PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Un an alb ca zăpada Text postat de Adriana Gheorghiu Iernile, aşa cum le prinsesem eu când eram copil, cu troiene de zăpadă, cu ţurţuri şi flori de gheaţă, încep să vină din ce în ce mai rar pe la noi. Le aştept an de an. Seara mă aşez în balansoar, înfăşurată într-un şal gros de lână. Aprind veioza, dau perdeaua de la geam deoparte şi, în timp ce împletesc sau citesc, arunc câte o privire afară: va ninge? De multe ori rămân aşa, uitându-mă pe fereastră şi mergând înapoi pe firul anilor. Un an, doi, trei. La fel. Crengi goale, pământ uscat, femei înfăşurate în mantouri cenuşii, păsări zgribulite, copii cu obrajii îngheţaţi, oameni cu mâinile înfundate în buzunar, care se grăbesc să ajungă la casele lor, fete şi băieţi luându-şi rămas bun în fugă, părinţi îngrijoraţi ieşind în stradă după copiii lor. Nimeni nu avea voie să întârzie afară. Era o goană continuă spre casă unde, chiar dacă nu te aştepta cineva, făceai totul ca să te simţi bine, ocrotit de iarna uscată. Privirea mi se opreşte asupra flanelei la care lucrez. Da. E o flanea pentru o iarnă cu zăpadă. Am să-i împletesc fetiţei mele şi o căciuliţă şi un fular. Pipăi lâna. Plăcerea atingerii mă face să uit de lucru. Îmi las mâinile să alunece încet pe ţesătură, vârful picioarelor se desprinde de pe bara balansoarului şi se furişează în papucii moi. Mă ridic lăsând şalul să cadă şi mă apropii de fereastră. Se întunecă tot mai tare. Contururile caselor şi ale copacilor au început să se şteargă. Departe, la magazinul cu jucării, a fost lăsată lumina aprinsă. Este magazinul de unde îmi cumpăr hârtia şi creioanele. Vânzătoarea mă cunoaşte şi întotdeauna îmi opreşte cea mai frumoasă hârtie de scris şi cele mai bune creioane. De fiecare dată îi mulţumesc, şi ea îmi zâmbeşte. Niciodată nu ne-am spus mai mult. Gândul însă că un alt om are grijă de o parte din mine mă linişteşte. De la fereastră încerc să cuprind cu privirea tot magazinul. Caut locul unde stă ea de obicei. Nu reuşesc şi renunţ. Vreau să-mi aşez şalul şi rămân cu mâna în aer. Da. Şalul rămăsese în balansoar. Merg să-l ridic şi mă-nfăşor în el. E moale. Peste noapte las totul aşa: fereastra cu perdeaua dată deoparte, coşul cu lucrul de mână, ceaşca de cafea. Aranjez puţin florile. Caietul cu însemnări rămâne deschis. M-au furat iar amintirile şi asta nu e bine. Dar nici nu sunt supărată. Îmi las şalul, papucii şi mă strecor în pat. Albul aşternutului îmi dă senzaţia că m-am scufundat într-o zăpadă pufoasă. Sting veioza, închid ochii, aprind veioza din nou, întind mâna după poeziile Dianei Wakonski. Acum e mai bine. Dimineaţă, mi-am spart ceaşca de cafea. Am luat cioburile, le-am învelit în hârtie şi le-am pus în geantă. La colţul străzii este un bătrân care repară vase de porţelan. Mulţi oameni le aduc la el fără să le mai ia înapoi. Poate că vasul odată spart nu mai e acelaşi. De fiecare dată bătrânul spune: Vasele sunt ca oamenii. Cât sunt frumoase şi strălucitoare se uită toată lumea la ele. La cea mai mică fisură sunt date însă deoparte. Apoi, ca pentru sine: numai că oamenii răniţi trebuie să se poarte ca şi cum viaţa nu i-ar fi atins cu nimic. Şi vorbeşte aşa, din ce în ce mai încet, până când totul se transformă într-un mârâit. Mă uit lung la el. În mâna lui, ceaşca îşi recapătă forma. Cu grijă îi urmăreşte venele. Potriveşte ciob cu ciob, floare cu floare, tortiţa şi – gata – ceaşca e ca înainte. Întind mâna s-o iau, dar bătrânul îmi spune scurt : - Nu, întâi va sta o zi la mine, aici în geam. N-am întrebat de ce. Mi-am luat paltonul şi am ieşit în stradă. Aceeaşi iarnă uscată, care a uscat tot! Îmi fixez privirea pe clanţa de la uşa magazinului de jucării. Nu doresc nici hârtie, nici creioane. Mă îndrept spre cofetărie unde mai mult smucesc pachetul cu bomboane şi repede, repede mă întorc acasă. Doresc să ajung la mine în cameră. Aproape fug. Îmi strâng mâinile pe lângă corp, pipăindu-mă. Parcă m-ar fi furat cineva. Deschid uşa cu nerăbdare. Pun pachetul pe masă şi gata. După ce-am auzit lanţul de la usă căzând……. cu mişcări încete , mi-am aşez paltonul pe umeraş, mi-am scos cizmele, mi-am lăsat părul să cadă de sub căciulă şi, anevoie, m-am aşezat pe primul scaun. Odata cu intrarea mea, în casă s-a strecurat o amintire. Ea m-a obosit mai mult decât drumul. Intru în bucătărie şi-mi pun ibricul cu apă la foc. Vreau sa-mi fac o cafea. Ceaşca ! Da. E la bătrân. Trebuie s-o înlocuiesc cu alta. Greu, foarte greu. Am să mă obişnuiesc ? Deschid dulapul, închid ochii şi iau o ceaşcă la întâmplare. Una frumoasă. Astea frumoase, toate le-am cumpărat într-o vară la fel de frumoasă. Torn cafeaua, şi târşâind papucii, mă duc în cameră. Mă aşez în balansoar şi încerc prima apropiere de ceaşcă. Reuşesc, dar gustul e diferit. Rămân aşa mult timp mergând înapoi pe firul anilor - patru, cinci, şase. Şase. Aici mă opresc întotdeauna. De aici nu pot trece. Şi anul devine, an de an, mai apăsător, ca un munte pe care doar un erou de basm l-ar mai putea trece. A început să se întunece. Trebuie să pregătesc masa de seară: puţină brânză şi pesmet. Este o mâncare uşoară, iar fetiţei mele îi place. Cu grijă, sub plapuma frumos dantelată, îi aranjez apoi cămaşa de noapte şi boneta. Are opt ani şi, înainte de-a adormi, îsi ia cartea cu creionul şi citeşte. După vreo jumătate de oră, aştept să fiu strigată. Trebuie să-i sting veioza, s-o acopăr până la bărbie. Mă înapoiez în cameră. Atât cât se poate e bine să-mi păstrez obiceiurile. Întorc capul. Parcă mi-aş fi mărturisit gândul cuiva. Da. Pe hol e o oglindă care mi-a surprins gestul. Mă apropii de ea şi îmi trag cu degetele pe faţă. Sunt sigură că şi azi a mai apărut un rid. Acum nu-l văd, dar el există. Îmi mai privesc o dată chipul şi mă strecor în cameră, în balansoar, lângă fereastră. Mă acopăr cu şalul, îmi ridic vârful picioarelor pe bara de la balansoar, cuprind în mâini ceaşca de cafea şi mă uit spre fereastră. Perdeaua e dată deoparte. Afară,la fel, e iarnă. Şi crengile sunt goale şi pământul e uscat. În anul acela eram la munte, unde cad zăpezi mari. Stăteam pe pat, cu urechea lipită de fereastră şi aşteptam să aud cum se apropie dimineaţa, cum vine o nouă zi. Atât. Ca şi acum. Să vină ziua de mâine pentru a lua locul celei de azi. Şi povara anilor va scădea cu o zi. M-am lăsat dusă de gânduri. Îmi trag mai bine şalul, care devine tot mai greu, pun cartea cu caietul pe măsuţa de alături şi mai iau o gură de cafea. Nu mai privesc spre fereastră. Ştiu. Afară e iarnă uscată. Mă ridic şi mă apropii de raftul cu cărţile de poveşti. Este acolo un chinez de porţelan care are într-o mână un glob mic, roz, iar în cealaltă, un toiag, în capăt cu un cap de şarpe. O statuetă care, pe moment îmi dă o stare de nelinişte ca apoi, de îndată ce o iau în mână, prin simpla atingere a micului glob roz, să mă simt mai bine. Această statuetă este micul meu barometru. Ea ştie că până aici e nelinişte şi că de aici încolo începe acceptarea. O aşez la loc pe raft şi mă îndrept spre fereastră. Cred că a început să ningă demult. Strada, casele sunt deja acoprite de un strat de zăpadă. La lumina unui bec văd fulgii mari.Unul. Încă unul. Cu fiecare fulg se întoarce un an şi iar ajung la anul acela şi iar nu desluşesc conturul a nimic. Un an alb ca zăpada. Las perdeaua să cadă peste fereastră, împăturesc şalul şi-l pun în balansoar. Mă şez în faţa oglinzii şi, încet, îmi strâng părul ca să-mi masez faţa. Deschid cutia cu cremă, îi citesc eticheta, data fabricaţiei, recomandările şi o încerc cu degetul ca şi cum aş fi folosit-o pentru prima oară. Uşor alunec cu degetele pe pielea feţei. Câtă atenţie din partea mea, şi ce îndemânare au căpătat degetele! Da. Şi gâtul. Era să-l uit. Ridic bărbia şi îmi surprind privirea în oglindă. Oare de ce nu mă duc la culcare ? Şi atunci, la fel, mi-am petrecut noaptea citind, ascultând muzică, făcând pasienţe. Şi iar două riduri s-au strecurat pe undeva pe sub piele. Sting veioza şi-mi trag plapuma până peste cap. Era ora zece când cineva mi-a luat brusc plapuma de pe mine şi mi-a strigat la ureche: - Afară ninge ! Era fetiţa mea. I-am răspuns că nu cred. Atunci, ea m-a luat de mână şi m-a dus în locul în care stătusem eu noaptea trecută. - Uite, dacă nu mă crezi. Am privit lung în stradă. Cum se liniştise oraşul ! Oamenii mergeu calm, crengile copacilor, sub greutatea zăpezii, se balansau uşor. În faţa magazinului de jucării, vânzătoarea ieşise să facă o cărare, iar puţin mai încolo, bătrânul, aplecat peste lopata de lemn, făcea acelaşi lucru. Deschid fereastra. Aerul curat al dimineţii intră în cameră, anunţându-mă c-a mai trecut o zi. Mi-am strâns pe mine halatul şi m-am îndreptat spre bucătărie. Am fiert apa pentru ceai şi ne-am pus la masă . Iau prima sorbitură de ceai. Undeva, timpul s-a oprit .E la fel, aceeaşi dimineată. E ca şi cum anul acela ar fi mereu acum. Iar eu, eu am rămas acolo, la munte. În dimineaţa în care îmi beam ceaiul singură, înconjurată numai de ziare. Nici acum nu ştiu de ce-mi cumpărasem atâtea. Încet, las cana din mână. Greutatea ei mă oboseşte. Mă ridic. Fetiţa mea e cu ochii la fereastră şi mă întreabă dacă o iau cu mine la cumpărături. Ne-am pus flanelele groase, o pătură de lână pe sanie şi-am plecat înfruntând nămeţii. Deşi ziuă, e linişte. Zăpada a avut grijă să ascundă toate iernile uscate de până acum. După ce ne-am cumpărat bomboane, pâine caldă şi multe fructe, ne-am îndreptat spre magazinul de jucării. Nici n-am intrat bine şi vânzătoarea ne-a întâmpinat. - Aţi văzut doamnă, până la urmă a venit zăpada. Astăzi v-am pregătit cel mai frumos pachet de hârtie. Aici aveţi câteva creioane. Au pe ele desenate nişte omuleţi de zăpadă. Fetiţa se uita când la mine, când la vânzătoare, când la pachete. Când am ieşit în stradă s-a grăbit să mă întrebe: - Mama, de unde ştia vnzătoarea ce vrei tu să cumperi ? Am zâmbit, am luat-o de mână, am aşezat-o pe sanie şi-am pornit mai departe spre bătrân. - Ca să te înţelegi cu cineva, nu e nevoie de prea multe cuvinte. Iar pentru mine am adăugat : nu-i nevoie de multe cuvinte nici când vrei să îndepărtezi pe cineva. Dar ce rost mai avea acum?. Atâta timp am aştept iarna cu zăpada înaltă şi pufoasă ! Sosirea ei mă face să uit c-au existat ierni uscate. Mi-am lăsat fetiţa să se joace şi am intrat la bătrân. Lipea o vază. L-am salutat. Mi-a răspuns după ce a terminat de potrivit ultima bucaţică şi după ce şi-a şters măinile de şortul cauciucat. S-a uitat la mine, dându-şi ochelarii deoparte. - Da. Acum e gata. Şi mi-a întins ceşcuţa. Şi-a mai şters o dată mâna de şorţul plin de lipici, şi-a îndreaptt puţin spatele şi, luându-mi mâna , mi-a spun : - Este o ceaşcă tare frumoasă, să aveţi grijă de ea. Să n-o mai folosiţi. Încet, mi-am retras mâna dintr-a lui şi-am ieşit. Afară, fetiţa mea stătea cu gura deschisă să prindă fulgii de zăpadă. Am zâmbit şi-am pornit trăgând uşor sania. La un colţ de stradă, am atins o creangă care s-a scuturat toată peste noi. Am ajuns acasă încărcate de zăpadă şi în hohote de râs. Seara, după ce mi-am adormit fetiţa, mi-am făcut o cafea, m-am aşezat în balansoar, mi-am acoperit umerii cu şalul de lână şi am început să citesc. Şi din nou … Las cartea şi privesc spre ceaşcă. Acum stă lângă statuetă, lipită, şi e tot frumoasă. Nu ştiu ce cântăreşte atât de greu : cartea, şalul, timpul sau pleoapele mele. Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   Gina, Raspuns: diferenta dintr-o “ flanea impletita pentru o iarna cu zapada” si o “flanea pentru iarna” este diferenta dintre o iarna cu zapada si o iarna fara zapada. Si acum “let’s take it seriously”: multumesc pentru lectura textului si pentru micul comentariu tehnic. Poate intr-un balansoar si la o ceasca de cafea, am putea discuta despre nonconflic- conflictul, in structura unei marturisiri…. Tiberiu , Multumesc pentru “bine spus”, iar cu“locuitorii” propozitiilor, literele, am sa incerc sa evit pe “ici colo”…. Adriana GH   Postat de catre Adriana Gheorghiu la data de 2008-08-22 08:38:09               "Mă aşez în balansoar şi încerc prima apropiere de ceaşcă. Reuşesc, dar gustul e diferit." bine spus! respect, tm PS dactilografie: mai multe litere scapate, ici si colo (ca sa vezi ca am citit aproape tot :) )   Postat de catre definitiv retras 02octombrie09 la data de 2008-08-20 15:54:48 Parcurge cronologic comentariile acestui autor Text anterior       Text urmator               bine ai sosit Adriana-G, nu stiu care este diferenta dintre 'o flanea pentru o iarnă cu zăpadă' si una 'pentru iarna' - frigul adus ca numitor comun... o alba povestire - fara de eroi ori conflicte - 'the endul' este happy... optimist, regards, goia   Postat de catre nula nada la data de 2008-08-17 19:41:42	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23949 Comentarii: 120070 Useri: 1426
ADMINISTRARE