PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Portret de autor - Dan Brown - Universul halucinant al acţiunii Text postat de Andrei Petre În urma succesului incredibil al romanului “Codul lui Da Vinci”, care a devenit cea mai bine vândută carte din istoria literaturii în afara Bibliei, Dan Brown s-a impus ca unul dintre cei mai importanţi scriitori contemporani, declanşând adevărate isterii şi impunând mentalităţii. Cărţile autorului englez stârnesc polemici, iar societatea este transformată. Suntem invitaţi să ne analizăm miturile din poziţia criticului dur, fără remuşcări, fără tabuuri. Orice este posibil, fiecare pagină pe care o parcurgem ne face să credem mai mult în puterea imaginaţiei. Dan Brown construieşte poveşti plecând de la oamenii din jurul său, oferindu-le acestora curajul necesar pentru a se împlini. Fiecare dintre noi poate cuceri într-o bună zi lumea, trebuie doar să învăţăm să acceptăm că victoria este posibilă. Cărţile lui Brown sunt construite atent, în jurul unor simboluri puternice. De fiecare dată autorul britanic atacă subiecte profunde, de actualitate, subiecte care au un impact foarte mare la public. Oamenii citesc despre religie, pentru că aceasta le coordonează încă viaţa, oamenii vor să afle poveşti despre biserică, pentru că la aceasta se raportează. Miturile sunt importante pentru fiecare dintre noi, iar cei care vin să le dărâme vor căpăta automat vizibilitate. Construindu-şi cărţile profesionist, ca nişte adevărate invitaţii la dezbatere, Dan Brown a stârnit un iureş de proteste care l-a transformat într-o vedetă a lumii literare. Şi iată cum mesajul său a reuşit să ajungă departe. Autorul britanic ne-a demonstrat astfel că singura care contează este încrederea publicului: “ - Terorismul, afirmase profesorul, are un unic scop. Care este acesta? - Ucidererea oamenilor nevinovaţi? sugeră un student. - Incorect. Moartea este doar un produs secundar al terorismului. - O etalare a forţei? - Nu, convingerile slabe nu există. - Provocarea terorii? - Exact. Simplu spus, obiectivul terorismului este acela de a crea teroare, frică. Teama subminează încrederea în autorităţi. Slăbeşte duşmanul din interior... cauzând mişcări de masă. Terorismul nu este o expresie a furiei, ci o armă politică. Elimină faţada de infailibilitate a unui guvern şi ai distrus încrederea poporului.” (Îngeri şi Demoni) Dan Brown este astăzi sinonim cu acţiunea halucinantă, cu situaţiile tensionate, cu violenţa împinsă la extrem. Fanatismul personajelor, conflictul perpetuu între bine şi rău, modelarea lumii, făurirea istoriei, toate ambalate într-o formă accesibilă publicului larg, iată ingredientele care transformă în succes cărţile. Dar în acelaşi timp, descoperim acolo sentimente autentice, iubire, gelozie, ură, suferinţă, ne regăsim în fiecare pagină, cu temerile şi speranţele noastre. Autorul este în primul rând uman, iar poveştile sale, chiar dacă sunt jucate pe scenele înalte ale Vaticanului, chiar dacă transcend şi definesc noua ordine mondială, vorbesc în primul rând despre noi. Ritmul prozei este halucinant, alunecând de la descrieri amănunţite până la scene barbare. Criminalii se îmbăiază în sânge în timp ce îşi recită mantrele, iar preoţii scrâşnesc din dinţi dorind din ce în ce mai multă putere. Oameni sunt transformaţi fie în monştri, fie în eroi, ridicându-se din mijlocul semenilor pentru a făuri istoria. Dan Brown răspunde astfel unei dorinţe a cititorilor, le arată că schimbarea lumii este posibilă. Limbajul folosit nu este brutal. Dan Brown insistă în multe locuri pe viteza acţiunii, fără să evite clişeele. Valorizate, acestea capătă o imagine pozitivă, completând peisajul şi inducând emoţii puternice. Nu suntem atraşi de cuvintele folosite, pe acestea nici măcar nu le mai sesizăm în goana lecturii, suntem fascinaţi de evenimentele descrise. Cărţile impresionează prin brutalitatea scenelor, prin dorinţele împinse la limită, prin suferinţa transformată în plăcere supremă şi finalmente în mântuire. Un Dumnezeu al durerii, un dumnezeu al fanaticilor, o fiinţă supremă însetată de sânge. Descoperim că lumea este plină de minciună, descoperim că meciurile puterii se joacă în spatele uşilor închise. Dan Brown însă ne arată că putem pătrunde acolo, putem să îi prindem de mână pe actorii principali, putem să schimbăm cursul acţiunilor. Să facem asta, iar atunci vom descoperi că şi episcopii se pot prăbuşi scuipând sânge: “Alergând cât îl ţineau picioarele, ieşi afară, în ploaie, şi nu-l zări decât prea târziu pe poliţistul care se apropia. Cele două trupuri se izbiră în forţă, umărul alb al lui Silas intrând ca un berbece în sternul celuilalt. Poliţistul căzu, iar Albinosul se prăvăli peste el. Arma ofiţerului zbură pe pavaj. În spate se auzeau tropot de picioare şi glasuri agitate. Se rostogoli şi înhăţă revolverul. Un foc de armă răsună în uşă, şi în coaste simţi o împunsătură puternică. Turbat de furie, începu să tragă spre cei trei poliţişti ce se apropiau. Sângele ţâşni din trupurile lor ca dintr-o fântână arteziană. O umbră întunecată se ivi în spatele lui, apărută parcă de nicăieri. Mâinile care-i prinseră umerii goi păreau a avea însăşi forţa diavolului. Omul răcni în urechea lui: - SILAS, NU! Albinosul se răsuci şi trase. Ochii li se întâlniră. Silas urla deja de oroare, când episcopul Aringarosa se prăbuşi.” (Codul lui Da Vinci) Dan Brown a reuşit de fiecare dată în cărţile sale să evite clişeele specifice genului action. El stabileşte prin fiecare nou roman un punct de plecare, fiind mai apoi sursă de inspiraţie pentru alţi autori care abordează aceeaşi paletă de subiecte. Violenţa împinsă până aproape de iubire, dorinţa perpetuă de a avea mai mult, iată coordonatele principale ale fiecărei cărţi semnată de Brown. Perspectiva sumbră, care însă în final se valorizează pozitiv, a eliberat tema de tabuuri, reuşind să inducă romanelor veridicitate. Nimic nu pare imposibil, pentru că personajele centrale nu sunt construite pe baza arhetipului erou absolut. Există îndoială, există teamă, victoria în final nu este decât speranţă. Fără să încerce să construiască simboluri strălucitoare, Dan Brown redă cu realism o luptă fascinantă între întuneric şi lumină, între viaţă şi moarte, între îngeri şi demoni. Finalul este strălucitor, scena grandioasă, iar lupta titanilor se termină nedecis. Ridicându-se deasupra pericolelor, personajul principal, aidoma unui Christ modern, învinge, devenind un idol al mulţimilor, un star. Dan Brown încearcă să ne explice că avem nevoie de astfel de personaje, care să fie în primul rând populare. Nu esenţa esenţă, ci aparenţă, în spatele căreia să descoperim perspective. Nu plecând din trecut, ci recompunându-l treptat, pe baza dovezilor actuale. Adevărate labirinturi, romanele lui Brown îl provoacă pe cititor, îl obligă să gândească. Vrei să dezlegi enigma înainte ca autorul să îţi ofere răspunsurile, vrei să afli ce se ascunde în spatele perdelelor de catifea. Ciocnirea lumilor îţi va fi atunci dezvăluită: “La optsprezece mii de kilometri depărtare, Tokugen Numataka stătea uluit în faţa ferestrei. Trabucul Umami îi atârna inert în colţul gurii. Afacerea vieţii lui se dezintegrase în câteva secunde. Strathmore continuă să coboare. „Afacerea a căzut.” Corporaţia Numatech n-avea să pună niciodată mâna pe algoritmul impenetrabil... iar NSA n-avea să obţină niciodată poarta ei secretă de intrare. Visul lui Strathmore fusese îndelung plănuit — alesese corporaţia Numatech cu mare atenţie: o firmă sănătoasă, probabil o câştigătoare a licitaţiei pentru cheia de acces. Nimeni n-ar fi avut dubii dacă ea s-ar fi ales cu cheia. Nu exista nici o companie mai puţin susceptibilă de a intra în consorţiu cu guvernul american. Tokugen Numataka însemna Japonia veche — moartea înaintea dezonoarei. Ura americanii. Le ura mâncarea, obiceiurile şi, mai presus de toate, le ura supremaţia asupra pieţei mondiale de software”. (Fortăreaţa Digitală) Stilul lui Dan Brown este accesibil, însă nu facil, autorul atrăgându-şi cititorii într-un joc tumultos, din care aceştia au numai de învăţat. Te pierzi printre detalii, te bucuri de fiecare senzaţie, devorând paginile. Personajele îşi exprimă emoţiile firesc, apropiind astfel romanul de cititori. Te regăseşti în fiecare secvenţă, ţi-ai dori să deţii şi tu puterea. Prin gradarea tensiunii, o tehnică specifică pentru Brown, acţiunea este potenţată, devenind din ce în ce mai antrenantă. Te aştepţi să se întâmple ceva în fiecare moment, tensiunea se îndreaptă adesea spre paroxism. Relaţiile dintre personaje se intensifică odată cu avansarea în lumile incredibile ale labirintului gândit de autor, iar posibilităţile se înmulţesc direct proporţional. Pe măsură ce pătrundem împreună cu Dan Brown în hăţişul istoriei, descoperim o realitate pe care nu o credeam posibilă, descoperim că simbolurile pot fi întotdeauna citite şi invers. Folosind persoana a III-a şi bucurându-se de avantajele unui narator omniscient, Brown controlează acţiunea autoritar. Niciun element nu apare la întâmplare, totul se leagă, aidoma unei imense reţele. Împingând mijloacele tehnice până la extrem, romanele demonstrează capacităţile uimitoare ale fiinţei umane, insistând pe dialectica permanentă dintre principii. Nu există absolut, pentru că fiecare decizie este în esenţă polivalentă. Fiinţele superioare sunt doar un mit, fiind create de nevoia noastră de a ne raporta la ceva. Zeii îi ajută pe cei care cred în ei să existe, să tindă spre ceva. Trezind capacităţi incredibile, poveştile lui Dan Brown pot deveni o armă în mâinile celor care au puterea necesară şi un blestem pentru cei care încă mai cred în poveşti cu zâne. În viaţă, pentru numele lui Dumnezeu este întotdeauna prea târziu: “Fizicianului Leonardo Vetra îi mirosea a carne arsă şi ştia că este vorba de propria carne. Îşi îndreptă ochii îngroziţi spre silueta întunecată, aplecată asupra sa: — Ce vrei? — La chiave,răspunse vocea răguşită. Parola. — Dar... eu nu... Intrusul apăsă din nou, înfigând obiectul incandescent mai adânc în pieptul lui Vetra. Carnea arsă sfârâi. În chinurile agoniei, fizicianul urlă: — Nu există parolă! Apoi, încet, simţi cum alunecă spre nefiinţă. Chipul de deasupra îl ţintui cu privirea: — Ne avevo paura. Mi-era teamă de asta. Vetra se forţă să rămână conştient, dar negura îl înconjura din toate părţile. Singura lui alinare era faptul că atacatorul nu va reuşi niciodată să obţină ceea ce voia. O clipă mai târziu însă, silueta masivă scoase la iveală un pumnal şi-l apropie de faţa lui. Lama înaintă. Atent. Cu precizie chirurgicală. — Pentru numele lui Dumnezeu! urlă Vetra. Dar era prea târziu.” (Îngeri şi Demoni) Cărţile lui Dan Brown se bazează pe o fundaţie ştiinţifică şi conceptuală autentică, iar informaţiile transmise de autorul american sunt valoroase, oferind puncte de plecare în numeroase domenii. Descoperi ştiinţă condimentată cu acţiune, descoperi lucruri la care nu ai îndrăznit să te gândeşti niciodată. Reactoarele se întind sub Franţa, particulele pot arunca în aer temple, iar fanatismul ajunge la cote nemaiîntâlnite. Manipularea materiei devine o simplă înzestrare, călugării ucigaşi apar din umbrele nepăsătoare. Brown ne convinge că religia nu poate fi soluţia, ne arată că în viitorul imediat, orice este posibil. Lipsa constrângerilor eliberează personajele, care se manifestă în fiecare moment la intensitate maximă, suferind autentic. Stilul este baroc, multitudinea de detalii îl absoarbe pe cititor şi îl integrează în poveste. Simţi că eşti acolo, că suferi pentru fiecare personaj, că alergi împreună cu eroii pe străzile întortocheate, în cavourile întunecate sau în bazilicile strălucitoare. Nu poţi evita teama, nu poţi renunţa la emoţii. Poveştile lui Dan Brown, aidoma unor filme bine realizate, te fac să uiţi de propria existenţă, împingându-te într-un catharsis emoţional care înseamnă până la urmă calitate. Poţi trăi prin intermediul unui preot, poţi descoperi valenţele fanatismului, te poţi topi într-o lume ascunsă, a cărei existenţă părea imposibilă. Deasupra noastră par să stea întotdeauna entităţi întunecate, spre care se îndreaptă toate privirile. Legendele fac parte din realitatea noului mileniu, legendele sunt lumea viitorului, legendele suntem noi: “La capătul lui se deschidea o încăpere largă. Chiar în faţă, deschizându-se de sus, lucea piramida inversată ― un contur din sticlă în formă de V. "Potirul!" Privirea lui Langdon îi urmă muchiile până la vârful ce cobora la nici doi metri de podea. Acolo, chiar sub ea, se afla structura aceea minusculă. O piramidă în miniatură! De nouăzeci de centimetri înălţime. Singurul element construit la scară mică în tot acest complex colosal. În manuscrisul său, în capitolul dedicat vastei colecţii de artă închinate divinităţii feminine, Langdon amintise în treacăt despre această piramidă modestă. "Structura miniaturală pare că străpunge pardoseala asemenea unui vârf de aisberg ― piscul unei uriaşe incinte piramidale, îngropată dedesubt ca o tainică încăpere ascunsă." Învăluite în lumina palidă din demisol, cele două piramide aproape că se atingeau, perfect aliniate una în prelungirea celeilalte. Potirul deasupra. Paloşul dedesubt. "Cu paloşul şi potirul veghind ale ei porţi." Profesorul auzea aievea cuvintele Mariei Chauvel: "Într-o bună zi, vei înţelege." Stătea sub străvechea Linie a Rozei, înconjurat de lucrările de artă ale celor mai de seamă maeştri ai lumii. "Ce loc ar fi putut fi mai aproape de inima lui Saunière?" Acum, în sfârşit, avea senzaţia că înţelege adevărata semnificaţie a versurilor Marelui Maestru. Ridicând încet ochii, privi prin acoperişul de sticlă, spre cerul plin de stele. "Sub ceruri înstelate, în fine, odihneşte." Aidoma unor şoapte fantomatice în întuneric, cuvinte de mult uitate îi veniră în minte: "Căutarea Sfântului Graal este, de fapt, năzuinţa de a îngenunchea în faţa osemintelor Mariei Magdalena. Un pelerinaj şi o rugăciune la picioarele celei ostracizate." Copleşit de un val de pios respect, Robert Langdon căzu în genunchi. Pentru o clipă, i se păru că aude vocea unei femei... înţelepciunea veacurilor trecute... care-i şoptea din adâncurile pământului.” (Codul lui Da Vinci) Dan Brown demonstrează prin cărţile sale că merită titulatura de senior al literaturii moderne, fiind unul dintre puţinii autori care au reuşit să definească lumea. O emblemă a literaturii moderne, Brown nu poate fi ignorat, pentru că el atinge subiecte care ne afectează pe toţi, şi o face fără să se teamă de consecinţe. O voce puternică, dură, liberă, o voce care prin ficţiune îi forţează pe oameni să-şi pună credinţa la încercare. Suntem în stare, sau cărţile autorului britanic vor reuşi clatine fundaţiile civilizaţiei umane...? Ca cititor, descoperi în Dan Brown un prozator complex, care reuşeşte adesea să te înfioare. Întorci pagină după pagină, vrei să afli mai mult, să pătrunzi în ritualul complex pe care autorul îl descrie. Senzaţii împinse la extrem, o filosofie a fiinţei aflată în permanentă transformare, o lume în care conflictul arde mocnit. Filmice până la ultimul amănunt, cărţile sunt perfecte atât pentru cel care doreşte să afle mai mult despre lumea care îl înconjoară cât şi pentru cel care vrea pur şi simplu să se simtă bine având alături o poveste atrăgătoare. Policultural, Dan Brown întruchipează perfect scriitorul noului mileniu, profesionistul care ştie să îşi ţină publicul aproape. Odată ce asta se întâmplă, protestele sunt inutile. Indiferent că ne convine sau nu, când stăm şi privim cerul albastru, când auzim tunetul cascadelor, realizăm că tot mai mult ne place gustul sângelui... Bibliografie Dan Brown Digital Fortress (Fortăreaţa Digitală) – 1998 Angels&Demons (Îngeri şi Demoni) – 2000 Deception Point – 2001 The Da Vinci Code (Codul lui Da Vinci) – 2003 The Solomon Key (Cheia lui Solomon) – în pregătire – 2008 sau 2009 Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   Mariana, multumesc pentru clarificari si da, sunt de acord in mare cu ce ai spus mai jos. Desi, parca un snuff nu strica din cand in cand... :D Camelia, exact ce spuneam, multumesc de ajutor. Ei nu au neaparat mai mult timp ci l-au ales pe Brown. Ceea ce pentru orice scriitor ar trebui sa fie o onoare. Va mai astept in paginile mele. petre   Postat de catre Andrei Petre la data de 2008-04-24 00:50:55               Eu ştiu doar că pe acest Dan Brown tare-l mai citesc elevii mei...şi abia îl lasă în timpul orei... ce n-aş da să am eu timpul lor:)) Cami   Postat de catre camelia silea la data de 2008-04-23 15:24:43               Păcat că mai e puţin şi trece în zona care nu se vede - eseul, nu Dan Brown! Nici măcar nu înţelesesem că te referi la mine. Ştiu ce simt şi fac sau cel puţin sper că ştiu. Am spus pur şi simplu un fapt. Toată goana aceasta cu burta plină spre televizor ca să vezi fiul lui Dumnezeu sau un om pătimind ca să-ţi poţi trăi în linişte penumbrele (să zicem) vieţii, îmi pare barbarie, deşi trebuie să recunosc - a fost impusă oamenilor de creştinism, de biserică. Acum stau şi-mi imaginez popoare prin anul 2, 3 al erei noastre alergând la televizor că începe filmul cu patimile lui Iisus! A profitat si cinematografia şi profită enorm pentru sume uriaşe, chiar dacă şi în spatele ei văd biserica sau pur şi simplu oameni foarte convinşi de religia lor. Cât despre ce gândeşte fiecare şi mai ales ce pricepe, e bine să nu te pui cu ignoranţii. Pot deveni periculoşi dacă încerci să le înlături anumite fixaţii. Mulţumesc pentru răspuns. O zi bună.   Postat de catre Mariana Fulger la data de 2008-04-23 13:43:23               Mariana, nu la tine ma refeream, stiu ca tu poti sa vezi orice dar stii sa alegi la ce anume sa rezonezi. Ma refeream la alti "oameni sensibili"... :D te mai astept in paginile mele petre   Postat de catre Andrei Petre la data de 2008-04-23 13:18:54               Vin în pagina aceasta a ta pentru eseu, pentru că e despre Dan Brown, dar recunosc - vin în primul rând pentru zâmbetul frumos, inteligent, bun, adânc al acestui creator om. Şi nu mă mai uit de mult la patimile lui Iisus. Îmi pare o barbarie mai mare decât cea a mulţimilor adunate în centrul Parisului sau al altui oraş al Europei pentru a urmări arderile pe rug sau decapitările. Prefer să citesc - Dan Brown sau alt om creator. O zi bună.   Postat de catre Mariana Fulger la data de 2008-04-23 06:37:13               Mariana, mult adevar ai spus aici. Putini, iar cei care nu pot, arunca cu noroi din cauza frustrarii... :) Sunt curios ce o sa faca sambata cand in loc de filmul clasic cu miei o sa vada Patimile, un snuff... :) atunci vom vedea puritanii :D te mai astept si iti multumesc. petre   Postat de catre Andrei Petre la data de 2008-04-23 01:31:02               Nu ai timp să le 'mănânci' - trec prea repede prin faţa ochilor!... şi n-o fi cel mai mare, cum spune cineva, dar puţini îi pot ajunge la minte şi har! O noapte fericită!   Postat de catre Mariana Fulger la data de 2008-04-21 23:41:58               Mariana, multumesc, ma bucur ca ti-a placut textul. Cat despre bucuria aceea, asa este, mananci paginile una dupa alta. Te mai astept. Carpe, nu, n-ai inteles ca Dan Brown nu face decat povesti frumoase, atractive, povesti care te tin in scaun. Daca tu preferi sa o citesti pe Alinutza, e ok, dar nu incerca sa generalizezi asta si sa spui ca asa trebuie facut. (Si totusi, la cum arata alinutza, crede-ma, conteaza. :D ) Pentru ca nu asa trebuie facut. E normal sa vrem sa citim ceea ce ne ofera mai multa tensiune si in cele din urma, relaxare. A, si by the way, ce-ai cu homosexualii, cu satanistii sau cu transexualii? petre   Postat de catre Andrei Petre la data de 2008-04-21 10:02:57               Felicitări, Petre. Ai scris un material bun. Iar Dan Brown merită toate laudele. Are o minte laborioasă, anticipativă, creativă. Cărţile lui sunt o bucurie prin modul în care sunt scrise şi subiectele aduse în 'discuţie'. Am votat mai devreme. O noapte bună tuturor.   Postat de catre Mariana Fulger la data de 2008-04-20 22:23:16               maculatura se scrie greu... dar se plateste bine... nu?   Postat de catre carpe diem la data de 2008-04-20 21:54:24               da... nu conteaza cum arata Alinutza, conteaza doar creierul ei de marimea unui excrement de musca... putin mai mare ca al lui Dan Brown dar Dan Brown nu e cel mai mare, amice e doar cel mai vandut pt. ca milioanele de homosexuali, transexuali, satanisti si ce-or mai fi au nevoie de o confirmare a fpatului ca lumea nu se sprijina pe nimic moaral, pe nimic sfant ci numai pe LIBERTATE ABSOLUTA! am I right?   Postat de catre carpe diem la data de 2008-04-20 21:52:42               carpe, asta-i meseria mea intradevar, dar eu tot ce fac fac din placere. Sterie Diamandi nu ma intereseaza, nu am timp decat de foarte putini autori romani. Si da, fie ca ne convine, fie ca nu, Dan Brown este printre cei mai mari scriitori ai noului mileniu. Cat despre alinutza, mai bine ma abtin, ca se vad frustrarile de la o posta. Si, la cum arata ca personaj, nici nu o invinovatesc. :) A naibii de greu e de scris "maculatura" asta, stiu... te mai astept pentru viitoare texte mai "digerabile"... petre   Postat de catre Andrei Petre la data de 2008-04-20 20:58:08               erata: ,,droguri şi imoralitate!'' e imoralitate cu I... nu ştiu de ce a apărut aşa!   Postat de catre carpe diem la data de 2008-04-20 20:08:03               Un propulsor al agnosticismului, autor a unei maculaturi care l-a imbogăţit intr-o lume aflată foarte departe de prototipul ,,dupa chipul si asemanarea LUI'', despre Dan Brown nici nu merită să vorbim... la fel ca despre duduia aceea cu nume sforăitor (alina mungiu pipidi). Un portret de autor al profesorului arromân, Sterie Diamandi, autorul trilogiei ,,Fiul Lui Dumnezeu - Fiul omului'' apărută la Editura Cartea Românească, ar fi mult mai nimerit pentru un cititor român, locuitor al unui spaţiu sfâşiat de sărăcie, boli, corupţie, droguri şi imoralitate! Am încredinţarea că tu l-ai sti face, Petre! Nu te acuz pentru acest text, e meseria ta:)... dar nu-l diger... asa cum n-aş digera o bucată de piatră ponce! Scriitorul noului mileniu zici?... chapeau bas! monsieur, André Malraux!   Postat de catre carpe diem la data de 2008-04-20 20:05:11	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23945 Comentarii: 120070 Useri: 1426
ADMINISTRARE