PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
3 scrisori vechi pentru fratele meu Ion Text postat de Dana Banu (requiem cu prea multe cuvinte) 1. îţi scriu pe fugă iar am uitat să încui uşa spre înserare a trecut mama noastră anna prin gândul meu dinspre târziu mi-a spus despre tine că ai inventat o nuanţă şi că pietrele tale cele albe sunt deja ale mele ştiu că în Italia e toamnă mereu aici e noapte fără de tine nu mai port părul prins în două codiţe (m-am tuns între timp) dar asta nu înseamnă că am înţeles în cele din urmă de ce pictai tu pentru mine tablori cu elefanţi albi poate pentru că aşa te-au învăţat la şcoală în anii aceia când te enervam şi îmi strigai să stau cuminte îmi desenai un punct pe nas şi eu tăceam deodată îndelung erai cu 20 de ani mai mare şi erai fratele meu Ion aveai întotdeauna dreptate să ştii că eu încă mai cred în poveşti cu happy end mai cred că oamenii mă iubesc pentru toate cuvintele pe care le scriu mi-e străin oraşul acesta al meu de acum fără de munţi şi nedesenat de tine anna îmi spunea astăzi în vis că e vremea să ne adunăm de pe drumuri ca de obicei am râs şi am fugit îţi scriu deci ca întotdeauna pe fugă (trebuie neapărat ca acesta să fie ultimul meu gând pentru tine) ai o culoare care îţi poartă numele asta e de bine am să îi spun iubitului meu de acum să îmi cumpere un şnur roşu am să îmi pun cheia casei noastre din copilărie la gât (să ştii că nici casa nu mai există au demolat-o oamenii între timp) şi nu am să mă mai gândesc la tine nu nu nu e necesar e natural aşa e bine voi fi cuminte şi răbdătoare nu am să mai tac îndelung îţi scriu pe fugă plec să trăiesc cu punctul tău pe nas cu uşa aproape închisă personal şi fără de tine ..................................... 2. uite aici povestesc oamenilor despre tine ştiu cât de mult îţi plăceau poveştile mele ciudate eu le spuneam poezele tu le spuneai crochiuri sau desene ştiu că îţi plăcea vocea mea ştiu că nu mă auzi sau poate nu e aşa dinspre moarte nu a venit decât Unul să ne spună că e totul bine pe-acolo prea puţini l-au auzit sau l-au crezut pe cuvânt şi eu nu am niciodată dreptate asta e treaba ta : în copilărie fratele meu Ion îmi desena cu stiloul pe nas un punct albastru atunci fugeam să privesc soarele printr-o frunză de viţă de vie de pe ultima treaptă a scării din lemn care ducea înspre podul casei iarna era mai greu urcam foarte încet uneori cădeam şi o luam de la capăt dar mereu ajungeam acolo sus şi mereu îmi era teamă să mai cobor fratele meu venea şi îmi striga râzând nu-ţi fie frică eu sunt aici hai coboară alunecam pe scări şi el mă prindea apoi mă arunca până spre soare uneori cred că nu am mai reuşit să ies din soarele acela anna cânta la pian Ion desena apoi elefanţi albi cai păsări lei îmblânziţi o menajerie întreagă şi foarte multe pătrate în care aşeza cuvinte pentru vremea de acum toamna cobora peste noi cu o blândeţe fără de seamăn ne imaginam că suntem nemuritori mai ales pe la ora amiezei când oraşul devenea un funigel rătăcit cu punctul desenat pe nas de fratele meu am trecut prin lumea aceasta fără de seamăn am cântat pe la porţi ce păreau pentru alţii închise şi ele mi s-au deschis întotdeauna am intrat în case albe sau negre în cutii de chibrituri sau în castele imaginare mereu am călătorit prin ochii oamenilor deschişi înspre mine mereu am plecat mai departe am învăţat de la Ion fuga renunţarea uimirea le voi duce cu mine "spre capătul nopţii" ăsta fiind ultimul roman scris de mine(sau cine ştie poate penultimul) am învăţat de la el că toate cuvintele noastre sunt doar fum ceaţă şi îndepărtare în ele te poţi ascunde ca într-o poveste cu scară de lemn şi soare colorând fantastic o frunză de viţă de vie a rămas doar un punct albastru desenat cu stiloul pe nas oricât de mult mi-aş dori uneori el nu se va şterge odată cu vremea de exemplu să spunem aşa într-o zi oarecare priveşti peste acoperişurile unui oraş care nu mai există atunci poţi observa doi oameni cu aripi transparente şi uriaşe ei acoperă cerul suntem noi de exemplu să spunem aşa eu desenez acum un pătrat în el pun cuvinte la întâmplare cuvintele nu se pot observa dar se vede cu sufletul liber un punct strălucitor şi albastru desenat cu stiloul pe un nas de copil ...................................... 3. aici ţi-am scris atunci când s-au deschis apele şi ai intrat în pământuri vezi să nu uiţi ţine-mi un loc aproape lângă tine voi veni şi eu într-un târziu cât mai târziu posibil am de gând să mai aprind multe chibrituri pe aici promit că am să fiu cuminte şi răbdătoare şi mai ales nu am să mai vorbesc prea mult : din pământuri se auzeau până la noi cântecele de foc ale celor îngropaţi de vii luptă strigam luptă ştiu că eşti acolo cuprins de întuneric din toate părţile luptă strigam luptă ieşi la lumină suntem vii noi nu murim în timpul vieţii noastre un zid creşte în fiecare dimineaţă din toate cuvintele pe care nu le-am spus peste noapte un animal îmblânzit prea devreme se pierde în fiecare seară undeva la capătul lumilor noastre să nu stai în răcoarea umbrei prea mult ia haina mea pune-o pe umeri ia haina mea ştiu că îţi este prea mică şi nu îţi va ţine de frig ştiu că desprinderea de memorie e doar încă un pas uriaş înspre turnul de piatră ca şi mine te-ai născut dintr-o femeie care zbura cu soarele în mâini pe deasupra acoperişurilor colorate ale oraşului ca şi mine ai străbătut cele 1000 de câmpii arse de lună fântânile noastre au apă vie chiar dacă sunt săpate în deşerturi ochii noştri privesc spre înăuntru şi nu le e teamă de câte ori ţi-am spus nu pleca la drum pe înserat nu sta la sfat îndelung cu leii din groapă ucide-i sau fugi nu-i vei putea îmblânzi vânează de unul singur nici măcar câinele nu îţi este aproape când simte miros de sânge glonţul e mort e inutil dacă nu e unul născut din iluzie ştii cum îţi spuneam drumurile au să ne piardă în cele din urmă drumurile mirajul morile de vânt măcinând în gol cuvinte şi culori nuanţele unei ţări pe care ne-am inventat-o încă din uterul matern toate astea au să ne piardă dar nu-i nimic îţi spuneam nu-i nimic mereu mă vei găsi aşteptându-te la capătul nopţii acum tu vii înspre mine şi spui nu e nimic stai liniştită nu e nimic mereu voi fi aici fluturându-mi pletele prin văzduhul alb doar pentru tine ar trebui să te cred dar vezi tu nu fac decât să vorbesc singură ştiind că tu mă asculţi sau poate nu (trebuie cu siguranţă să ai timpul viu înaintea ochilor ca să poţi vorbi despre el. să îţi baţi singur cuie în palme şi să te aşezi pe cruce liniştit. nu te va coborî nimeni de acolo.nimeni nu îţi va şterge cu pletele sale oboseala ce-ţi picură din rănile pe care oamenii ţi le-au făcut. nici sângele care curge năvalnic din trupul odată prea tânăr şi mult prea curat. poate doar dimineaţa aceea în care te vei privi cum adormi în sfârşit liniştită pe acoperişul ultimei case albe din cele 1000 de case care ţi-au fost dăruite la naştere. poate doar larma lumii neînţeleasă rotind un glob de plastic sau de foc. poate doar cele 3 scrisori vechi niciodată trimise până acum. scrisorile pentru fratele tău Ion cel căruia i-au ucis zâmbetul la Gherla şi la Aiud odată demult. poate doar crucea lui pe care ai luat-o de acum pe umerii tăi mult prea firavi şi o porţi mai departe neştiută de nimeni printr-un vis devenit requiem cu prea multe cuvinte) _________________________________ Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   vă mulţumesc tuturor pentru că v-aţi oprit aici, aţi citit şi mi-aţi lăsat semnele voastre de lectură dana   Postat de catre Dana Banu la data de 2009-02-18 08:17:14               Fara cuvinte, Dana!*** (stiu ca nu mai sunt! Ei si?) text care ingenuncheaza! Calvar   Postat de catre Tea Nicolescu la data de 2009-02-17 20:23:29               Vot(pentru stele e prea tarziu). Un text superb care m-a emotionat profund. Dupa o asemenea lectura, tacerea se impune! Cu admiratie, VPL.   Postat de catre Veronica Pavel la data de 2009-02-17 19:15:28               cum poţi spune ceva pertinent după o astfel de lectură?! încă din debut, fără să mă pot controla, am început să citesc cu sufletul stea şi vot de bine, Cristi   Postat de catre Cristi Iordache la data de 2009-02-17 19:07:10               uitasem lumina ce se cuvine aprinsa *   Postat de catre Atropa Belladonna la data de 2009-02-17 18:27:49               un text despre care cuvintele cititorului, ce pot a spune?...mesaj puternic, sensibil, impresionant. de pus la colectia " texte de citit in soapta, cu capul plecat"... cu inima, carmen   Postat de catre Atropa Belladonna la data de 2009-02-17 18:26:38               "un zid creşte în fiecare dimineaţă din toate cuvintele pe care nu le-am spus peste noapte" vot, Danule. Mi-era dor de ceva-ul asta al tau :)   Postat de catre . Fiinta la data de 2009-02-17 18:17:57               Exceptional! E cel mai bun text pe care l-am citit in ultima saptamana! Stea! Razvan```   Postat de catre Label Black la data de 2009-02-17 18:16:07	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23945 Comentarii: 120070 Useri: 1426
ADMINISTRARE