|
|
|
|
|
|
|
|
|
Vocile despartirii |
|
|
Text
postat de
Label Black |
|
|
Crudul drum al adolescentilor. Imi tresar o multime de amintiri tinere din vremurile in care ma simteam nemuritor. Stiu ca trebuia sa raman acolo, partas al anilor sub 20, de-a lungul raului, ale carui ape imi delimitau temperamentul. Era o necontenita stare de efervescenta, in care dizolvam cuvintele prin niste gesturi simple , minuscule si umplute cu patosul carismei de care eram invaluit. Oportunitatea inceperii unui razboi, totul era un scenariu, se derula fara nici o grija, fara intrebari asupra sub-pamanteanului , asupra curcubeului, asupra sexului feminin. Dragostea imposibila….
Imi cumparasem biletele pentru tabara in ultima zi accesibila pentru asta ! Profesoara organizatoare imi zambise suav sub clabucul entuziasmului meu, insotit de un singur amic, colegul meu de suferinta cauzata de femei. Plangeam numai din cauza despartirilor iar el ma insotea de fiecare data la baie pentru a imi fi alaturi. Cand ni s-au crucisat drumurile m-a strans in brate si mi-a urat viata frumoasa. Am stat nopti in sir langa foc plangandu-i lipsa. Era ca un tezaur antic cuprins de multe pareri de rau…
A doua zi ne stransesem in fata garii, aproape 80 de insi , impartiti pe buchete , bisericute cum le spun studentii, clanuri, care faceau o larma de nedescris. Fetele care aruncau cu ochiul la fanariotii de dinaintea mea, desi adevaratii vantatori anticipau rezultatele cu precizia castigarii la 6/49. Totul era o parada, ca la Rio de Janeiro, splendoarea unei plecari la drum lung, cu ghiozdanul in spate si rasaritul unei dimineti de mult asteptate. Pentru mine era ceva straniu, nu intelegeam de ce mai marii din fata mea, cucereau fetele de-aceeasi varsta cu mine, si nu le era deloc greu. Nu intelegeam desi imi vedeam colegele, uneori chiar iubitele gandurilor mele, cum cochetetau subtil sub ochii insotitorilor si capatau si pereri impresionante despre tinuta eleganta in care se imbracasera. Perfectiunea unei relatii. Si multe altele.
Am trait drama existentei noastre. Nimic nu avea cum sa ne doara mai tare. Vorbesc despre mine si prietenii mei. Tot ce era feminin in gasca noastra, tot ceea ce ne mai putea starnea furnicaturi in stomac se dizolva ca niste fulgi de zapada in fata retinelor noastre. Era o durere groaznica, o criza. Morfina iar dupa cateva secunde – decesul.
Plangandu-ne de mila in compartimentul trenului care ne ducea spre munte, auzeam de pe coridor rasul energic si bucuriile contemporanelor noastre perechi. Adica si eu si baietii vorbisem de multe ori despre cuplurile care urmau sa se formeze intre noi si fetele din gasca noastra, numai ca acum totul se dusese dracului. Cu cat era mai infioratoare bucuria lor, cu atat ne doream mai mult sa ne intoarcem acasa. Cautam patul din camera mea , unde sa imi inchid ochii si sa pun capat suferintei.
Apoi a venit… am vazut-o in mainile lui George, o desfacea ca pe o comoara. Mi se pareau puerile reactiile din jur asa ca a trebuit sa scot un tipat monstrous pentru a creste apetitul de dezmortire. Si am baut… si am baut.. si am baut..
Nimic nu mai cadea dureros. Formasem un fel de scut asupra razelor feminine care se indreptau spre noi inaintand totodata catre culmile cele mai inalte ale imunitatii. Sorbeam cuvintele care le putea spune cineva de 16-17 ani cu inima imbibata in alcool. Nu neg faptul ca pana la acea varsta mai avusesem cateva experiente de acest gen. Eram stapan pe situatie, desi stapana imi ramasese ca un nod in gat. O bifasem pe lista pierderilor majore din acel an. Cataclism. Tsunami…
Ajunsi la destinatie ne-am cazat in camera 13. Cinci suflete care iubeau ruralul. Mi-am aruncat ghioznanul in patul de sus. Acolo stateam mereu, simtindu-ma ca pe un pod suspendat. Mai aproape de stele…
Zilele imi treceau in acelasi mod in care zburam spre culmea nefericirii. Adica eram pustiit, in adevaratul sens al cuvantului, chiar daca prietenii mei faurisera tot felul de distractii, in care imi pierdeam totul. Radeam pana la disperare, pana in clipa in care nimicul devenea orgie, si nu mai tineam cont de reguli si legi. Radeam tavalindu-ne, clantanindu-ne dintii.. pana nu mai puteam de durere de burta.
Dupa scurtele astfel de perioade ne invada iarasi dorul de convorbiri literare asupra iubirii. Pentru mine era un subiect pe care il puteam discuta doar cu o femeie.
Pe cat de cumplita mi s-a parut deplasarea in tabara, pe atat de mult am regretat la plecare. In mijlocul saptamanii am reusit in sfarsit sa vorbesc cu o fata. Era mai mare decat mine cu doi ani si vindea la magazinul de unde ne cumparam noi tigari, pentru ca era la dos si nu ne vedea nimeni.O localnica. Era de o incretime devastatoare, cu genele infaurite in mister , pline de minuni ca zanele din povestile lui Ispirescu. Condoleantele de pana atunci imi devenisera luna de miere. Stateam cu Ama zile intregi. Ne tineam de mana si sopteam cat de mult ne iubim. Camera imi devenise un fel de sfant-lacas, de rugaciune. Ma poticneam asupra prietenilor mei si le ceream indurare pentru suflet. Sunt indragostiiiiitttttttt le invarteam cerul asupra lustrei pe ritmuri samba.
Ama… imi salvase vacanta, imi salvase viata, tot. Cuprins de farmecul structural al etapelor taberei nu am mai simtit nevoia sa plec. As fi stat la usa Amei, mancand ce imi arunca pe trepte , fara apa , fara haine fara nimic. As fi locuit intr-o cusca in curtea ei , numai sa ma primeasca. Sa ii vad zi de zi infatisarea, consolandu-mi durerile ce ar fi fost pricinuite de despartirea ce avea sa urmeze.
In ziua plecarii nu am stat decat cu ea. Nu faceam nimic dar felul in care ne priveam si eram priviti ma fascina. Ma saruta inlantuind de amor particulele fiintei mele. Nu mai vazusem niciodata atata sarm si migala intr-un spirit de femeie.
Si drama avea sa continue in momentul in care pornise motorul autocarului. Imi ramasesera cateva secunde.. Ama plangea , eu incercam sa ma abtin. Ca in povestile de dragoste, am privit in spate mult timp si dupa ce nu am mai vazut-o. Aveam la una din maini bratara ei in compania careia ma simteam cel mai bine. Vorbeam cu ea si ma simteam langa Ama. Ma simteam al ei si ma imbarbatam cu gandul ca o sa ma astepte..
Si m-a asteptat.
Ajuns acasa am cautat un mijloc sa iau cumva legatura cu ea, dar nu am gasit decat numarul de la pensiunea in care fuseseram cazati desi eram sigur ca ea imi daduse o hartiuta cu adresa si numarul ei de telefon dar o pierdusem.
Plansul de mila si despartirea in valurile vietii. Ce poate sa fie mai dureros ? Ca a ramas cineva in umbra si inca mai spera ? Ca s-a schimbat organizarea evenimentelor importante lasand in urma promisiunile esentiale trairii in armonia sentimentelelor ?
Ca , pe langa Ama am pierdut alte cateva fete considerate amorul vietii mele? Ca ma uimea felul in care se petreceau despartirile??? Ca , desi ma desparteam , mereu cautam alta iubita??? Habar nu am, toate dor. E ca atunci cand nu mai ai motive de a zambi rostind la infinit.. Mereu plecam. Mereu ne despartim !
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
te-am citit amigo...aici ori acolo as elimina decent...nu acum...'sarm de femeie',
gand bun,
regards,
goia
|
|
|
|
Postat
de catre
nula nada la data de
2008-02-27 21:32:59 |
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23946 |
|
|
Comentarii:
120070 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|