|
|
|
|
|
|
|
|
|
EXPERIMENT |
|
|
Text
postat de
Emanuel Cristescu |
|
|
Vreau să vedem dacă aplicarea principiilor democratice poate conduce la evidențierea valorii literare a textelor postate în cadrul atelierului literar.
Așadar vă invit să vă manifestați dreptul de a vota un text. Mai mult, in cadrul comentariilor, sau chiar fără comentarii, să acordați stelute de tipul * în funcție de valoarea pe care considerați că o are un text. Un user poate acorda max 10 stelute * iar un vot să fie egal cu 2 stelute.
La sfârșitul săptămânii să încercăm elaborarea unui top ten al lucrărilor postate, în ordinea numărului de voturi și a numărului de stelute acordate.
Se vor lua în calcul pentru o săptămână doar textele postate în acea săptămână.
La sfârșitul fiecărei luni primele trei texte din fiecare săptămână vor fi publicate în revista electronică Europeea, respectiv 12 texte. Acestea vor reprezenta nominalizări dintre care se vor desemna premiile Europeea.
Îmi rezerv dreptul de veto pentru situația în care voi constata că experimentul conduce la rezultate neconforme cu valoarea textuală.
Pe parcurs experimentul poate fi îmbunătățit ca urmare a apariției unor situații concrete care nu au fost avute în vedre ori ca urmare a sugestiilor dumnevoastră.
Se oferă cineva să țină evidența și să întocmească acest clasament?
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
|
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Cred ca e treaba editorului sa trieze ce texte si autori vrea sa publice; el poate consulta autorul in privinta selectiei, dar daca mergem pe topul simpatiei userilor, parerea mea este ca daca eludam critica obiectiva, pertinenta se va promova doar imaginea superficiala a unei democratii literare
S-ar putea desemna, de pilda, un colectiv de editori cu nivel 200 care sa fie consultati |
|
|
|
Postat
de catre
Gheorghe Rechesan la data de
2009-06-06 13:19:24 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Îndrăznesc să propun pentru o mai ușoară contabilizare să se evalueze cu 1*, 2*, 3*,..., 10* textele postate. |
|
|
|
Postat
de catre
Marinela Preoteasa la data de
2009-06-05 19:32:10 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
o dedicatie, d-le profesor.
uite steaua, unde-i steaua ?
exista o explicatie :)
http://www.trilulilu.ro/laugic/0fcb81f1bf80a2
colegial
ET |
|
|
|
Postat
de catre
- ipocrizie la data de
2009-06-05 18:39:41 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Merită!
Europeea merită mai mult decât i se dă.
Respect.
|
|
|
|
Postat
de catre
Cristi Iordache la data de
2009-06-05 18:02:34 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Domnule Cristescu, nu vreau să vă contest dreptul de veto, dar, dacă doriți să experimentați aplicarea principiilor democratice pe Europeea, bine ar fi să renunțați la acest drept. Altfel, dreptul de veto invalidează opțiunea democratic exprimată a userilor, opțiune care nu face altceva decât să exprime gustul și preferințele celor ce, din naivitate, mai cred că poate exista democrație. Experimentul trebuie să evidențieze sau să conducă la un rezultat care să reflecte gustul cititorilor, și nu este obligatoriu să coincidă cu al dumneavoastră. Dacă rezultatele tuturor experimentelor ar fi fost invalidate de refuzul experimentatorilor de a le accepta, atunci, progresul omenirii ar fi atârnat doar în capacitatea acestora de a înțelege că este inutil să refuze realitatea și că experimentele sunt făcute tocmai pentru a obține un rezultat în acord cu fenomenul studiat. În cazul de față, a invalida voturile exprimate democratic este ca și cum ați da o palmă democrației și userilor care nu au aceleași gusturi cu dumneavoastră.
Aveți două opțiuni valabile. Ori renunțați la democrație, ori renunțați să vă impuneți propria grilă valorică. Altfel, experimentul devine o cinică lecție despre cum se înțelege și se aplică democrația în România.
Apropos, mergeți la vot duminică? Va fi un vot democratic exprimat, tot atât de democratic precum ne propuneți și dumneavoastră aici.
Cu respect, Zexe. |
|
|
|
Postat
de catre
Andrei Florian la data de
2009-06-05 17:57:17 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Corule antic,
vremea drahmelor a trecut. Dolarizarea lumii duce la criză. Steluțele nu se donează. Ele reprezintă o valorizare responsabilă. Până vom avea un juriu să încercăm așa. Fără $ că intrăm în criză. |
|
|
|
Postat
de catre
Emanuel Cristescu la data de
2009-06-05 17:11:45 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
:) :) NEXUS
avizul catre populatie este bun, cadreaza. au incercat si altii, de ce n-ar merge si aici? D-le Emanuel, corul va poate da totusi o idee, asa cum o face mereu fara ca sa se bage de seama - ce-i bun se infuleca repede si glup - iat-o: stelutele s-au devalorizat, dolarul mult mai putin, deci $ in loc de * dar si mai important: nu de la 1 la 10 (ar fi prea meschin) ci CEL PUTIN 10, maximul fiind la aprecierea fiecaruia. ar fi coerent si cu principiul dumnezeiesc ca nicio donatie nu poate fi limitata superior.
ausgezeichnet!
|
|
|
|
Postat
de catre
definitiv retras 02octombrie09 la data de
2009-06-05 17:06:13 |
|
|
|
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
|
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Dacă sunt autori care nu doresc să intre în cadrul experimentului să scrie la sfârșitul textului NEX (nu doresc să intru în cadrul experimentului) |
|
|
|
Postat
de catre
Emanuel Cristescu la data de
2009-06-05 16:52:46 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
oricat as fi eu de carcotas, nu pot sa nu apreciez ideea, dar cam atat
bineinteles, experimentul va fi un esec (chiar daca prin absurd l-as castiga eu, ba chiar, mai ales in acest caz)... e suficient sa-mi amintesc de Duminica Orbului din mai '90 si de "optzecicinci la su-ta! optzecicinci la su-ta!"
ce legatura are democratia cu literatura?
n-a avut ea nici cu bunul simt...
daca nu mi-ar fi un pic teama de consecinte, as repeta o ghidusie pe care a facut-o un hatru in agonia: a postat (sub pseudonim, bineinteles), o poezie ceva mai putin cunoscuta de-a lui Nichita, (sau cam asa ceva), asteptand ca un editor vigilent s-o expedieze in atelier
n-a fost nevoie sa astepte mai mult de 5 minute, babuinul era pe faza.
oricum, experimentul merita facut, pentru ca din orice idee se nasc altele, si din greseli, cica, se invata
subscriu
***** (5 stelute) |
|
|
|
Postat
de catre
Radu Stefanescu la data de
2009-06-05 16:34:35 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Când am spus că puteți acorda steluțe de tipul * m-am referit la steluța de pe tastatură shift8.
De ex.
*
**
***
****
*****
.
.
.
********** |
|
|
|
Postat
de catre
Emanuel Cristescu la data de
2009-06-05 16:24:52 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Experimentul se aplică pentru textele care vor fi postate începând cu acest moment, pentru prima săptămână iar pentru săptămâna următoare, pentru textele postate începând cu ora 0 a săptămânii care începe (luni ora 0.00) Notarea textelor se va face pentru toată săptămâna în curs plus primele trei zile din săptămâna următoare. |
|
|
|
Postat
de catre
Emanuel Cristescu la data de
2009-06-05 16:03:05 |
|
|