|
|
|
|
|
|
|
|
|
MICIMANII |
|
|
Text
postat de
Andrei Florian |
|
|
Am fost tentat să scriu un eseu despre mafia românească, dar am renunțat din comoditate și din simplul motiv că cititorii de poezie de pe acest site mi-ar ocoli textul, plictisiți de o înșiruire de date și nume străine de cercul lor și de preocupările lor. Am observat că și aici, ca oriunde în lume, scandalul face rating, așa că am ales să scriu un pamflet, chiar dacă combinația dintre pamflet și mafie este una bizară
Hai să schițăm portretul micului mafiot, soldatul din mafie, anume acel personaj care, angajat fiind și plătit din bugetul statului să ne servească pe noi, cei ce îi plătim solda, vine regulat să își ia tainul și să ne jupoaie. Este inspectorul, funcționarul din absolut orice instituție a statului, polițistul, vameșul, etc. De regulă, acesta este un tip ce se scaldă în admirația de sine, genul de individ care se laudă cu mașina, cu casele sale de la munte, de la mare, cel care, într-o dicuție privată alege întotdeauna să povestească despre ce i s-a întâmplat lui la serviciu sau cum a luat el cea mai mare șpagă din viața lui. Cunosc un avocat care îmi povestea cum, dintr-un simplu șantaj, un coleg de-al său și-a tras un Audi A4. De asemenea, cunosc un ziarist care povestește cu nonșalanță cum s-au îmbogățit unii dintre confrații de breaslă din simplul motiv că au semnat articole pe care nici măcar nu s-au obosit să le scrie. Comenzile din presă întotdeauna vin în plicuri sigilate aduse de băieti cu mușchi și ochelari de soare, îmi spunea respectivul ziarist, încercând să mă pună în temă. Mă rog, lista continuă, și sunt convins că fiecare dintre voi poate completa lista cazurilor particulare, dar eu îmi doresc să mă ocup de tipologia micului mafiot și de modul în care sunt ei organizați la acest nivel. Ca să simplific terminologia acestor mici mafioți, îi voi numi de aici în colo micimani.
Micimanii sunt organizați, , aparent, după breasla în care operează. Se pot distinge dintre ei micimanii funcționarilor publici, micimanii din justiție, micimanii imobiliari, micimanii din poliție, și micimanii din sănătate. Micimanii se cunosc între ei și caută să strângă legăturileprofesionale stabilind relații de prietenie bazate pe servicii reciproce. În acest fel, exact desupra capetelor noastre, micimanii își construiesc un mic dar eficient aparat opresiv, finanțat de șpăgile noastre fără de care nu poți obține o autorizație de construcție, nu te poți aștepta ca să-ți recuperezi în justiție paguba produsă proprietății tale de un oarecare hoț, iar, dacă hoțul nu cotizează la polițistul responsabil cu siguranța ta, va trebui să stimulezi organul ca să prindă hoțul. Ori, dacă te-a mai pus dracu să îți descizi și o firmă, va trebui să cotizezi la micimanii de la mediu, la micimanii financiari, la micimanii pompieri, of Doamne, sunt mult prea mulți ca să continui lista.
Fiecare miciman cotizează, la rândul său, caporalului-miciman. Caporalii-micimani cotizează, la rândul lor, sergenților-micimani. Dacă socotiți ca cel mai neproductiv miciman, din activitatea lui umilă, începe să își numere profitul lunar începând de la o sumă de 3 000 4 000 de Euro, imaginați-vă ce cașcaval primește caporalul, socotind că micimanii au datoria să verse cam o treime, sau chiar jumătate din spagă, acestuia, pentru a rămâne în funcție. Închipuiți-vă cum ar fi să aduceți lunar în contul bugetului familial sume ce se ridică, în lunile bune, la valori ce depășesc 10 000- 15 000 de Euro, și asta doar din șpagă.
Micimanii-bărbați, de regulă, sunt burtoși, poartă ceasuri scumpe, lanțuri groase de aur, ascultă manele, se dau în masini de lux, vorbesc la telefoane bengoase, iar din meniul lor nu lipsesc micii pe care îi stropesc mai întai cu Whisky, ciorba de burtă, și ceafa la grătar.
Micimanii-femei, sunt boite accentuat și cu prost gust, strident îmbrăcate, își etalează ostentativ bijuteriile și, asemenea bărbaților micimani, sunt posesoare onorifice a mai multor kilograme în plus.
În contrast cu micimanii, caporalii trec neobservați, încercând să-și ascundă opulența în mașini mai modeste, cei mai mulți dintre ei optând la mașini de producție autohtonă, plasându-și averile rudelor de încredere și cât mai departe de casă, la mătuși......
Bun, veți spune, nimic nou, că doar nu ai descoperit tu America și nici apa caldă.
Am preferat să deschid astfel acest subiect, ca o replică la textele cu iz electoral scrise de o manieră ostentativă de către ecsintescu & IBG, prin care ne îndeamnă să optăm prin vot pentru unul dintre cei doi exponenți ai aceluiași SISTEM. Nu voi mai repeta cine este Blaga, cine este Iliescu, Năstase, Oprescu. Îi cunoaștem și ne-am cam săturat de figurile lor triste. Nu mai este necesar să spun ce grupuri de interese financiare reprezintă fiecare dintre ei și nici să mai aduc argumente pentru a demonta obrăznicia prin care unii dintre ei au ales sa ne scuipe în față o presupusă independență politico-economică. Închipuiți-vă că, dacă niște soldăței pot vehicula asemenea sume, generalii lor au mult mai mult de numărat. Dacă noi avem decența să ne suportam călăii plătindu-le taxele opulenței cu moneda umilinței noastre, ei, în schimb, ne cer să acordăm legitimitatea funcțiilor pentru care ne propun doi primari. Ceea ce își doresc și unii și alții este legitimitatea alesului lor, iar toată această punere în scenă, făcută de o maieră de prost gust și în dispreț total față de inteligența electoratului, nu face altceva decât să explice absenteismul în fața urnelor de vot.
Singurul lucru care ne-a mai rămas de făcut sunt calculele. Numai un vot masiv și inteligent plasat mai poate schimba ceva din ceea ce s-a stabilit deja la masa generalilor. Nu vă spun cu cine să votați pentru că este inutil să mă angajez în comentarii interminabile cu susținătorii unuia sau altuia. Calculul este simplu. Se știe că Bucureștiul funcționează dupa codul culorilor, anume, pentru o eficență maximă a administrației locale alegatorul este nevoit să aleagă, funcție de culoarea primarului de sector, și culoarea primarului general, pusă în acord cu culoarea predominanta a consiliului general al primariei municipale. Este logic că fondurile administrative si de dezvoltare se vor duce cu precădere spre sectoarele cu primari de aceeași culoare ca a primarului general, cu acordul majorității consiliului, desigur. Un exemplu de luat în calcul este sectorul trei. În mandatul precedent, acest sector a beneficiat de această conjuctură fericită iar sectorul trei a ajuns unul dintre modelele fericite despre cum se poate face administratie locală. Statistica ne arată că locuitorii acestui sector, mulțumiți de rezultatele primarului lor, considerând că aceste merite sunt exclusiv datorate managementului inspirat al primarului de sector, au avut cea mai scăzută prezență la vot, deși alesul lor a ieșit din primul tur. Electorii acestui sector sunt naivi dacă mai cred într-o prestație asemănătoare în mandatul viitor cu un primar general de culoare diferită ca a celui de sector.
Niciun discurs electoral nu poate sta în față celui ce pune stampila pe buletinul de vot, dacă electorul face acest simplu exercițiu de logică. Cu alte cuvinte, dacă ai deja primar de sector de culoare roșie, este firesc să votezi echipa lui Iliescu, Năstase, Oprescu, și, desigur, în caz contrar ești îndreptățit să votezi echipa Băsescu, Boc, Blaga.
În cazul în care locuiești într-un sector a cărui primăre se găsește în turul doi de alegeri, cel mai simplu este să te orientezi după culoarea predominantă a consiliului general (PD-L 34,2%, PSD 25,7%, PNL 11,1%, PNG 7,2%, iar PRM 5,3%) și, desigur, cea mai puțin numeroasă și stabilă alianță posibilă dintre ele. Important este să păstrezi culoarea, atât la sector cât și la primăria generală, pentru a putea crea un drum mai scurt al banilor din fondurile de dezvoltare către sectorul tău. La ce ți-ar folosi un primar de sector, altul decât din PSD sau din PD-L? La ce ți-ar folosi un primar independent?... dacă prin absurd mai ești naiv să crezi că există așa ceva, cu siguranță ai fi putea să-l votezi și pe Moș Crăciun.
Important este să-ți cunoști interesul personal și să votezi în cunoștință de cauză. Mai întâi de toate trebuie să votezi, nu?
Baftă la vot, și nu uitați că ambii pretendenți la primăria generală vă pot servi intereselor, funcție de sectorul în care vă găsiți, și că, și unul și celălalt nu sunt altceva decât exponenții aceleiași clase politice, nici mai buni, nici mai răi .
La sectorul șase, eu îl voi vota pe Poteraș, primarul care a facut cel mai mult pentru cartierul în care locuiesc. Mi-a asfaltat strada, mi-a schimbat bordurile, a angajat una dintre cele mai harnice firme de salubritate, a făcut două parcuri de cartier... etc. Am motive serioase să-l votez și în turul doi, atât pe el cât și pe Blaga. Vă invit să judecați după interesul personal al fiecăruia dintre voi, și, deși pare bizar, îi invit pe electorii, care este, să-l voteze pe Vanghelie, dacă le reprezintă interesele, și pe omologul său Oprescu la primăria generală. Este doar o chestie de calcul.
Cu respect, Zexe.
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
|
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Andrei Florian, altra cosa, cu referire la al dvs.:
"Iată, vă prezint un exemplu de propagandă globalistă facută de un individ cu pretenții de intelectual. Este vorba despre un articol gazduit de Agonia, site pe care eu sunt interzis de către Paul Bogdan, un cenzor cu patrafir. Nu mă victimizez, dar regret ca nu pot comenta o asemenea idioțenie. Vă dau link-ul cu pricina dar vă avertizez că veți trăi frustrarea neputinței de a reacționa dacă nu aveti cont sau sunteți cenzurat....
http://agonia.ro/index.php/essay/1839918/Despre_ipocrizia_miscarilor_antiglobaliste
textul intelectualoid a fost postat in mai multe locuri. urmat de alte asemenea. au incercat unii si altii sa-i explice cate ceva, niciun impact. autorul se tine agatat, nu-si da drumul cu niciun chip, ba mai rau, persista in a produce.
propun sa infiintam clubul "si noi am incercat"
cu respect |
|
|
|
Postat
de catre
definitiv retras 02octombrie09 la data de
2009-06-16 16:23:54 |
|
|
|
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
|
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Nene Kosta, nu pot sa argumentez asa ceva, dar sunt convins ca, ori dumneata ai citit doar comentariile fara sa citesti si textul, ori va trebui sa fac un desen explicativ.
Domnule Peia, eu ma feresc cat pot de mult sa judec oamenii dupa aparente. De data aceasta, cred ca din greseala, ati fost foarte aproapede adevar dar nu cred ca este cazul sa ne lasam cuprinsi de primul impuls :)
Domnule Savu, ma vad silit sa va dau dreptate. Tot ce imi vine in fata ochilor acum, este reclama aceea la Kojack ... o fi Alibaba, sau "telenoveaua" aceea pentru barbati?
Zexe. |
|
|
|
Postat
de catre
Andrei Florian la data de
2008-06-11 02:03:38 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Discuția voastră cu tentă electorală îmi amintește de un banc. În miez de noapte doi indivizi beți priveau la o lumină puternică și nu cădeau de acord dacă este luna sau un bec. Apare un trecător întîrziat și cheflii îi solicită arbitrajul. "Nu știu, nu sînt din acest cartier" - vine, sec, răspunsul.
Nici eu nu sînt din București ! |
|
|
|
Postat
de catre
george savu la data de
2008-06-11 00:31:35 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Typo: "Aproape"... m-am inervat! |
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2008-06-10 23:28:18 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Mai întîi vreau să precizez că nu simpatizez cu nimeni.
Dar îi antipatizez pe Oprescu, - specie de individ absolut neinhalabil - și pe nașul lui de cununie politică, Iliescu, personaj care a scăpat de curînd prin sinergia faptelor din Bărăgan și ține elaborate lecții de new politik cu față umană cusătoreselor din fabricile capitaliste, de data asta!, și babelor de la Oltenița, care-i pupă poala-ntruna, confundînd un predicator mărunt cu un popă!
După părerea mea, decît un îngîmfat care va construi la București dirijabile acționate de sinergia tah/ionică iliescu, mai bine un "ardelean" care știe, cît de cît, despre ce e vorba.
Dar, la urma urmei, ce ne pasă nouă de București și de "idealiștii dezinteresați" care-l locuiesc!! |
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2008-06-10 23:25:54 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Zexe, esti in stare sa argumentezi, sine ira et sine studio, cu ce ar fi mai breaza gashka chiozlaului, nemernicul care ne-a indepartat pana si de bruma de respect pe care o mai trezeam ca natie prin tampeniile debitate in direct si la ore de varf si prin comportamentul sau cretin? Cu ce ar fi mai breaza mafia asfalturilor si a bordurilor? Dar fara argumente de tipul "schimbarii", deoarece nenorocirea noastra e aceea ca nici n-avem ce schimba si nici cu ce. K |
|
|
|
Postat
de catre
sters sters la data de
2008-06-10 23:09:05 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Desigur ca exista si idealisti in ecuatia asta. Ei sunt poetii electoralelor si nu-i condamn, sunt chiar induiosatori. Confuzia ta se naste din cauza ca tu refuzi sa vezi ca in spatele primariei stau micimanii si imparti optiunile elctorale in optiuni bune si optiuni rele, in timp ce eu sustin ca nu exista decat optiuni optime. Fiecare dintre noi, indiferent de simpatiile noastre politice, avem varianta nascuta dintr-un rationament logic, bazat pe ecuatii simple, sa votam in directia in care propriul interes converge cu rezultatul obtinut in primul tur. Idealistii pot vota ce viseaza ei noaptea, dar un elector responsabil isi urmareste propriul interes. Asta este logica si nu are nimic politic in ea, nimic imperativ, si explicam clar: daca pentru un alegator din sectorul lui Vanghelie este logic sa voteze tandemul Vanghelie-Oprescu, pentru mine este logic sa votez echipa Poteras-Blaga iar pentru unul din sectorul trei echipa Negoita-Blaga. Nimic idealist, nimic politic, doar interese financiare. De altfel, sunt curios in ce sector stai si cu cine ai votat in primul tur la primaria de sector. Daca ai votat candidatul PSD, ai facut o optiune inteligenta asociindu-l cu votul pentru Oprescu, iar idealismul de care aminteai nu isi mai gaseste suportul. |
|
|
|
Postat
de catre
Andrei Florian la data de
2008-06-10 19:53:23 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
pro-ecsintescu&IBG? contra-ecsintescu&IBG?
... |
|
|
|
Postat
de catre
I BG la data de
2008-06-10 19:30:38 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
daca pe tine te intereseaza strict oferta administrativa, de ce Dumnezeu faci politica? vorbeai despre votul uninominal, despre ce iti pot oferi candidatii de acum ca primari. de ce introduci mreu ideea de psd, de ce alaturi mereu numele lui oprescu de al lui iliescu, nastase, etc. crezi ca el nu va putea fi un primar bun pentru ca a fost psd-ist, iar blaga va fi un primar mirific pentru ca e omul lui basescu si al lui videanu? ti-a facut (administrativ, vorbind) mult bine, ca bucurestean, administratia videanu? altfel, nu pricep textul tau care pledeaza pentru nonpolitic dar pentru binele clar al cetateanului. si mai e ceva: in afara de micicii, mai incap in lista ta si entuziastii si idealistii? sau ei, daca nu sunt cu tine, sunt impotriva ta?
so? pamfletul tau este... ce si cum? pro-blaga? pro-oprescu? pro-binele bucurestiului? pro-basescu? pro... ce? sau contra... ce? |
|
|
|
Postat
de catre
I BG la data de
2008-06-10 19:28:12 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
IBG, am facut risipa de virgule in comentariul anterior. Ignora-le, te rog! |
|
|
|
Postat
de catre
Andrei Florian la data de
2008-06-10 18:58:16 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
IBG,
Daca, nu ar fi de ras, ar fi de plans, cu siguranta. Papusa asta ne-a aratat-o PSD-ul sub diferite sloganuri, gen "nu ne vindem tara" si au dat-o de pomana. Este, desigur, un text cu priza la paranoici si la gospodinele cu inclinatii spre telenovele si slava Domnului, sunt destui. Sa presupunem, insa, prin absurd ca ar fi asa cum spune. Din punctul meu de vedere al electorului care doreste sa isi maximizeze efectul votului sau, nu ma intereseaza ce culoare au sunt micimanii care imi matura strada atat timp cat o matura zilnic si cu temei. Tu vrei sa imi sugerezi iluzia ca micimanii rosii ar fi mai buni decat micimanii portocalii? Chiar nu ma mai intereseaza atat timp cat eu, cetatean al acestei urbe, am in vedere doar efectele acestor jocuri politice si aducerea lor in folosul meu.
Crezi ca m-ar incalzi cu ceva daca Mos Craciun ar fi primarul Bucurestiului iar maturatorii ar veni odata pe an la serviciu(odata cu Craciunul, desigur)? |
|
|
|
Postat
de catre
Andrei Florian la data de
2008-06-10 18:33:05 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
asta e bine scris??? nu e politic. e cu aia despre care zici tu, adica cetatenii respectivi. :)
c u
Declaratie de presa
Buna ziua doamnelor si domnilor,
Am venit astazi in fata dumneavoastra sa va anunt ca Bucurestiul a mai batut un record european si mondial. Din pacate nu este vorba despre vreun parc dedicat cetatenilor, nici de vreo incredibila fluenta a traficului, nici de vreo solutie inovativa pentru rezolvarea problemelor din gradinite.
Recordul pe care il bate astazi Bucurestiul este din nou, unul straniu la noi in oras s-a deschis in acest week-end cel mai mare restaurant din lume! In acest restaurant-minune incap 300.000 de oameni! Oamenii care au votat pe 1 iunie PDL si PSD. Da, din pacate pentru sperantele si asteptarile lor de la cele doua mari partide, in acest week-end, 300.000 de oameni au fost inghesuiti intr-un restaurant sa slujeasca intereselor a doua personaje Blaga si Mitrea.
Blaga si Mitrea au intrat acum doua zile in negociere directa, amandoi pretinzand ca vin la fata de masa cu cate 150.000 de oameni fiecare. Cu dumneavoastra, da, cu cei care ati votat PD-L si PSD, care ati pus stampila pe buletin convinsi ca sunteti in tabere diferite, convinsi ca sperantele dumneavoastra vor fi macar odata respectate, convinsi ca Blaga este un ardelean cinstit, care FACE, nu DISCUTA..
In loc de obisnuitul joc politic Lasa-ma - sa te las in care deciziile oamenilor publici nu au nici o semnificatie pentru cetatean, Blaga si Mitrea joaca astazi jocul NU MA LASA, SA NU TE LAS!, joc cu profunde semnificatii pentru bucuresteni in general si membrii PDL si PSD in special.
Cei doi, in interesul lor ingust, personal, in goana lor dupa functii in partid si putere in Bucuresti au lasat orice pretentie de verticalitate deoparte si au pus, la fel ca la Yalta in urma cu decenii, pe un servetel de restaurant SOARTA BUCURESTENILOR . Si-au impartit sectoarele acestui oras ... uite ba Mitrea, asta-i al tau, asta-i al meu...lasa-l din brate pe ala de la 5 si ajuta-ma sa il bat si pe ala din 1...bine ma Vasile, da vreau si eu ceva in schimb... ... Solutii, nu discutii! Sau, ca sa fim mai aproape de realitate Harta solutiilor lui Blaga si Mitrea !
Asta se intampla stimati Bucuresteni in spatele usilor inchise! Acestea sunt solutiile lui Blaga si Videanu singurele care spera ei ii vor putea mentine la putere in Bucuresti inca 4 ani de zile. Dupa 8 ani de batjocura. Dupa 8 ani in care au instaurat monopoluri in toate domeniile administrate de primarie. Dupa 8 ani in care s-au suit cu cizmele pe acest oras! Dupa 8 ani in care interesele cetateanului pur si simplu NU AU CONTAT !
S-a negociat capul lui Oprescu! ... Asta mi-au spus unii..capul lui Oprescu. Daca s-ar fi putut negocia capul meu, nu era nici o problema..nu m-ar fi deranjat sa se faca un aranjament mioritic in care eu sa fiu invins in batalia pentru capitala...pentru ca stiu ca eu nu pot fi invins asa! Furat... DA! Invins... NU, mai ales atunci cand am bucurestenii de partea mea!
Din pacate ce s-a negociat acolo nu a fost POSIBILA MEA INFRANGERE a fost ingenuncherea bucurestenilor si a vointei lor.
In aceasta intalnire au fost pusi in genunchi 300.000 de oameni. Oameni care au crezut in partidele lor, care au crezut in liderii lor..Onestitatea si demnitatea acestor oameni - merita ea sacrificata oare pentru niste scopuri meschine? Membrii PD-L care nu vor sa mai auda de PSD, credeti ca l-au votat pe Mitrea? Membrii PSD, care au fost jigniti in repetate randuri de liderii PD-L , credeti ca-l vor vota pe Blaga? Ei bine, Blaga si Mitrea asa cred...
Blaga nu numai ca ii minte pe bucuresteni, cu asta ne-am obisnuit..Blaga isi minte propriul sau electorat. Ii minte pe cei 160.000 de oameni care l-au votat! Asta ca sa vedeti cat de departe merge minciuna, si sa se dovedeasca faptul ca pentru interesele lor comune, jignind inteligenta bucurestenilor, odata in plus, Blaga e Videanu si Videanu e Blaga. Si, astazi acest Si daca Blaga e Videanu si Videanu e Blaga, Emil Boc nu poate decat sa fie el insusi! Cateodata mi se face mila de acest om, ca este si el un om, pana la urma...ori e folosit si nu stie de ce, ori stie de ce e folosit si atunci nu mai merita mila noastra. Ce face Boc ieri?? Iese in public ieri si spune ca PSD intra pe usa din dos folosindu-se de Sorin Oprescu...dupa ce Mitrea a impartit tortul Bucurestiului cu Blaga, Boc vine si repeta aceleasi aberatii spuse saptamana trecuta de un altul..se pare ca, asa cum imi spunea un prieten de-al meu zilele trecute, 6 lideri PD-L au impreuna 2 idei. Si acelea fixe...
Dragi bucuresteni, EU NU SUNT CALUL NIMANUI... si cu atat mai putin BULDOGUL DOCIL PRIPONIT LA LESA INTERESELOR!
Desi, in mintea unor lideri de partid, arata MAREA POLITICA facuta pe Dambovita...nu trebuie sa fim dezamagiti... este inca o confirmare. Nu trebuie sa fim dezamagiti, ci doar sa ne ridicam impreuna pe 15 iunie impotriva acestui tip de politica. Trebuie sa ne scuturam de aceste practici vetuste si sterile.
Da, PUTEM REZOLVA PROBLEMA TRAFICULUI in Bucuresti, da, PUTEM AVEA GRIJA DE SPATIUL VERDE SI PUTEM CREA MAI MULTE LOCURI DE PARCARE - DAR INTAI TREBUIE SA SCHIMBAM ACEST mod corupt de a face politica.
Trebuie sa punem institutiile in slujba cetatenilor si oamenii publici in slujba institutiilor. E simplu. Asta este schimbarea pe care v-o propun la Bucuresti !
OAMENII CARE AU CREAT ACESTE PROBLEME in capitala noastra NU LE VOR FACE SA SI DISPARA!
Eu sunt aici in fata dumneavoastra pentru ca aproape 200.000 de bucuresteni si-au dorit acest lucru pe 1 iunie. Pentru ca SCHIMBAREA adevarata sa se produca trebuie sa iesiti duminica la vot!
Lupta mea pentru schimbare nu este o lupta solitara! Eu va am pe voi in spate, pe bucuresteni! Nu negociez cu nimeni nimic in restaurante!
Daca stati comod in fotoliu acasa duminica sau plecati din Bucuresti sa mai prindeti o zi de plaja, s-ar putea veniti inapoi pe 16 iunie mai bronzati, e drept. Dar veti gasi aici deciziile deja luate PENTRU voi, in numele vostru, cu legitimitatea voastra
Daca plecati o zi din Bucuresti, VA PIERDETI BUCURESTIUL ! Este simplu. Pe servetelul de la restaurant, Blaga si Mitrea au si stabilit cum...
Veniti duminica la vot, votati schimbarea acestui mod pervers de a face politica! Veniti duminica la vot sa rupem impreuna servetelul lui Blaga si Mitrea si sa li-l aruncam in fata!
Pentru ca singura bucata de hartie care conteza duminica este buletinul pe care VOI ati pus stampila unde trebuie! Unde vreti voi, nu unde vor ei!
Votul dumneavoastra este mai puternic decat interesele lor!
Va multumesc ! ! |
|
|
|
Postat
de catre
I BG la data de
2008-06-10 18:20:39 |

2008-06-10 18:07:54 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
IBG,
Da, îmi recunosc această greșeală, vă rog frumos să mă scuzați. De altfel, voi doi chiar scrieți foarte bine. Nu știu cum am putut să îmi închipui că ați fi putut să vă asumați asemenea texte. Promit sa rectific, și mă bucur că sunteți suficient de maturi cu privire la povestea cu Moș Crăciun.
Textul nu este politic, dar nu mă miră că ai asociat micimanii cu politica.
Respect, Zexe. |
|
|
|
Postat
de catre
Andrei Florian la data de
2008-06-10 17:33:10 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
''Am preferat să deschid astfel acest subiect, ca o replică la textele cu iz electoral scrise de o manieră ostentativă de către ecsintescu & IBG, prin care ne îndeamnă să optăm prin vot pentru unul dintre cei doi exponenți ai aceluiași SISTEM. Nu voi mai repeta cine este Blaga, cine este Iliescu, Năstase, Oprescu.''
la ce texte cu iz electoral scrise de ecsintescu si IBG te referi? la cele luate de pe blogul lui oprescu? ai dovezi ca sunt scrise de ei sau doar incerci marea cu degetul?
cati candideaza la primaria capitalei? eu stiam de blaga si oprescu. acum mai candideaza si iliescu si nastase?
textul tau de aici este un text angajat politic? el se declara a nu fi. |
|
|
|
Postat
de catre
I BG la data de
2008-06-10 15:50:30 |
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23949 |
|
|
Comentarii:
120070 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|