|
|
|
|
|
|
|
|
|
Al treilea dor |
|
|
Text
postat de
Cristi Iordache |
|
|
Departe, departe, albastru jos, albastru sus, imagini de vis; câte o bucată de țărm abruptă și maro, alta lina și verde. Nemurire.
Dor de maica mea, un dor nebun, nebun. A fost al doilea mare dor . Aveam douăzeci de ani și scriam :
"ești atât de departe iubită mamă
că aici fără tine nimic nu-i frumos;
sunt liber să zbor pretutindeni sub soare,
dar mie mi-e dor de o dare de seamă
și aș vrea să transform uriașul Toros
in brațele tale și-al tău suflet mare."
Coboram în camera mea, frânt de muncă ( camera 21, urâtă , mică și friguroasă ), mă puneam în pat, stăteam acoperit cu patura doar 15-20 de minute cât să nu mă ia somnul, apoi scriam. Gânduri cu rime (nu știu de ce), cele mai multe, atunci le-am așternut.
Când îmi aduceam aminte de măicuța mea, inima-mi horcănea....răcneam!
Din caietul purtat pe la brau, pe sub cearșaf, prin genți, pe tejghele, a rămas puțin și doar crâmpeie de foi rupte și murdare. N-am mai scris ani mulți !
Primul dor nu știu să-l descriu. A fost cel de la 11 ani ( atunci plângeam ). O suferință aproape de agonie pe care în ultimii ani am vizualizat-o într-o dinamică inconstientă, clipă cu clipă. Tata plecase când aveam șapte ani, câteva luni am stat la o mătușa dragă, mama era departe, știu doar că plângeam, eram mititel. Mi-era dor numai de ea. Bucuria în sufletul meu de copil a reapărut când am fost din nou împreună.
Al doilea mare dor am simțit cum îmi secționează fiecare celulă. Eram departe, nu plângeam, doar mă înecam! El a dispărut când am plecat spre casa. Trei zile de călătorie.
Mă căutau rude să merg la mama, că nu moare. O vecină înțeleaptă spunea că nu-și dă sufletul. Era bolnăvioară, însă nu acceptam să părăsească lumea asta...vroiam s-o știu acolo, la casa bătrânească de la țară, s-o strâng în brațe și ea să mă sărute (imi plăcea că mă pupa și mă alinta ca pe un copil mic)!
Desfigurată de plâns, sora mea ( ea-mi zicea surioru meu ) îmi spune că după ce preotul ....nu știu ce a făcut cu trei zile în urmă, ultimele ei șoapte au fost să vină băiatu meu , iar de-atunci, nu mișca, nu clipea, nu murea .
10 iunie ora 23...vecini, rude, zgomot, bocet....se-auzeau voci...a venit fi-su . Intru în cameră și o văd întinsă pe perne (avea dureri mari) într-un fotoliu extensibil....rămăsese puțină; mă-ntorc către ceilalți și le spun să iasă afară.
Liniște.
Eram doar noi, eu și tânăra mea mamă. Liniște de rai. M-aplec, o pup pe frunte, pe obraji, ii pup mâna, apoi așez un deget în palma ei, i-o închid si-i zic aproape de ureche: mamă, sunt eu, băiatu tău, dacă m-auzi strânge pumnul!. Am retrăit cu maica mea atunci încă o viață. Alta mai frumoasă. N-aveam dor, nu plângeam, nu vorbeam niciunul, însă atunci ne-am spus cele mai multe lucruri. În trei minute de tăcere ne-am spus tot.
Momentul a fost întrerupt de vecina înțeleaptă care m-a scos afară și a schimbat lumânarea. Am făcut șapte-opt pași, mi-am aprins o țigară și dintr-odată zgomot, urlet, bocet. M-am sprijinit cu mâna stângă de masă și-am tras adânc...adânc tare ...nicotina în piept, strângând din dinți și ridicând capul spre cer.
Murise.
Am păcălit dorul cum am știut eu, mult timp după ce S-a stins. Într-un târziu m-a învins. Al treilea dor a venit acum mulți ani eram la casa mea, soț si tată.
Ultimul puls , ultima bătaie de inimă le-a păstrat , să fie sigură că lasăn urma un bărbat împăcat. Și a reușit. Din caietul vechi purtat prin depărtări n-a mai rămas decât:
"ești atât de departe iubită mamă,
că aici fără tine nimic nu-i frumos;
sunt liber să zbor pretutindeni sub soare,
dar mie mi-e dor de o dare de seamă
și aș vrea să transform uriașul Toros
în brațele tale și-al tău suflet mare."
De-atunci n-am mai scris nimic despre maica mea. N-am putut .
Al treilea dor e nemărginit, durează de ani mulți, mă sfâșie, mă-mpleticesc, dar merg! Așa vrea Ea.
Nu pot sămi explic nici acum, cât de tare m-a strâns de deget, pentru un om care nici nu clipea !
Al treilea dor nu se sfârșește. Va dura cât mine, cât va putea să stea Ea, fără mângâierea mea
.....atunci ne vom regăsi așa cum s-a-ntâmplat de fiecare dată.
Iubiți! Iubiți tot! S-aveți doruri multe....dar niciodată al treilea dor!
(revizuit 10.04.2008) |
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Vero,
cred ca de atunci mi-am canalizat dragostea catre familie, apoi spre oameni si, in timp, am devenit un dependent:), iubind tot.
Sfiosenia si dragostea nu m-a avantajat in viata de zi cu zi, insa nu le-as schimba pentru nimic in lume, din doua motive; pentru ca-i seman mamei si pentru ca ma pot uita seara, linistit, la mine!
|
|
|
|
Postat
de catre
Cristi Iordache la data de
2008-04-11 07:44:32 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Tavy,
sublima, iubirea!!!
Clipe minunate sa petreci in cuibul tau!
Vezi tu, dupa multi ani, cand am putut constientiza fara ca dererea sa ma mai inece, am concluzionat ca mama, imi stia temperamentul, sentimentele si, la intelegere cu "cineva", m-a asteptat pentru a ma salva.
Asa imi explic faptul c-a stat pe granita 3 zile ca apoi sa dispara dupa cateva minute. Nu cred in intamplari.
Multumesc pentru cuvintele frumoase ! |
|
|
|
Postat
de catre
Cristi Iordache la data de
2008-04-11 07:29:41 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Cris,
Binecuvantata fie dragostea ta de mama!
Vot, stea, nu mai conteaza, nu textul e cel care vorbeste, ci inima ta superba!
Emtionata,
Vero
|
|
|
|
Postat
de catre
Veronica Pavel la data de
2008-04-10 19:04:42 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
scuze, erata
fica este frica.
Cristi te rog iarta-ma ca sunt superficial de multe ori...
:)) |
|
|
|
Postat
de catre
Octavian Sergiu Ciurtin la data de
2008-04-10 18:28:02 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
erata
accident, nu acident. |
|
|
|
Postat
de catre
Octavian Sergiu Ciurtin la data de
2008-04-10 18:24:11 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
draga Cristi... n-am cuvinte!
mi-a duc aminte de tineretea mea, eraum un pustan de 16-17 ani cand prieteni-vecini se laudau cu parintii lor batrani cat sunt de buni, ce vieji erau ei ca le spuneau batranul sau batrana...
intr-o zi aveau chef de chef ( la mine le placea ca erau bine tratati de mama cu multe bunatati, etc) si m-au intrebat:
tavi, batrana ta-i acasa?
atunci s-a coborat cerul peste mine de furie (eu o aveam doar pe ea, tata murise cand eu nici nu implinisem 4 ani intr-un acident...)
am inceput sa vad negru in fata ochilor si parca nu mai eram cu prietenii, parca eram cu dusmanii mei...
m-am infuriat,(saracii s-au speriat nestind ce sa creada) si le-am spus cu ura:
stiti ce, eu nu va cunosc, cine sinteti voi? imi sunteti prieteni sau dusmani?
voi nu stiti ca mama mea nu-i batrana?
cand m-a nascut avea 24 de ani si de atunci distanta dintre noi este mereu aceeasi...
acum mama mea are 77 de ani si se "duriga" cum poate prin casa si ne asteapta cu masa pusa...
distanta dintre noi e mereu aceeasi.
prietenii au inteles mesajul atunci si mi-au respectat dorinta, niciodata n-au mai pomenit in fata mea de batran sau de batrana, chiar daca se refereau la alte persoane...
de atunci mereu traiesc cu fica, ca un al treilea dor poate oricand sa-mi apara si mie...
cu drag tavy
*
si vot. |
|
|
|
Postat
de catre
Octavian Sergiu Ciurtin la data de
2008-04-10 14:01:04 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Multumesc, Monica,
Cineva mi-a distrus textele, pe site si , bune sau rele , eu tin la ele.
|
|
|
|
Postat
de catre
Cristi Iordache la data de
2008-04-10 07:23:12 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Cris am mai citit acest text, foarte miscator, frumos sa-ti pastrezi aceste dragi amintiri, sa-ti ramana vesnic in suflet draga ta mama.
Drag, Monica |
|
|
|
Postat
de catre
Monica Trif la data de
2008-04-10 06:14:00 |
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23945 |
|
|
Comentarii:
120070 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|