|
|
|
|
|
|
|
|
|
... |
|
|
Text
postat de
Dan Norea |
|
|
- Prozã ºtiinþifico- fantasticã -
- Dan... dansezi ?
Mã aflam într-o siditecã. O însoþeam pe nepoata mea Cristiana, care intrase în discoteca alãturatã. Acum probabil sãlta pe o melodie re-pop, cel mai probabil Ciuleandra remixatã, ultimul hit la modã. Cristiana era la curent cu toate noutãþile dar, ca toþi cei de vârsta ei, nu fãcea nici o diferenþã între Beatles ºi Queen. Pentru asta apãruserã siditecile, sãli relativ noi în peisajul urban. Erau frecventate mai ales de persoane de vârsta a doua, care doreau sã danseze pe o muzicã ceva mai veche. DJ-ii erau de obicei istorici de artã, înaintea fiecãrei melodii spuneau câteva vorbe despre autor, momentul ºi locul lansãrii, interpreþi celebri de-a lungul timpului. Siditecile erau specializate - rock, twist, blues, tango… Cea în care mã gãseam rãsuna de acordurile valsului din Serenada lui Ceaikovski. Intrasem numai sã ascult, trebuia sã pierd cumva timpul.
- Dan... dansezi ?
Mã întorc încet cãtre vocea uºor cântatã din spatele meu. Posesoarea ei, aproape la fel de înaltã ca mine, îmbrãcatã într-o rochie lungã, neagrã, mulatã pe corp, pãrea sã aibã dimensiunile ideale: 88-58-88. Nici celelalte amãnunte nu pãreau sã se abatã de la standardele de frumuseþe. Pãrul lung, mãtãsos, era împletit în ºuviþe roºii ºi aurii. Ochii mari, verzi se uitau întrebãtor la mine.
- Cu plãcere.
La dans constat cã avea o uºurinþã deosebitã, rãspundea perfect ºi la schimbãrile de amplitudine ºi la cele de ritm. Puþinã lume ºtie sã danseze bine vals. Pe mine mã învãþase mama încã din copilãrie. Considera cã face parte din cultura generalã.
- Ne cunoaºtem de undeva ? îmi amintesc eu cã îmi spusese pe nume. Mie figura mi se pãrea perfect strãinã, dar nu era prima oarã când memoria îmi juca feste.
- Nnu, nu-nu cred.
Amuzat, îmi dau seama de confuzia creatã. Numele meu era rezultatul unei mici bâlbâieli.
Altceva nu mai vorbim, ne lãsãm cuprinºi de vârtejul valsului.
Mai târziu am constatat cã uºoara bâlbâialã apãrea numai în momentele de intensã emoþie. Probabil ezitase mult înainte de a mã invita la dans. De altfel, era un defect care îi dãdea un farmec în plus, fãrã el ar fi fost perfecþiunea întruchipatã.
Câteva sãptãmâni am fost nedespãrþiþi. Numai cine a iubit cu adevãrat poate recunoaºte starea de beatitudine care mã cuprindea imediat ce o lãsam în faþa casei. Descopeream în fiecare moment un lucru nou, care îmi plãcea mai mult decât cele de pânã atunci. Nici unul dintre noi nu îºi exprimase încã dragostea. Eu aveam o teamã nelãmuritã: “Dacã mã considerã doar un prieten, un bun partener de plimbãri ºi de conversaþie ?â€. Pânã când, într-o searã seninã de mai, stând pe o bancã în parc, ºi-a rezemat capul de umãrul meu. Sãrutul a venit de la sine.
Într-o zi i-am cunoscut pãrinþii. Tatãl era inginer, lucra la Uzina de Roboþi Pozitronici. Mama era neurochirurg la Institutul din afara oraºului. M-au privit cu un uºor interes, dar fãrã o amabilitate excesivã. Asta m-a descumpãnit puþin, dar aºa cum îmi propusesem, am adus conversaþia la punctul dorit de mine:
- ªtiþi cã sunt prieten cu fiica dumneavoastrã …
- …
- … de fapt o iubesc ºi am motive sã cred cã ºi ea mã iubeºte…
- …
- … ºi m-aº bucura dacã ar accepta sã se mãrite cu mine.
Urmã o tãcere jenantã. Cei doi se uitarã unul la altul, el uºor încruntat, ea întrebãtoare. În sfârºit tatãl se hotãrî:
- ªtii cu cine eºti prieten ? Mai exact, cum o cheamã ?
- Da, Leni. Probabil cã în buletin e Elena.
- Nu are buletin. Iar Leni vine de la LN-1953, numãrul de serie din Uzina de Roboþi Pozitronici.
- Nnu înþeleg…
- Ca sã înþelegi, vino cu mine.
Strãbãturãm împreunã un culoar pe care nu mai fusesem niciodatã, pânã în faþa unei camere cu un geam imens. În spatele geamului se vedea o fatã, imobilizatã în pat, cu un mãnunchi de fire ce pãreau cã îi ies direct din tâmple.
- Ea este Corina, singura noastrã fiicã. Acum doi ani a avut un accident ºi a paralizat fãrã nici o ºansã de refacere. Eu ºi soþia mea ne-am unit eforturile ºi am creat-o pe Leni, un robot pozitronic cu o oarecare autonomie, dar conectatã în permanenþã la creierul fiicei noastre. Gândurile, sentimentele, deciziile sunt în întregime ale Corinei. Toate senzaþiile, mai exact toate cele cinci simþuri, sunt transmise instantaneu. Miºcãrile sunt autonome, paºii sunt fãcuþi de Leni dar direcþia este comandatã de Corina.
- Bine, dar… noi am fãcut dragoste…
- Posibil, Leni a fost dotatã ºi în sensul ãsta. Poate mânca, pentru a savura o prãjiturã gustoasã. Poate bea, ba chiar poate simþi o uºoarã senzaþie de ameþealã dupã un pahar de coniac. Poate avea relaþii sexuale, poate avea chiar orgasm. Totul pentru ca fiica noastrã sã aibã o viaþã cât mai aproape de cea realã.
Confuz, am plecat clãtinându-mã. Douã sãptãmâni am stat în pat cu ochii în tavan. Dupã care m-am dat jos, am fãcut un duº, m-am ras ºi am mers acasã la Leni. De fapt la Corina. Am sunat protocolar. Iese în uºã tatãl Corinei, gârbovit ºi ºovãielnic:
- Vrei sã intri ?
- Da, dacã nu vã deranjeazã.
- Poþi sã intri, dar nu mai e nimeni acasã. Corina a murit, iar Leni a dispãrut.
- Îmi… îmi pare rãu… Cum s-a întâmplat ?
- Corina a avut un ºoc. Era de aºteptat, oricum a trãit mai mult decât speram la început.
- ªi Leni cum de a dispãrut ? Doar e un robot, ba chiar un robot pozitronic, ar trebui sã asculte de cele trei legi.
- Pãi nu cred cã prin plecarea ei a provocat un rãu cuiva. Deºi … ne obiºnuisem cu ea. Pe de altã parte, avea o capacitate de a învãþa fantasticã. Iar de la Corina chiar avea ce învãþa. Autonomia ei creºtea neîncetat. O datã cu moartea Corinei, vrând nevrând, a devenit independentã. Sunt chiar îngrijorat, acum e singurã, va trebui sã ia decizii.
Peste câteva luni eram în aceeaºi siditecã unde începuse totul. Ascultam “Dunãrea albastrㆺi o aºteptam pe Cristiana. Deodatã aud în spatele meu un glas uºor cântat:
- Dan... dansezi ?
03.12.2005 |
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Elia, bine te-am gsit, chiar mi-era dor de o partid... dubl ! :)
M bucur tare mult c ne ntlnim iari ! |
|
|
|
Postat
de catre
Dan Norea la data de
2006-01-15 18:14:20 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Revin...
Dan, dansezi? :)
tii c mi place proza asta, Dan, tii c mi se pare oarecum plauzibil posibilitatea pe care tu o transpui n cuvinte. i mai tii c dubla nregistrare e ok n conta...:)
Bun venit aici, Dan!
|
|
|
|
Postat
de catre
Name Old la data de
2006-01-15 17:58:55 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Bun, Lory ! Bine te-am gsit, m bucur c i-a plcut. Mulam pentru vizit.
i eu sper ! |
|
|
|
Postat
de catre
Dan Norea la data de
2006-01-15 17:26:45 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Nea Dane, bine ai venit, sper sa ne duelam si pe epigrama:))). Mi-a placut textul de mai sus:)
Lory |
|
|
|
Postat
de catre
BBBB aaaaaa la data de
2006-01-15 17:19:50 |
|
|
|
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
|
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
mi pare ru c am atins fr s vreau un loc sensibil, poate chiar o ran.
Dar m bucur c m-ai vizitat, c i-a plcut i c mi-ai lsat semn.
Mulumesc i mai poftim ! |
|
|
|
Postat
de catre
Dan Norea la data de
2006-01-15 16:05:33 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
O fi ea, proza asta, tiinifico-fantastic, dar are ceva cutremurtor despre care nu pot vorbi aici! Las semn c am trecut i c mi-a plcut! Din pcate ceea ce ne impresioneaz la un text sunt conexiunile pe cale le facem cu experienele noastre! |
|
|
|
Postat
de catre
Anda Andries la data de
2006-01-15 15:53:05 |
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23949 |
|
|
Comentarii:
120070 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|