FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
O altă pierdere....
Text postat de Al Trep
Ieri a fost o zi tristă. Europeea a mai pierdut un autor talentat și sensibil, care a decis că acest mediu este mult prea ostil și nerecunoscător.
Decizia este justificată, deoarece aici este locul unde totul este permis, în virtutea liberului drept la exprimare. Este locul propice pentru un pigmeu să pară uriaș, este locul în care oricine poate fi jignit de către oricine, este locul în care toate nerealizările personale pot fi defulate. Fără discernământ. Fără a ține seama că în spatele textului postat se află un OM, care vrea să ofere ceva de calitate semenilor, ba chiar o fărâmă din sufletul său.
Am avut onoarea să cunosc pe unii dintre cei care postează sau care au postat aici ori pe alte pagini literare. Sunt oameni deosebiți de a căror prietenie mă mândresc. Sunt și alți câțiva pe care am ajuns să-i respect pentru verticalitatea lor și pe care aș vrea să-i întâlnesc, însă un lucru e sigur: voi evita orice contact cu pigmeul care, deși dotat cu un har ieșit din comun, a provocat prin aroganța sa această pierdere. Ce poate oferi această persoană în privat? Șarm, poate umor, poate chiar politețe. O mască perfectă! Personalitatea sa reală se manifestă doar în afara constrângerilor sociale, adică în fața tastaturii. Nici o altă creație nu are valoare cu excepția celei proprii. Felul acesta de autoslăvire îmi amintește de un banc. Flăcăul, nud în fața oglinzii, se învârte și se tot învârte, privind tot mai încântat propria imagine, până când exclamă: "Doamne, fain mi-s, ....." (Cine cunoaște bancul știe și ce urmează iar cine nu, va afla în timp!)

"Dacă te bagi în troacă, te mănâncă porcii" spune un binecunoscut proverb. Adelina știe lucrul acesta și a plecat, lăsând, cu delicatețe în urma sa, troaca. Nouă, celor rămași.

Pagina personala Adelina


PS: nu doresc ca acest text să genereze dispute, așa că voi închide comentariile. Cu scuzele de rigoare.
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23945
Comentarii: 120070
Useri: 1426
 
 
  ADMINISTRARE