FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
PILULA DE SEARĂ - 6
Text postat de Liviu S. Bordas



CRIZA ȘI ACCIZA


Motto
Tusea și junghiul




Guvernul intentioneaza sa introduca accize pentru unele produse precum telefoanele mobile, sistemele GPS, armele de vanatoare, brichetele, ceasurile sau revistele pentru adulti. Ministerul Finantelor ar intentiona sa modifice Codul Fiscal prin introducerea acestor masuri, potrivit cotidianului Business Standard, citat de NewsIn, care sustine ca a intrat in posesia unui document ce contine propuneri de modificare a Codului Fiscal.
HotNews




Că acciza pe tutun și băuturile alcoolice a avut un rol benefic este deja un adevăr incontestabilă. Pompați în sistemul sanitar sub numele de impozit pe viciu, banii astfel obținuți au condus la o continuă îmbunătățire a stării de sănătate a populației. Procentul de bolnavi la mia de locuitori a scăzut sensibil. Gurile rele spun că rezultatul s-ar datora decesului primilor dintre aceștia. A bolnavilor, adică. Le vom răspunde doar că scopul scuză mijloacele. Iar mijloacele au fost, în urma progreselor altădată de neimaginat, dintre cele mai moderne. Una este să-ți moară bolnavul într-o salvare hodorogită, fără ecograf la căpătîi, și cu totul alta e să-și dea duhul plimbat de la un spital la altul într-o adevărată clinică pe roți, dotată cu tot ce trebuie, mai puțin cu ceea ce ar fi fost ultranecesar: un sistem creat pentru bolnav și nu împotriva lui..

Cu un ochi la sănătate și cu celălalt la slănină, guvernul a decis că noțiunea de viciu trebuie extinsă. Ca de altfel și noțiunea de lux. Și că acciza trebuie încurajată în continuare, spre deosebire de sora ei criza, care trebuie combătută prin toate metodele și prin toate cotloanele pe unde ar fi prinsă.

Constatarea făcută cu mulți ani în urmă, anume că din casele cu felinar de-o anume culoare la poartă s-ar putea scoate venituri fără miros sub formă de impozite, va fi fost dezgropată din colbul uitării de către diriguitorii economiei românești, care au realizat însă că, dată fiind prezența crizei și consecințelor ei, populația de sex masculin este tentată mai degrabă să practice amorul platonic decît pe cel care ar fi adus ceva mărunțiș în pușculițele vestalelor celei mai vechi profesii atestate și, implicit, în visteria țării. Iar pentru a curma această stare de fapt, cea mai la îndemînă măsură era scumpirea revistelor deocheate în așa măsură încît mersul la bordel să devină mai ieftin decît procurarea unor pagini dătătoare de obiceiuri nesănătoase, inventate de un biblic personaj într-un moment de remușcare trăit în fața cortului.

Cum tariful serviciilor oferite de casele de mai sus este calculat la oră, măsura accizării ceasurilor nu este decît o consecință firească a primei. Mai puține ceasuri, mai puține șanse de a constata că e timpul ca plăcerea să treacă pe locul secund, scuza cu ședințele prelungite neputînd fi invocată la infinit în fața soției care stă cu ochii cît cepele pe contorul de gaz (deh, acciza, bat-o vina) încălzind pentru a treia oară în decurs de patru ore ciorba de leuștean.

De aici pînă la creșterea accizelor la păpușile gonflabile nu mai e decît un pas. Căci, de pe urma folosirii intensive a acestora statul nu poate trage niciun ce profit. Mute și răbdătoare, fără migrene sau pretenții de natura bijuurilor sau a unei cine la restaurant, dînsele, păpușile adică, constituie cel mai mare pericol pentru politica anticriză a guvernului bazată pe creșterea veniturilor din exploatarea nevoii de viciu a oricărui mascul trecut de vîrsta pubertății.

Odată cu creșterea exponențială a accizei la păpuși, de ce nu am propune și majorarea celei pe pompe electrice, măsură care devine de-a dreptul descurajantă, știut fiind că oricărui bărbat i-ar fi de-a dreptul lehamite să-și mai posede amanta gonflabilă după ce a fost nevoit s-o umfle suflîndu-i minute în șir în muștiucul care nu poate fi situat, cum altfel, decît în partea dorsală.

Aserțiunilor guvernului potrivit cărora el, guvernul, nu a avut niciodată în vedere luarea unor astfel de măsuri, le vom răspunde cu înțeleptul proverb potrivit căruia de unde nu e foc nu iese fum și cu amintirile, vii nouă în memorie, privind niște nevinovate și la vremea lor la fel de improbabile taxe pe numărul de scaune din crîșmă, taxe care, dacă nu au condus neapărat la creșterea bugetului, au avut drept consecință sporirea cazurilor de varice în rîndul populației adulte, știut fiind că romînul, spirit inventiv, a fost mai degrabă dispus să evacueze scaunele din respectivele stabilimente decît să nu le mai frecventeze pe motiv de criză economico-financiară.

Cu alte cuvinte, dacă e să dăm crezare guvernului, înseamnă că nu suntem în criză, concluzie trasă din interpretarea per a contrario a proverbului secolului XXI, niciun pic de criză/fără o acciză.

Adevăru îl putem afla din statistici, urmărind curba (ascendentă sau descendentă) a vînzărilor de pompe, păpuși și reviste porno.



Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Liviu, nu știam! ;)

Da' nu-i cam alunecoasă?! Măslina, evident!
 
Postat de catre Anda Andries la data de 2009-03-08 11:16:15
         
 
  Anduțo, știai că măslina este un excelent anticoncepțional?

Se folosește precum aspirina: ținută strîns între genunchi! :))

 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2009-03-08 11:12:06
         
 
  Liviu, ești părtinitor! Adică pentru Cristinika faci tu un așa efort și pentru noi nik? Măcar o măslină acolo, ceva care să ne amintească de faptul că nu-i bine ca femeile să mestece pilula albastră, mai ales seara! :)))
 
Postat de catre Anda Andries la data de 2009-03-08 10:57:40
         
 
  CristiniKa, pentru tine, și doar pentru tine, voi posta vreo cîteva titluri. Pentru ca nu care cumva să-ți ostenești neuronul citind texte penibile.

Va fi simplu: te uiți peste titlu (promit să fie cît mai scurt, monosilabic dacă de va putea) și nu mai ai nevoie de lectură vreo cîteva zile. Apetitul intelectual odată satisfăcut, mai vegetezi o vreme...

 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2009-03-08 10:44:42
         
 
  Nu te obosi sa-mi raspunzi. Unui dialog cu tine prefer cu siguranta monologul.  
Postat de catre . Fiinta la data de 2009-03-07 21:43:52
         
 
  Cristina daca tot te plictisesti pe-aici, de ce te mai obosesti sa tot treci? Nu-i mai bine sa o tii tot inainte, fara sa iei la drum povara unor lecturi pe care nu le intelegi?

Eu inca astept sa compar ce scrie Liviu cu ce scrii tu. Desi nu cred sa ne dai satisfactia asta.

ps. De ce pe agonia iti spui "magarul de aur"?
 
Postat de catre . Fiinta la data de 2009-03-07 21:42:04
         
 
  :)

 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2009-03-07 11:22:58
         
 
  Penibil text.Doar titlul era de-ajuns.Restul nu e literatura,e un monolog in baie.  
Postat de catre Cristina MareK la data de 2009-03-07 11:19:23
         
 
  :))
buna dimineata!
 
Postat de catre . Fiinta la data de 2009-03-07 11:05:24
         
 
  Intervenind prescripția, era o simplă obligație naturală. Cu atît mai de apreciat gestul plății datoriei! :))

 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2009-03-07 11:04:19
         
 
  , ! :)
ramasesem datoare cu niste semne :)
 
Postat de catre . Fiinta la data de 2009-03-07 10:54:04
         
 
  Tania, mă bucur că textul ți-a descrețit fruntea. Presupun că după vizualizare ți s-a încrețit din nou. :)))

 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2009-03-07 10:52:52
         
 
  Mitică, ție ți-e teamă, de fapt, că legalizarea ar însemna accize, deci costuri sporite. Și, la poftele tale, te-ar paște falimentul!

Mulțam pentru sprijin! :))

 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2009-03-07 10:51:22
         
 
  Gina, spiritualitatea debordantă a comentariilor tale se vădește din nou. Ultimul nu are nevoie nici măcar de vreun link ajutător.

Ai învățat să legi fraze. și nici nu ai mai pus virgula între subiect și predicat. E bine, mă crede.

De raaas, nu raaaaaaaaad. Pen'că e de plîns.

 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2009-03-07 10:49:45
         
 
  E o placere sa citesc astfel de texte la tine Liviu, asa cu sensuri duble, umoristice, e un gen care chiar imi place. Acum e musai sa ma duc sa vad si eu poza ca din ce am citit... am ramas cu impresia ca i-ai bagat pe toti in ceata.
Am ras cu lacrimi si la interventia lui Dumitru Cioaca, un domn ce vrea sa lupte cu taria sau cu tarie, zic asta pentru ca are mai multe lupte incepute pe pagini diferite si contorul inimii nu tine la nesfarsit.

Buna dimineata
 
Postat de catre Tania Ramon la data de 2009-03-07 06:01:14
         
 
  "Constatarea făcută cu mulți ani în urmă, anume că din casele cu felinar de-o anume culoare la poartă s-ar putea scoate venituri fără miros sub formă de impozite,"
(Liviu Bordas)

In nici un caz guvernul Romaniei nu trebuie sa urmeze sugestia avocatului Liviu S. Bordas. Daca se va face asa ceva tara va ajunde de rapa. De ce spun asta? Pai sa judecam nitel. Orice persoana care este in campul munci si plateste taxe are dreptul si la pensie. Profesia la care se refera Liviu o fi ea cea mai veche din lume dar ea se practica intre 16 si 30 de ani. Durata de viata medie se prevede ca va ajunge in curand la 80 de ani. Deci guvernul va fi obligat sa plateasca unei fete care a lucrat numai 14 ani pensia pe o perioada de 50 de ani. Acest lucru nu si-l pot permite nici marile puteri care au un numar mai mic de fete profesioniste pe cap de locuitor decat tarisoara noastra. Deci ideea agentului provocator Liviu S. Bordas trebuie combatuta cu toata taria.
 
Postat de catre Dumitru Cioaca la data de 2009-03-07 05:09:03
         
 
  Liviu,

nu era nici chestie de chat nici de altceva. esti prea mic pentru mine.

ai grija sa-ti schimbi ochelarii la timp.


nu de alta. da' sa nu incurci 'pastilele'.

goia

 
Postat de catre nula nada la data de 2009-03-07 00:23:59
         
 
  ca sa am convingerea ca nu esti neauzitor

g.


Gina, și pentru a face chat e nevoie de ceva mai mult. Credeam că ai ceva de spus. Nu ai - noapte bună. Încheiem aici. Replici de dragul replicilor, la nivel de copii de clasa a patra, nu-și au rostul.
 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2009-03-07 00:06:50
         
 
  N-am înțeles de ce țineai morțiș să te aud, dar, dacă asta te liniștește: te-am auzit.


Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2009-03-06 23:57:18

ca sa am convingerea ca nu esti neauzitor.

g.

 
Postat de catre nula nada la data de 2009-03-06 23:59:17
         
 
  Presupun că reciproca nu va fi fiind valabilă. E-n regulă. O cunosc.

N-am înțeles de ce țineai morțiș să te aud, dar, dacă asta te liniștește: te-am auzit.

 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2009-03-06 23:57:18
         
 
  doream sa ma auzi. atat.

m-ai auzit.


'Regardurile tale vor fi valorînd cît respectele lui ecsi?'

(Liviu.S.Bordas)

pana acum trebuia sa cunosti valoarea. atat a mea cat si a lui ecsintescu virtual.


goia

 
Postat de catre nula nada la data de 2009-03-06 23:54:08
         
 
  Gina, te repeți.

Regardurile tale vor fi valorînd cît respectele lui ecsi?

 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2009-03-06 23:48:01
         
 
  Liviu,

cu tine nu mai vb. o vreme. nu ma pot obisnui deloc cu a ta poza din 'profil'/al tau profil. nicio clipa nu mi te-am inchipuit asa/ asa cum in adevar esti.

si nu e metafora.

regards,

goia

 
Postat de catre nula nada la data de 2009-03-06 23:45:09
         
 
  Kosta, fii binevenit.

M-am gîndit la un moment dat să includ și prostia, dar aș fi încărcat prea mult textul, pe de o parte, iar pe de altă parte am considerat că îl și diluez.

Mulțumesc, Kostanule.

 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2009-03-06 20:26:32
         
 
  Ce-mi place la textul acesta este faptul ca ai reusit sa inventariezi aproape toate viciile. Nu stiu daca prostia este viciu sau poate fi considerata pacat, dar daca onor guvernului i-ar trece prin cap sa puna taxa pe prostie, bugetul Rmaniei s-ar echilibra cat ai zice "taxa". Si nu pentru ca am fi noi un neam de prosti, cum ne-ar dori guvernantii ci pentru ca instructia, invatatura nu scapa neaparat de prostia congenitala pe nimeni. Asadar, prosti cu scoala, buni de taxa... berechet. Mai rau e ca n-ar avea cine strange birul, ca s-ar numi tot un fel de ... autotaxare. Sa dea Dumnezeu sa ne mai desteptam. Oricum, vot pentru un text reusit, un stil de articol de ziar cum nu prea se mai scriu multe azi. Cu simpatie, K  
Postat de catre sters sters la data de 2009-03-06 20:22:50
         
 
  Cred că și nouă ne place că ne citești :)

Mulțumesc.

 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2009-03-06 19:28:09
         
 
  aprecieri, Liviule.
cand am venit pe site prima data nu prea stiam cu ce se consuma. acum, ca am aflat, imi place sa va citesc.
 
Postat de catre popovici liviu la data de 2009-03-06 19:12:56
         
 
  nu ajuta coane, mare dreptate ai :)
poate la cei cu anemie, io stiu?
 
Postat de catre definitiv retras la data de 2009-03-06 18:36:06
         
 
  corul antic, io cred că tre' să schimbi medicația. Se pare că pastilele astea nu-ți ajută... :))

 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2009-03-06 18:00:19
         
 
  Da grăbită mai ești. Nu tu un semn de punctuație, acolo...

mulțumesc Adriana

:))


 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2009-03-06 17:15:53
         
 
  pompe-papusi & co

ah, cize! fiza mi-a cazut.

de aici venea expresia
"ti-ai luat pilula de seara?"





 
Postat de catre definitiv retras la data de 2009-03-06 16:41:12
         
 
  vot Liviu
 
Postat de catre . Fiinta la data de 2009-03-06 16:28:00
         
 
  Mai cresc. :))

Numa' timp să am. Deocamdată stau mai rău, deși după pilule ar trebui să se vadă niscai rezultate. :)) Se vede că efectul, la mine, e invers. Nu le pot cuprinde toate.



 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2009-03-06 15:46:40
         
 
  Rating 9,92:) Te recomand dupa ce spal vasele. La numarul de telefon am inchis ochii:)  
Postat de catre . retras la data de 2009-03-06 15:40:43
         
 
  Dovada că umorul merge și cu sacoul e în fața ta. Dă-i înainte. Nu se boțește - e în virtual. :)))

 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2009-03-06 15:26:56
         
 
  Nooo, apelativul "boșorog" e marca inregistrata, l-am detasat (atasat) demult in alta parte.

Stii cum e, una e cand vb cu un nume pe care il poti ironiza, blagoslovi, te simti ca in parc la 11 ani, poti tipa pe orice voce, nu ai responsabilitate si nici simt al ridicolului. Te prapadesti de ras, arunci cu mingea in palariile damelor trecute sau sutezi taman intre picioarele unui domn spilcuit. Iar noroiul sareeeee.

Realitatea te trimite, insa, la locul tau iar sacoul (costumul) e asociat de mine discutiilor aride si lipsite de umor. Si nu merge

 
Postat de catre Amelia Cojocaru la data de 2009-03-06 15:19:50
         
 
  Respectabil nu se spune la octogenari? Adică, nu-i spui boșorog, o dai pe ocolite... :))

 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2009-03-06 15:11:22
         
 
  Sunt un domn superior! :)))

 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2009-03-06 15:10:23
         
 
  Liviuuuu

Nu trebuia sa/ti afisezi poza. Acu chiar ca m-am intimidat. Esti un domn, si inca unul respectabil.

Ma simt neinsemnata

Brrrrrrr
 
Postat de catre Amelia Cojocaru la data de 2009-03-06 15:07:44
         
 
  "totul alta e să-și dea duhul plimbat de la un spital la altul într-o adevărată clinică pe roți, dotată cu tot ce trebuie, mai puțin cu ceea ce ar fi fost ultranecesar: un sistem creat pentru bolnav și nu împotriva lui.."

"clinica pe roti" este de fapt un taxi; cei care deservesc aceste "clinici" nu au decat pregatire de brancardier; nu pot decat cel mult resuscita un pacient cu manevre "1 2 3 apasa"...

Cristi
 
Postat de catre Cristian Vasiliu la data de 2009-03-06 11:35:39
         
 
  Liviu, ma bucur ca ai inteles faptul ca ceea ce am scris mai jos se compunea din doua chestiuni diferite. Prima parte se refera la pilule, niste seriale scrise in joaca dar de mesajul carora nu te poti dezice fiindca in fiecare cuvant al tau, al meu, al lui, stam NOI, FIECARE. Imi ceream scuze ca nu comentez vis a vis de text, cam atat. A doua parte se referea la o afirmatie pe care ai facut-o in subsolul altui text, unul atat de slab ziaristic incat nu l-am putut citi pana la capat. Acolo spuneai ca esti de stanga. Le-am alaturat fiindca am citit intr-adevar tot ce ai scris de un an si ceva incoace. Si fiindca am inteles cate ceva.

P.S. Nu e vorba de optiune (politica). E vorba de identificare (organica, influente, neintelegere). Tu nu alegi. Ci esti, nu aderi, te identifici. Natural.

:)
 
Postat de catre Amelia Cojocaru la data de 2009-03-06 11:30:09
         
 
  Amelia, tu chiar mă iei în serios acolo unde nici eu nu o fac.

E un simplu pamflet, dacă vrei - o încercare de pamflet. O joacă, un exercițiu. Nu mi-am propus nici să salvez lumea, nici să o schimb.

Despre opțiuni politice, stînga-dreapta, ideologii și altele, precum spui: altădată.

Mă bucură faptul că urmărești ce scriu. Asta e tot ce contează, deocamdată.

 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2009-03-06 11:21:29
         
 
  Liviu, buna ziua!

Singurul mod in care as putea comenta pilulele tale, ar fi acela de a porni de la citat (tot nu stiu sa pun italicele, apropo), dar atunci ar iesi altceva, fiindca precum stii, te opresti mereu la mijlocul drumului. Al explicatiei, al rationamentului, al bunului simt (care te caracterizeaza, de altfel).

Esti un om inteligent, Liviu Bordas. Decat sa ma joc cu cuvintele si cu ziaristica (sa-ti zic un secret, am lucrat in domeniu un timp, m-am speriat de ceea ce presupunea asta... si am fugit), mai bine ti-as demonstra un lucru simplu. Nu esti de stanga, omule! Astia ne-au obisnuit prea mult, inadmisibil de mult, sa asimilam ideologia politica socialului, iar grija fata de om, moralitatea si gandirea frusta in fata acumularii nesanatoase, sa le asezam la stanga. Poti mai mult, Liviu! Intre tine si Buricea, e nu doar o diferenta de talent. Ci si de intelegere a fenomenului (printre altele, multe)

Personal, ma aflu mult in afara stangii si dreptei politice. Le cunosc, insa, al naibii! Daca-mi permiti, iti voi arata altadata unde te situezi.
 
Postat de catre Amelia Cojocaru la data de 2009-03-06 11:11:24
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23945
Comentarii: 120070
Useri: 1426
 
 
  ADMINISTRARE