FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
GHIOCELUL GALBEN
Text postat de Emanuel Cristescu
1.
Profesorul: Te rog citește pe litere.
Elevul:„v-u-l-p-e”.
Profesorul: Corect. Acum zi într-un cuvânt.
Elevul: „Hulpe”.
Dragule citește încă o dată pe litere
Elevul: ”v-u-l-p-e”
Profesorul: Bravo. Acum zi într-un cuvânt.
Elevul: „Hulpe”.

Istoria nu ne spune cât va fi rezistat profesorul la acest comportament disjunctiv al elevului, nici dacă elevul va fi reușit să iasă din „dogma” sa și nici măcar cum se va fi sfârșit această întâmplare.

2.
La un cabinet psihiatric medicul testează un pacient.
Mai întâi desenează o linie apoi roagă pacientul să descrie ce vede: văd, spune pacientul, o ușă întredeschisă foarte puțin, mă apropii, privesc și, înăuntru, văd o partidă de sex.
Buuun spune medicul și desenează un dreptunghi. Acum ce vezi? Văd o fereastră deschisă, mă apropii și înăuntru văd o partidă de sex.
Bine, spune medicul si desenează un cerc. Acum ce vezi? Un hublou. Mă apropii de el, privesc și, înăuntru, văd o partidă de sex…Ascultă doctore, mata ești obsedat sextual, întreabă parcă revoltat pacientul.

3. Într-un mai vechi banc celebrul personaj Bulă, declara că lui poate să i se fluture și un tramvai în față că el vede tot o imagine pe care o vrea el.

Am expus aceste mici istorii ca pilde pentru o situație care revine obsesiv pe site-ul nostru și care, pentru mine, devine uneori, ca în cazul de față, dezamăgitoare, prin valoarea persoanelor implicate!!!

Am spus de nenumărate ori că noi aici nu negăm dreptul suveran al oricui de a avea opțiuni artistice de orice natură de la puritanismul excesiv la promiscuitatea absolută de la angelismul estetic la pornografismul textual, de la nimicnicism, nihilism, mizerabilism până la frumosul în stare pură, etc. Internetul este mare și oferă tuturor șansa de a-și armoniza propriile gusturi artistice cu grupuri care împărtășesc aceleași valori.

Am mai spus chiar „pe litere” ca în exemplul de mai sus că, pe acest site, Europeea, se vor publica și vor fi acceptate doar texte scrise într-un limbaj non vulgar adică fără cuvinte pe care bunul simț comun te fac să nu le rostești în prezența mamei, a tatălui, a copiilor, etc. Într-un cuvânt am introdus conceptul de „ecoliteratură”.

Am făcut apel de nenumărate ori la toți aceia care se simt în „discordanț㔠ideologică ori conceptuală cu această exigență, să nu mai publice aici. Am luptat mult cu personaje care nu puteau înțelege că acest site de nișă, posibil utopic, poate exista și fără cuvinte vulgare.

Este consternant să constați după atâtea discuții că există persoane care încă mai pronunț㠄hulpe” deși analitic au lăsat impresia, că pe acest site știu să pronunțe „vulpe”.
Dezamăgirea este și mai mare când pronunția „hulpe” vine de la persoane învestite cu încredere, persoane cu care ai vorbit, este adevărat telefonic, persoane cărora le-ai pus sufletul în palmă și pe care puteai jura că te poți baza.

Nu cer nimănui să vină cu mine în această întreprindere obligat, nu cer nimănui să-și schimbe concepțiile estetice și filozofice. Pretind ca pe acest site să nu mai folosească nici un fel de cuvinte vulgare din categoria celor la care am făcut referire mai sus. Rog userii să nu mai imagineze contexte valoroase în care să plaseze astfel de cuvinte.

Persoanele care nu au capacitatea să discearnă vulgaritatea textuală, în sensul limbajului ecoliterar, în principiu nu au ce căuta pe acest site.

Dacă se va dovedi că voi rămâne singur cu această utopie mă voi declara învins și voi închide site-ul. Dar nu voi face compromisuri. Știu că exist㠄Povestea poveștilor” știu că există texte semnate Eminescu și care conțin cuvinte vulgare, știu că există Henry Miller sau Apollinaire sau un Artonin Artaud și mulți alții. Știu că Uniunea Scriitorilor din România a premiat „Băgăul” care începe cu „Sunt o doamnă ce….mea”. Și câte altele de acest gen. Ei și? Acestea ilegitimizează cumva dreptul unei persoane sau unui grup de persoane de a nu adera la aceste valori?

Mai știu că regulile, guvernanța sunt necesare pentru că nu suntem îngeri, mai știu că dreptul meu de a avea un site, nu alterează dreptul nimănui de a avea un site. Știu de asemenea că a intra pe un site în care să ai garanția că nu vei fi obligat să citești expresii vulgare scrise indiferent de către cine, indiferent de context indiferent de valoarea textuală este un drept suveran și o posibilă opțiune a multor oameni care cred cu sinceritate în această valoare.

Știind toate acestea și multe altele, cunoscând dezbaterile, de multe ori furtunoase pe această temă care au avut loc pe site, îmi vine greu, extrem de greu, să înțeleg cum de, acolo unde sperai să găsești un sprijin în a pronunța „vulpe” se poate pronunța nonșalant „HULPE”.

PS-1.

Citesc:
„pe orice înger fără lift un șpiț în cxxxx îl doboară


„‘cum unii nu văd pădurea de copaci, am bănuiala că editorul care a scos textul ăsta nu vede poezia de cuvinte; pentru cei cu astfel de probleme, adică pentru aceia care posedă un creier ce nu poate răsturna adecvat fie imagini, fie cuvinte, există specialiști... sau, în orice caz, alte preocupări în afara poeziei, pentru care sigur nu au înzestrare. Dea Dumnezeu la toată lumea!’

(comentariu Vasile Munteanu- 10/ 03/2008 – sub chiar text )”

și mă minunez. Oare asistăm la sfârșitul logicii?

Iar pentru ” adică pentru aceia care posedă un creier ce nu poate răsturna adecvat fie imagini, fie cuvinte, există specialiști...” distinsul domn trebuie să prezinte scuze.

Cu editorul care a invalidat textul care încălca regulile site-ului am avut o discuție telefonică și l-am rugat să invalideze acest text. Care poate primi premiul Uniunii Scriitorilor. Dar care nu va rămâne pe acest site.

Sper să nu fiu obligat să-l scot eu. Și asta într-un timp rezonabil de, să zicem, 24 de ore.

PS2 Ghiocelul galben reprezintă o formă elegantă care simbolizează indexul lovind ciclic zona geniană.
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Va multumesc pentru această mână întinsă, domnule Cristescu.

Restul e tacere
 
Postat de catre Amelia Cojocaru la data de 2008-03-14 10:48:37
         
 
  Amelia Cojocaru,


„Atunci am plâns zile-ntregi. Apoi am inceput să inteleg. Dar pentru asta a trebuit sa cresc. Adică..domnule Kosta, sa ma maturizez...un pic.”

Din textul tău s-ar putea înțelege că maturizarea ar putea fi un fel de adaptare sau chiar acceptare a compromisului. Nu Amelia, maturizarea nu trebuie să conducă la pervertirea sinelui și la adaptarea lui la mediu. Maturizarea trebuie să presupună înțelegerea fenomenelor, edificarea unui sistem propriu de valori morale, etice, estetice, etc. Un astfel de sistem poate fi consonant lumii sau poate fi disjunct parțial sau chiar total acesteia. Istoria cunoaște persoane care au devenit personalități și care au revoluționat „noesisul” ca să mă exprim generalizant, existent la un moment dat pe planetă. Însă toate aceste personalități au avut argumente. Importantă este credința, nu în sens mistic, în acest sistem. Credință dată de argumentația valorilor care-l compun. Inclusiv acelea invocate de către tine „Valoare” „Adevăr” „Trăire” care nu sunt decât secvențe ale unui posibil sistem propriu de valori. Dacă îți construiești un astfel de sistem însă repet, poate cu riscul de a te plictisi, bazat pe argumente, logice, intuiționiste, de natura revelației, de natură empirică, etc. ei bine vei avea FORȚA să reziști oricărei încercări și să faci față oricărei provocări. Însă trebuie să fii consecventă cu tine însăți. Dublul standard, (inadecvat invocat chiar aici de către distinsul nostru conviv Kosta Vianu și, evident, imposibil de demonstrat pentru că, la limită, evidența este cel mai greu de manipulat) ori inconsecvența, delăsarea, pierderea încrederii, „adaptarea” în sensul nefericitului „cap plecat chipurile netăiat de sabie” ca să nu mai vorbesc de „cameleonism” și multe altele aduc nefericirea. Cu un sistem de valori puternic și argumentat poți face față inclusiv nedreptăților de orice fel. Pentru că, în cel mai rău caz, îți permite să privești detașat lumea și răutățile ei. Un sistem de valori propriu chiar și imperfect este de preferat lipsei oricăror valori. Am dat de mai multe ori exemplul Maicii Tereza. Nu sunt eu în măsură să apreciez valoarea sistemului de valori al acestei personalități, personal am serioase rezerve în ceea ce privește religia și canoanele ei însă Maica Tereza în virtutea sistemului său de valori în care cu siguranță credea putea spune fără să se simtă complexată: ați făcut bine și vi s-a plătit cu rău. Continuați să faceți bine.

Nu pot să nu remarc o ușoară similitudine a situațiilor în care ți s-a pus întrebarea „Ești mulțumită?”

„Acum, mai mult, intenției mele de a impune regulamentul i-ați „contrapus” o diversiune: deturnarea atenției de la fondul problemei. Sunteți mulțumită?”

"Le-ai distrus proiectul. Ești mulțumită??"

Trebuie văzută valoare de adevăr poate atât a întrebării cât și a posibilelor răspunsuri. Analiza corectă ar putea decela diverse niveluri de erori care îți pot aparține ție sau altora. Trebuie doar să meditezi argumentat, sagacitatea observ că nu-ți lipsește să-ți răspunzi singură și să ai puterea să recunoști unde ai greșit și să faci astfel încât să nu mai repeți

Diferența dintre „inteligenț㔠și „prostie” chiar în asta constă: nerepetarea greșelii.

PS1. Cred că eșecul proiectului de care ai vorbit, destul de vag, este adevărat, s-a datorat în mare parte, dacă nu în totalitate proiectului în sine înțeles conceptual, managerial și ca mobilizare de resuse. Îmi este greu să înțeleg, asta dacă nu cumva fie te victimizezi, fie te supraestimezi, să fi avut forța să distrugi singură un proiect.

PS2. În măsura în care te interesează proiectul Europeea ești invitata mea. Ai calitățile necesare care te recomandă.
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2008-03-14 09:16:21
         
 
  Domnule Cristescu, am invârtit câteva minute conceptele..pentru a vă da un răspuns argumentat cum se cuvine. Mi-a ieșit ceva deștept, firește. Dar fara Trăire...si fără Adevar. Am renunțat la text...nu ma leg niciodată de umbre logice fara de care pot merge (mai) dreaptă inainte. Ecsintescu nu ma deranjează defel si tratamentul diferențiat pe care il primește ma amuză..doar. Personal joc mai bine in deplasare (...)iar galeriile (turmele, găștile) ma inhibă teribil. Probabil ca veți afla lesne argumente pentru a va confirma diagnosticul pe care mi l-ati pus..intr-o seară. Posibil să aveți dreptate.
Domnule Cristescu..cunosc partitura si știți asta demult. Formalismul este de fiecare dată aliatul celor toleranți (...), fiindcă natura umana nu se simte niciodată mai liberă decât atunci când i se ia praful de pe blazer. Să vă povestesc ceva. Nu-mi face placere defel să-mi amintesc iar între cele două cazuri, acum și atunci, diferențele sunt, in ceea ce mă privește, semnificative. Acum am venit...dintr-un joc. Atunci....
Am fost rugată de o cunoștință față de care aveam o serie de obligații, sa particip in calitate de moderator pe un forum european, cu un format (foarte) asemanator cu cel de față. Sufletista fiind, iar forumul aflandu-se la inceput, mi-am dat tot interesul ca lucrurile sa mearga bine. Am simtit cumva ca de mine depinde evoluția sa ulterioară. Banuiesc ca din cei care citesc acum sunt câțiva care știu povestea si ridicolul situației ii face sa râdă (iar) in hohote. Din loialitate față de Mentori am căutat sa le fiu pe plac si le-am luat declarațiile puritane ad literam. Am susținut (cică mascat) libertatea exprimării si bunul simț, am fost firească și elitistă (cum mi s-a cerut). Am dat argumente intru Valoare, Adevar, Trăire. Am combătut "la sânge" tot ceea ce era meschin si josnic. La ședințele lunare eram lăudată insă din ce in ce mai puțini oameni implicați in proiect se uitau in ochii mei. Mi se repartizase domeniul "Cultura si Credință" si, in naivitatea mea, nu mi-am dat de la inceput seama ca insăși aceasta alăturare spunea foarte multe. Inainte de implicarea in acest proiect eram o anonima, iar acest lucru a contribuit decisiv la alegerea mea..atunci. Lucrurile au mers prost..tot mai prost, dar incepusem sa iubesc ceea ce făceam...era prima data cand imi cristalizam ideile in ceva coerent, mie imi parea ca sunt folositoare, si apoi...ma indragostisem de inteligenta mea. In final...totul a căzut..proiectul a fost un eșec. Desi fusesem sufletul acelui "vis utopic", cand s-au dat premiile anuale nu am fost pomenită..le era jenă..nici nu-mi mai vorbeau. Intr-un târziu..intr-o joi seara...o ființă caritabilă mi-a șuierat : "Le-ai distrus proiectul. Ești mulțumită??"
Atunci am plâns zile-ntregi. Apoi am inceput să inteleg. Dar pentru asta a trebuit sa cresc. Adică..domnule Kosta, sa ma maturizez...un pic.

Sfarsitul inocentei.
 
Postat de catre Amelia Cojocaru la data de 2008-03-13 21:02:21
         
 
  Nicolae,

Îmi displace suprareglementarea. Avem destule reguli. Poate prea multe. Nu de reguli este nevoie aici. Este nevoie de discernământ. Pot fi texte deosebit de valoroase și care conțin cuvinte vulgare. Eu nu neg această posibilitate. Eu spun că astfel de texte nu-și au locul aici. Cine nu poate discerne această exigență este invitat, politicos, să nu mai publice aici.

Ecoliteratura nu este un concept rigid. Este oxigenul necesar ca să nu se polueze totul. Este refugiul neipocrit al unor oameni inteligenți onești cu ei înșiși și cu semenii lor și care cred că se poate face literatură performantă fără cuvinte vulgare. Și, mai ales, este un spațiudestinat oamenilor care sunt convinși că pudoarea și rușinea sunt sentimente umane, exclusiv umane, firești și necesare. Ecoliteratura nu este un concept care trebuie impus. La ecoliteratură se aderă. Cei care simt astfel. Ținutul în frâu nu poate fi un procedeu utilizabil pe Europeea.

Am fost în decembrie trecut la un spectacol în Viena. Eleganță, distincție, sala plină. Aveam aparatul de fotografiat la mine. Prin semne, de la distanță am întrebat un plasator dacă este voie. Mi-a făcut semn cu degetul că nu. Recunosc, am avut o stare de revoltă interioară dar m-am conformat. Să fi fost vorba de bun simț?
Spectacolul, deși s-ar fi pretat, a fost superb și nu a avut nici urmă de vulgaritate deși se chema Văduva veselă și niște "așaziși dezinhibați" l-ar fi putut "vulgariza" fără probleme.

Țin eu bine minte sau mă înșel? Nu și tu în semn de solidaritate cu ecsintescu ți-ai șters textele de pe Europeea?
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2008-03-13 20:54:17
         
 
  "Fermitatea mea de acum este și urmarea acestui fapt. Am pierdut oameni valoroși ai site-ului poate pentru lipsa mea de fermitate."

Căldăraru,

Nu mai scrie după ureche. Fă un efort să găsești pasajul de mai sus și poate înțelegi. Dar insist încearcă de mai multe ori și numai dacă nu înțelegi și nu înțelegi revino.

Nu VM este subiectul topicului meu ci procedura celor două editoare. Dacă nu ai înțeles nici atâta lucru mă faci să regret că pierd timpul să-ți răspund.

Descalificant gestul cu "dedesupt". Mediul proxim și turnesolul actului ratat spun multe despre tine.

Dacă nu te vei ridica la un minim nivel al conersației te voi ignora pe viitor.
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2008-03-13 20:28:09
         
 
  Atat de mult timp ati pierdut, domnule Cristescu, sa lasati un text despre "vulgaritatea" poetul Vasile Munteanu...
Oare de ce nu ati procedat tot asa cand ecsintescu isi etala "p-urile" prin texte sau cand CTA proceda identic?
Atunci v-ati limitat la simple "batai la fundulet"...
Vasile Munteanu nu merita acest lucru.
S-a exagerat al naiba de mult.
Mai aveati putin si scoteati moneda cu chipul lui.

Domnule Cristescu, ati folosit in comentariul de mai jos "dedeSUPT"
Oare ce inseamna?
Gandul dumneavoastra era indreptat spre vulgaritatea poetului VM si cred ca de aici eroarea...
 
Postat de catre zabet mihai la data de 2008-03-13 18:48:11
         
 
  ...Domnule Kosta, despre ce fel de maturizare vorbiți? Despre aceea care potențează văicăreala în ceea ce privește dreptul de-a mă plânge cât de ades sunt pus la zid și cât de mult mă vânează șeful siteului dată fiind ura sa nemaiîntâlnită pe genialitatea mea?


...Într-adevăr -pentru a se înțelege că dumneavostră nu urmăriți nicidecum să-l discreditați pe domnul Cristescu ci marșați, nobil, înspre o idee universală a imparțialității, trebuie extrem de multă logică... formalizată.


...Cât despre partea cu "somnul" și "maturizarea"... permiteți-mi să vă pot privi cu aceeași stimă ca și până acum.


A.A.A
 
Postat de catre Adrian A. Agheorghesei la data de 2008-03-13 15:38:12
         
 
  Ideea dv de ecoliteratura a devenit rigida in timp. Firesc, cei care iubesc libertatea au simtit nevoia sa lupte cu dv. fiindca se limiteaza mijloacele de exprimare, poate chiar se vaduvesc anumite creatii tocmai de ce ar putea avea mai frumos (tinand cont ca tema sexuala prinde cel mai bine la public). Atunci nu ati fost contra vulgaritatii, doar a cuvintelor scrise explicit. Vulgaritatea inseamna mult mai mult.
Ecsintescu si-a retras textele pentru ca i-ati redus nivelul, in timp ce eu vedeam vulgaritatea desfasurandu-se fara jena in continuare (CTA posta imagini cu ciuperci "aia" calului) Solidaritatea cu el a fost solidaritatea mea cu libertatea talentului de a se exprima. Eu eram dispus sa-i trec cu vederea usoarele alunecari fiindca avea nerv, metafora. I-am apreciat atunci un fragment in care nu era nimic vulgar, cand toti il negati, pentru a va convinge ca are talent, si sa vada si el ca poate scrie bine fara sa fie nevoie de fraze deocheate. (Am fost un factor de echilibru, dar dv mi-ati reprosat pe nedrept ca i-am apreciat textele, adica vulgaritatea)
Azi va sustin proiectul, chiar daca nu-mi convine, fiindca observ ca-l luati in serios si ne amenintati cu inchiderea sitului. E nevoie de Europeea. In aceasta lume cand libertatea a produs haos pe toate fronturile, ecoliteratura este o limita si o incurajez sa faca pasi, chiar daca in ritmul locomotivei cu aburi. Incerc sa-i corespund si numai eu stiu cat imi e de greu. Este o oaza de ghiocei ciudat colorati fiindca solul are un ph special numit Corbu.
Si sunt sincer (cand n-am fost?). Usoara" ironie" a iminentului ghiocelului albastru (ori verde, negru sau mai stiu eu cum) s-a vrut o gluma, chiar daca eu stiu ca lupta dv va presupune inca atentionari deoarece nu aveti inca reguli si nici timp sa tineti manifestarile noastre in frau.
 
Postat de catre nicolae tudor la data de 2008-03-13 13:11:30
         
 
  Nu-l mai victimizați pe VM. Nu-l cunosc, nu l-am cunoscut, nu l-am citit și nu-i voi citi textele. Eventual decât dacă își va prezenta scuze pentru nedelicatețea lui de a tulbura acest spațiu în deplină cunoștință a regulamentului.

Repet Kosta: UN EDITOR MI-A TELEFONAT. ERAM ÎN MAȘINĂ. MI-A SPUS CĂ A INVALIDAT UN TEXT CARE ÎNCĂLCA REGULAMENTUL. O COLEGĂ EDITOARE ȘI EA S-A EXPRIMAT ELOGIOS LA ADRESA TEXTULUI INVALIDAT. PROBABIL ÎN SPIRIT DE SOLIDARITATE. EVIDENT NU CU SITE-UL.O ALTĂ EDITOARE L-A REVALIDAT. PROBABIL CU ACEEAȘI MOTIVAȚIE. EDITORUL M-A ÎNTREBAT CE SĂ FACĂ. L-AM RUGAT SĂ-MI CITEASCĂ LA TELEFON PARAGRAFUL. L-A CITIT. AM CONSTATAT CĂ ARE DREPTATE ȘI I-AM SPUS FĂRĂ SĂ CLIPESC SĂ-L INVALIDEZE. PUNCT.

Acesta este adevărul sau cum ar zice Amelia Adevărul. Eu nu sunt ipocrit, nu umblu cu dedesupturi. Editorii pot mărturisi că au deplină libertate. Nu am făcut nici un fel de presiune asupra nimănui. Atât pretind: respectarea regulamentului. Spre binele membrilor site-ului și spre binele site-ului. Și poate ca test al viabilității unui proiect care s-ar putea să fie o utopie.
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2008-03-13 07:51:56
         
 
  Dovadă

Aș fi făcut-o mai demult însă am evitat să o fac pentru ca gestul meu să nu fie interpretat drept o pledoarie pro domo.

Iată distinse Kosta și distinsă Amelia o dovadă a inacceptării de către mine a textelor care conțineau cuvinte vulgare, dispută în care ecsintecu a fost adversar.

Reducerea nivelului lui ecsintescu astfel încât acesta să nu mai aibă posibilitatea să posteze direct a avut, printre altele, ca efect, solidarizarea cu el a colegului nostru, Nicolae Tudor care, ca atitudine de protest față de gestul meu sancționatoriu, și-a șters toate textele de pe Europeea. Discuții pe tema unor cuvinte vulgare am avut și cu Nicolae Tudor. Dacă mai rețin printre argumentele domniei sale era și unul în care invoca viața reală a categoremei literare care face obiectul multora dintre textele sale respectiv aceea de "duminicali" I-am replicat și nu obosesc să o fac ori decâte ori va fi nevoie că literatura, arta în general nu reprezintă "fotografierea realității" și că artistic vorbind se poate spune, sugera, conota, etc. orice, fără să utilizezi cuvinte vulgare. Evident dacă ai talent.

Pe noi oamenii ne deosebește de animale, printre altele, un sentiment al pudorii și rușinii care animalelor le este străin. Un act sexual al animalelor se poate desfășura oriunde inclusiv în spațiul public și acesta va fi fiind probabil firesc în timp ce același tip de acțiune cu parteneri umani, dacă s-ar desfășura în spațiul public, ar fi catalogat în cel mai fericit caz, doar simplu exhibiționism. Nu mai vorbesc de faptul că există paragrafe de lege care ar incrimina gestul.

Am făcut referirea la colegul nostru Nicolae deoarece fără să-l fi rugat, deși în prima sa intervenție a fost ușor acid ironic, în a doua, sper că a făcut-o cu sinceritate, și-a manifestat solidarizarea cu exigența siteului. Și, repet, în numele libertății de exprimare și ca reacție de protest la reducerea nivelului lui ecsintescu, Nicolae și-a retras textele de pe Europeea!! Cred că o va recunoaște fără rezerve.

Aud de multe ori clișeul că lumea s-ar fi îndepărtat de teatru. Asta după ce, în numele unei modernizări și dezinhibări a spectacolului, unii regizori au adus pornografia în scenă. Ei nu fac nici o legătură între atitudinea publicului și gestul lor și nu înțeleg că această îndepărtare reprezintă poate și protestul tăcut al spectatorilor față de invențiile dezinhibante puse în scenă.

Așadar este drept să mi se impute mie tolerarea unor astfel de texte în timp ce de cele mai multe ori am fost lăsat singur în fața acestui fenomen? Fenomen care mi-a adus în plus și reproșul ironic al Ameliei "in fața eroismului asumat" după ce mai înainte îmi reproșase că aș fi tolerat textele ecsintesciene în timp ce Amelia se mulțumea cu statutul comod de spectatoare?

Drept este domnule Kosta să mă acuzați că utilizez dublu standard?

Am fost interpelat, cu câtva timp în urmă, de către o colegă din Canada: de ce a fost și este posibil să apară texte vulgare pe site. Mi-am asumat responsabilitatea lipsei de fermitate în a impune tuturor editorilor atitudinea fermă de nu mai permite postarea textelor conținând cuvinte vulgare și am spus, parcă la sfârșitul anului trecut că voi fi obligat să renunț la serviciile editorilor care nu respectă această exigență. Fermitatea mea de acum este și urmarea acestui fapt. Am pierdut oameni valoroși ai site-ului poate pentru lipsa mea de fermitate. Și pot exemplifica numindu-l pe alex porc. Ei bine nu mai vreau să se întâmple așa ceva. Că probabil mai sunt cuvinte vulgare în site este posibil. Asta pentru că fie editorii au tolerat, fie membrii care au dreptul să posteze direct texte au încălcat regulamentul, fie că nimeni nu m-a sesizat iar eu nu am citit. Am spus-o de nenumărate ori nu citesc, și nu-mi propun să citesc tot ce se scrie pe site.

Iată așadar situația de fapt. Unde va fi fiind morală ipocrită? La mine care rămân singur să încasez probabil aprecieri de tipul "dublu standard" încuiat, etc. pentru că insist să respectăm regulamentul pe care toți care au un cont pe Europeea s-au angajat să-l respecte sau la mulți dintre membrii site-ului care una au declarat, alta fac și în plus mă și acuză.

Mi-am pierdut timp cu o problemă care nu ar trebui să existe. Sau nu într-un grup de oameni de elită cum avem pretenția că suntem aici. Ori poate mă înșel.

Constat că și în acest demers sunt aproape singur. Vă aștept să-mi reproșați că tolerez texte care conțin cuvinte vulgare ori că folosesc dublu standard.

Închei cu un fel de reflecție amară: până și logica are limitări logice atunci când ilogica devine fenomen de masă.
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2008-03-13 07:38:02
         
 
  Adriane, culca-te la loc. Oricum n-ai cum sa intelegi, la varsta ta, disputele de idei si logica, in general. Ca sa faci asta iti trebuie cate ceva.De unde dracu ai scos ideea stupida ca in aceasta polemica s-ar urmari discreditarea cuiva? Maturizeaza-te!
Domnule Cristescu, demonstratia este de tot bizara! Ramane ideea ca aveti ceva cu Vasile Munteanu, cu mine si cu Radu Stefanescu, dvs sau cei pusi sa ...pazeasca acest loc. Un loc minunat, pe care Vasile a gresit intinandu-l cu cuvantul acela. O singura data! Nu mi-l mai amintesc sa fi fost vulgar in alte texte. Dar, ca si mine, va va fi suparat el cu ceva vreodata, pe dvs. sau pe altcineva. Daca marturisiti care e adevarul, promit sa nu mai intru in polemici 'distructive' (ptiu, piei drace!) cu dvs. Tot nu mi-ati raspuns la toate intrebarile. Cu prietenie (nu cu dusmanie) K
 
Postat de catre sters sters la data de 2008-03-13 07:03:54
         
 
  ...Nu înțeleg de ce se face atâta caz pe-o socoteală atât de simplă. Când intri la cineva în casă și ți se cere să te descalți, asta dacă nu ai făcut-o dintr-o pornire care ține de bunul simț, o faci. Scurt. Fără să întrebi dacă dacă cei ce au călcat pragul înaintea ta au făcut-o și ei sau nu.

...Domnului la care se face referire în textul de mai sus tocmai i s-a cerut să se descalțe. Să se înceapă de aici polemici vizând istoria tuturora celor care, conjunctural sau nu, au scăpat înauntru încălțati mi se pare o gratuită pierdere de vreme.


...Discuția asta nu duce nicăieri deoarece singurul scop este acela de-a descredita. Deci unul distructiv, nu constructiv.


A.A.A
 
Postat de catre Adrian A. Agheorghesei la data de 2008-03-12 23:15:05
         
 
  Kosta Vianu

„Frustrarile mele exista numai in imaginatia dumneavoastra, va asigur.”

„Si-apoi, de ce sa fiu eu frustrat? Nu sunt oare comentate aproape vijelios textele mele cele mai slabe? Despre cele in a caror valoare cred eu insumi, nu se sufla un cuvant, ca si despre textele lui VM. Asadar, suntem tratati egal, fara manie si fara partinire.”

QED.
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2008-03-12 21:52:24
         
 
  Europeea cu amelii sau textul de final


1. Când vă spuneam că știu, despre domnia voastră, mai mult decât vă imaginați, și asta numai din scrisul de pe site, nu făceam un exercițiu stilistic. Ați confirmat mult prea devreme „diagnosticul” meu cu privire la afirmația „nu ma intimidez defel”

2. Pot să vă adresez o rugăminte? Citiți numai dacă răspunsul este afirmativ. Însă cititul presupune un mic răspuns. Așadar dacă veți fi răspuns „da” caz în care acest pasaj nu va fi superfluu, vă rog să recitiți textul meu mâine după ce vă relaxați și depășiți emoționalul inhibant. Vă rog să-mi răspundeți sincer- nici nu mă interesează argumentația: există cel mai vag indiciu, fie și în accepțiunea umbertoecoistă ori hermeneutic behavioristă, ca să folosesc aceste barbarisme, pentru care cu siguranță mă veți scuza, că aș fi avut vreun dubiu cu privire la definirea categoremelor „Valoare” „Adevăr” și „Trăire” introduse în discuție de către domnia voastră?

Ați reacționat impulsiv, așadar scuzabil. Uimirea mea, încercată a fi demonstrablă prin invocarea V,A,T, evident acronim lingvistic așa cum bine ați remarcat, perceptibile ca gen și diferență specifică, în urma unor procese mentale de natură cognitivă, pe bază unor…argumente, viza tocmai acest aspect: la limită să percepeți, teleologic, valoarea, forța și sine qua non-ul argumentului în orice act rațional real sau virtual, științific, literar, teologic, etc. Așadar sensul invocării viza un raționament logic de reducere la absurd a imprudentei aserțiuni cum că nu am avea nevoie de argumente. Dacă nu am fost convingător îmi asum eșecul demersului. Însă, plusez: nu există raționament, discuție, polemică, generalizând, act comunicațional fără argumente. Vă stau la dispoziție pentru orice nelămurire, ori părere contrară. Fie și în plan metaforic. Repet, în plan irațional, ilogic, oniric, și altele similare, inferența mea devine inoperantă.

3. Respect opțiunea suverană a domniei voastre.

4. Probabil nu ați înțeles. "WATT" a fost scris automat de program. Eu am scris V,A,T fără virgule. (acum am scris cu virgule fiindcă iar, programul, ar fi scris automat WATT) Însă când am dat „enter” calculatorul a „corectat” conform datelor stocate în memoria sa și a scris „WATT” evident neînțelegând ce am intenționat eu să scriu. Am explicat în erata (o găsiți pe site) însă lipsa relaxării și probabil o ușoară stare inconfortabilă, v-au transmutat în planul reacției de tip coleric, scuzabilă după cum spuneam mai sus. Așadar conotativul „motor cu abur” nu este decât un rezultat al hazardului imanent. Entropie in statu nascendi. Nu mi-l(o) asum.

Succes

PS. Evident, vorba lui Sausure: probabil nu totul va fi fost lămurit dar nici nu va fi rămas nelămurit totul.

Eu.
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2008-03-12 21:49:22
         
 
  Sunt alaturi de dl Corbu.
Ar fi pacat sa se inchida acest spatiu in care eu, "mediocrul", iau cate o gura de oxigen.
 
Postat de catre nicolae tudor la data de 2008-03-12 20:55:16
         
 
  Continuare exercitiu de intelegere

Credeam, in naivitatea (..) mea, ca fiind pe un site literar (despre care nu am o parere deloc proasta, cum va pare mneavoastra) nu va trebui sa fac un exercitiu voltairian de definire a termenilor unor principii. Mai credeam si ca atunci cand utilizezi trei concepte intr-o singura constructie (acronim sa zicem) este de la sine inteles ca cel caruia i te adresezi va lua act de semnificatia lor deplina, prezenta unuia explicand-o pe a celuilalt (are o definitie asta in logica, dar numai caut acuma).
Spre surprinderea mea, dumneavoastra ati deturnat sensul spre bietul James! Nu-i rau nici asa, daca ma gandesc profund e chiar trendy sa depasesti Valoarea, Adevarul si Trairea prin motorul cu aburi. E si transumanismul un ideal. VAT nici nu trebuie sa isi defineasca explicit sfera. Prezenta majusculelor exclude pluralitatea sistemelor axiologice. Pentru mine asta e important.

P.S. Cu mare parere de rau, va aduc la cunostinta ca mi-ati pierdut tocmai Esenta talentului, rand pe rand fragedele randuri concluzive fiindu-mi sacrificate de oameni de bine. Ma veti intreba (iar simplu) de ce am ramas aici..va raspund (naiv) ca m-au tinut reprezentatiile din afara amintitului orar, un peisaj cu adevarat original inchegat din badaranii si nostalgii deopotriva. Imensitatea trairii unora..vigoarea verbului altora, din partea mea un masochism deloc temperat cu care ascultam idei programatice ale..catorva, si..in final..pentru dumneavoastra. Am invatat acest canis lupus veritabil din preajma mea sa latre de cate ori va simte online. Norocul nostru (…) e ca la orele pranzului statea linistit.


 
Postat de catre Amelia Cojocaru la data de 2008-03-12 20:43:42
         
 
  Eu nu fac decat un simplu inventar al atitudinilor. Extinctescu a putut beneficia in repetate randuri de postari vulgare, in vreme ce un singur cuvant intr-un singur text al lui VM a provocat atata spaima existentiala pe aici. Daca acesta este echilibru, justete sau logica, ma inclin si va dau dreptate. Daca nu, atunci e aceasta o buna ocazie sa rositi dvs, la randu-va. Frustrarile mele exista numai in imaginatia dumneavoastra, va asigur. Repet, am citit textul impricinat al lui VM, nu sunt de acord cu pomenirea gonadelor masculine pe numele lor popular, vulgar si indecent in textele literare. Dar ce parere aveti de multiplele si indelung exersatele descrieri ale ...hai sa nu le mai amintesc parti ale nespusei si impetuoasei sale baby facute de talentatul... domn, pana la urma, extinctescu?
Si-apoi, de ce sa fiu eu frustrat? Nu sunt oare comentate aproape vijelios textele mele cele mai slabe? Despre cele in a caror valoare cred eu insumi, nu se sufla un cuvant, ca si despre textele lui VM. Asadar, suntem tratati egal, fara manie si fara partinire. Cred ca ar trebui sa mai apara pe-aici Cârpe Diem si sa ne traga el o morala crancena despre textele lălăite, pentru ca dreptatea dvs sa fie cu adevarat magistrala. Eu unul ma simt deja vinovat si am rosit. Dvs? K
 
Postat de catre sters sters la data de 2008-03-12 19:33:36
         
 
  Domnule Kosta,

De ce îmi faceți procese de intenție?
Unde vedeți dublu standard?
Dvs știți cât am luptat eu cu ecsintescu și nu numai pentru eliminarea cuvintelor vulgare!! Pentru că ați fost prezent pe site. Știți că i-am redus și nivelul. Toate acestea însă nu mă împiedică să recunosc talentul lui. Nu ați fost chiar deloc atent la disputele mele cu el în care i-am spus că este păcat de talentul lui să se piardă în fundătura vulgarității? Oare așa văd și alții? Ce ciudată este lumea!!! Însă m-am obișnuit. Este mai frumos să suferi o nedreptate decât să o provoci.

Iau notă de toate frustrările dvs însă nu mă pot abține să nu observ că sunteți în autocontradicție. Dumneavoastră propuneți un dublu standard. Eu am mai spus și am obosit să repet: indiferent cine semnează un text, pe Europeea, indiferent de valoarea textului, indiferent de inteligența contextului imaginat pentru a plasa cuvinte vulgare dacă eu le constat, ori dacă sunt sesizat invalidez textele în cauză.

Și acum am fost sesizat. Userul despre care vorbiți a postat un poem, valoros aș putea spune, însă care conține un cuvânt incompatibil cu Europeea. Un editor, pe care îl felicit și îi mulțumesc pentru că și-a făcut datoria a invalidat pe drept acel text. M-a și întrebat telefonic ce să facă. Mi-a citit textul la telefon și, sine ira et studio, i-am spus fără să clipesc, să-l invalideze pentru că oricum în momentul când aș fi ajuns la un computer aș fi făcut-o eu. Din păcate DOUĂ EDITOARE, așadar două persoane cărora le-am acordat încrederea mea și pe care le apreciez și cu care am vorbit personal la telefon și mi-au dat asigurări că înțeleg această exigență a Europeei, au revalidat textul ba mai mult după noua invalidare a textului una a găsit de cuviință, sfidător, să-l integreze într-un text al domniei sale cu acel cuvânt cu tot.

Dumneavoastră ce faceți? În loc să mă sprijiniți să aplic regulamentul mă acuzați. Este drept? Este corect? La fel face și Amelia însă o face mai subtil. Faptul că sunt într-o polemică deschisă cu domnia sa, așa cum am fost și sunt în multe privințe și cu ecsintescu nu mă împiedică să descopăr și să constat în textele Ameliei Cojocaru ca și în ale dumneavoastră de altfel valoare textuală, stil, etc.
Așadar eu sunt consecvent cu mine însumi și cu regulamentul iar dumneavoastră pledați pentru încălcarea regulamentului și tot eu sunt acela care operează cu dublu standard. Chiar nu vedeți fractura logică din această situație?
Sper să aveți delicatețea și să nu reveniți iar cu teorii asupra vulgarității asupra textelor explicite, asupra dezinhibiționismului, asupra limbajului direct, etc.etc. Știu, cunosc, am invocat în topicul de mai sus, am obosit să tot explic. Europeea este o oază, un site de nișă luați-o ca și pe o utopie ( iar Amelia o să m㠄amenințe” cu vreo psihanaliză !) care are această exigență. Internetul este mare, sunt site-uri care permit folosirea oricărui limbaj, puteți să vă faceți site-uri personale, bloguri, etc. De ce țineți neapărat să se publice pe Europeea texte care conțin cuvinte vulgare?

Unde greșesc eu?

Nu pot să nu constat, cu regret, că și dumneavoastră ați deturnat fondul subiectului meu care era un apel delicat și amiabil, făcut către cele două editoare ca să nu mai procedeze împotriva regulamentului pe care liber și nesilite de nimeni și-au asumat sarcina să-l apere. Și m-aș fi bucurat, ca primă dovadă de înțelegere, editoarea însăși să fi invalidat textul buclucaș.

Așadar, cu tot regretul, mă văd obligat să invoc și în luarea de poziție a domniei voastre "indexul lovind ciclic zona geniană" Eu într-o situație similară cred că aș roși.
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2008-03-12 18:32:18
         
 
  Cu tot respectul pe care vi-l datorez, stimate domnule Cristescu, nu pot sa nu remarc dublul dvs standard vis-a vis de cei doi autori implicati in aceasta disputa cu Amelia Cojocaru: pe de o parte sunteti aproape fan al pornografului extinctescu, preamarindu-i sau cel putin pomenindu-i talentul literar de care pareti a fi convins, pe de alta parte persoanele insarcinate sa gestioneze site-ul ignora, marginalizeaza si sanctioneaza pe un autor, in opinia mea foarte talentat, Vasile Munteanu. Personal detest la fel de mult pornografia, mascara, indecenta sau vulgaritatea gratuita. Admit in literatura o expresie ‘dezgolita’ in situatia in care ea reproduce vorbirea unui personaj, in cel mai rau caz.
Dar dublul standard este de neadmis, in opinia mea. Si nu noi, autorii, trebuie sa tragem de maneca pe cei care comit indecente de limbaj. Daca va amintiti, mi-am permis sa postez, de fiecare data cand am observat iesirile personajului extinctescu, texte in care am incercat sa-i explic ce gresea. Mi-am atras comentarii fiziologice, si eu si cei care au indraznit sa-l mai corecteze, adica referiri LA PRETINSE BOLI ALE BATRANETII, PE CARE, CHIPURILE, LE-AM AVEA NOI CEI CARE-L CRITICAM si de aceea l-am fi admonestat. Nu-mi amintesc sa fi luat atunci pozitie, domnule Cristescu. Cel mult ati incercat sa mediati o impacare, din cate imi amintesc. Si aceea, facuta cu referiri la asa-zisi ‘dusmani ai acestui site’. Va asigur ca nu sunt dusmanul acestui site, sunt un colaborator, nici macar unul care pretinde a fi extraordinar de talentat incat sa merite publicarea in revista Europeea. Admirati, va rugam, pe cine credeti. Dar nu vad motivul pertinent pentru care Vasile Munteanu, un autor pe care nu-l cunosc personal, sa fie tratat cu indiferenta crasa pe aceste pagini. Si mai este ceva : ce s-a ales de propunerea aceea a mea de a alege din textele postate ? A reusit onorabilul Carlea sa le inlocuiasca chiar pe toate cele de valoare cu ineptia aceea a sa de comentariu din acea zi de trista amintire cand a distrus baza de date a site-ului in mod iremediabil ? Cand veti stabili tariful pe care pretindeti a-l plati autorii care posteaza texte de doi-trei bani ? Sper ca este la fel, adica doi trei bani idiotenia, un leu prostia, si neroziile, trei la o para, vorba lui Caragiale.
Cu cel mai afurisit respect de care sunt in stare, un bagat singur in vorba, Kosta Vianu
 
Postat de catre sters sters la data de 2008-03-12 14:36:35
         
 
  Erată WATT se va citi VAT. Adică Valoare, Adevăr, Trăire. Eu așa scrisesem însă m-a "corectat" computerul și eu nu am observat. El știe unitatea de măsură ori doar pe domnul James!!  
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2008-03-12 11:11:47
         
 
  Exercițiu de înțelegere

O posibilă antinomie: argument vs. Valoare, Adevăr, Trăire

Toată compasiunea și înțelegerea pentru caniche-ul domniei voastre. Sper să nu fie vorba de vreun mimetism. Se cunoaște legătura puternică, până la a deveni simțire comună, aproape comunicațională între câine și stăpânul său.

Descalificarea acută pare a fi mai ușor tratabilă decât aceea cronică. Investigațiile suplimentare ar putea conduce la o valorizare sau chiar la valoare de adevăr patofuncțională însă argumentația pare că vă repugnă.

„țin să vă reamintesc faptul că nu argumentul e cel de care avem nevoie într-o discuție…cel puțin aici” Măi să fie! Când mi-ați mai amintit ori reamintit? Și dacă nu argumentul ne este necesar atunci ne puteți spune ce? Că Valoarea, Adevărul, Trăirea, trebuie cel puțin să fie definite. Și aceasta, fără argumente, este cam greu de făcut. Chiar dacă vorbim despre intuiționism, impresionism, trăirism, plesirism, hedonism, etc. Chiar și simpla lor invocare reprezintă…argument. Sper să nu fi făcut trimitere la forță! Care, în fond, tot argument este. Nu etic întotdeauna dar argument. Ori WATT, fie se descriu, fie se „măsoar㔠fie se argumentează, fie se simt, fie se trăiesc, fie orice, însă aceste „fie” sunt argumente în spațiul logic. Poate în spațiul ilogicii ori al oniricului sau în spațiul unor personalități accentuate să fie altfel. Poate revelația să opereze direct fără argumente. Oricum interesant ar fi dacă ați oferi o pildă, ceva, spre o luminare a ignorantului din mine. Pe care vă promit că, dacă îl veți convinge, evident neargumentat, îl voi urechea.

„Șocul e bun pentru mediocritățile dulcege care vi se preumblă pe site...între 12 și 16.” Să trec această remarcă la critică, să o trec la autocritică? (evident din partea domniei voastre). Că trăiesc eu, așa, neargumentat, sentimentul că dacă știți despre intervalul orar al acestor „mediocrități” este foarte probabil să fi făcut constatarea chiar domnia voastră, personal, și nu să o fi preluat de la cineva. Asta, pe firul logicii, pușchea pe limba-mi, iar am „picat” în „argumentarism” poate însemna și că vă veți fi preumblat pe site în intervalul orar menționat. De aici posibila interpretare conotativ „autocritică”. Dacă ați făcut constatarea lecturând doar, post factum textele acelor „mediocrități”, mă întreb cum ați stabilit Valoarea Adevărul și Trăirea spusei axiologizante invocate? Cu sau fără argumente?

Și așa, o întrebare mai simplă: ce vă motivează evoluția printre aceste „mediocrități” ?

PS1. În implicarea dvs pe site este posibil ca, peste vreun timp, să-mi reproșați că nu am luat măsuri să fie respectat regulamentul site-ului. Așa cum mi-ați reproșat textele ecsintesciene ignorând că v-ați mulțumit să fiți simplă spectatoare. Acum, mai mult, intenției mele de a impune regulamentul i-ați „contrapus” o diversiune: deturnarea atenției de la fondul problemei. Sunteți mulțumită?

PS2. Am citit cele două texte și câteva dintre comentariile făcute pe site. O plăcută surpriză. Sagacitate, argumentație, trimiteri culturale, verb, stil, ș.a. De ce nu vă luați mai în serios? De ce nu mi-ați trimis texte pentru variantă tipărită? Am văzut că activați mai demult pe site (acum v-am citit pentru prima oară textele!). Așadar cunoașteți opțiunea mea cu privire la prevalența dreptului fundamental al fiecăruia la o liberă exprimare chiar și în raport cu „valoarea” textuală. Care „valoare” poate fi validată, invalidată, argumentată, apreciată, negată, etc. Evident cu sinceritate, bună credință și nu de la „distanța” pe care „gunoaiele de pe europeea” ar putea-o presupune. La valoarea pe care o argumentează textele și comentariile domniei voastre sintagma este „neonorant㔠și uzanțele ar presupune să vă prezentați scuze.

 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2008-03-12 11:06:56
         
 
  Următoarea culoare ar trebui să fie verde, Nicolae! Mai e până merităm. Mulțumim însă în fiecare zi pentru tot. O zi bună tuturor.  
Postat de catre Mariana Fulger la data de 2008-03-12 07:55:00
         
 
  ..in fața eroismului asumat....singura atitudine rezonabilă e plecăciunea. Asta deși in legătură cu psihanaliștii..m-ati debusolat definitiv...adoptasem în necunoștință de cauză o linie de gândire abandonată de știință. E ca și cu evoluționismul...o nedreptate..strigătoare la iad..de pildă sunt unii care mai cred faza cu maimuța deși n-au găsit veriga...le place domnule, le place lor. Canișul meu tremură de frică. Brrrrrr...! În 88 de minute Europa se poate afla în afara noastră..ce provocare, domnule, ce provocare. 24 de ceasuri și Marele Inchizitor va închide definitiv Poarta.

Aflându-mă într-o stare acută de descalificare, țin să vă reamintesc faptul că nu argumentul e cel de care avem nevoie într-o discuție...cel puțin nu aici. Și nici de o morală stearpă nu e nevoie, decât dacă vrem să ascundem sub Iubirea Universală oleacă de mesaje de bine. Avem nevoie de Valoare, de Adevăr și de Trăire..iar dacă ele sunt pictate cu mâzgă ar trebui să le scoatem din noroi, să le spălăm cu grijă și să le punem cu fața către soare.

P.S. Imi așez coada-ntre picioare și recunosc. Nu m-am alăturat demersului dumneavoastră de a-l aduce pe ecsintescu pe calea cea buna. Am preferat să-i privesc cu atenție latura asta..buimacă și să-i refrigerez larghețea exprimării. Șocul e bun pentru mediocritățile dulcege care vi se preumblă pe site...între 12 și 16.

In rest..numai de bine,

Amelia
 
Postat de catre Amelia Cojocaru la data de 2008-03-11 22:21:44
         
 
  anticipez culoarea urmatorului ghiocel:))
Photobucket
 
Postat de catre nicolae tudor la data de 2008-03-11 21:36:29
         
 
  Userului „Amelia Cojocaru”

Comentariul domniei voastre, off topic în cea mai mare parte, conține următoarele fracturi comprehensive pe care încerc să le amendez:

Spuneți pe un ton de ușor reproș: „Nu am să vă amintesc nici de textele pornografice, mizerabile, ale ecsintescului”

Dacă ați fi citit cu atenție probabil ați fi putut înțelege din textul meu fraza „Am luptat mult cu personaje care nu puteau înțelege că acest site de nișă, posibil utopic, poate exista și fără cuvinte vulgare.” Probabil ați fi realizat incongruența contextuală a zicerii domniei voastre. Da, am luptat cu mulți, inclusiv cu ecsintescu, al cărui talent eu îl recunosc dar asta nu-i dă dreptul să folosească aici cuvinte vulgare. Pe care le-a retras. Iar această luptă nu arată decât consecvența mea atitudinală. Nu-mi amintesc să fi fost alături de mine în acest demers. Așadar distinse user sunteți neeligibil pentru fraza de mai sus. (Și, din cele scrise de către domnia voastră, se înțelege clar că sunteți la curent cu problematica site-ului)

„Gandindu-mă la copilașii care in navigarea lor internauta ar da peste dumneavoastra, cum ati sugerat, incerc altceva. Ipocrizia băbuței care iși acoperă urechile in tramvai va e cunoscută...”

Dacă în fraza de mai sus, confuză într-un fel, vă referiți cumva la „ipocrizia mea” fraza vă descalifică. În locul unei probleme de principiu, a unei posibile polemici de idei, ați adus în discuție persoana mea în situația în care ne aflăm, euristic vorbind, în poziții inegale. Domnia voastră știe cine sunt eu, eu nu știu cine sunteți dvs. ( deși bănuiesc) Împreună nu putem discuta decât pe texte. Dați-mi șansa să mă pot exprima și eu cu privire la „posibila ipocrizie” a domniei voastre. Pe de altă parte ce pot să fac este să vă spun că nu sunt ipocrit. Eu chiar nu folosesc deloc cuvinte vulgare. Dar aceasta este nerelevant. Eu solicit ca aceia care evoluează pe acest site aici, pe acest site, să nu se exprime vulgar. Scrie acest lucru în regulile de a vă face cont aici. Adică toți cei care au cont pe acest site au acceptat această condiție. Este de bun simț să o și respecte.

„Aparența de democrație periată de negrețe il va impune pe piața ca pe un pudic albișor, caniș rebel mirosind flușturatic a Givenchy.”

Aici faceți o acuză pe care este dificil dacă nu imposibil să o demonstrați. Și aceasta vă descalifică.

„să încerc o psihanaliză (non-sexuală) a respectivei noțiuni coroborate cu restul..o fac cu prima ocazie..”


Eu deja am aplicat o grilă psihologică textului domniei voastre și știu despre domnia voastră mai mult decât vă imaginați. Atenție nu cădeți în capcana tehnicilor psihanaliste abandonate de psihologia științifică actuală.



În ceea ce privește:

„nu e prima data cand citesc…”
„nu ma intimidez defel.”
„Nu ma consider nici oaspetele dumneavoastră..”
„nu dumneavoastră ați fost cel care m-a invitat pe acest site”
„Nu am să vă amintesc…”
„nu am sa-i iau apararea lui Petre..”
„Binențeles ca acest site va lua directia dorita de șeful său..”

vă întreb: chiar ați citit textul meu? Dacă răspunsul este afirmativ continui: l-ați și înțeles? Dacă reăspunsul este iar afirmativ Puteți explica logica expresiilor de mai sus?

PS1. Poate veniți la „cestiune” și vă spuneți și un punct de vedere, coerent, oricare ar fi el.

PS2. Departe de mine ideea de „șef” al cestui site. Îl administrez, democratic și poate utopic.
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2008-03-11 13:21:57
         
 
  Domnule Cristescu, nu e prima data cand citesc in susul semnăturii dumneavoastra de scena aceasta recomandare, posibil sa nu fie nici ultima. Este probabil si ca veți face abstractie de comentariul meu insă, asa cum am mai scris si altundeva, nu ma intimidez defel. Nu-mi sta in caracter. Nu ma consider nici oaspetele dumneavoastră fiindcă intuitia de ceas al 12-lea si minima rezonabilitate pe care mi-am păstrat-o in ciuda diversiunilor unei loji sau a alteia imi șoptesc pe rand ca nu dumneavoastră ați fost cel care m-a invitat pe acest site. Literele nick-ului (urilor) nu corespund nici daca folosesc cheile kabbalice. Nu am să vă amintesc nici de textele pornografice, mizerabile, ale ecsintescului (tolerate in numele Talentului sau incontestabil) nici nu am sa-i iau apararea lui Petre fiindca el, de la inălțimea unui Editor sau prin intermediul unei ințelegeri de bunicuț blajin a Conducatorului (ce corespunde unei similitudini de gand a-Crestin), si-a "tras" in final textul propagandistic interzis inițial de un puritan al zonei. Nu, nu-i zic slăbiciune, domnule Cristescu, ii zic comunitate ideatica. E mai bine? Ma mira insa un lucru. Sa-l numesc infantilism? Gandindu-mă la copilașii care in navigarea lor internauta ar da peste dumneavoastra, cum ati sugerat, incerc altceva. Ipocrizia băbuței care iși acoperă urechile in tramvai va e cunoscută...la fel si faptul că violența (si vulgaritatea) imaginilor non-verbale nu are corespondent niciunde (si nu mă refer la lotus). Binențeles ca acest site va lua directia dorita de șeful său, si binențeles că acesta știe exact unde vrea sa ajungă. Aparența de democrație periată de negrețe il va impune pe piața ca pe un pudic albișor, caniș rebel mirosind flușturatic a Givenchy. Observ că vă place în mod special termenul de utopie, un gând ghiduș mă împungea în laringe să încerc o psihanaliză (non-sexuală) a respectivei noțiuni coroborate cu restul..o fac cu prima ocazie. Prefer să-mi imaginez actualmente un Quijote și o moară. Un poștaș și o masă de bucătărie înnobilată de un ghiocel galben. Și atât.

Cu respect, Amelia

 
Postat de catre Amelia Cojocaru la data de 2008-03-11 12:20:04
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23945
Comentarii: 120070
Useri: 1426
 
 
  ADMINISTRARE