PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
căciula cu patru bileţele Text postat de George Ionita Lixandru Găzaru a avut patru copii: trei fete şi un băiat. Pe Nela a măritat-o în Tîrgovişte cu băiatul cel mare al familiei Cucu, renumită pentru moara ce vîntura apele Ialomiţei. Celorlalte fete le-a ales băieţi din sat: Floricăi pe Voicu a lu' Stan Vrabie, iar Vergicăi, pe Ion a lu' Ţurcă. Băiatul a vrut să se facă minier şi după ce a terminat şcoala de maiştri, a ajuns în fundul unei mine din Şotînga. Lixandru era respectat în sat , poate şi pentru că era şi unul din oamenii înstăriţi de aici: avea peste zece hectare de pămînt, pădure bună, cu tufani groşi, chiar în vatra satului, o casă de curînd ridicată, cai, căruţă... Colectivizarea l-a lăsat însă şi fără pămînt şi fără pădure, caii şi căruţa fiindu-i luate într-o noapte rece şi ploioasă din toamna anului 1959, în fruntea celor hotărîţi să înfăptuiască măreţele realizări, aflîndu-se Costică Bălana, un pierde vară ce-şi petrecea mai tot timpul prin cîrciumă şi-i înjura pe cei care agonisiseră mai mult decît el. Acum avea funcţie, era brigadier şi purta banderolă cu tricolor, un om de încredere, hotărît să-şi facă datoria şi să nu ierte pe nimeni, nici chiar pe maică-sa. După decembrie '89, lucrurile luate cu japca de comunişti, s-au restituit proprietarilor de drept sau urmaşilor acestora. Cum Lixandru nu a mai apucat să-şi vadă bunurile înapoiate, urmaşii acestuia au devenit proprietarii lor de drept. Pămîntul l-a luat Gogu, care între timp se pensionase şi se retrăsese la casa părintească, ceilalţi fraţi neavînd nicio pretenţie. La pădure lucrurile s-au complicat , fiecare dintre ei revendicîndu-şi o parte. Într-una din zile, cei doi cumnaţi, Voicu şi Ion, s-au hotărît să dea o raită pînă la pădurea lui Titică, moştenirea din parte lui Stan Vrabie, din care auziseră că se fură ca-n codru ! -Dacă tot e în drumul nostru, hai să trecem şi prin pădurea lui socră-miu, zise Ion, să vedem dacă şi de acolo s-a tăiat ceva. S-au urcat în căruţă şi au plecat la pasul cailor spre pădure, trecînd pe lîngă cocioabele din chirpici ale ţiganilor, ale căror curţi fără garduri amestecau găinile,ce rîcîiau pămîntul reavăn şi cotcodăceau nederanjate de nimeni. -O să cam facă frigul ăştia la iarnă cumnate, spuse Voicu. Acum nu mai au de unde fura, că dacă-i prinde omu’ în pădurea lui… -Ai văzut tu ţigan care să rămînă în urmă cu iarna? Se descurcă ei, nu le duce tu grija. O să le fie ceva frig prin fe-martie, apoi se vor încălzi la soare. După ce drumul o coti la dreapta, intrară în pădure, unde aerul răcoros juca printre dîrele de lumină, ce străpungeau din loc în loc coronamentul arborilor. Era miezul zilei şi liniştea părea încremenită, tulburată din cînd în cînd, de bătăile sacadate ale vreunei ciocănitori, însemnînd parcă scurgerea molcomă a timpului. Tresăriră amîndoi, cînd loviturile unui topor făcură să-şi ia zborul cîteva păsări din cuiburile lor. -Cine dracu'o fi măi Ioane la furat, ziua în amiaza mare? Ia opreşte ! Trage căruţa din mijlocul drumului şi hai să mergem pînă acolo. Zgomotul parcă vine din pădurea lui socru-miu. Ion trase de hăţuri şi caii se opriră pe marginea drumului. Coborî din căruţă, le priponi picioarele din faţă şi din codirla căruţei luă un braţ de fîn şi îl puse în faţa lor. -Ia şi tu furca aia cu tine. După ce făcură cîţiva paşi , loviturile încetară, iar silueta unei căruţe începu să prindă contur, putînd distinge acum şi două mogîldeţe ce se odihneau pe iarba încă de un verde crud. -Mă, io cunosc căruţa aia. E a lui Dodiţă Troancă. Ăsta e băiat de treabă. Ce l-o fi apucat să vină la furat? -Da ală nu e Gogu, măi Voicule? -Gogu e mă. De ce-o fi tăind ăsta din pădure, că nici n-am apucat s-o-mpărţim. Ajunseră la cei doi tocmai cînd Gogu scuipa în mîini, pregătindu-se din nou de tăiat. -Ce faci măi Gogule, de ce tai din pădure dacă n-am împărţit-o? -Pentru că tai din pădurea lui taică-miu, de-asta tai.Şi nu dau socoteală la nimeni… -Păi n-au măi şi surorile tale dreptul la pădure, cum ai tu? -Surorilor mele să le dea bărbaţii lor pădure, aţi înţeles? -N-ai zis că ne întîlnim după Tîrgul Cornăţelului s-o împărţim? Vrei să ajungem pe uşile tribunalelor? -Uite că m-am răzgîndit! -Hai Voicule să mergem, că dacă mai stăm, o să-l iau la bătaie p-ăsta şi dăm de altele. Îl lăsară pe Gogu asudînd şi se întoarseră la căruţă. -Ce dobitoc, zise Ion, dînd bice la cai. Numai nevastă-sa l-a întors. Îl duce de nas pe prostul ăsta. Am auzit că-i mai trage şi cîte-o mătură pe spinare, din cînd în cînd, aşa o fi mă? -Ce mătură, Ioane! Fii atent! Au venit la noi într-o zi certîndu-se pe pămîntul de peste drum, ăla a lu Nela. Nu vrea să i-l dea, deşi cumnata are acte pe numele ei. Şi tot ciondănindu-se, mă, îi trage una peste faţă, de a stat Gogu o oră cu mîna stîngă ridicată, că nu i se mai oprea sîngele din nas. -Hai mă că nu te cred! Păi eu o jucam în picioare. Se întoarseră după o oră, peste pădure aşternîndu-se o linişte apăsătoare. -Or fi plecat mă ăia? -De unde mă, uite-i în mijlocul drumului. -Ce faceţi mă, n-aţi plecat? li se adresă Voicu morocănos. -Nu putem să ridicăm tufanul în căruţă. E prea greu. Ne ajutaţi şi pe noi? îngăimă Gogu smerit. -Ce facem Ioane, îi ajutăm sau îi lasăm aici să doarmă la noapte? -Hai mă să le dăm o mînă de ajutor, zise Ion coborînd din căruţă. Urcară tufanul şi după ce le mulţumiră, Gogu le spuse: -Veniţi duminică să vedem ce facem cu pădurea. O s-o împărţim. Îi întîmpinară Maria, care îi conduse în casă. Gogu stătea pe marginea patului cu o căciulă în mînă. -Am făcut patru bileţele numerotate de la unu la patru. Cel care trage numărul unu, are pădurea din stînga, cel cu numărul doi, pe cea de lîngă el şi aşa mai departe, e bine? -E bine Gogule. Primul trase Voicu bileţelul cu numărul trei, Ion pe cel cu numărul unu, iar Gogu pe cel numerotat cu patru, adică îi revenea tocmai pădurea din care tăiase tufanul. -Ai văzut Gogule că dumnezeu nu doarme? Abia acum tufanul e al tău, spuse Ion făcîndu-i cu ochiul lui Voicu. Bătură palma şi luară cîte o ceaşcă de ţuică adusă în grabă de Maria, după care se îmbrăcară să plece. Pe drum, Voicu ţuguindu-şi buzele, mormăi mulţumit, cît să-l audă Ion: -Parcă făceau o ţuică mai bună ăştia! Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   OK maestre numai de bine, george   Postat de catre George Ionita la data de 2009-05-23 17:09:19               George, Mai bine o Fetească de Drăgăşani, cu o condiţie: să ne tutuim de acu' încolo!   Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2009-05-23 14:22:10               Cristi, mă bucur că ţi-a plăcut povestioara are legătură cu Voicu îndatorat, george   Postat de catre George Ionita la data de 2009-05-23 10:41:03               domnule Rechesan onorat de comentariul dumneavoastră voi ţine cont de observaţiile făcute am pus o bere la rece ! cine ştie, poate într-o zi o bem împreună ! stimă, george   Postat de catre George Ionita la data de 2009-05-23 10:38:54               noi cunoaştem locurile şi cultura zonală George, a fost un text încântător, mai ales că nu te citisem în proză mă-ntreb: vreo legătură cu Voicu? vot meritat pe deplin de bine, Cristi   Postat de catre Cristi Iordache la data de 2009-05-22 10:33:25               Mi-a plăcut această povestire de spre traiul rural post decembrist; totuşi trebuie să remarc(de aceea e atelier adică un fel de clacă)şi minusurile acestui text destul de curgător şi convingător: -stîngăcii în exprimare:"trecînd pe lîngă cocioabele din chirpici ale ţiganilor, ale căror curţi fără garduri le amestecaseră găinile"(eu aş fi scris:le scurmau găinile, amestecînd...) -cîteva clişee de evitat:"Era miezul zilei şi liniştea părea încremenită, tulburată din cînd în cînd, de bătăile sacadate ale vreunei ciocănitori, însemnînd parcă scurgerea molcomă a timpului". -scăpări de punctuaţie:"Gogu e mă." "Ne ajutaţi şi pe noi, îngăimă Gogu smerit. (Ne ajutaţi şi pe noi? îngăimă...) sau ortografice:socră-miu.(socru-miu) Mi-ar fi plăcut ca personajele să vorbească mai neaoş(deşi nu cunosc dialectul ialomiţean)şi finalul să fie mai spumos, cu concluzie mai tare Vot şi o*   Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2009-05-22 10:11:16	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23945 Comentarii: 120070 Useri: 1426
ADMINISTRARE