|
|
|
|
|
|
|
|
|
Zâna Primăverii (Caietul cu poveşti) |
|
|
Text
postat de
elia david |
|
|
A fost odată o fetiţă foarte frumoasă.
Nu ştiu cu cine semăna de frumoasă ce era.
Numai că această fetiţă nu avea bani, cum aveau ceilalţi copii.
Fiind primăvară, troturarele erau pline de bucheţele cu ghiocei.
Copiii râdeau şi se bucurau să-i ducă acasă.
Cu un leu cumpărai un bucheţel care era al tău şi te făcea fericit.
Aşa că bănuţii se înmulţeau în buzunarele florăreselor, iar ghioceii se împrăştiau prin oraş.
Doar fetiţa cea frumoasă şedea rezemată şi privea cum florile dragi dispar.
Când mai rămăseseră trei bucheţele, un băiat i-a oferit, în sfârşit, o hârtie de-un leu:
- Uite, ca să-ţi iei şi tu nişte flori.
Fetiţa a întins mâna, dar a tras-o repede înapoi.
Atunci băiatul s-a uitat urât şi a plecat mai departe, aruncând banul în buzunar.
O doamnă a deschis poşeta să-i dea şi ea nişte mărunţiş, dar s-a răzgândit şi îşi cumpără ghioceii pe care se gândea să-i aşeze frumos la geam, când o să ajungă acasă.
Mai rămăsese… doar un buchet..
Şi fetiţa cu ochii albaştri, îndreptaţi către florile înghesuite una în alta, ca o familie mică, învelită într-o singură frunză.
Dacă ar fi fost în braţele ei, le-ar fi spus un secret.
Dar florile fură cumpărate de o fată bucuroasă, convinsă că au aşteptat-o să iasă de la şcoală.
Aşa se întâmplă când Zâna Primăverii se ascunde într-o fetiţă obişnuită.
Cine nu ştie nu îi dăruieşte din sufletul lui nici măcar un biet ghiocel.
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Amelia si Adrian, va multumesc mult pentru cuvintele frumoase, lasate in dreptul acestei povesti. |
|
|
|
Postat
de catre
elia david la data de
2009-01-31 00:33:02 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
un poem în proză, mustind de sensibilitate şi spunând mai mult decât pare a o face la o lecturare grăbită, superficială. m-a înduioşat şi m-a făcut să mă cuibăresc în propriu-mi suflet, regăsind pentru o clipă copilul pe care, o, vremea l-a albit!
elia, pentru frumuseţea scrierii, am marea rugăminte de a reformula ceea ce ai scris pe cel de al 3-le rând, "...bani ca ceilalţi ...". o scăpare, desigur, nimic mai mult! tocmai de aceea, rogu-te, fă-o!
respect! |
|
|
|
Postat
de catre
adrian mihai la data de
2009-01-30 16:07:24 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Mi-am amintit de un cantec pe care-l cantam la cor, cand eram mici. Era vremea serbarilor alora..stiti voi care. Iar noi, pionierii, soimii si utecistii, aia cu voce si zel, cantam din toti plamanii. In spate era sigla ONU, aia cu 33 (treizeci si trei) de careuri si avand pe ea gingasul porumbel. Prietena mea, Mirela, a si plans odata, va jur. Era emotionant. Sa va zic din memorie, atat cat imi amintesc.
Copilaria noatra i-un fulg de nea
Un bob gingas de roua, o randunea
iar noi copiii lumii, vrem pace doar atat
Ca sa traim in tihna pe-acest pamant
Copile esti o stea, lumina-n calea mea
Esti luna pe cer, si sufletul/mister
Copii s ane unim, si pacea s-o cladim
Sub soarele-arzator, si cerul fara nori
Ma sunt copii in lume, dar nu-s ca noi
Au viata mai amara, plina de nevoi
Muncesc chiar pe plantatii, din zori si pana-n seara
Iar viata lor este intr-adevar amara
Incercam literar o comparatie intre epoci?? |
|
|
|
Postat
de catre
Amelia Cojocaru la data de
2009-01-30 15:30:34 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Fetiţa cu chibrituri alunecând printre anotimpuri sau sezonierele speranţe inabuşite în acelaşi alb, subtil ales pentru a vindeca strălucirea ochilor unor intruşi mari, gri, cu ochi căprui, care vad ghiocei la metrou in februarie. Şi sunt fericiţi, aşa, in mediocritatea lor inteleaptă, in visele lor rigide, in pragmatismul de contopişti care trec blazaţi pe lânga flori, nu mângaie caţei, nu dau cerşetorilor bani, nu au avut vreme de anchete sociale si nici nu au auzit vântul in plopul de vis-a-vis. S-au urcat in maşină, au calcat pe crenguţa de mesteacan din faţa uşii de la blocul D4 si nu au icnit de durere. Ruşine! Ce nevoie au ei de ghiocei? Intr-un birou rece, impersonal, cu mese din fier si fără tablouri, ce sa facem cu floarea? Maria Mirabela si zâna-om desacralizata, re-amenajata printr-un suflet cu ochi albaştri discriminat. In vremea asta micul prinţ ne dojeneşte indiferenţa de maturi plini de toate cele, mai puţin de empatie si de vise. Ne cere sa ne prostim, sa ne micim, sa avem, apoi, nu suflet de copil, ci caritate, nu lupte crancene-n conştiintă, nu zbucium, nu inalţări si căderi, si nici sa ne târâm in propriul egoism, al propriei mântuiri, ci deschidere, joaca, blandeţe. Nişte ochi albastri, clari, pot oricand sa ne faca mai buni.
Poveşti pentru oameni mari |
|
|
|
Postat
de catre
Amelia Cojocaru la data de
2009-01-30 09:47:25 |
|
|
|
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
|
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23972 |
|
|
Comentarii:
120095 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|