CAUTARE AUTORI Completati cel putin un camp. Nume / Prenume / Nume si prenume / Pseudonim
CAUTARE TEXTE Completati cel putin un camp. Autor Cuvinte Titlu Categorie Data exacta (AAAA-LL-ZZ) De la (AAAA-LL-ZZ) Pana la (AAAA-LL-ZZ)
CAUTARE COMENTARII Completati cel putin un camp. Autor Cuvinte Titlu Data exacta De la Pana la
CAUTARE CONSACRATI Completati cel putin un camp. Titlu Autor Cuvinte Postat de
CAUTARE COMENTARII CONSACRATI Completati cel putin un camp. Titlu text Postat de Cuvinte
va urez calatorie placuta
Text
postat de
Ion Nimerencu
îmi aprind țigara pe bancheta din spate a taxiului
geamurile fumurii derulează cadrele lumii în urmă
ziua noaptea filmul devine plictisitor și irespirabil
fără pop-corn și o iubită comestibilă
câteodată
aș vrea să cred că nu mai sunt un robot banal
programat
să bea whisky din țâțele protectoare ale mamei
să-și extindă lanurile de tutun în plămâni
să-și numere bornele kilometrice cu sufletul la gură
măcar pentru o secundă
i want to kill myself
but i can't
& ca o ironie a sorții port mereu centura de siguranță
chiar și atunci când îmi legăn ochii pe brațe
domnule taximetrist aveți cumva un pistol
să mă apăr de sentimentele nocive ce-mi cresc în carne
de ingerii falși apăruți din neant
pe umerii mei domnule taximetrist
când eram mic vroiam s-ajung dumnezeu
să stau cocoțat deasupra pământului
și să fac minuni ca s-o bucur pe mama vai
cât de repede merge acul vitezometrului
dumneavoastră se pare că vă grăbiți
taximetristul mă studiază în oglindă de ceva vreme
are impresia c-am îmbătrânit deja
și-s puțin cam dus