PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Din Baia, spre ”Buzduganul unui ev aprins” Text postat de Florentin Maftei Aşa mă apucă uneori un dor de ducă, cum numai megieşul Sadoveanu din Vatra Paşcanilor se mai plângea că-l ardea. Şi, tot ca el, mă gândesc şi la bruma de putere ce mă asupreşte pârdalnic până să îmi iau inima în dinţi şi să o pornesc încotrova, unde, la primii paşi, nici nu ştiu unde va fi acel cotrova. Aşa fost-a şi în duminica aceea, pe care v-o pomenesc acum, „scormonind prin vraful electronic” de fotografii. Atunci, plecat-am mai mult în dorul lelii, şi-am străbătut mirificele vâlcele şi colnice care preced Valea Moldovei, urcând aplecarea cumpenei apelor, de la mine către soare-apune. Implinitul poftei de a cutreiera, fără un plan strict prestabilit (un păcat care mă bântuieşte încă din vremurile de demult), locuri de pe-aici, multe înnobilate şi cu rezonanţe literare, prin timpuri şi vremi trecute, chiar a căpătat substanţă. Pornit-am asadar de la poalele Dealului Mare, reperul care-i ultimul însemn al Podişului Sucevei alăturat Siretului, mărcătură hotărâtă şi de pintenul Dealului Peter, care se pune aici de-a curmezişul. Am plecat pe Valea Şomuzului, afluent care-şi află eterna cale în „Dragul”(Siret), după ce colindă, mai întâi solitar, văile printre dealurile mustind de istorie zbuciumată. Alerg, un fel de-a spune, către „locul unde nu se întâmplă nimic” (M. Sadoveanu), spre oraşul Fălticeni(foto). Primul popas îl hotârăsc instantaneu la Dolheşti, acolo unde Măritul şi Sfântul Ştefan a dat poruncă şi vlagă portarului cetăţii Suceava, Şendrea, care se trăgea de-aici, să ridice o biserică(foto). Nu zăbovesc locului decât atâta vreme cât să si recitesc, pe un monument alăturat bisericii, nume care au dat renume acestei localităţi, prin eroismul oştenilor porniţi şi de-aici spre a plăti mai mereu nenumăratele dijme de vieţi, condiţie dramatică a neatârnării neamului nostru. Am străbătut apoi Târgul Fălticenilor, fără oprire, dar lăsănd zălog locului gânduri nostalgice pentru „Dumbrava Minunată” şi Mihail Sadoveanu, ca pravilă de revenire spre Lizuca, Patrocle şi bătrâna salcie scorburoasă, care, ştiu sigur, încă păstrează loc de ascunziş lumii poveştilor. Am cuprins, de pe culmea unde Ionatanele Rădăşenilor îşi adunau într-o alchimie proprie, unică, în livezile ce au scăpat încă distrugerii democrate, arome şi gusturi fără egal, aflate doar în aceste locuri; ş-am redescoperit, de aici, larga vale a râului Moldova, străjuită de munţi în partea sa vestică pe o lungime cât poate cuprinde ochiul, de la Praxia până spre Gura Humorului. Iar gândului i-am dat aici, în răspântie, dulcea povara de a ajunge cum o şti în vâlceaua Rădăşenilor, acolo unde cândva, în oceanul mirific al florilor de măr, am aflat cel mai de preţ fruct al poeziei- poeta ţăran Elena Andrieş; ca să-i ducă un vers de drag. Am hotărât, pe loc, ca drumul meu să se curgă, în continuare, spre prima capitală a Ţării de la Est de Carpaţi, spre fosta Cetate Baia, acolo unde, spune legenda, zimbrul a ucis-o pe Molda. Şi-n locul unde, în anul 1467, Matias - rigă al Ungariei - şi-a frânt trufia şi semeţia specifică lui şi naţiei sale; iar Ştefan al nostru a demonstrat deplin cine era cel care, la Doljeşti - pe Siret, a luat „schiptrul” Ţării Moldovei şi soarta neamului în grija sa. Atunci, aici, la Baia, mai mult de zece steaguri ungureşti - peste zece mii de oşteni straini- şi-au lăsat ciolanele să albească si să îngraşe pământurile moldovene, când au încercat a se măsura cu oştenii noştri. Iar „Măria Sa”, aşa cum avea obiceiul, a dat apoi poruncă de cinstire a victoriei şi pomenire a celor pieriţi, ridicând o biserică: Biserica Albă(foto). De-am absorbit cuviincios sfinţenie la Biserica Albă, acesta este un privilegiu pentru orice vizitator al relicvelor ştefaniene. Ceea ce e mai puţin ştiut este faptul că această biserică, cu hramul Sfântului Gheorghe, a fost reconstruită între anii 1907 -1914 „…în glorioasa şi binecuvîntata domnie a maiestăţii sale Carol I”, dimpreună cu Luxiţa Paladi, marchiză de Badmar, sub arhipăstorirea I.P.S. Pimen. Necuprinsă a fost vibrarea emoţională, mai apoi, când am păşit în biserica dinspre miezul satului, un alt obol adus Dumnezeirii de unul dintre domnitorii neamului: Petru Rareş. Biserica - ofrandă, Adormirea Maicii Domnului, loc ales cum o cuminecătură pentru cei care împlinesc, în gând, pomenirea marelui şi aproape anonimului Rareş, cunoaşte mult vizibil junghiurile vremii şi vremurilor curse peste ea. Interiorul, în mare suferinţă, mai ales pictura, aşteaptă împlinirea promisiunilor făcute dinspre minister oamenilor care încă mai cred că, pentru a cuceri viitorul, trebuie să ne cinstim rădăcinile. Între biserica lui Ştefan şi cea a lui Rareş, mult impresionante, se păstrează, încă monumentale, ruinele catedralei catolice. Privind ansamblul real şi-apoi alăturând puţină imaginaţie, nu este om normal, care să nu se întrebe mult mirat: „ce braţe neputincioase ori minţi necoapte au fost cele care să hotărască părăsirea, ori pentru care motiv a fost abandonată măcinărilor de tot felul acea mândreţe de clădire” care, probabil, la vremea-vremii, putea sta alături multora dintre „făloşeniile occidentului?!”. Dacă aceste întrebări au avut răspuns vreodată, acesta s-a pierdut în vâltorile cutremurătoare ale istoriei noastre. Din gorodiştea muşatină nu s-au mai păstrat nici un fel de urme materiale, ori n-am ştiut unde să le caut. Însă, cel mai trist, pentru mine, a fost să aflu nişte adolescenţi din localitate, de vârstă şcolară, care mă priveau cu stupoare, condescendenţă superior afişată şi complet rupţi de temă, atunci când i-am rugat să-mi dea nişte indicii de orientare în tezaurul vetrei istorice, în care ei se aflau dintotdeauna trăitori. Parcă profanau un imn mitic, prin ignoranţă, dezinteres şi atitudinea lor nepăsătoare. Dacă şi vlăstarele băştinaşe denotă o asemenea „necuprindere”, unde am putea afla o mai adevărată scânteiere a simţirii străbune, decât pe aceste plaiuri ?! Dar… nu-i nici o pierdere! Fiindcă malurile apei, cuminţită după vâltorile de sfârşit de iulie, erau inundate acum de corturi, de fumurile grătarelor şi de o lascivă miorlaială oriental-ţigănească, pornită în şuvoaie spre toate zările, volburată dintr-un ocean decibelic, drag tovarăş al celora riverani. Foamea, dramaticul motiv de capodoperă literară al poetului N Labiş, din satul Mălini, pe care-l vom afla câţiva km mai sus, spre „dealurile cu târşuri”, nu ar mai fi nicicum impuls pentru cei care, pe malul apei, gustă o altfel de poezie. Dar despre aceasta, om vedea de-om ajunge la Mălini, locul care a zămislit pe cel ce-l vom şti, din „Lupta cu inerţia”, învinsul „păsării cu clonţ de rubin”. Dar cuprins cât o fost… de un ev aprins. -va urma- Publicat in Revista Starpress, cu imagini: http://www.valcea-turism.ro/j15/index.php?option=com_content&view=article&id=660:din-baia--spre-qbuzduganul-unui-ev-aprinsq&catid=14:reportaje&Itemid=33 Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   Luisa, Tare placut m-ai surprins! Insemneaza ca "scriitura" mea te-a reintors in timp si locuri care te-au cuprins. Si asta, fiindca ai strabatut "pe viu" si te-ai purtat alaturi de Somuz, gustand, sigur, apa de la ciusmeaua truditului drumet, merele si ospitalitatea razesilor de prin aceste vai, si multe altele, si de asta te-ai vesnicit trairii acelor ocini. Iti aduc recunoasterea mea sincera!   Postat de catre Florentin Maftei la data de 2009-07-01 07:22:44 Parcurge cronologic comentariile acestui autor Text anterior       Text urmator               Frumos itinerariul tau, Florentin! Am pasit si eu pe acele meleaguri moldave. In timp ce lecturam textul tau, am revazut Dolhesti - vecin cu Dolhasca, iar dincolo cu Falticeniul. Am parcurs drumul de la Dolhesti pana in Falticeni pe jos - in stanga calea ferata si padurea, in dreapta casele care aveau ceva deosebit fata de ceea ce am mai vazut in alte locuri. Fiecare fantana avea o cruce - ca o troita, un stergar de in cusut de mana, o cana pentru a potoli setea trecatorului. Dar sa nu ma mai intind cu povestitul... Pentru frumoasa lectura, pentru truda scriitorului dar si a calatorului, aprind o stea, un vot si 9*. La buna citire!   Postat de catre Luisa Pirvan la data de 2009-07-01 01:34:54               Adrian, dragule, e copie palida a modului de vorbire ce ne-a fost datul nostru dintotdeauna; si tu stii asta (molcom, cald, sincer si primitor). Poate, de asta, de multe ori, noi am fost perceputi altfel. Ma bucura grozav vorbele tale: sunt un gir ca nu am trudit in van. Iti multumesc, prietene! ...si fii convins ca te stiu; mai mult decat crezi. Cristi, Cu mult drag as dori sa implinesc si "Dealu"! Si tu stii asta, la fel cat mine, din vremea nasterii clipului. Dar vrerea mea este ca o Golgota, documentarea trebuie sa o fac impecabil, mijloacele nu-mi permit, vezi ce fac "hotii cei mari" cu salariile noastre!!! De-om fi sanatosi se va implini cumva si scriitura despre "Lumina luminii sufletului romanesc" Despre locul in care esenta romanismului a fost depozitata doar miez, pentru ca noi, astazi, sa putem afla curatul din care ne curgem (daca mai si comparam...) si, reinviind vorbele lui Rares " Vom fi ce am fost si mai mult decat atat!" regasim vigoarea stramoseasca/ si speranta. Va multumesc amandurora, dragii mei! Pentru vorbele de suflet si pentru bonusuri.   Postat de catre Florentin Maftei la data de 2009-06-30 21:47:27               Pentru neobositul călător şi scrierea sa, aprind şi eu o stea. Pe când Sfânta Mânăstire Dealu, maestre? vot şi 8******** Cu respect, Cristi   Postat de catre Cristi Iordache la data de 2009-06-30 19:52:22               Şi 8 steluţe. * * * * * * * *   Postat de catre Adrian A. Agheorghesei la data de 2009-06-30 18:15:17               ...Chiar aştept urmarea. Dau foc la o stea. Pentru limba textului. Vie, firească, şi prietenoasă. De parcă s-ar cunoaşte cu fiecare cititor în parte. Pe mine mă ştie, sigur :). Şi, apropo de a da foc unei stele, poate ţi-o fi şi ţie drumu' greu...   Postat de catre Adrian A. Agheorghesei la data de 2009-06-30 18:14:13	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23945 Comentarii: 120070 Useri: 1426
ADMINISTRARE