Ascultând cântecul mării poţi desluşi poveşti ascunse undeva sub valuri sau deasupra necuprinsului. Frânturi de vieţi mereu îngheţate de aripile nopţii. Mă întreb şi îmi este frică să-mi răspund - nu cumva autorul în această împletire de imagini ascunde o taină doar de el ştiută? Curgerea povestirii este uneori delirantă între luciditate şi tulburare; singurătatea paradoxală populată la glasuri şi de umbre, linişti şi nelinişti … şi din nou şoapte amăgitoare… cu glasul sirenelor… O clipă în afara timpului cu miros de alge şi de soare. Chipul său pare mirat şi ascunde povestea unei soapte venită de undeva din eternitate, sau dusă spre eternitate. Aici cuvintele sunt simple vehicule ce transporta tensiunea comunicării spre estetic. Sufletul său liric reuşeşte să ne captiveze undeva la marginea nopţii fără lună...