FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Sita
Text postat de gheorghe Sarbu
...prietenul meu Eu (...) Eul. Mi-l AMÌNTESC încă de pe când eram de-o șchioapă, EL fiind cu o mișcare de rotație înainte mai mare. Câte năzdrăvănii n-am făcut împreună ! Le dădeam nuferilor la micul dejun ouă răscoapte de vise (...). La prânz viselor le dădeam omletă de nuferi și adormeam sătui. Pământul PAT, pământul PLAPUMĂ. Pernă stelele. CLEPSIDRA. Trei piroane cu-în aceeași lobcă.

Mi-apărea mie un rid, îi creștea și lui o cicatrice. I se adâncea crucea dintre sprâncene, mi se alungeau și mie căngile de sub gene. De mai tot dragul. Până într-o zi, când am băgat de seamă că EL e mai tînăr decât mine. Tot cu o mișcare de rotatie,dar circulară. I se trage cred de la STATUÌE, ideea lui de o viață : cum că Eu (...) Eu-lui îi revine sacra menire de a o imortaliza. Dar cum ? S-a apucat s-o defrișeze cu versuri. Nemulțumit, ca să scape de obsesii, le-a trimis pe la redacții. Eliberat, dar cu teama în suflet -dacă există totuși un redactor, care în loc să-și aprindă inspirația cu ele, mi le publică ?- le-a strâns într-un volum și le-a vârât sub un număr de înregistrare al celei mai mari edituri. Așa (...) de-aici nici SÌSÌF nu le mai poate scoate. Și cu ochii înecați în râs : veșnică fie-i amintirea celui care i-a trăznit șarada cu concursul de debut. Alb de negru (...). O perlă, Arhonte, o perlă de subvenții. « Eppur si muove » îi argumentam doct. Mă rog, dar ce poți face tu, un nume necunoscut, pe lângă al lor, așternut de tiparniță pe fruntea stângă a celor 10-15 volume de sport-turism ? Nimic. A-ha ! Să nu crezi că am renunțat la STATUÌE. Bate-m-ar curcubeul !

Nu fi pesimist (...) și s-a apucat de proză.

Zice că i-a spus lui luceafărul, ACOLO, că-n lumea frazelor, linia de sosire nu ar fi șnurul de la BAZÌNUL cu apă (...). Dar mai comitea din când în când și câte-o poezie. Deh ! (...) prima dragoste. Când un necunoscut COMUN angrosist i-a spus : ai DAT lovitura, și îi strecură sub curiozitate o revista de-OARECE mărime. Văzându-și numele în pagină a început să meargă în mâini pe cer. Ba și-a mai lăsat și barbă. Reținuse el, dintr-un almanah unul, care de-atâta păr nu i se vedeau decât ochii. Ăsta precis are geniu (...). Păi nu vezi că se împiedică în rime? (îl tachinam). Se împiedică, nu se împiedică, precis că are (...) ( ?! ) (...) altfel nu-l publicau. Și nu mă mai sâsâi. Proză curată, Arhonte. Câtă imaginație ! Uite aici și o formulă algebrică. Ce rimă ar fi putut să-i găsească ?! Inexistentă. Inexistentă cu algebrică ?! Te pricepi și tu (...). Poezia, Arhonte, poezia este inexistentă. Ești depășit. Sigur că da. Ești depășit. Și-n definitiv, de ce mi’oi pierde eu vremea cu tine ? Nu ai șperaclu de percepție. Asta este. Reciteste-l pe Homer, i-am strecurat sub centură. Și-a luat capul în espadrilă și a început să fugă cu fraze de un kilometru. Nu ! Nu mă las (...) tot am să reușesc până la urmă (...). Am să-i fac cea mai fidelă STATUÌE. Vie i-o fac. Indiferent din ce unghi ai privi-o, s-o vezi așa cum este. Și cum este ? Așa cum este (...). Nimic mai ușor atunci. Tocmai asta este, că nu este ușor deloc. Cum așa ? Foarte firesc. N-o fi avut cu ce umple spațiul. !(...)A ?! Și cu mâinile sub maxilare a-nceput să înghită în sec. Nu dacă te referi la grupajul publicat în FANTA. ( ! ) E acolo un om de meserie (...). Nu mă mai sâsâi. Ți-am spus că nu ai șperaclu de percepție. Și din prag cu haina pe umeri : mai vorbim noi.

Peste o oră mă pomenesc cu EL, cu brațul plin de pensule,vopsele(...) Observându-mi uimirea, plonjează : am s-o pictez, Arhonte, Afrodita o fac. Păi cu proza? Viața este o culoare, o nemaiîntîlnită culoare. Asta este. Dacă este, de ce n-o lași așa cum este ! Aici este,sigur că aici este cheia. O pânză de doi pe doi(...) și ce mai (...). Să-ți pozez ? Da. Adică nu. Proza ți-o dau ție. ( ?! ). Bea-o cu APĂ de cucută, dă-i foc cu MĂTASEA broaștei, fă-ți din ea CRAVATĂ, treaba ta.

Cerul.- Și ca un lord, mi-a întors spatele.
Pământul - Cu mișcări de rugină, a început să amestece culorile.
Eu - Tot secondându-l, am adormit.

M-a trezit o FELINĂ de vis. Peste speranțe burnițase. În zare,UN strat de zile și nopți, și PESTE ele un om de zăpadă.




Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  sarut mina, draga Anca,

daca spui tu ...
(luni, 7 iulie a.c., iau Sita la brat si ma duc se ne facem poza)

si pe tine sa te bata curcubeul ...

te sarut pe caracter,
 
Postat de catre gheorghe Sarbu la data de 2008-07-05 11:51:52
         
 
  Bata-te-ar sa te bata curcubeul, draga G.S.!:))
O fi poezia prima dragoste dar cu proza la brat tare bine iti sade!
Incantata,
minchipui
 
Postat de catre Anca Maria Spiridon la data de 2008-07-05 10:26:02
         
 
  Tizule,
te rog sa-mi permiti sa incep cu fetele ...
multumesc,

sarut mina, Vero,

multumesc karmei ca te-am intilnit pe europeea ...
venind de la tine ceea ce spui despre Sita, pt mine, are semnificatie tripla.

multumesc pt stea,

sarut mina, Casandra,

daca nu ma insel, este al 2-lea comm lasat de tine, de cind postez pe europeea; inseamna ca spusa-ti nu este de complezenta.

apreciez, cu drag,

draga gheorghe,

faptul ca ma citesti inseamna enorm pt mine.
te asigur de reciproca, nu las comm, deoarece, sunt strins de timp cu usa tare, tare ...
acum 5 minute am terminat un set de teste pt ciroza, evident, cobaiul eu ... acesta este motivul pt care raspund cu atita intirziere.

multumesc pt stea, multumesc pt vot,

week-end placut la toata lumea,
 
Postat de catre gheorghe Sarbu la data de 2008-07-04 22:26:07
         
 
  Ai amestecat, la final, Cerul și Pământul, ai pus și din tine... Mi-a plăcut asta. Și plasticitatea exprimării în acest dialog cu tine, despre tine...

Citesc.
:), casandra
 
Postat de catre nuconteaza nuconteaza la data de 2008-07-04 22:05:09
         
 
  typo: NEAȘTEPTAT  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2008-07-04 21:16:02
         
 
  Un poem in proza care m-a impresionat!

Felicitari!

*

VPL.
 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2008-07-04 20:58:12
         
 
  Neașteptam, biruitor poem în proză!
Un singur pleonasm, de natură fizică:"mișcare de rotație,dar circulară". Dar... pentru cel care hrănește visele cu omletă de nuferi, ce mai contează!
Vot și *
 
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2008-07-04 20:18:10
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23945
Comentarii: 120070
Useri: 1426
 
 
  ADMINISTRARE