|
|
|
|
|
|
|
|
|
Scrisoare către editor |
|
|
Text
postat de
Atropa Belladonna |
|
|
Domnule editor,
Într-una din zilele trecute, pe când mă plimbam eu frumos și regulamentar pe trotuar, m-a lovit brusc din dreapta o placardă pe care scria mare și drept numele editurii dvs, drept pentru care vă mulțumesc că nu m-ați lovit în partea stângă, parte în care tocmai mă lovise de curând un stâlp și care încă nu și-a revenit.
Așa că am considerat un adevărat semn cerestru, că nu degeaba umblu eu de-o vreme cu capul în nori după tot felul de semne terestre despre cutremure, ca de exemplu când păsările zboară alandala și câinii urlă, că de la ultimul am rămas c-o puternică zdruncinătură în partea emisferică dreaptă, sub formă de mic hematon.
Atunci m-am interesat imediat și discret despre dvs, direct de la sursă, adică la doamnele care scuipau cu grație cojile de răsărită de pe aleea din fața scării unde domiciliați și am aflat că sunteți o editură serioasă, care nu bea, nu fumează și respectă sărbătorile religioase românești.
Ba chiar le sponsorizați și cu câte-o cafeluță.
Așa că m-am hotărât imediat să public o carte la dvs., drept pentru care nici n-a fost o problemă s-o scriu, după toate manuscrisele din geamantanul amintire de la tata.
De aceea vă trimit alăturată și înpăturită o monstră din poeziile mele de dragoste, poate chiar cea mai reprezentativă. Poezia se numește TU! Și se scrie așa cum se aude, adică cu semnul mirării, căci a fost de mirare că EL, eroul meu a ieșit taman atunci în calea mea cu gunoiul după Sfântul Gheorghe care tocmai trecuse și-l sărbătorise cu colegii.
Deci, TU!
TU!
Pluteai pe-alee ca o boare
Ca vântul vara pe ogoare,
Cu grație duceai gunoiul
TU! Oprește-te. Nu da cu roiul.
Sincer, la început am avut o mică ezitare, dacă să-i pun punctuație sau s-o scriu modern, fără! Rămâne să mă sfătuiesc cu dvs, pentru ca să aibă cel mai mare inpact la cititori.
Continuare la TU!
TU! Eroule din Termonpile,
Minunea mea, de șapte zile
Egziști acum în viața mea.
O, TU, rămâi, TU, nu pleca.
Ultima strofă, pe care special am lăsat-o la urmă, este de fapt purtătoarea mesajului poetic, pe care înainte de a i-l trimite ulterior pe mess, i l-am băgat sub ușa apartamentului pe care încă nu l-a primit:
TU!TU!TU!TU!TU!TU!TU!TU!
Nu spune nu, nu spune nu, nu spune nu.
Dar spune da, suflet cerestru,
Să te iubesc în mod buiestru!
Ei, ce ziceți?
Toate celelalte poezii ale mele sunt unele mai, altele foarte!
În încheiere, nu e nevoie să spuneți nimic, că știu că v-am lăsat fără grai pentru o vreme nedefinită încă, dar priviți cu încredere cerul viitorului: vă voi face editura celebră și nemuritoare.
Aștept urgent răspunsul dvs.!
Și, pentru că simt că-mi veți cere curând autograful, vi-l ofer în avans,
Cu dragoste plantonică,
A dvs, VIPă
Pompilica Limpăitu.
Pst. Dacă veți considera necesar un psedonim, atunci aflați cu stupoare că l-am ales deja:
ATROPA BELLADONA.
Nu-mi spuneți, știu! Sună mortar!
Cu drag,
Pompilica
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
|
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Vero draga, stai, ca urmeaza si alte perle ale Pompilicai, era sa spun Vasilicai, Doamne, iarta-ma!
Ca sa-i demonstrez eu banditului de Liviu ca nu i s-o terminat fetei, inca, ciclurile lunare de poezii de dragoste!
Am zis!
cu drag,
Pompy |
|
|
|
Postat
de catre
Atropa Belladonna la data de
2009-05-04 21:18:23 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Poeto,
Am tiparit raspunsurile editorilor sa le citim in familie cu voce tare, sa pot si eu sa ma bucur, ca altfel, daca rad cand citesc, mi se inchid ochii si nu mai vad, doar sa rad cu lacrimi mai pot, dar se intrerupe cititul ca am ochii inchisi (oare toti oamenii inchid ochii cand rad?)
Esti mareatza, sa-ti dea Dumnezeu sanatate, imi pare bine ca s-a propagandat textul tau la doi editori!
***** (cinci stele)
Vero |
|
|
|
Postat
de catre
Veronica Pavel la data de
2009-05-04 20:57:36 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Vero, Adriana, T.M., Lory si Liviu, multumiri! Iata, am primit raspuns de la doi editori, desi io am scris doar unuia. Dar cred ca s-o propagandat ori talentul, ori scrisoarea:
Primul raspuns:
Doamnei Limpăitu
TU, genială Pompilică
Cu creier mic, de bibilică,
Care-ai venit la editură
Să-mi lași o mostră de cultură,
Nu știu de te-a lovit placarda,
Ți-a explodat în cap petarda,
Sau tocmai te lovise trenul
Atunci când ai compus catrenul.
Eu l-am citit cu voce tare,
Băgând vecinii-n disperare!
M-au azit și niște câini
Și-acuma nu mai au stăpâni
Căci au plecat în pribegie,
Urmând să urle în pustie.
De spaimă și acuma tremur
Că-n Vrancea am stârnit cutremur,
Și nu că vreau să-ți cat pricină
Dar cred că gripa cea porcină
S-a declanșat în ziua-ceea...
Deci, uite care e ideea:
Catrenul tău despre pubelă
Eu zic să-l faci telenovelă,
Ori mergi cu el la Amăruță,
Sau să-ți compună Liviu Guță
Manele și apoi să cânte,
Pe toți cretinii să-i încânte.
Eu n-o să-l bag la editură,
Că nu-s atât de prost în gură.
În plus, de-atunci sunt mangă, turtă
Și-apoi... eu public proză scurtă.
Cu aceeași dragoste planctonică,
Pompiliu Clemfăitu
Directorul editurii La proza scurtă
(pe numele sau nepseudonat Gârda Petru Ioan,
epigramist din Cluj):)))
si, cel de-al doilea raspuns:
Preastimata Doamna Pompilica Limpaitu,
Trebuie sa recunosc ca m-ati impresionat. Poezia Dvs. este emotionanta, plina de mister, sugestiva, partial mirobolanta. Acum, dupa citiri si recitiri (inclusiv trilingve, intrucit cred ca ati fost modesta cind v-ati gindit doar la o editie bilingva, eu am tradus-o, pentru propria-mi delectare, in alte doua limbi, plus moldoveneasca), inca tremurind, ma grabesc sa va raspund. Rareori ai parte de o intilnire, fie ea si prin mail, cu un geniu, asa ca permiteti-mi va rog sa va felicit din suflet. Si nu, nu e nevoie de un pseudonim: numai imaginati-va ce bine vor arata cele doua statui de linga Biblioteca Universitara: in spate, Mihai Eminescu; in fata, Pompilica Limpaitu!
In incheiere, va marturisesc ca astept cu mare emotie si alte productii literare de o asemenea valoare. Spuneati de un sfat: va intrebati daca sa scrieti modern, adica fara punctuatie, sau asa cum ati scris. Eu va repet: cum ati scris e dincolo de genial! Dar, din umila mea pozitie de editor, v-as da totusi o sugestie, pentru a face poezia si mai interesanta: puneti virgula dupa fiecare cuvint, fie el chiar conjunctie sau prepozitie. Ba ati putea sa puneti virgula si dupa alte semne de punctuatie, precum: !, ?, :, ; samd. Sau chiar dupa fiecare litera. Ce spuneti? Sigur, s-ar putea sa ma insel, eu nu dispun de o asemenea genialitate ca a Dvs. Insa, cu preaputinul meu talent, m-am gindit sa va ofer totusi aceste sugestii care ar putea accentua splendida originalitate a POEZIEI pe care o scrieti.
Va doresc un un-doi-trei de luna mai creator, sub flamura poetica pe care o inaltati spre gloria literaturii romane!
Cu deosebita consideratie,
LDT
p.s. Sa mai spuna cineva ca Pompilica n-are succes!:)))) Sper sa n-o invidieze Vasilica!
Va pupa,
Pompilica&co.:)
|
|
|
|
Postat
de catre
Atropa Belladonna la data de
2009-05-04 20:31:51 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Matraguno!
rar de tot, din ce in ce mai rar :)
ti s-a ispravit acidul din calimara?
pe cand un nou portret? ca am inceput sa uit cum arat :))
|
|
|
|
Postat
de catre
Liviu S. Bordas la data de
2009-05-03 09:46:15 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
,,TU! Eroule din Termonpile,
Minunea mea, de șapte zile
Egziști acum în viața mea.
O, TU, rămâi, TU, nu pleca.''
și din așa eroi de seamă
s-or naște fiare cu cagulă
de 1 mai să-i pui în ramă
unși pe la gură și beți... turtă
cum îmbrățișări, Carmen*
|
|
|
|
Postat
de catre
carpe diem la data de
2009-05-01 20:01:43 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
MDA!
editorul are si el zi libera, numai prostii muncesc de 1 mai. noi? noi facem curatenie, chiar si azi. va zic doamna, poemul merita refacut si tradus in english. editorul nu se pricepe si o sa arunce scrisorica la gunoi, dar va zic doamna sau domisoara. NU!
un sfat de prieten, ca de unu mai:
- scrieti totul cu litere mici, foarte mici
- nu puneti virgule, nimic! sa nu fie samanta!
- scoateti cateva litere din unele cuvinte ca sa para mai exotic
- puneti yu in loc de TU!, fara exclamatie, ca asa e modern
- etc etc dar nu mare lucru
hai ca trebuie sa raspund la telefon.
numai bine si
poeti din toata lumea, uniti-va si voi mai!
pa |
|
|
|
Postat
de catre
definitiv retras 02octombrie09 la data de
2009-05-01 16:45:01 |
|
|
|
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
|
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
:))
vot si stea
|
|
|
|
Postat
de catre
. Fiinta la data de
2009-05-01 15:54:30 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Cu ochii incetosati de atata hohote de ras, pun o stea si un vot si iti urez sa-ti dea Dumnezeu sanatate!!!
Vero |
|
|
|
Postat
de catre
Veronica Pavel la data de
2009-05-01 15:49:16 |
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23949 |
|
|
Comentarii:
120070 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|