Chioşcul poate fi abandonat din cauză că a trecut sezonul în care era folosit, că i-a trecut vremea sau pentru că întreaga zonă în care se găseşte este dezafectată. Vîntul, cu mobilitatea sa de excepţie, ia în primire degrabă locurile părăsite. Ele sînt apanajul său şi, curios, le cutreieră şi, într-un fel, le locuieşte. Nu-i de mirare că răsfoieşte şi gazetele. Ziarul Timpul este însă revelator pentru ceea ce se întîmplă, deşi veştile lui au rămas acelea ale unei date fixe ale altei lumi. Acum, încet-încet, în chioşc, se înstăpîneşte veşnicia ruinării. Vîntul, ca şi timpul, curge, trece, e agentul schimbării, al nestatorniciei.
Poanta originalului a fost titlul ziarului. Mai cuminţi: (Ioana Dinescu) sec o gazeta veche, (doina b) ziarul.. Libertatea (cu o notă de umor), (doina b) colecţia Enigma (care ne introduce în misterul tuturor întîmplărilor), (Doru Emanuel) ştirile de ieri, (The Ironman) ziarele serii, (Eugen) titluri de-o schioapa, (Anonim) reclame hazlii.
Ieşind din zona gazetelor şi deja metaforic: (Carmen) amintirile, (doina b) caietul cu amintiri, (Karla) petele timpului (poate petalele), (Karla) timpul trecut.
Reîntorşi la lucruri reale: (Sorina) frunze veştede, (Karla) frunzele scrise.
Şi, în final, cea mai bine găsită: (Ioana Dinescu) linistea clipei. Într-adevăr, în locurile abandonate se aşterne o anume linişte a pustietăţi şi a deşertăciunii, pe care însă vîntul o tot zgîndăreşte, o zădărăşte. Parcă ar vrea să trezească memoria amorţită a clipei.