PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Calator prin tara mea -La Războieni Text postat de Florentin Maftei ”Iară noi…făgăduim…că vom sta în picioare şi ne vom lupta până la moarte”* ... doar foşnetele nopţii îndrăzneau a rupe din nemişcare. În tăcerea şi negrul strălucitor al întunericului măsluit de felinarele cereşti şi de Calea Robilor erau semne încordate, străine locului, ale teribilei încleştări ce se va aprinde odată cu prima geană de lumină de mâine. Căci însuşi Mahomed al II lea şi încă vreo sută cincizeci de mii de oşteni ai Semilunii** au năvălit în ţara Moldovei pentru a spăla cu sânge băştinaş ruşinea acelui ianuarie din anul 1475 şi să-l pedepsească pe acest necredincios ghiaur Ştefan, care îndrăznise repetat să stea împotriva imperiului, apărător al neamului său, dar şi al creştinătăţii europene. Ajuns spre înserare în acest aşezământ, după ce a călcat încă de la Dunăre un ţinut dat focului şi părăsit de către cei ai locului, mereu şi de peste tot săgetat de localnicii înfrăţiţi ascunsului codrilor, sau împuţinat de cetele domneşti, care loveau năprasnic şi-apoi se retrăgeau cu iuţeală asemenea fiarelor pământului, puhoiul turcesc s-a oprit, în ajun de 26 iulie 1476, pe malul Pârâului Alb, în gura văii în care domnul Moldovei şi-a întărit, grăbit, loc de apărare, dimpreună cu cei nici douăzeci de mii de oşteni ai săi, în aşteptarea sprijinului promis mincinos de rigii Europei. Fiindcă şi-acum, ca de fiecare altădată, Ştefan şi ai săi au chemat singurul lor ajutor de nădejde: oamenii şi pământul ţării, care or suferit de-atâtea ori, or muri şi mai departe, dar nu vor lăsa Ţara otrocol liftelor păgâne. Codrul frate, şi ’naltul munţilor, şi neamul tot, vor doini şi-acum, iar şi iar, că străinu-i tot străin şi vorba lui e ca pulberea ce se stă aşezată doar dacă nu e furtună, altfel e doar închipuire. Tabăra lui Ştefan, încropită cu spatele spre codru, era apărată mai întâi de albia aproape uscată a Pârâului Alb, răstoacă ce purta ca însemne rupturile proaspete ale şuvoaielor curse când Sân’ Ilie, cu câteva zile mai devreme, a rupt norii. Apoi, înspre ridicătura dealului, pe malul drept al pârâului, către soare-apune, până la poalele codrului, oameni şi dobitoace, pe lungimea neacoperită de pădurea văii, au încropit ca opritoare pentru duşmani două valuri de pământ, unul după altul, înţâţânate şi cu trunchiuri de copaci, precedate, fiecare, de şanţ cu ţepuşe în adâncime, toate de caznă pentru un atacator. Aceste valuri de pământ, înalte cam cât un stat de om, aveau lăsată între ele o distanţă cam cât o săgetare, în aşa fel încât trecuţii de primul obstacol să devină sigure opritori săgeţilor celor de după al doilea val. Aici, după al doilea refugiu, mult mai gospodăreşte întărit decât cel de lângă pârâu, erau aşezate şi bombardele care au facut mare pagubă printre ieniceri, când Mahomed a dat semnul de atac. Albia pârăului s-a fost umplut degrabă cu leşurile turcilor care încercau să treacă rupturile adănci ale apei ca să ajungă la primul val al întăriturii ridicată de moldoveni. Pod se făcuse din trupurile celor răpuşi de norurile de săgeti ce cădeau în valuri peste păgânătate. Curgea pârâul acum, mult sporit ca debit de sângele invadatorilor; ar fi trebuit să se schimbe şi topica numelui său, după culoarea apei, în Pârâul Roşu. Se apropiase vremea de prânzişor şi turcii tot nu au reuşit nimic. Dar presiunea atacatorilor era straşnică; puhoiul dindărăt imediat adăuga alţi şi alţi oşteni în locul celora căzuţi din primul rând. Însuşi Mahomed, cu al său corp de gardă, văzând slăbiciunile alor săi, a dat sprijin de atac spre fruntea oştirii sale, în două rânduri; iar exemplul său a încurajat oastea. Aşa se face că puhoiul a ajuns stăpânitor primei întărituri moldave. Cu apărătorii de pe această linie, e lesne de înţeles ce s-a întâmplat! Fiindcă mulţi dintre ei nu au vrut să se retragă în întăritura de nădejde de mai sus, fraţii lor nu au mai putut interveni cu săgeţi si ghiulele fiindcă ar fi devenit ucigătorii lor, aceştia au luptat până ce au fost sfărtecaţi de puhoiul turcesc. Mândră floare a vitejimii oştirii neamului de-atunci, s-a uscat aici retezată de iatagane. Ştefan şi cu fiul său Alexandru, dimpreună cu boierii căpitani, hotărăsc retragerea. Un steag de oşteni, care s-au fost ales singuri, unul şi unul, rămâne în întăritura de sub poalele pădurii să lupte, un moldovean contra a peste o sută cincizeci de duşmani, pentru a întârzia turcimea, şi a da oştirii voievodale răgazul de adăpostire în codrul care se îngemăna în prelungirea adâncimii sale cu cel al munţilor. Şi a făcut-o cu mare pricepere, căci grosul oştirii moldovene s-a putut adăposti în umbrele adâncului codrilor, iar după luptă, turcii s-au văzut împuţinaţi cu mai mult de treizeci de mii dintre ai lor. Furia care l-a cuprins pe Mahomed, aflând acest lucru, a însemnat şi poruncă de ucidere pentru cei aproape opt sute de moldoveni luaţi prinşi în vâltorile luptei. Iar mai apoi, mai mult de o săptămână, a trebuit pentru ca oastea turcă, epuizată şi demoralizată, să prindă puteri. Dar în van s-a trudit mai apoi această oştire, fiindcă cetăţile Sucevei şi Neamţului au rezistat atacurilor furibunde purtate contra lor de un imperiu care nu a cunoscut nicicum atâta ruşine militară cât a aflat în Moldova acelor ani. Ce a urmat până spre toamnă este o altă secvenţă glorificatoare pentru Marele Ştefan şi neamul său; descrisă curat şi lămuritor şi de Dimitrie Bolintineanu: ” Ştefan se întoarce şi din cornu-i sună, Oastea lui zdrobită de prin văi s-adună. Lupta iar începe... duşmanii zdrobiţi Cad ca nişte spice de securi loviţi!” Iar noi, într-un alt popas, vă vom spune şi ce am aflat despre urmările urmărilor acestor lupte. *scrisoarea lui Ştefan cel Mare, dupa Vaslui - 25 ian.1476, către regele Matei Corvin si toţi principii Europei-fragment ** după alţi cronicari( Angiolello-cronicar italian; Sa`adeddin, cronicar turc participant la campanie) ar fi fost peste 200 000 de oşteni în armata turcă (turci, tătari, munteni). Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   Asa este, Elencuto. O stiu nu numai prietenii, ci toti normalii. Multumesc! p.s. Am aflat despre "razbelul" tau. Un cronicar de pe la noi, dar al tuturora din neam, spunea(citez aproximativ): "Fereste-te de lupu-n haita ca te sfasaie si neflamand fiind, ignora pe cel ce te scuipa de dupa gard, zid, ca este un inchis" In rest, numai de bine!   Postat de catre Florentin Maftei la data de 2009-03-05 16:32:52               " La trecutu/ţi mare, mare viitor." cu stimă ET prietenii ştiu de ce :)   Postat de catre - ipocrizie la data de 2009-03-05 13:18:32               Tavi, Multumesc, mi-ai transmis din umorul tau. Musatinii, Corvinii, etc tot repere sfinte ale neamului. Drag! Alensis(?!) Raman dator. Da, va mai curge. Tot romaneste.   Postat de catre Florentin Maftei la data de 2009-03-04 06:25:20               Vot pentru stilul curgator,curat,romanesc. Sper ca o sa continui!   Postat de catre Bun Tare la data de 2009-03-03 21:35:34               acum cand fie vorba intre noi....Razboieni....e orasul sau satul ... aducerilor aminte!   Postat de catre Octavian Sergiu Ciurtin la data de 2009-03-03 18:54:41               vot, prietene...   Postat de catre Octavian Sergiu Ciurtin la data de 2009-03-03 18:46:52               Maestre Maftei... nici o scrisoare de la Vaslui n-a ajuns la mine.... Corvin al Corvinestilor, inca se da huta prin Hunedoara... ...plai cu dor! ...turcii, cei peste 200 de mii ...sa mai astepte... sunetul buciumului sfant! cu drag, tavy   Postat de catre Octavian Sergiu Ciurtin la data de 2009-03-03 18:45:54	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23945 Comentarii: 120070 Useri: 1426
ADMINISTRARE