|
|
|
|
|
|
|
|
|
De altadata |
|
|
Text
postat de
Label Black |
|
|
De mult timp nu am mai fost atat de singur. O meduza in largul unei mari , mereu agitata. Calatoriile ma tampesc. Sunt ca o orchestra ce nu inceteaza sa-mi zdrangane creierii. Ma obsedeaza gandul ca nu pot ramane in acelasi loc mai mult de o zi, sau doua. Meserie disgratioasa, poezia asta !
Rezemat de gard sunt cu gandul in trecut. Parca milioane de ani au trecut de cand, inconjurat de aceleasi stari, asteptam sosirea unui tren pe peronul garii din Constanta. Eram acolo, ca si acum, singur, fumand ca un stricat, starile de disperare si depresie din paginile facultatii. Se poate, ca fiecare nou inceput sa se asemene cu altul iar in campul vizual sa existe senzatii repetate de deja-vu. Monstruos..
.
Cand ma mut simt ca mor, mimez arzand niste versuri de la Guns`n`roses care imi raman singurul refugiu. Mereu acelasi cantec. Cateodata e greu sa te adaptezi situatiei, drept pentru care te arunci inainte fara scut si lasi sa treaca. Asa a fost. Tot timpul , in fiecare zala a sentimentelor mele.
.
La sapte ani paraseam cuibul, infasurat in lauri. Premiant, imi alesesera un alt orizont. Cu rucsacul in spate, imi luam ramas bun de la dormitorul meu. Lacrimi multe, fiind si atunci extrem de sentimental cand se vorbea despre despartiri. Tin minte si acum cum m-am oprit la usa, aruncand o ultima privire spre sertarele biroului meu, si l-am vazut pe Ronaldo intr-o poza lipita pe capacul unei decoratiuni. Cadea asupra mea cerul intreg, dar am pasit grabit mai departe.
Cativa ani buni am locuit in Constanta la o matusa. Imi vizitam familia saptamanal, luand parte mai apoi la importante evenimente ale vietii noastre. Moartea bunicului. Cel care imi spusese odata ca, masina cea mai buna era Bmw-ul. Iubeam in taina. Mormantul lui imi tremura puterea de a clipi. Aveam zece ani.
Dupa inca unul imi luam iarasi zborul. Alt dormitor abandonat, alt sistem de referinta. Am inchis ochii in speranta ca nu voi apuca sa vad fotoliul in care imi petreceam majoritatea timpului.. La usa, ca la sapte ani, am ramas si-am plans. Durere pe care o simt si acum cand scriu, revazand aceste indepartate capitole..
Gimnaziul l-am infaptuit la alti unchi. Promovand cu fiecare etapa a scolii, de la licee mici la cele de prestigiu. Pentru mine nu avea nici o importanta, desi cunosteam mereu alte tipuri de oameni, alte temperamente si obiceiuri. Am stat si aici o particica a existentei mele. Mi-am facut prieteni in apropiere, lucru care imi dadea cruda incredere ca voi ramane acolo. Petreceam ore in sir la stadion, pentru antrenamente. Camera mea arata destul de bine. Postere cu Rapid, fulare, tricouri de-ale lui Pancu. Unele dintre ele fiind acolo de dinainte sa devin stapanul dormitorului. Mereu m-am intrebat de ce a trebuit sa fie asa. Acele tricuouri au indus in mine spiritul rapidist. Erau ale lui Manu` , baiatul unchilor mei, plecat de pe atunci in Canada.
La 15 ani paraseam dormitorul. Urlete lungi, batai in piept, caderi dramatice pe scari. E distrugator ca aproape de fiecare data cand te atasezi de ceva , sa realizez ca nu e al tau, ca nu iti apartine. Glorie de fatada. A fost momentul in care am deschis larg ochii spre lume. Ma simteam de parca as fi fost masacrat.
Anii de liceu. Superbi. Era timpul in care fiecare domnisoara care imi trecea prin fata trebuia cucerita. Marile dezamagiri si marile fascinatii. Locuiam cu chirie undeva mai aproape de Liceu. Camera la care am tinut cel mai mult, si pe care mi-as dori enorm de mult sa o pot vedea inca o data. Macar.
Acolo ne strangeam la mine, saptamanal, vineri noapte, jucand adevar sau provocare, ori inmiresmatul Monopoly. Simt vremurile in care imi alesesem cel mai bun prieten, de care azi habar nu am pe unde umbla. Chipul lui Adi. Colosal. Poza lui mi-a ocupat multa vreme desktopul. Ne tineam unul altuia orgoliul si rezistenta. Lucrurile astea nu se uita.
Acolo ma vizita Cristina zi de zi. Si Carmen, si Nicoleta..
Cand a trebuit sa plec, am sarutat peretele din spatele patului si mi-am umplut iarasi ochii de lacrimi. Am ramas iarasi langa usa..
Rezemat de gard cazusem in trecut. Nostalii ale vietii. Ce n-as mai da, sa pot sa-mi vad trupul de atunci, miscarile pe care le faceam, de aici, din afara. Farmecul zilelor si al verilor interminabile. M-as fi vazut altfel. Plin de viata, zambitor, pornind in cale
Cand ma gandesc la cat mai aveam..cat mai era..
Sunt in dormitorul casei mele. Sunt aici, privind la aceeasi poza cu Ronaldo, tocita pe margini. N-am deslipit-o niciodata. Nu am putut. Nici daca mi s-ar fi oferit zece mii de alte poze. Nu Ronaldo conta ci faptul ca era ea, acel abtipild, acel lipici pus de mine cand nu eram inca la scoala.
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
terapeutic amintirile infasoara momentele de rascruce...'nostalii' -(erata! in text)- ale vietii...desprinderile ca o vitregita experienta...te-am citit,
regards,
goia
|
|
|
|
Postat
de catre
nula nada la data de
2008-03-10 23:23:21 |
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23946 |
|
|
Comentarii:
120070 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|