|
|
|
|
|
|
|
|
|
Pribegie |
|
|
Text
postat de
Valeriu Cercel |
|
|
De-ar ști fântâna mea din vale
Pe unde apele mă curg,
Ar prinde Luna între zale
Peste colină, în amurg,
Și-n roata ei ar învârti
Și Carul mic și Carul mare
La poarta unde iasomii
Cândva mă alintau în floare ;
Le-ar umple-apoi cu amintiri
De ani bătrâna ei căldare,
Sub minunatele sclipiri
Aprinse-n cer, mărgăritare :
Mi-ar pune dulce, din cuptor,
Mireasma pâinii lângă sare
Și laptele din sân, izvor,
Al mamei într-o-mbrățișare,
Mi-ar pune lan de fân cosit
Cu primii pași făcând cărare,
Și-un zarzăr vesel, pârguit,
Sub triluri de privighetoare,
Un pumn de colb de vară-ncins
Din ulițele-acuma goale,
Și lângă Crivățul aprins
O pârtie-n omătul moale,
Mi-ar umple aurul curat
Din lutul prispei ars de soare,
Iar din șindrilă, picurat,
Argint de rouă lucitoare,
Din verdele-aguridei crud,
Rugini de toamne în ulcioare,
Iar din ogorul încă ud
O brazdă numai de sudoare,
M-ar așeza printre feciori
Din satul meu în sărbătoare,
La hore și la șezători
Lângă Mării și Mărioare,
Iar la-nceput de Cireșar,
Când Taurul pe boltă-apare,
Mi-ar înalța car după car
Spre ale viselor izvoare,
Ca-n seri tâtzii, cand sunt luat
De doruri printre gene-agale,
Să fiu aproape de-al meu sat....
De-ar ști fântâna mea din vale....
Valeriu Cercel
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
|
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
sunt aici strofe bune
...nostalgie
te salut, Valeriu |
|
|
|
Postat
de catre
mihai robea la data de
2008-07-04 21:50:15 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
surpriza regasirii...
Marioara mea din vale
ce-mi facea noaptea furata,
e acum mai impanata
si merge mult mai agale. |
|
|
|
Postat
de catre
Dumitru Cioaca la data de
2008-07-03 23:28:28 |
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23945 |
|
|
Comentarii:
120070 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|