FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Umblă ispita
Text postat de gheorghe Sarbu
umblă ispita pe sub șaua va
e-n zori zmeul cerul își înalță
când nimeni nu seamănă cu nimeni
mai hămesită decât vacanța

b se dă la zbenguială cu a
pofta de tine altfel de licheni
suie activă vrerea în pinteni
jocul de doi reluîndu-l,- hăis cea

și iată poemul se încheagă
binele de-o parte răul halta
sprințare versurile ce săltau
acum acum oh ce faun șaua

rima în acest poem este hăis
toate celelalte din context,- cea
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  "Ca campion" la sărituri peste pîrleaz, mă descurc destul de bine. Nu e vina mea că suferi de o însingurare agresivă. Am o întreagă colecție de siluiri ale limbii, de cacofonii și bîlbîieli nervoase, colecție marca Peia. Chiar vrei să o postez? Unde ai dovada că "am sărit la persoana ta"? Nici măcar nu visam să fac așa ceva. Și apoi, aia era floretă, maestre? Era oiștea lui Ieremia, uiți. Așa generezi conflicte, pe care apoi le transferi în contul altora. Te ofuschezi și chiar începi să înjuri: "Auzi, Latunski, sau cine mama dracului oi fi!".
Nu m-am insinual pe saitul tău. Observ că îți place postura de lider, dar nu ai charismă. "Hăis " și "cea" erau expresii din creația Sârbu. Lăturinski de unde este?.
Orice comentariu de-al meu, nu-l voi mai posta la atacurile tale, ca răspuns - pentru a folosi limbajul lui Sârbu, despre care era și vorba în propoziție. Și ca să faci glumițe, să știi, nu-i de ici-colea. E greu, bre, e chiar dificil!
 
Postat de catre latunski criticul la data de 2008-08-21 19:59:56
         
 
  Auzi, Latunski, sau cine mama dracului oi fi!
Deobicei, puricei literari ca și tine, așa încep: se simt ofensați tare cînd le spui că habar n-au să înșire două versuri!
Apoi, imdediat, subit și dintr-odată, se dau la tine, ca jivinele prin gard, evocîndu-ți rudele de neam îndepărtat, de neam apropiat și de alte neamuri; căutîndu-ți prin vintre să vadă ce anume tendințe autodevorante ai și ce volum de flatulații, pe minut, exibi; măsurîndu-ți șireturile de la pantofi și părul din nas; clasîndu-te, elegant, ca gentelemenii, deh! în categoria: "animale inferioare pe scara richter și darwin!", studiindu-ți comportamentul în cele trei stări de agregare;
ca și acum: ai sărit la persoana mea, în loc să răspunzi doar atacului meu la floretă.
Tipic bădărănesc.
Acesta-i tipicul inșilor care se ascund după Tom-Degețelul și care zvîrliți, de acolo, cu cocoloașe de sapienții răsuflate. De cînd te-ai insinuat pe aici, numai glumițe răsuflate dai pe nas.
Repet, oricinea-i fi, Latunski, cu toate aerele de boșiman pe care ți le dai, nu ești decît un biet Lăturinski!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2008-08-21 18:59:39
         
 
  Peia, miros a medicamente compensate, la fel ca tine. Deocamdată. O simplă răsfoire a istoriei literare te va convinge că POEȚII nu miroseau a lapte degresat, nici a așternuturi umede. Văd că te-ai erijat în postura de apărător din oficiu. Să-ți dau proba nr. 2. E în pungulița de plastic, transparentă și sigilată:

"gheorghe Sârbu indice ața
potir plin buză cu sens datat
teoremă,- de sistem barat"
viața – Gh Sârbu

P.S. Mirela Lungu a postat un sonet. Și încă nu i-ai răspuns. Languros și lasciv. Concentrează-te!
 
Postat de catre latunski criticul la data de 2008-08-21 18:19:32
         
 
  Iar dacă începi să sugerezi măgării demne de un cap bovin, - vezi hăis și cea! ...- ia vezi că sari peste șa, ca campionii la sărituri, prin pîrleaz, pe cai de lemn!  
Postat de catre ioan peia la data de 2008-08-21 17:58:08
         
 
  Latunski, curajosule, - că nu se știe cine vei fi fiind...!
Începi să miroși a alcohol rafinat, nu ți se pare?
 
Postat de catre ioan peia la data de 2008-08-21 17:55:39
         
 
  Sârbu - hăis și Peia -cea. N-a ieșit o critică "deștepată". Dar mă fură "jocul de doi reluîndu-l, -hăis, cea". Nene Ieremia, bade Panaceu, alo, se aude acolo, "defininiți" fiecare ce-ați vrut a spune. Ori "b se dă la zbenguială cu a"? Perverșilor mici....  
Postat de catre latunski criticul la data de 2008-08-21 17:50:01
         
 
  Poezia asta poarta stigmatul paunescian. Nu stiu cat de mult s-a inspirat autorul, va las pe voi sa descoperiti. In orice caz, Paunescu a brodit-o frumos:

A către E:

Vai, de la A pana la E
Atata departare e
Si de la E pana la A
Tot alfabetul va -ngheta.

Si nu va exista nici cale
Sa lege blandele vocale
Vocalele imparatesti
Care am fost si care esti.

Si de la A pana la A
E toata nebunia mea
Si de la E pana la E
Cum trece timpul repede.

Si A spre E ridica glas
Iubito singura-ai ramas
Si E spre A ca-ntr-un deochi
Ridica negrii, blanzii ochi.

Mai stai ii spune A lui E
NU ai de ce, nu ai de ce
Mai stai ii spune E lui A
Ma duc, ca se va -ntuneca.

Si jos intr-un absurd spital,
Consoanele au astazi bal,
Iubita mea cu E major,
Acum, nici nu te mai implor.

Iubitul meu, cu a de mana!
Nimic din noi n-o sa ramana
Si ne vom stinge-ncet, incet
In insectar si-n alfabet.

Adio, E, frumoasa mea
Ii plange departarea A
Si de la A pana la E
Un pod cetos de turturi e.

Si de la E pana la A
Consoanele se vor usca
Si vai, cand strigi pe E cu A
Polen sonor, inseamna EA.

Si E in locul ei se zbate,
Ea cea mai trista dintre toate,
Si A nu stie ca nici nu-i
Ea care-a fost motivul lui.

Adio E, iubirea mea
Semneaza trist vocala A.
 
Postat de catre Snowdon King la data de 2008-08-21 17:21:54
         
 
  Latunski,
Dacă ai intenționat să faci o critică deștepată, ai nimerit, cu oiștea, taman în... loitra viștei!
Iar dacă ai intenționat să faci un catren care să mai și rimeze, atunci ai făcut prăpăd în gardul lui Ieremia!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2008-08-21 16:32:08
         
 
  cuvintele, în poemul aista
sînt așezate "de-a vișta".
Pegasul împinge loitra,
clar, contextu-i "de-a hoita"
 
Postat de catre latunski criticul la data de 2008-08-21 13:54:56
         
 
  multumesc, draga Vero, inseamna mult pt mine ...

cu pretuire,
 
Postat de catre gheorghe Sarbu la data de 2008-08-19 20:34:31
         
 
  Gheorghe Sârbu,
Mi-a placut ideea de håis si cea! Interesant!
Vot!

VPL.
 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2008-08-18 23:58:15
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23945
Comentarii: 120070
Useri: 1426
 
 
  ADMINISTRARE