|
|
|
|
|
|
|
|
|
Homo poeticus |
|
|
Text
postat de
Corneliu Traian Atanasiu |
|
|
Aprecierea curentă şi comună a poeziei este una depreciativă. Poezia e ceva superficial, superfluu, lipsit de necesitate şi pondere vitală. In ordinea vieţii sînt o grămadă de alte lucruri care-şi impun importanţa, gravitatea, seriozitatea. Poezia este doar o floricică, pe deasupra şi artificială, un adaos nesemnificativ şi suspect, o pierdere de timp copilărească sau snoabă. Şi preţioasă, şi inutilă.
Convingerea prozaică este aceea că ne putem abandona prozei cotidiene fără nici un prejudiciu. Forţa ei brutală şi suficientă ne asigură pe de-a-ntregul bunăstarea vitală. Prozaismul – o ştim de la burghezul gentilom – este ceea ce vine de la sine, viaţa fără pretenţii de stil, ceea ce, chiar fără să ştim, comitem mereu: fără cel mai mic efort trăim şi vorbim în proză – spontan. De ce să ne alterăm condiţia atît de viguros naturală alergînd după un artificiu îndoielnic?
Ideea mea – nici pe departe atît de populară – este că de fapt trăim oarecum în necunoştinţă de cauză. Că, în ciuda credinţei burgheze, specia noastră, în accepţia ei înaltă, trebuie numită pe drept homo poeticus, că vrînd-nevrînd structura noastră spirituală este una poetică pentru ca sîntem oameni. Că trăim poetic dintr-o fatalitate pe care n-avem nici cum să o anulăm şi nici cum să o ignorăm nepedepsiţi. Putem însă să ne trăim condiţia fără s-o asumăm şi atunci trăim o viaţă degradată, de calitate inferioară. Şi, în acest caz, prozaismul e de fapt efortul unui lirism prost inţeles de a-şi nega eroic condiţia autentică.
Poezia este de fapt o antropologie expresiv normativă. Ea ne sugerează cine este omul şi ne îndeamnă să fim oameni. Oameni cum se cuvine, cum trebuie şi cum merităm să fim. Ne-o spune însă persuasiv, convingător, pe un ton insidios care se insinuează în fiinţa noastră fără să ne dăm seama. Ea lămureşte regula imprimînd-o in fiinţa noastră. Ne stigmatizează cu propriul nostru blazon.
Un vers bun este cel mai adesea un îndemn mobilizator, călăuzitor, care te petrece prin urzeala lumii ca să-ţi bucuri soarta cu alesătura faptelor. Este un chip ofensiv de întîmpinare a destinului – acela cu ajutorul căruia izbuteşti miracolul de a face să nu se aleagă praful din viaţa ta. Este, după cum spune Blaga, o adevarăta încurajare ontologică pentru cei ce îndrăznesc să trăiască, asemenea lui Rilke, poetic: “mereu îşi da sieşi cuvînt / şi pasul său era legămînt”.
Poezia se naşte într-o singurătate dens populată de bănuiala, de iminenţa sensului, de pînda ispitită şi abil-norocoasă a închipuirii. Ea surprinde – atunci şi acolo – acel sentiment delicat şi tenace că merită să trăieşti, că semnele pe care ţi le face soarta sînt încurajatoare, că viaţa are o autenticitate nedezminţibilă (şi asta chiar atunci cînd te lamentezi doar de nedreapta condiţie). Acea simţire adîncă şi veritabilă în care fiinţa noastră schizoidă se reculege întru ceea ce are ea mai sfînt.
Poezia e astfel o vocaţie existenţială, de aceea poetul o propune democratic ca o aristocraţie pentru toţi. El o oferă ispitind vrednicia tuturor către o nobleţe lipsită de bariere şi interdicţii profane, sociale, economice, ca pe o posibilă mîntuire în tărîm spiritual. A-ţi asuma un vers, a-l folosi drept blazon e un semn de nobleţe – înseamnă a preschimba un drept în privilegiu. Cu surdina de rigoare, acest vers rămîne un strigăt de glorie existenţială care confirmă puterea omului “de a iubi fără masură”.
Poezia este gustul vieţii în măsura în care viaţa nu e fadă, searbădă, înghiţită cu noduri în gît. Vibraţia, fiorul ei face ca lumea să fie rîvnită, ca lucrurile să fie de dorit. Numind prestigios, ea scoate din anonimat lucrurile, le asigura un bun renume, pentru a fi merituoase, ispititoare, chiar indispensabile. Prin poezie realitatea e innobilată, capătă farmecul şi harul necesare angajării voluntare, pline de bunăvoinţă în viaţă. Un vers bun poate capăta astfel forţa unei dogme a fiinţei.
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
un text care ar putea onora orice spaţiu, virtual sau nu |
|
|
|
Postat
de catre
mihai robea la data de
2009-07-20 19:46:16 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
scuze, dom' Tavi, am pus aseara o stea aici fara sa ma semnez
asa-i, universul e lichid
vant la pupa iti doresc
|
|
|
|
Postat
de catre
Radu Stefanescu la data de
2009-07-20 09:33:04 |
|
|
|
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
|
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
domnule Ciurtin
vi se spune adesea ca sunteti penibil, lucru pe care vi-l spun si eu
in afara de faptul ca l-ati citat pe distinsul profesor Atanasiu, restul este doar mirosul fetid al piciorului care executa bezeaua
autoadresata
cand n-aveti ce face, comentati pe Europeea
va invit s-o faceti cand aveti si argumente de bun simt
multumesc |
|
|
|
Postat
de catre
carpe diem la data de
2009-07-20 00:16:37 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
OX, textul se adresează speciei homo sapiens.
|
|
|
|
Postat
de catre
Corneliu Traian Atanasiu la data de
2009-07-19 23:57:33 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
PS Stelele nu-mi apartin. Stiu doar cine si pentru care pasaj din text le-a acordat.
|
|
|
|
Postat
de catre
Liviu S. Bordas la data de
2009-07-19 23:40:55 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Tavi, se pare ca scursura aia de pe gatul unei sticle fara eticheta e cea care iti intuneca mintile.
Uneori regret ca niste personaje care habar nu au despre ce e vorba intr-un text isi permit sa-si exprime parerea despre el. Nu ca tu ai fi exprimat o parere. E mai degraba un hac! scapat la betie.
Parerea mea este ca ar trebui sa-ti prezinti degraba scuze. Un gest elementar, de care insa nu te cred capabil.
|
|
|
|
Postat
de catre
Liviu S. Bordas la data de
2009-07-19 23:37:01 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
1 . Homo poeticu... poezie 0 2009-07-19
"Poezia este gustul vieţii în măsura în care viaţa nu e fadă, searbădă, înghiţită cu noduri în gît. Vibraţia, fiorul ei face ca lumea să fie rîvnită, ca lucrurile să fie de dorit. Numind prestigios, ea scoate din anonimat lucrurile, le asigura un bun renume, pentru a fi merituoase, ispititoare, chiar indispensabile. Prin poezie realitatea e innobilată, capătă farmecul şi harul necesare angajării voluntare, pline de bunăvoinţă în viaţă. Un vers bun poate capăta astfel forţa unei dogme a fiinţei."
inscrisul de mai sus... nu este poezie stimabile, e o scursura din gatul unei sticle fara eticheta sau in cele din urma, o bezea din varful degetelor de la picior...
Rog inculpatul care a luminat acest pasaj sa-si explice gestul, daca nu... editorul care a trecut cu vederea poate sa-si ia revansa invalidand felinarul.
imi pare rau ca pot citi, eu, sau altii, asa ceva...
"Poezia e astfel o vocaţie existenţială, de aceea poetul o propune democratic ca o aristocraţie pentru toţi."
dar , dragul meu, ceea ce expui tu aici, nu e poezie, e doar un "nimic"
t. |
|
|
|
Postat
de catre
Octavian Sergiu Ciurtin la data de
2009-07-19 22:59:46 |
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23972 |
|
|
Comentarii:
120095 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|