca plansu, desi Darwin, genialul, la numai 29 de ani, a inteles gradul de rudenie intre toate vietuitoarele pamantului, nici in ziua de azi, unii, nu accepta ideea.
parintele ADN poate confirma:)
`neata, don Corbu ! |
|
|
|
Postat
de catre
- ipocrizie la data de
2009-08-02 09:50:37 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"Varsta e ciclica."
Mai ales a acestui site care are și el simbolurile lui. Si, de ce nu, icoanele.
Bună dimineța, tuturor!
|
|
|
|
Postat
de catre
Corneliu Traian Atanasiu la data de
2009-08-02 08:46:16 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Noapte buna, tuturor!
Hi Hi,
Notre respect si va multumesc tuturor. |
|
|
|
Postat
de catre
ecsintescu virtual la data de
2009-08-02 01:56:13 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Domnule profesor de sport,
Admir aplecarea dumneavoastra spre desenul animat. Varsta e ciclica. Ma bucur ca aveti liniste in suflet. Fata de mai varstnicul nostru confrate, care viseaza ca impusca oameni - stiti dumneavoastra, simbolistica revolverului in opera lui Freud, ei bine, dumneavoastra sunteti un exemplu de educatie fizica.
Notre respect! |
|
|
|
Postat
de catre
ecsintescu virtual la data de
2009-08-02 01:49:02 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Andrei,
Noapte frumoasa! |
|
|
|
Postat
de catre
ecsintescu virtual la data de
2009-08-02 00:55:05 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
... ecsintescu, inainte sa plec la binecuvantatul somn, am spus-o si o repet, nu iti aduc tie nicio culpa. Faptul ca ai intalniri de stanga cu Dl Cristescu nu ma priveste, nici pe mine nici pe altcineva. Libera asociere este consfintita prin lege. Orice tranzactie ai fi facut cu Dl. Cristescu, legala sau ilegala, nu este treaba mea. Ca Dl. Cristescu a ales sa te plateasca la negru pentru un serviciu, oricare ar fi el, iar nu e treaba mea. Ceea ce nu inteleg eu este ipocrizia de a nega evidentele. Tu ai taria sa iti asumi tot ce faci si apreciez asta. |
|
|
|
Postat
de catre
Andrei Florian la data de
2009-08-02 00:52:56 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Andrei,
Hai sa lamurim o problema. Am tot vazut vehiculandu-se aceasta teorie... Eu am primit 4 000. 000 de lei de la domnul Cristescu. Mi i-a dat din inima ca si un ajutor, chiar daca intr-o prima faza era vorba de editarea revistei Europeea. Nu i-am inapoiat acesti bani. Inca o data ii multumesc pentru gestul facut. A fost o forma de mecenat pe care mi-o voi aminti tot timpul. Asadar nu a fost vorba de nimic electoral!
Este drept, eu si Ibg, lucram in acest mediu, al stratefiilor electorale si nu numai. Trebuie sa recunosc, este incitant ca si job si platit cu cateva mii de euro pe luna. Repet, este un job pe care il fac cu pasiune si profesionalism.
Niciodata, dar niciodata, nu am abrogat de la principiile mele de stanga. Domnul Corbu poate confirma ca la prima intalnire a noastra, cu mult inainte ca Oprescu sa demisioneze din PSD, i-am spus ca mizez pe Doctor la primarie si , atentie, la presedintie. Iata ca am avut gura aurita! Toate joburile pe care le-am facut au fost numai pentru candidati de stanga sau apropiati ca ideologie si verticalitate de tipul meu de politician. Crede-ma am refuzat un candidat care platea suma de 4 ori. Mi-as fi prins mana in tastatura. Chiar la aceste alegeri am fost "rugati" sa lucram pentru un candidat extrem de special. Iar eu,nefiind Prostanac nu am acceptat.
Aici continuu sa postez doar dintr-un motiv personal. Si, fireste, pentru ca acest site apartine unui om pentru care am toata consideratia.
Acum, daca am lamurit problema care te facea insomniac,(pe tine si pe batranul nostru confrate suferind) sa discutam aplicat.
Fireste ca iti dau o bere! :) |
|
|
|
Postat
de catre
ecsintescu virtual la data de
2009-08-02 00:19:19 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
You, Techirghiol sailor, didn't again eat your spinach!
|
|
|
|
Postat
de catre
Corneliu Traian Atanasiu la data de
2009-08-02 00:04:45 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Daca poti accepta bani ca sa lipesti afise electorale pe site-uri literare, poti accepta si comanda mea. Pe bani, binenteles, dar nu fara chitanta, asa cum i-ai primit de la domnul Cristescu. Ai gasit ceva rece si pentru mine? |
|
|
|
Postat
de catre
Andrei Florian la data de
2009-08-02 00:00:04 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Andrei,
Chiar ai umor! Imi placi. :))
|
|
|
|
Postat
de catre
ecsintescu virtual la data de
2009-08-01 23:56:34 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
ecsintescu, n-ai inteles nimic. Am spus inca patru mici, te rog. Si o bere rece, daca gasesti. |
|
|
|
Postat
de catre
Andrei Florian la data de
2009-08-01 23:49:45 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Andrei,
Ai umor si cateva sinapse. Berea nu e buna. Provoaca gaze. Si le cauta unchiul Sam in Iran. |
|
|
|
Postat
de catre
ecsintescu virtual la data de
2009-08-01 23:49:17 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Andrei,
Iti inteleg malitiozitatea. Marele castig al Revolutiei este dreptul sacru al libertatii de expresie. Daca presedintele Romaniei vrea sa devina un dictator resapat, ingloband in devenirea sa tot ce a fost mai grobian in istoria dictaturilor din aceasta tara,anume: incultura, amantlacul de lupanar, talharia, cultul personalitatii, atunci este obligatia noastra de a face uz de dreptul nostru, ca sa zic asa, si za-i zicem franc..,"lasa-ne".
Ca o paranteza, total nesemnificativa, l-am votat pe acest om. Am un drept in plus sa-i pun oglinda. :) |
|
|
|
Postat
de catre
ecsintescu virtual la data de
2009-08-01 23:47:58 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
ecsintescu, cer permisiunea lui Stefanescu sa il parafrazez, inca patru mici si la masa asta, te rog. Chiar deaca te simti vizat in mod direct, nu despre tine este vorba in acest text. O poti intreba pe Amelia. Ea si-a dat seama. Este vorba despre amenintarea nucleara venita tocmai din Iran. |
|
|
|
Postat
de catre
Andrei Florian la data de
2009-08-01 23:43:03 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Domnule Cristescu, n-am stiut ca exista vreo legatura intre acordarea dreptului la libera exprimare si pozitia fata de presedintele tarii. Sclipirile de geniu literar, despre care aminteati, mi-au luminat logica dupa care dumneavostra promovati talentele pe acest site. |
|
|
|
Postat
de catre
Andrei Florian la data de
2009-08-01 23:39:36 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Andrei,
Te intreb si pe tine. Care este diferenta intre blog si site? Ce intelegi prin blog-entry?
Despre remarcile domnului profesor pot spune ca ma onoreaza. Iti dai seama ca nu as putea comenta.
Spre exemplu si cel care face un research poate avea o sclipire de copy-paste. De inteligenta sau abilitate. |
|
|
|
Postat
de catre
ecsintescu virtual la data de
2009-08-01 23:37:16 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
... ecsintescu, si tu, si Amelia, vorbiti despre cu totul altceva. Cu abilitate, sau inteligenta, ma rog. Daca vrei sa argumentezi ceva sub acest text va trebui sa argumentezi despre scliprile tale de geniu literar, amintite de domnul Cristescu. Altfel, domnul Cristian Vasiliu, a carui integritate banuiesc ca nu doresti sa o contesti, a subliniat in mod incontestabil modalitatea in care acest site divine altceva decat domnul Cristescu se jura ca nu isi doreste. |
|
|
|
Postat
de catre
Andrei Florian la data de
2009-08-01 23:33:10 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Amelia,
Mi-a placut foarte mult ce ai scris la precedentul meu post. Ai argumentat perfect. Am sa revin acolo cu un comm. Trebuie sa-ti marturisesc ca sunt cateva idei cu care nu sunt de acord. Eu am o parere usor diferita despre Dumnezeu. Asta nu inseamna ca nu iti respect opinia.
Numai de bine! |
|
|
|
Postat
de catre
ecsintescu virtual la data de
2009-08-01 23:29:42 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
exintescule,
nu mai face pe îngerașul spășit, că nu ține decît pînă la prima înghițitură! știm cu toții asta și știi și tu. prin urmare, chiar și peste propriu-ți interes vei trece în fața mirajului de 40% alcool (nu grade, micuțule, nici nu știi ce bei!), interes care văd că se conjugă perfect cu cel al apropitarul acestui sait. doar se apropie alegerile alea, ce dracu! și n-o să stați ca fraierii pe margine și să vă uitați cum vă fură alții părăluțele de sub nas.
și totuși, cît mai ai pînă la aghezmuială?
cîteva ore...
o, fatalitate, cum duci tu perfizii la pierzanie. perfizii care, culmea, incriminează perfizii!! |
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2009-08-01 23:24:34 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Cristian vasiliu, da-mi un motiv care sa justifice atacurile vulgare, repetate, la adresa mea, atitudine, incredibil, acceptata pe un site literar.
Am comentat in subsolul textelor tale, ti-am respectat talentul, poezia am instelat-o, pana in momentul in care mi-am permsia sa ma apar, acuzata fiind in cazul Mirela Lungu, acum doi ani, cand, parca ... cine stie ce crima am facut recunoscand un adevar stiut, demonstrat.
din acel moment, am devenit paria pe acest site, atat tu cat si Radu Stefanescu ati inceput sa ma atacati, calomniindu-ma, defaimandu-ma, imaginea mea pe acest site devenind inaceptabila pentru mine, desi nu am facut nimic in plus de a ma apara, victima voastra fiind.
ce crima am comis, d-le Crsiti Vasiliu, sa va permiteti sa ma faceti ordinara, jigodie, mincinoasa, m-ati acuzat de palgiat desi v-am demonstrat ca poezia imi apartine, ati umplut pagini si pagini cu injurii la adresa mea fara ca nivelul dvs. sa fie afectat.
eu, o singura data, l-am atentionat pe AAA sa inceteze panarama si sa respecte autorii, indiferent de calitatea creatiilor literare, si pentru asta mi s-a scazut nivelul.
daca exista un singur autor pe care l-am jignit adresandu-i o singura data macar un cuvant din cele pe care Vasiliu mi le-a adresata mine, il rog sa spuna, aici.
domnule Ion Corbu, ati gresit fata de mine.
va multumesc.
editor, va rog postati comentairul meu. |
|
|
|
Postat
de catre
- ipocrizie la data de
2009-08-01 23:18:37 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Domnule profesor de sport,
Notre respect.. |
|
|
|
Postat
de catre
ecsintescu virtual la data de
2009-08-01 23:17:46 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Andrei Florian,
Multumesc pentru comentarii. Am sa-ti argumentez in scurt timp de ce cred ca Basescu este cel mai perfid personaj politic post-decembrist. |
|
|
|
Postat
de catre
ecsintescu virtual la data de
2009-08-01 23:16:25 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Elena,
Te rog sa nu te superi pe mai varstnicul nostru confrate, domnul Ioan Peia.
Domnia sa are o cadere. De asi sustine punctul de vedere cu mijloacele intelectuale, cognitive si psihice care ii stau la indemana. In rest, sper ca nivelul tau va fi restabilit. |
|
|
|
Postat
de catre
ecsintescu virtual la data de
2009-08-01 23:14:50 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Cristi, ce intelegi tu prin blog-entry? As dori, daca e posibil, sa fii mai explicit. Imi poti da o definitie blog versus site.
Din punctul meu de vedere, textele se pot incadra la sectiunea "pamflet". Tu ce zici?
Repet. Dialogul decent poate duce la progres. Am pus intrebarile fara nicio urma de malitiozitate.
Multumesc. |
|
|
|
Postat
de catre
ecsintescu virtual la data de
2009-08-01 23:12:06 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"Ecsintescu a demonstrat că se poate" I.C.
Poate dl I.C. nu intelege despre ce este vorba...
Ecsi nu vrea decat sa transforme din nou acest sait intr-un blog. De aceea are nevoie de nivel. Nu pentru a posta texte sclipitoare. (In treacat fie spus textele lui Ecsi nu ar strica sa treaca prin mana unui editor pentru a le verifica ecoliterar; cred ca toata lumea intelege ca nu "cenzura" il mana pe Ecsi sa ceara nivel.) Cat despre cele 10 "texte" (mai degraba blog entry-uri) ce sa mai adaug daca dl I.C. le-a numit sclipitoare?!
Cristi
P.S. Vom vedea...
P.S.2 Am impresia ca dl I.C. se plictiseste cu linistea de pe sait si vrea sa mai puna paie pe foc...
P.S.3 Pe cand dna Elena Toma ca sa stim o treaba? |
|
|
|
Postat
de catre
Cristian Vasiliu la data de
2009-08-01 22:55:54 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
am uitat: haaaai, faaaaceți imposibilul posibil! |
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2009-08-01 22:14:27 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
doooomle corbu,
daca tot sunteți în ziua marilor gratulații, miruiiiiți-o și pe doamna toma cu niveeel! redaaaați-i încrederea în sine!
refaaaaceți-i moraaalu!
cum să stea ea pe margine și să spargă semințe?!
cum să lipsească ea din diafana treime: ieeecsiii, beiiiibiii, plus matroana lirică cubiiiistă, adică taman ea?
e o nedreptate mare cât europeea!
un abuz incalificabil!
în fine, o garofiță lipsă din marele buchet al artei prozodice.
fără ea, constelațiile abia ma pulseaaaază; pulsarii abia mai consteleaaază!
zău, haaaaai, fiiiți bun și redați-o privirii noastre pline de nostalgie!
vă rugăăăăăăm! |
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2009-08-01 22:12:39 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
d-le profesor Corbu, va felicit !
ati dovedit ca imposibilul exista atata timp cat nu vrem sa-l facem posibil.
eu am spus pe nume unor lucruri, o singura data, si m-ati taxat. va multumesc.
avand in vedere jignirile, umilinta, insultele incasate pe Europeea, (din partea unor distinsi autori aflati in gratiile dvs.),
- fara sa va fi deranjat macar o singura data cu vreun repros
- fara sa va fi cerut sa ma aparati, atentionandu-i, reamintindu-le ca atacul la persoana nu are ce cauta in subsolul textelor
- fara sa fi raspuns atacurilor, permanente, la adresa mea, folosind un limbaj trivial, consider ca ati fost incorect cu mine.
rog editorul sa-mi posteze comentariul
va multumesc. |
|
|
|
Postat
de catre
- ipocrizie la data de
2009-08-01 21:40:16 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Am fost tentat sa folosesc, in loc de abil, cuvantul inteligent, dar am considerat ca se vor gasi multi dintre detractorii tai carer sa ma combata. Considera ca nu am dorit sa te jignesc. |
|
|
|
Postat
de catre
Andrei Florian la data de
2009-08-01 21:05:00 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Domnule profesor, va multumesc!
Imi cer scuze tuturor pentru ca nu am timp acum sa raspund la comentarii!
O voi face in aceasta noapte.
Notre respect!!!
|
|
|
|
Postat
de catre
ecsintescu virtual la data de
2009-08-01 21:02:32 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Andrei Florian, erau doi domni in comm-ul meu: Statele Unite si Israelul, cu arsenal nuclear care da pe dinafara. Cei doi sunt insa, "responsabili" si nu apasa pe butonul rosu decat in momente de forta majora. Talibanul ramane, insa, taliban, iar aparatorii civilizatiei au datoria morala sa ne apere de primejdii.
"Abil" e un cuvant alunecos. Nu-l mai folosi. E un sfat prietenesc.
Gholam Hossein Mohseni Ejeie |
|
|
|
Postat
de catre
Amelia Cojocaru la data de
2009-08-01 20:58:43 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Amelia, nu inteleg ce te straduiesti sa spui despre respectivul domn, oricare ar fi el. In tot cazul, ai fost destul de abila ca sa intelegi ca aici de discuta codat despre pericolul iranian. |
|
|
|
Postat
de catre
Andrei Florian la data de
2009-08-01 20:45:03 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Ai obsesii de nivel, mAmy? |
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2009-08-01 20:41:00 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
așteptăm cu nerăbdare și interes orele mici.
cînd corbu doarme și odrasla soarbe.
și toarnă dulceață în pantofii musafirilor.
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2009-08-01 20:39:03 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Statele Unite si Israelul acuza Iranul ca incearca sa obtina arme nucleare.
Andrei Florian, pe cand punem in discutie nivelul domnului...sau al domnului...? |
|
|
|
Postat
de catre
Amelia Cojocaru la data de
2009-08-01 20:37:27 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Domnule Cristescu, de ce nu v-am crede pe cuvant? O garantie a bunei dumneavoastra credinte este bunul dumneavoastra gust literar. ecsintescu isi merita liberatatea de a poasta liber, ca noi toti, de altfel. Pentru excesele sale, sau ale oricarui user, exista cenzori. Nici nu este de discutat acest drept. Dar sa asociati, chiar si adiacent, acest drept cu gusturile dumneavoastra literare.... |
|
|
|
Postat
de catre
Andrei Florian la data de
2009-08-01 20:27:01 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
err:
era vorba de "bătaia cinetică din tirul hormonal" |
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2009-08-01 20:25:42 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Boss, ar fi bine s-o chemați pe Amelia să-i citească molifta. Așa, preventiv. |
|
|
|
Postat
de catre
latunski criticul la data de
2009-08-01 20:11:50 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
devărul e că trebuie înțeles și corbu!
pînă la urmă ce să-i facă loazei?
s-o dea la retopit?
s-o ascundă în dulap?
să-i schimbe fizionomia cu flama de sudură?
e copilul lui și, cum spune și cîntecul:
"iubirea de tată
e nelimitată"
așa că, - bun sau rău, redus sau deșucheat, lălîu sau balcîz, canalie sau canalizat, trebuie să iasă în lume cu el de mînuță, nu are încotro. așa de imprecisă i-a fost bătaia genetică din tirul hormonal, atît de crudă mutația genetică, - asta fu tiranica lui soartă, și pace. de-amu, complexat dar anesteziat sufletește, nu se va mai dezice de acest devăr: ecsintescu este copilul lui natural, făcut, în fugă, sub catedră, urmare a zelului bahic a unei studente care credea că trage, prin pai, ultima picătură de frișcă din cockteilul comandat la barul de alături.
oh, cîtă voioșie erotică pe cris!
să te ții amor interzis!
pe cînd nunta și botezul?
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2009-08-01 20:11:19 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
O analiza la subiect, afunda!
Avem nevoie de un Măscărescu!
Traiasca victoria in alegeri a lui Sictirescu!
Vot si 3 stele!
Buricescu
|
|
|
|
Postat
de catre
Corneliu Traian Atanasiu la data de
2009-08-01 20:02:15 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Impreuna cu Andrei Manta, plecat momentan sa umple butelia, ma raliez la aceasta bucurie generala!! Promitem sa fim intotdeauna alaturi de ecoliteratura, umor si liberate!
Traiasca junimea literara!
|
|
|
|
Postat
de catre
Cris Banu la data de
2009-08-01 19:42:44 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
cum tocmai spuneam, plicticos de previzibil, dar binevenit
(incepusera sa-mi tiuie urechile)
dar propun ca in intervalele dintre gratieri inculpatul sa execute un numar de flotari eco - mai mult sau mai putin literare - stabilit dupa formula 10 la N unde N = nr. curent al infractiunii (pe anul sau luna in curs) - sigur, contorul se va reseta cu aceasta fericita ocazie, si in general, cu ocazia diverselor sarbatori legale, jubilee, aniversari, comemorari, weekend-uri, calificari in Liga Campionilor, etc
mai solicit o cuvenita rectificare a ucazului in sintagma "suportat cu stoicism atacuri sub centură" prin inlocuirea termenului "stoicism" cu "voiosie", avand in vedere absenta certa a organelor sensibile din zona specifica
insotesc ambele observatii cu urarea stramoseasca vivat, crescat, floreat
si 3 stelute |
|
|
|
Postat
de catre
Radu Stefanescu la data de
2009-08-01 19:26:02 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"10 texte ecoliterare"
pentru a nu rămâne, totuși, cu impresia că jocul din spatele culiselor e de cea mai proastă regie, nu vreți să ne enumerați și nouă, pe rînd și pe silabe, cele 10 capodopere, curate și apretate, dle corbu?
asta, ca să se bucure și sufletul nostru de amărășteni care cred că un amărît de text publicitar, - vîndut domniei-voastre pe patru milioane bucata, adică taman cantracostul a 10 sticloanțe de samahoancă, însumînd, va să zică, 10*10=100, deci suficient pentru 100 de ore de mahmureală vioaie pe acest sait - un astfel de text, zicem, este tot atît de ecoliterar pe cît este ecsintescu înger cu domiciliul sub podul ciurel. |
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2009-08-01 19:10:56 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"ecoliterare"
http://www.europeea.ro/atelierliterar/index.php?afiseaza_articol_nelogat=35106
|
|
|
|
Postat
de catre
Corneliu Traian Atanasiu la data de
2009-08-01 18:50:23 |
|
|