|
|
|
|
|
|
|
|
|
Sonet 178 (CCLVII) |
|
|
Text
postat de
Cristian Vasiliu |
|
|
Din floarea mea cănită albinele n-adună
Polenul plin de sevă, de pară și de plumb,
În care zace-ascunsă, de subreda minciună
A soarelui, câmpia de aur sau porumb;
Și nici sărutul apei, când se prefiră zorii,
Nu îmi alungă setea încătușată-n trup;
Iar de întind petala aripa scumpa-a florii-
Nu pot din rădăcina de carne să mă rup.
Risipă de miresme și de culori celeste!
Ofrandă fără rugă, uitată în ierbar!;
Se întomnează, bate un vânt de-otel și este
Târziu de-acum; primește această umbră-n dar.
Chiar dacă din grădina iubirii m-ai cules
Și m-ai ascuns în carte, voi învia în vers.
13 I 2009
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Intamplarea face ca acest sonet sa fie al 13 din serie! :)
Cristi |
|
|
|
Postat
de catre
Cristian Vasiliu la data de
2009-01-14 01:20:21 |
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23945 |
|
|
Comentarii:
120070 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|