|
|
|
|
|
|
|
|
|
Sa mergem la Geta |
|
|
Text
postat de
Label Black |
|
|
In cele din urma a plecat. Eu am ales sa mai intarzii putin prin oras. Era ger. Iar atunci, pe un astfel de timp, cand mainile mi le simteam intr-o alta dimensiune iar fata mea se intarea pe langa molaticele drumuri ale Constantei, nu aveam nici o grija, nici un stimtul si nici o alta senzatie. Eram atat de simplu numai eu, fara ca vreo alta persoana sa-mi spulbere inconstientul. Orasul ma acidula. Sa fi fost in jur de ora 21. Depistam cafenele noi, ascunse prin niste coclauri intunecate si reci, in care nu creadeam ca as putea intra vreodata in viata mea. Totusi mizeriile acelea erau singurele porti deschise la ore inaintate.
Am pasit. Usa s-a deschis larg ca si cum as fi traversat un canal. Cea mai mare putere o capeti atunci cand esti intr-un punct al existentei in care nu-ti pasa. De nimic. De nici cea mai mica vietate sau de cel mai mare sentiment. Atat stiu, ca orice mi s-ar fi intamplat in acea seara imi era totalmente indiferent. Evident,am cerut 200 de alexandrion si m-am asezat la una dintre mese. Detest sa stau la masa cu strainii pentru ca mi se par fara doar si poate, interzisi. Apoi mi-am spus.. what the hell. Am aprins o pusca scurta si tinut-o intre dinti pentru a-I putea simti filtrul aproape de imaginatia mea tampita si complet eronata. Sunt o persoana foarte complicata. Ma intreb daca varianta mea feminina ar avea succes la barbati. Oricum, la ora respectiva, ma sunase frate-meu sa ma intrebe unde ii lasasem camasa cu maneci lungi primita tot de la mine, intr-una din zilele mele norocoase. Parca as fi vandut mai mult porumb, ori legume. Ori castigasem la aparate. Stari dintre acestea idioate si fara de vreun rost.
Duca-se dracului, i-am raspuns. Era nevoie de singuratate in viata mea, pentru ca lupta cu literatura ma epuizase intr-un asemenea fel incat nu gaseam nici o explicatie a insomniilor repetate ce mi se intamplau de cateva luni bune. Fiecare lucru, oricat de banal sau de plin ar fi fost el, mi se parea infim. Nu-mi doream absolut nimic in afara faptului de a intarzia cat mai mult si poate cine stie, sa prind un zbor catre tokio, unde sa cunosc vreo asiatica cretina care sa-mi astearna casa si sa-mi satisfaca sexul tampit si nocturn.
Masa mea era una retrasa, ascunsa dupa un zid asemanator cu cel din Snack, asupra caruia erau desenate foarte atent atentatele de la World Trade Center. Inca un neamerican, mi-am spus. Apoi m-am simtit bine si-am mai cerut inca un pahar. Cateodata iluziile te aduc mult mai aproape de realitate de cat o face pura simbioza a rasaritul de soare. In ochii mei se desfasurau scene incredibil de violente care erau intotdeauna urmate de o imagine a marii. Ultima clipa si iarasi valurile albe si spumoase imi schiau in priviri. Cat de aproape as fi fost de sfarsitul lumii, pe care doresc sa mi-l petrec pe faleza din Techirghiol, cu o torpila de alexandrion in mana dreapta, nu pot stii, dar cu siguranta stiu ca organismul meu incepea sa devina teleghidat. Strainii din acel bar mi-au devenit fara prejudecati prieteni chiar daca mintea lor bolnava n-ar fi inteles niciodata de ce. Sunt oameni care habar n-au ca-i observi zi de zi si ca-i tii aproape de suflet doar pentru ca erau acolo , in acea clipa dificila ori simpla a vietii tale. Am simtit asta prima data cand m-am angajat la redactie, iar in fiecare zi trebuia sa trec printr-o zona in care se lucra la asfalt. Din masina observam prezenta unui gras urat care dirija circulatia. Ridica o paleta de tenis de masa impartita in rosu si verde. In jur de doua luni de zile l-am vazut acolo. Imi devenise un asa de bun prieten, incat ma gandeam ca daca nu-l vad in vreo zi imi va merge foarte prost. Desigur ca in creierul lui nu era nici o astfel de idee. Nici macar nu stiu daca ar fi recunoscut masina dar cert este ca devenise o mica parte a traseului meu. Dupa aceea mi-am schimbat ruta si nu l-am mai vazut niciodata.
Am achitat si-am plecat repede sa pot prinde un loc la cinematograf. Uneori atat de nebune sunt ideile incat se sparg in miliarde de scantei seismice. Bineinteles ca nu alcoolul era de vina ci purul fapt ca imi era total indiferent unde voi ajunge. Nici nu stiam ca cinema-ul pe care il frecventam eu se desfiintase. Cand am ajuns acolo erau postate niste afise atat de vechi incat m-am intrebat cand am fost ultima oara la un film in oras. Imediat mi-am adus aminte. Cu Vivi. Da. Vivi. Al doilea an de facultate. Si-am vazut Harry Potter, nu stiu care dintre ele, pentru ca era innebunita si citise toate cartile. Gasea acea carte atat de importanta pentru omenire chiar daca ei nu-I producea nici o satisfactie. Cu Vivi treaba fusese scurta. Ne-am sunat si ne-am intalnit. Apoi a urmat o perioada de asteptare de cateva saptamani , ne-am vazut pe holul universitatii si aia a fost tot. Dupa cateva luni am prins-o cand i-o sugea lui Dan pe o banca.
Oamenii. M-am gandit deodata la ea. Ce-o fi fost cu ea in seara aceea? Si de ce ma lasase singur, cand aveam atat de mare nevoie de ea? Cu siguranta nu as fi putut sa ii fac vreo vizita la o ora atat de inaintata dar un telefon tot as fi putut sa-I dau. Sau macar un mesaj. Dar nici de atat n-am fost in stare. M-am contopit cu pamantul si m-am imaginat in brazilia. Sa dau o teava la Rio de Janeiro, pe plaja in care a strans Rolling Stones cei mai multi indivizi veniti vreodata la un concert. Ma intreb cat de adevarata este treaba asta.
Mai aveam doar trei ore si trebuia sa ajung la redactie. Cuvantul acasa imi era strain de cateva zile si nici macar nu imi amintesc cu ce mama dracului ma hranisem in toata perioada aceea de timp. Stiu. Avea ea grija de mine. Imi aducea in fiecare zi ceva de mancare astfel incat ma facea sa ma gandesc mai mult la spiritul ei decat la corp. Avea o placere nebuna sa ma stie satul, hranit, ori probabil ii placea in mod deosebit sa aiba grija de persoana mea handicapata pentru ca altfel nu-mi explic toate acele fapte. Dupa ce terminam de mancat, o trageam incet in balconul amenajat pentru tigari, si-o sarutam pana se urca pe pereti. Aprindeam un dunhill si ne uitam amandoi la pescarusii de pe acoperisul unei cladiri din fata celei in care traiam impreuna mai multe ore pe saptamana decat am fi trait acasa. Ea nu fuma. Statea cu mine, era cu mine.
In mod cert era o femeie deosebit de inteligenta si de frumoasa, in acelasi timp. Din toata redactia aceea, plina de corcituri si maidanezi, oameni fara scrupule, care n-au nici un miligram de stofa a calitatii implantat in ei, ea era singura dama capabila sa franga scutul inimii mele. Si asa a fost. M-am trezit atat de indragostit de ea incat siguranta unei relatii normale in doi imi devenise dusmanul numarul unu. Dependenta de celalalt. O fi probabil vreo boala, cine stie. Hotarasem amandoi sa plecam de la redactie pentru ca nu ne ajungea timpul pe care il petreceam impreuna. Nu stiu ce s-a intamplat, daca am plecat sau nu, pentru ca n-am ajuns intr-un punct atat de apropiat de mine insumi, pentru ca mintea mea sa imi spuna chiar tot adevarul si eu sa il divulg altora atat de usor. In orice caz, faptul ca ma lasase atunci cu ochii la stele m-a intristat, desi foarte tarziu, cand mi-am dat seama ca e aproape dimineata si nu vorbisem cu ea de atatea ore, m-am linistit.
Uneori imi doresc sa am un pistol si sa impusc pe oricine trece in jurul meu. Sunt niste cretini, prostii dracului. De ce imi doresc asta? Pentru ca altfel nu stiu cum as reusi sa imi ascund fluiditatea unei emotii finite din purul fapt ca toti se prefac cunoscuti. Nu sunt. Sunt oameni si ar trebui sa ramana indiferenti la ce ne vorbim sau la ce se intampla cu mine. Ei nu fac asta, ei dau sfaturi idioate si batranesti pentru ca li se scoala viermele sa ne tutuim si sa intretinem convorbiri absolut irelevante.
A doua zi am intarziat la redactie iar ea n-a mai urcat pe la mine deloc. Trebuia sa ma barbieresc dar n-am mai facut asta in acea dimineata. L-am sunat pe F. si l-am intrebat ce mama dracului se intamplase cu o seara inainte. El mi-a spus ca m-a sunat dar nu i-am raspuns si ca a fost in Hyperion cu doua pitipoance de prin pana mea, Bistrita Nasaud, Satu Mare…
Am stat pana seara tarziu acolo, moment in care a venit frate-meu cu masina si m-a luat acasa. Sa mergem inainte. Ne asteapta mama la Geta. Sa mergem la Geta. Ura!! Mergem la Geta!!!!!
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
no, no. 'mi frend'... trebuie ca esti tare necajit.
ca sa ma intelegi, dau un ex. din al tau text:
'Uneori atat de nebune sunt ideile incat se sparg in miliarde de scantei seismice.'
'compusul' asta: idei + sparg + miliarde & scantei + seismice - este atat de exagerat.
maruntisuri d'astea.
ma-ntelegi?
goia
|
|
|
|
Postat
de catre
nula nada la data de
2008-12-10 21:42:02 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
pai nu e nici o problema. iti dau parola .. totul. taie! |
|
|
|
Postat
de catre
Label Black la data de
2008-12-10 21:33:00 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
la-black,
cum de obicei, te citesc - ca-mi vine sa intervin 'cu tastatura' si sa-ti propun 'ceva aici, taie. si ceva...dincolo, este mai putin important.
take care,
goia
|
|
|
|
Postat
de catre
nula nada la data de
2008-12-10 20:24:12 |
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23946 |
|
|
Comentarii:
120070 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|