FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Solilocvii aride
Text postat de Bot Eugen
varianta 4


Febre fără patrie
trec nourii peste parada
cetățenilor de-onoare-ai lumii ...


Convoiul anilor străbate
desculț pustiul depravării,
carnivorele nisipuri în mișcare.
Asemenea unei cete pribege de sinistrați,
printre piramide și efemeride rătăcește,
prin serpentine mirosind a ruină viitoare,
convoiul anilor tăi cununat
cu singurătatea pe o strâmtă cărare.


Decapitând la tine-n suflet rozele speranței,
dragonii uraganului îți tatuează
pe obrazul palid cu spini
chipul unui cézar înfrânt
de faraonii balcanici
și deslușești o ploaie de urări de bine
la adresa cactușilor:
Mulți ani să-nflorească!

Scârbit de virușii guralivi ai cetății,
nu asculți decât de glasul tău
murmurând în pustiu,murmurând în neștire:
Tăcerea ta,Doamne, este extrem de grăitoare…

Chipul femeii pe care cândva ai pierdut-o –
se oglindește astăzi – pietrificat –
în ochii de sticlă ai șarpelui cu ochelari,
în cristalul ce sticlește printre arbori
în privirile-animalului nocturn.

O, muribundule, cu porniri pătimașe,
cimitir ambulant de regrete,
în grădina ta acuma înnoptează
numai flacăra albastră,
numai umbre ce nechează.

Singurătatea poetului locuită
de amurguri și aurore,
agonic scutură din aripi arse,
șlefuind stiletul lirei
cu mâna-nsângerată.

Febre fără patrie -
trec nourii prin înserări
cu-arome grele de cenușă ...


Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  răspunsuri.
Domnule Gheorghe Recheșan, mulțumesc pentru semnul de lectură și aprecieri critice. In text cuv. liră nu are semnificația pe care ia-ți dat-o. Pe de altă parte, vă respect opinia, dar asta nu înseamnă că sunt de acord cu ea. Textul este aerisit, fiecare strofă reprezintă sinteza unor stări trăite.
Cine vrea să înțeleagă, înțelege.
Dar asta nu înseamnă că n-o să mă gândesc la spusele dumneavoastră.

Adrian, bine ai venit la mine în pagină.
Manierism... hm. se prea poate, deși în momentul conceăperii acestui text nu mi-am propus nici o clipă să scriu într-un anumit fel. Pe de altă parte, de unde ai conchis tu că textul se vrea modern?
Construcția din titlu eu nu o văd arhaică.

Repet, deși respect părerile voastre,
eu cred în valoarea acestui text. dincolo de limbaj, sau de cuvinte, trebuie să existe și trăire.

Cu aceeași stimă și prietenie,

Bot Eugen



 
Postat de catre Bot Eugen la data de 2009-07-13 02:58:40
         
 
  Încă o părere: cred că este cel puțin neinspirată folosirea cuvintelor cu valențe arhaice, ori construcțiilor de-a dreptul arhaice (vezi titlu, de exp) într-un text ce se vrea modern. Ies niște disonanțe de te miri...  
Postat de catre Adrian A. Agheorghesei la data de 2009-07-12 15:17:16
         
 
  PS Cred că e vorba de PLECTRU...nu de STILET (bun și gugăl la ceva cînd știi ce să cauți)  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2009-07-12 15:13:24
         
 
  Nu pricep nici licența din titlu..STILET la harfă?

STILÉT, stilete, s.n. 1. Pumnal mic cu lama triunghiulară foarte fină și cu vârf ascuțit. 2. Mic cilindru de metal, fin și subțire, cu care se sondează o plagă, o cavitate.
Despre discursul liric nici nu mă încumet să vorbesc, dar sună fals și greoi, ticsit de...figuri, unele de-un stil...
 
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2009-07-12 15:11:59
         
 
  ...Textul este sufocat de manierism. O părere.  
Postat de catre Adrian A. Agheorghesei la data de 2009-07-12 14:55:08
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23959
Comentarii: 120087
Useri: 1426
 
 
  ADMINISTRARE