PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Haruki Murakami, o incursiune în lumea tenebrelor Text postat de Andrei Petre Prozatorul japonez care a fascinat lumea, Haruki Murakami, îşi demonstrează în “Underground” capacitatea de a sintetiza informaţiile şi de a oferi revelaţii, înţelegând fondul problemelor şi descoperind noi unghiuri de abordare. Concentrându-se asupra atacului cu gaz sarin din 20 martie 1995 din metroul din Tokio, unul dintre cele mai şocante atentate din istoria umanităţii, Murakami pătrunde adânc în tenebrele fanatismului religios, analizând poziţia sectei Aum şi definind astfel un context polemic general pe care cu toţii îl resimţim din plin. Abordarea metodică a scriitorului japonez îl va fascina pe cititor, care primeşte informaţia din foarte multe surse şi este lăsat să discearnă. Echilibrat, Murakami susţine pe rând ambele cauze, înţelegând motivaţia atacatorilor însă în acelaşi timp condamnând gestul. Mărturiile victimelor sunt urmate de cuvintele membrilor Aum, transformând carte într-o călătorie iniţiatică, la capătul căreia cititorul va rămâne uimit de perspectivele care i se deschid. Murakami ne obligă să medităm asupra sistemului, să reanalizăm conceptele fără reţineri. S-ar putea să descoperim că salvarea nu vine de unde ne aşteptăm noi: “Oamenii din lumea întreagă văd religia ca pe o salvare. Dar, în cazul în care religia răneşte şi face victime, unde mai e salvarea? Pe când vorbeam cu Shizuko, m-am uitat de mai multe ori fix în ochii ei. Oare ce văd ochii aceia acum? Ce era licărul aceia din ei? Cândva o să se facă bine şi o să vorbească fără probleme. Atunci aş vrea să o întreb: “Ce ai văzut în ziua aia?” Dar va mai dura ceva. Întâi va merge la Disneyland. Excursia la Disneyland. Prima destinaţie.” O mostră de tehnică jurnalistică rafinată, “Underground” este roman şi în acelaşi timp carte istorică. Mărturiile emoţionante prezintă realitatea acelor clipe de groază, în care nimeni nu ştia ce se întâmplă. Fanaticii Aum au eliberat gazul sarin fără să fie conştienţi de efectele pe care acesta le va produce. La fel ca în orice organizaţie extremistă construită prin imaginea unui lider providenţial, lipsa de informaţii este o problemă esenţială. Nimeni nu ştia exact ce trebuie făcut, iar victimele şi atentatorii au realizat foarte repede că sunt singuri, în faţa unui tunel întunecat. Murakami pleacă de la atentate pentru a interoga conştiinţa japoneză, încercând să găsească cauzele acestui masacru. Fără tabuuri, cartea prezintă o lume aflată în căutarea unei identităţi, un univers sfâşiat între Orient şi Occident, între tradiţie şi o dezvoltare hyperaccelerată. Japonezii nu ştiu ce se întâmplă cu ei, pentru că au fost obligaţi să preia simboluri şi atitudini străine. Cartea ne invită să descoperim singuri discrepanţele dintre suprafaţă şi esenţă. Putem importa simboluri, putem încerca să ne transformăm în idolii noştri. Problema va rămâne însă întotdeauna atitudinea: “Nimic. Toţi erau super liniştiţi. Nu spuneau nimic. Nu aveau nicio reacţie. Am trăit un an de zile în America. Dacă s-ar fi întâmplat un lucru asemănător acolo, s-ar fi creat o adevărată hărmălaie. Toată lumea ar fi ţipat: “Ce se întâmplă?” şi toţi ar fi căutat împreună cauza. M-am gândit mult timp la lucrul ăsta.” (Nakayama Ikuko, 30 de ani, victimă pe linia Marunouchi) Concentrându-se asupra aceluiaşi nucleu de întrebări, interviurile descriu gradat experienţe. De la cei care nu rămas cu sechele până la cei paralizaţi şi la rudele celor morţi, spectrul sarinului apare obsesiv în mărturii, alături de eterna întrebare, de ce… În fapt o încercare de înţelegere, cartea ne prezintă drama unui popor care se credea de neatins şi care a descoperit brutalitatea mocnită, izbucnirea violentă. Spaima resimţită de locuitorii oraşului Tokyo a generat o undă de şoc în întreaga lume, aducând încă o dată în prim plan problema fanatismului. Nu poţi lupta cu cei care sunt capabili în orice moment de sacrificiu, pentru că nu îi poţi explica unui om gata să moară ce mult înseamnă viaţa. Fin observator, Murakami îşi lasă personajele să se desfăşoare, mulţumindu-se să ghideze din umbră şi să tragă concluzii, pe care însă nu încearcă să le impună. Lumea tenebrelor este dezvăluită treptat, însă fără menajamente. Mărturiile victimelor nu sunt cosmetizate, iar Murakami ne lasă astfel să descoperim teroarea care invadează fiinţa, imaginea spectrală a morţii transcendând volumul, zugrăvind o faţă ascunsă a lumii. Sistemul japonez, considerat infailibil, a clacat, iar atunci oamenii au început să îşi pună întrebări. O societate care funcţiona perfect, cu precizia unui ceas elveţian, a înţeles dintr-o dată că ritul nu poate înlocui esenţa, a înţeles că nu întotdeauna idealurile îţi aparţin: “În acest caz, cum rămâne cu tine (folosesc persoana a doua, dar mă includ şi pe mine)? Nu i-ai oferit cuiva o parte din tine (un lucru) şi ai primit înapoi o “poveste”? Oare nu am încredinţat o parte din noi şi Sistemului? Dacă este aşa, oare Sistemul, la un moment dat, nu ţi-a cerut în schimb un lucru “nebun”? Oare procesul tău de individualizare va ajunge într-un punct corect? Povestea este într-adevăr a ta? Visul tău este într-adevăr al tău? Oare atunci când se va transforma în coşmar, nu va fi visul altcuiva?” Aducând laolaltă personalităţi diferite, Murakami creionează un mozaic al trăirilor, o carte în care fiecare dintre noi se va regăsi. Tăcerea, suferinţa, moartea, bucuria revederii, sechelele, toate sunt elemente reale ale unei tragedii imposibil de ignorat. Fanatismul religios se poate materializa oricând şi împotriva noastră, iar fiecare om poate deveni la rândul său o victimă. Nu poţi împiedica suferinţa, însă poţi învăţa din experienţe, poţi descoperi mecanismele ascunse care fac ca presiunea din cadrul unei societăţi să izbucnească violent. Shoko Asahara, liderul Aum, nu trebuie considerat un monstru, la fel cum nici incidentul nu trebuie asimilat unei izbucniri de moment. Furia modernă acţionează metodic, iar societatea nu trebuie să condamne, să urle în disperarea clipei, ci să înţeleagă şi să accepte o parte din vină. Murakami încearcă să ne ofere în “Underground” o viziune generală, obiectivă, fără să se lase atras în vortexul acuzării. El a vorbit atât cu victimele sectei Aum cât şi cu membrii acesteia, dorind să înţeleagă imaginea reală, ascunsă în spatele vălului impus adesea de categorizarea sectei ca simplă mostră de fanatism. Deşi se distanţează clar de ororile comise, pe care le condamnă, Murakami încearcă să înţeleagă doctrina Aum de pe o poziţie scolastică, folosindu-se de ajutorul unor specialişti. De multe ori aceştia au cinismul necesar unei înţelegeri adecvate: “După ce termin de meditat, am poftă de o masă bună (râde). Cu alte cuvinte, oamenii obişnuiţi au capul plin de alte gânduri: cum stau cu câştigurile, taxele, prin urmare nu au nevoie de religie. Se concentrează pe partea cealaltă. Trăim fără să ne legăm prea mult de “spiritualitate”. Am exagerat puţin. Oricum, ne prefacem că medităm, dar suntem ataşaţi de multe lucruri şi nu prea merge. Pe când cei din Aum (sau cei care au fost în Aum) nu pot face faţă dorinţelor telurice.” (Kawai Hayao, doctor psihiatru) Completând cartea cu un eseu dedicat alienării individului modern, Murakami ne oferă o imagine de ansamblu, încercând să explice cauzele atentatului şi descriind o lume nouă, accelerată, o lume în care vechile principii nu mai pot funcţiona. Nu putem să îl contrazicem pe autorul japonez, care mizează pe evenimentele sângeroase pentru a justifica alegeri de viaţă şi pentru a ne convinge că există întradevăr probleme, care nu pot fi rezolvate decât prin dezbateri aprinse şi printr-o reformulare principială. Valorile nu pot rămâne aceleaşi, pentru că oamenii care nu se schimbă de-a lungul timpului alunecă în fanatism. O invitaţie la luciditate, “Underground” este o demonstraţie de jurnalism autentic, o incursiune în lumea violenţei. Următorii putem fi chiar noi: “Poate că se gândesc mult mai serios la unele lucruri. Poate că au inimile rănite. Nu pot să-şi mărturisească sentimentele celor din jur şi au probleme. Nu găsesc o modalitate să-şi exprime cu măiestrie sentimentele, oscilând între sentimentul de mândrie şi de inferioritate. Pot fi chiar eu. Poţi fi chiar tu. Peretele acesta care desparte viaţa cotidiană de cultele religioase încărcate de periculozitate este mult mai subţire decât ne închipuim noi.” Evitând clişeele specifice acestor drame, Murakami reuşeşte să prezinte fapte autentice din perspectiva povestitorului, oferind întâmplărilor o aură aparte. Nu de puţine ori ai impresia că ai alunecat prin fanta dintre lumi specifică prozatorului japonez. Însă acesta te aduce imediat înapoi, amintindu-ţi că de data asta totul e real. O carte halucinantă prin realismul ei brutal, o lectură necesară pentru orice om care vrea să înţeleagă lumea din jurul său. Sistemul nostru nu va reuşi niciodată să rezolve toate problemele. Apariţia atentatorilor este un proces firesc, natural, o opoziţie necesară sistemului de multe ori înăbuşitor. Nu vom scăpa ascunzându-ne faţa în mâini. De data aceasta, pericolul este nevăzut. Trebuie să reţinem însă, undeva, în adâncuri, se naşte chiar acum încă un Asahara... Bibliografie Haruki Murakami – Underground – Polirom – 2008 Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   din partea mea apreciere Petre/ pentru insistenta si consecventa prin care imbunatatesti 'lista de lectura'... nu e prima data cand iti citesc 'aplecarile' peste scrierile acestui autor... si sunt convinsa ca nu e nici ultima data... personal cand ma gandesc 'religie' aduc ca si sprijin credinta... implicarea oamenilor in putere nu este de 'lepadat'... un gand bun amigo & take care, regards, goia   Postat de catre nula nada la data de 2008-05-03 22:12:44	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23945 Comentarii: 120070 Useri: 1426
ADMINISTRARE