PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Balada (partea a III-a) Text postat de Cristian Vasiliu Baladă de Cristian Vasiliu I Noaptea rece se prăvale - Vin tăios de primăvară - Sus pe vârfuri în pocale Din ageag şi piatr-amară. Aripa potcoavei taie Întunericul şi-n rană Lacrimă din colţ de Rai e Fata domnului – icoană. Duh al spaimelor aşează În iatacul ei, o salbă De închipuiri şi-o rază Vânătă pe fruntea albă. Din huceag de morţi, departe, Corb cu pene de cenuşă Şi de cobe lasă carte Uzurpând cu ciocu-n uşă: Arde şi vine, Vine spre tine Din depărtare Tunet de fiare. Cra-pă mormântul, bubuie vântul, Neguri se-adună zori de furtună. Din depărtare Vine călare, Peste olane, Zvon de ciolane. Nu se îndură Mai dă o tură, Intră-n cetate Duhnet de moarte. Arde şi vine, Vine spre tine Din depărtare Tunet de fiare. Umbra prevestirii creşte Din urzeală, sub aripă Şi din crugul nopţii-n cleşte Inima stâlcită, ţipă. Icnete mocnesc în buză, Pletele se-ncurcă, merii Freamătă mărunt sub bluză În muţenia chemării. Tot palatul se răscoală Şi la căpătâi, mămucă Iscodeşte dacă-i boală Vrajbă neagră sau nălucă. Îi dezleagă semn de moarte, Jugul braţelor de nană Şi se trece mai departe Noaptea rece şi bălană. …………………………………………… Vis de borangic se curmă; Creşte geana blând; sihastru’, Oile de stele-n turmă Le adună din albastru. Stei de cremene se împle Tot castelul prin unghere, De la poale pân’ la tâmple De lumină ca o miere. Din cuibar de levănţică Şi de primăvară mladă De domnie se ridică Ca narcisa prin zăpadă. Caută cusur în undă Şi pe dungă şi întreagă Iar cosiţa dalbă-n fundă O sugrumă şi se roagă. Aşchii vii de lacrimi suie Închinate-n desfrunzire, Pe obrazul cărăruie Către aşteptatul mire. Parcă-aleargă sub picioare Tot pământul şi plesneşte, Parcă-nvie, parcă moare, Parcă scade şi-apoi creşte; Parcă zarea-i limpezită; Parcă se destramă norii Strecuraţi mărunt prin sită Şi se coc pe prispă zorii; Parcă printr-o vrajă cheagul Fericirii prinde-n casă: Astăzi o va cere dragul Ei cucon spre-ai fi mireasă. Dupa rouă-a pus veşmântul Curcubeul în fereastră Şi-şi sloboade-n ceruri cântul Vesel pasărea măiastră. Şi cu ea şi mândra spune Într-un ghiers de doină lină Temeri şuie şi nebune, Risipindu-le-n grădină: Dragostea-i o nucă, Cine o apucă, Fără de măsea Plânge după ea. ……………… Liniştea amiez’i-i sare Peste urmele de bice Oblojite de rugare În chilii de mucenice. Doar pe turle încă-atârnă Corb smolit ce-aduce carte De pe alt tărâm de scârnă, De pârjol, de fier şi moarte. Pe sub cuşmă de verdeaţă Tânăr domn îşi face jocul Şi-n cătare de sâneaţă Rece-l ia, mijindu-şi ochiul. Dis-de-dimineaţă nana Îl rugase-n taină ca să Domolească fetei rana Sufletului cu pucioasă, Să doboare corbu-n pripă, Dezlegând gonaci de frică Şi-mplântându-i în aripă Aurul dintr-o alică, Să-i culeagă vârful penei De pe creştet, fără milă, Ca prin vrăji, de focul ghe’nei, S-o ferească pe copilă. Ars de fier, să nu-l audă Pasărea, pe-un pat de ace Stă zburlit, cu palma udă Şi descântă la trăgace. Dar când aurul din teavă După bubuit să plece, Cântul fetei ca otravă Gâlgâind prin piept îi trece; Ochiul parcă i-l străbate Raza crudă de lumină; Mâna-n tremur se abate, Iară glonţul se înclină. Din muţenie frunzişul Se trezeşte dintr-odată Iară fiarele,-ascunzişul Văgăunilor, îl cată. Corbul ţipă a sudalmă; Zborul leneş i se frânge Şi ca dar îi lasă-n palmă Tânărului strop de sânge. Ca năluca-n zare scade, Iar când printul tânăr rade, Negura în urmă cade Ca satârul greu de gâde, II Veacu-i tânăr. Dau târcoale Hulpavi mii, cu fruntea-ngustă, Ochii – sâmburi de migdale, Gura – falcă de lăcustă. La hotare focul tace, Tulnicele zac pe-o rână, Iar plăieşii vis de pace Sorb cu puşcile în mână. E Prieru-n toi dar parcă 'Tinde vraja promoroacă Peste ţară şi tătarcă Hoardă în hangere-o joacă. Vin cu jariştea-n potcoavă, Vin scundaci fătaţi în pustă, Vin cu sufletul otravă Şi din crupa ţării gustă. Cad sub limbă de hangere Prinşii; codrul îl usucă Sub topoare şi-n tăcere Culcă totul sub măciucă. Peste hotare, Urlet prin ceaţă Taie cărare Hoardei tătare, În dimineaţă; Lutul tresare Vuiet şi groază Umblet de fiare Piei în spinare, Pe la amiază; Nu-i stau în cale Oase străbune Furci şi topoare Hoardei tătare, Soarele-apune. ........................ Muiat e castelul în rouă, Doi tineri prin coamă îi trec; În aurul zilei petrec Şi-apoi îl împart pe din-două. “Iubite fă-mi leagăn din braţă, Căci mersu' abia-l înţeleg Şi doru-mi de tine întreg Se-noadă de-acuma pe viaţă. Cer boarea suflării – licoare, Ce vlaga mi-o dă şi mi-o ia; În faţa vlădicii-o voi bea Ca blestem pe veci şi-alinare, Dar jură-mi sub lacăt de moarte La troiţa zilei – rugar- Sărutul va arde-n Florar, Pecete-a-mpletirii de soarte.” “Iubito, ce vis pune floare Uscată la tine-n cerdac? Ţi-s ochii un tulbure lac De tot ce va trece-n uitare” “Iubite, mi-e noaptea povaţă Că neguri se cască sub noi; Departe e tina; strigoi Venind către mine mă-ngheaţă” El juruie-n grabă şi râde Momit de atâta noroc, Nu bagă de seamă că-n loc Şi zările-au buzele hâde Şi cerul e gârbov; prohodul, Rotindu-se paseri duium, Îl strigă aproape de-acum Şi mut e-n pădure norodul. Tânăr înşăuat de vise, Ţi-s urechile închise, Ochii sub o taină rea Doară mândra pot vedea, Iară nările de foc, Sânge nu miros deloc? N-auzi şopot de izvoare; N-auzi hoardele tătare, Cum se-agaţă de hotare? N-auzi foşnetul din codru, Cum şopteşte că nu-i modru, Fulger tânăr, de scăpare? N-auzi muntele cum sună, A bejenie spre lună Şi cum alba turturică Uguie de zor a frică? Nu vezi norii cum se-adună, Nu simţi olmul de furtună?… ........................... Se umflă în faţă castelul Şi scrumu-i în spate morman Căci rugile toate-s în van, Când pofta stârneşte măcelul. Un murmur de piei şi de zale, La semnul de molimă grea Coboară zorit în vâlcea Şi smulge tăriile-n cale. Copitele scrâşnete-n goană Din pulpele stâncilor scot Şi tremură lumea cu tot Sub crâncena lor darabană. Pecingine neagră se prinde Pe-obrazul castelului – mii De negi îmblăniţi pe frânghii – Iar el de-obidă se-aprinde. Se-ncruntă şi ceru’a furtună: Desiş de cordare din Iad Pe umerii culilor cad Şi puşcile slobode tună. Se-nchină si porţile sparte, Sub cornul încins de berbec Şi-n urma lui vămile trec Tătarii cu poftă de moarte, Iar vântul cu şerpii de ciumă Târăşte pârjolul în cer Şi rugile celor ce pier Şi blestemul aprig de mumă. ................. Pe urma de aer, în spate, Se-ntoarce bolind, din surghiun, Prin ţarina umbrelor un Corb rău ca păcatul de moarte. Când hanul ridică o hârcă Din brazda de trupuri mai sus, Cutează prin foc nesupus, Dă roată şi-i cade în cârcă. Îşi scutură aripi boţite De zborul prin cerul de var Şi ciugule viaţa arar Din ochii întorşi în orbite. Nu-i leac de ogoi faţa albă De falnic şi vechi voevod, Tăiat ca Ioan de Irod Şi-aduce în cioc altă jalbă. “Domniţa din neamul de zâne Şi tânărul - sipet deschis, În ziua cea rea n-ai ucis! Dă fuga! Dă fuga, stăpane!” III Cosiţe de flori înainte Şi-un stol de-ntuneric ‘napoi; Înoadă cărarea cuminte Şi torc sub o vraja-amândoi; El - tânăr de piatră, subţire, Ea – rumenă, dulce fuior Mireasă furată, el mire Topiţi sub cununa de dor. Aleargă, aleargă într-una Prin coama pădurii, în jos; În spate se-nfoaie furtuna Şi-n faţă, pârâul duios. E noapte amară şi sfântă; Sărutul e fraged şi greu; Sub talpa dogoarea le cântă, Iar geru-i pândeşte mereu; Ea spune cu voce înceată: “Iubite, e noapte, mă tem! Ci du-mă departe, săgeată, Departe de ger şi blestem” El –tânăr cu umeri de criţă O-nchide aproape,-n inel; Ea creşte sfios ca o viţă În toamnă, pe trunchi de oţel. “N-ai teamă iubito, aproape Suntem de tărâmul promis Să trecem de munţi şi de ape În zbor de lumină şi vis .“ Ca robul în palme-o sărută Şi-n lungul potecii se rup Îndemnuri şi urme de ciută Da’n ceafa-i duhoarea de lup. Aleargă, aleargă-n câmpie, Ca doi licurici în amurg, Deasupra sunt stele o mie Şi nouri în turme se scurg. Aleargă, aleargă spre astre – Doi tineri bezmetici şi orbi; În faţă sunt păsări măiastre, În spate e tunet de corbi. Ea ţipă cu voce uriaşă: “Iubite, e noapte, mă tem, Mi-e sângele plâns pe cămaşă Şi-n braţele tale sunt ghem” El –tânăr cu ochii în floare La buza pământul stând Răspunde mocnit: “Ţi se pare!; Alungă netrebnicul gând! Să mergem iubito, ‘nainte, Sătui de nădejde, pe drum; Sopârla durerilor minte, Nu-i timp de odihnă acum” Alergă smeriţi mai departe, Pe ape sub cerul târziu, În urma e tropot de moarte, Dar totu’ ‘nainte e viu. El – mugure tânăr - în faţă Se uita; ea – doar inapoi El vede odihnă ; ea – ceaţă Şi moarte şi surle şi ploi. Ea-l mustră cu voce sfârşită: “Iubite, e noapte, mă tem!” Dar el o împacă “Iubită, E ora de foc şi blestem” “Ci, iată sfârşitul ne-aşteaptă Tărâmul de vis a rămas Pitit pe cărarea cea dreaptă, Aproape de zori, la un pas” Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   "El –tânăr cu ochii în floare La buza pământul stând" Nu e cumva "pamantului"? Superb! Vot, Vero   Postat de catre Veronica Pavel la data de 2008-04-04 17:40:37               obosita am citit pana la ultima strofa: las semn si ma retrag, nu mai simt nevoia sa ma rog... thanx, goia   Postat de catre nula nada la data de 2008-04-04 08:47:00	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23945 Comentarii: 120070 Useri: 1426
ADMINISTRARE